LOADING

Type to search

Ascensorul către Dumnezeu

Ortodoxie si traire

Ascensorul către Dumnezeu

Share

Paginile Sfintei Scripturi ne insuflă mare nădejde în puterea lui Dumnezeu. Ne rugăm aici împreună cu regele Iezechia şi vedem cum Marele Stăpân comută pedeapsa: suntem graţiaţi! Plângem de bucurie, văzând iertarea noastră. Auzi, Doamne, rugăciunile noastre, aşa cum ai ascultat rugăciunea regelui Iezechia, în ceasul morţii sale! Nu depărta mila Ta de la nevrednicii robii Tăi. Am păcătuit, Doamne al cerului şi al pământului, asemănatu-ne-am dobitoacelor prin faptele noastre cele fără de ruşine.

O dată urcaţi la Tronul iertării, nu vrem să mai cădem.

Facem orice virtute necesară să nu revenim în infern. Trambulina care ne azvârle-n Rai este una singura: smerenia. Aceasta acaparează harul Golgotei şi minunea se produce: suntem reprimiţi.

Evlavia noastră presupune şi o credinţă dreaptă, nefâstâcită.

Nu putem să ne mântuim singuri, cert. Cineva trebuie să ne ajute. Iar noi, să ne lăsăm ajutaţi. Un Singur Mijlocitor avem între noi şi Tatăl: Arhiereul Veşnic, Iisus Hristos. Cete de mii şi mii de îngeri şi de sfinţi ne acompaniază în lupta noastră cu patimile din noi, luptă împreună cu noi, biruiesc împreună cu noi.

Sfinţii nu pierd războiul, pentru că în ei se manifestă puterea lui Dumnezeu.

Pe calea aceasta – chiar dacă strâmtă – intră sigur cei ce iubesc necondiţionat, cei ce postesc de rele, cei ce se zbat pentru răspândirii luminii în fiecare ungher întunecat. Apostolii înfruntă furtuna pe mare, pentru că Învăţătorul le poruncise să treacă de cealaltă parte a mării. Ei nu puteau să abdice de la cauza lor. Se luptă cu valurile, chiar dacă era mai uşor să se întoarcă, explică magistral într-o cateheză părintele Iuliu Gorea (Lita, CJ). Apostolii se confruntă cu propriile temeri, biruindu-le prin puterea lui Dumnezeu, Cel ce răsplăteşte pe cei curajoşi şi ascultători. Putem năzui că vom urca către veşnicie (ca să nu ne mai muşte şarpele de la firul ierbii) datorită unui singur eveniment decisiv: moartea Fiului lui Dumnezeu în locul nostru.


Hristos, Cel mai nevinovat, a primit să fie pedepsit pentru inepţiile noastre.

Scara lui Iacob, care uneşte cerul cu pământul este Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria. Prin ascultarea ei faţă de Tatăl a devenit posibilă Întruparea Salvatorului. Tot părintele de la la Lita – Iuliu Gorea – explică cum a ajuns dreptul Iosif din Nazaret ocrotitorul Sfintei Fecioare. Miriam (Maria) a putut rămâne la Templul din Ierusalim (unde fusese adusă la vârsta de trei ani) până la doisprezece ani, potrivit Legii. Nemaiavând părinţi în viaţă, a fost dată spre ocrotire dreptului Iosif, rudenia sa, prin tragere la sorţi dintre doisprezece bătrâni de vază din popor, cu o reputaţie ireproşabilă. Iosif fususe căsătorit cu Salomeea, care îi dăruise patru băieţi şi două fete. Când Salomeea a murit, cel mai mic copil, Iacob, avea doar doi anişori. Iosif avea nouăzeci şi doi de ani când devine ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria. Aceasta va avea grijă de micul Iacob, fiul Salomeei, fiind adesea numită „mama lui Iacob”. De aici confuzia cu „fratele Domnului”. Este important de subliniat acest aspect.

Dacă Iisus ar fi fiul lui Iosif, învierea Lui nu ar avea efecte şi asupra noastră.

Domnul Iisus Hristos a fost toturat neomeneşte. Agonia (supliciul) Lui substitutivă este sâmburele fidelităţii noastre. Noi merităm pedeapsă, nu El. Noi îl răstignim – zi de zi – prin bârfele şi patimile noastre. El este în agonie până la sfârşitul lumii. Se jertfeşte continuu pe Sfânta Masă.

Sfânta Liturghie se oficiază neîncetat, datorită diferenţei de fus orar.

Cât de dificilă a fost şi coborârea lui Iisus de pe Cruce!

Cât de greu au ieşit acele piroane, care au împroşcat sânge dumnezeiesc!

Domnul Iisus Hristos nu a murit pentru El, nu a vrut să dovedească nimănui nimic. A băut paharul suferinţei până la capăt doar din iubire pentru noi. Ca noi să intrăm în Împărăţia Cerurilor. Să putem urca până acolo, să nu ne oprim la jumătatea drumului.

Aceasta este iubirea totală.

În schimb, mulţi oameni rămân indiferenţi. Nu le pasă. Cred că Raiul e o glumă. Nu postesc, dar se miră că au arterele blocate. Sunt furioşi, dar se miră că fac atac de cord. Se stresează, dar se miră că fac atac cerebral. Îşi dau seama că se îngrijorează excesiv, dar nu vor să schimbe nimic în comportamentul lor. Se lasă prea uşor înfrânţi de un refuz minor. Nu cred în biruinţa Învierii. Cea mai mare rătăcire este o viaţă fără Dumnezeu. Viaţa creştină constă în a Îl avea pe Dumnezeu în inima noastră. Sufletul nostru nu poate exista fără Dumnezeu. Pacea o găsim doar în Dumnezeu. Necredinţa nu poate stârni decât groaza. Şi cât de precar este echilibrul lumesc! Păcatul este cel mai grav eşec…


Dumnezeu este pretutindeni, nicăieri nu putem fi departe de El!

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *