AUTORITATEA SI SUPUNEREA IN CASNICIA CRESTINA in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur

din Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur,
de David C. Ford

Editura Sophia

 

1. „ Fie-va autoritatea plina de stralucire!”

Prin cele aratate in capitolele anterioare intelegem ca, in viziunea hrisostomica, suprematia masculina nu implica in nici un fel dominarea sau discreditarea sotiilor de catre soti, deoarece aceasta suprematie este bazata, confirmata si dobandita de virtutea sotilor. „Fie-va autoritatea plina de stralucire (lampran)!“(1), ii indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. „Si va fi cu adevarat asa, adauga el, atunci cand ele [sotiile] nu vor avea de suferit nici o injosire din partea voastra”(2). Autoritatea sotilor trebuie sa izvorasca din dragostea cu care-si slujesc familia, nu din faptul ca ei au un rol dominant in contextul relatiilor familiale. Adresandu-se sotilor, Sfantul Ioan Hrisostom le impartaseste opiniile lui in aceasta privinta:

„Noi suntem randuiti (…) sa le stapanim nu de dragul de a fi in aceasta situatie, ci pentru a le conduce cu virtute. Caci cel ce conduce trebuie neaparat sa fie de nebiruit in virtute. Dar daca este biruit, atunci nu mai este carmuitor.”(3)

Iar intr-alt loc:

„Voi aveti, dar, aceasta putere dintr-o necesitate (anangkaian) izvorata dupa fire (in virtutea faptului ca sunteti parte barbateasca); aveti grija si pastrati totodata legatura care izvoraste din iubire (agapes)” (4).

Un aspect fundamental al acestei virtuti este arta de a se conduce pe sine insusi: ratiunea sa primeze asupra pasiunilor, si sufletul asupra trupului. Acesta este un prerogativ absolut al celui care vrea sa fie un sot si un tata bun (la randul sau, acest prerogativ va constitui o necesitate pentru cel care detine o functie de conducere in societate – dupa cum vom vedea in capitolul urmator):

„Adevaratii stapani sunt cei care-si aplica propriile reguli lor insisi. Caci acestea sunt cele patru lucruri importante: sufletul, familia, orasul, lumea. Si aceste lucruri se afla intr-o inlantuire continua. Cel care vrea sa supravegheze bunul mers al familiei sale si s-o randuiasca (oikodomeseiri) cum se cuvine, trebuie mai intai sa puna sufletul sau in buna randuiala (rhythmizein); cel care este in stare sa-si disciplineze sufletul, facandu-si-l stapan asupra trupului, iar trupul, slujitor al sufletului, va fi in stare sa-si disciplineze si familia sa” . (5)

Pentru a ne conduce viata cum se cuvine, este necesar sa stim sa fim condusi. Povatuindu-i pe barbati in legatura cu felul in care trebuie sa-si conduca slujitorii, Sfantul Parinte le spune urmatoarele:

„Asemenea si voi, fiind voi insiva slujitori, veti fi buni si ingaduitori” (6).

Le aduce apoi drept pilda pe Iosif, atunci cand acesta se afla in Egipt :

“Caci de vreme ce urma ca el sa domneasca, se cuvenea dar, mai intai sa invete el sa fie condus, si in timp ce era condus, a devenit el insusi carmuitor si conducea (proestos) toata casa.”(7)

Principala virtute a sotilor care-si conduc sotiile este dragostea:

,,Ori de cate ori ii dai o povata sotiei tale, totdeauna sa incepi prin a-i spune cat de mult o iubesti (agapes) (…) Spune-i ca o iubesti mai mult decat iti iubesti propria viata, pentru ca aceasta viata nu este nimic, si ca singura ta speranta este ca voi amandoi sa treceti prin viata aceasta intr-asa fel incat in viata ce va sa fie sa fiti uniti in dragoste desavarsita.”(8)

Dragostea trebuie exprimata atat prin cuvinte, cat si prin fapte:

„Arata-i ei [sotiei tale] ca are un mare pret compasiunea (synousian) ei pentru tine si ca, de dragul ei, vrei mai mult sa stai acasa decat in oras. Respect-o (portima) mai presus de prietenii tai, si mai presus decat copiii pe care ti i-a nascut, si iubeste-i pe acesti copii de dragul ei.”(9)

Cand sotul isi iubeste sotia cu adevarat, toate lucrurile merg bine:

„Daca cel care conduce iubeste (phile) pe cei condusi, totul rezista (synesteken) bine. Iubirea (agape) din partea celor condusi nu este ceruta atat de mult cum este cea care trebuie sa-l stapaneasca pe cel care conduce.”(10)

Fara indoiala, sotul va castiga respectul si ascultarea sotiei lui prin dragostea sa jertfelnica pentru ea, iar nu prin amenintari si frica:

„Atunci cand sotia se supune sotului ei prin constrangere (anangke), frica si forta, este cu mult mai impovarator si mai neplacut decat atunci cand sotia comanda cu autoritate deplina. De ce aceasta, te intrebi? Pentru ca forta distruge cu totul atat dragostea (philian), cat si placerea (hedonen). Acolo unde nu este nici dragoste (philias), nici dorinta (pothou), si frica si constrangere le-au luat locul, spune-mi, ce valoare va avea o asemenea casatorie?”(11)

Dragostea sotului fata de sotie trebuie sa fie lipsita de ingamfare, aroganta sau atitudini de superioritate:

„Barbatul sa nu-si dispretuiasca sotia din pricina ca ea ii este supusa, pentru ca ea este trupul sau. Iar capul, daca va dispretui trupul, va pieri si el. El, dar, sa puna in balanta iubirea (agapen) lui pentru ea, cumpanind astfel supunerea ei fata de el.” (12)

Poate ca in vremurile acelea multi dintre soti se speriau sau chiar se alarmau in fata unor asemenea indemnuri. Poate ca si atunci, ca si acum, in zilele noastre, existau destui soti care ripostau, reactionand vehement:

„Daca eu ma voi purta asa, nu va gandi sotia mea ca sunt slab si lipsit de personalitate? Si un astfel de comportament nu-mi va submina autoritatea in relatiile mele cu ea?”

Anticipand acest gen de reactii, Sfantul Ioan Gura de Aur face din nou apel la interesele personale ale fiecarui om, care trebuie sa fie puse in prim-plan afectiv:

„Niciodata sa nu te temi ca, stiind ca este iubita (philoumene), ea te va dispretui, ci tu nu inceta sa-i marturisesti ca o iubesti (phileis). Sigur, curtezanele, care se apropie de diferiti barbati, ar nutri mult dispret fata de iubitii (eraston) lor, daca ar auzi astfel de lucruri de la ei. Dar o sotie respectabila sau o nobila fecioara nu vor fi nicicand afectate negativ de marturisirile tale de iubire, ci, dimpotriva, iti vor fi mult mai supuse.” (13)

Adresandu-se de aceasta data atat sotilor, cat si sotiilor le spune urmatoarele:

„Sa nu te porti, dar, ca un tiran (authentei) pentru ca sotia ta iti este supusa. Iar tu, la fel, nu te ingamfa pentru ca sotul tau te iubeste. Nici dragostea sotului sa nu duca la semetia sotiei, nici supunerea sotiei sa nu duca la infumurarea barbatului. Din aceasta pricina a randuit Dumnezeu ca ea sa se supuna, ca sa fie si mai mult iubita de tine.”(14)

Din nou ne aminteste Sfantul Ioan Hrisostom: dragostea pe care o nutreste barbatul fata de sotia lui se poate compara cu dragostea lui Hristos pentru Biserica, dupa cum invata Apostolul Pavel („Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea”- Efeseni 5, 25). Cu admirabila-i arta Sfantul Ioan amplifica invatatura paulina:

„Ai vazut masura ascultarii [„Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor intru toate – Efeseni 5, 24]; asculta acum si masurile dragostei. Vrei ca femeia ta sa ti se supuna asa cum i se supune Biserica lui Hristos? Atunci poarta-i si tu de grija la fel de prevazator cum ii poarta Hristos de grija Bisericii. Da, chiar daca se ajunge sa fie nevoie sa-ti dai viata pentru ea, da, si sa fii taiat in bucati de zeci de mii de ori pentru ea, da, si sa induri sau sa suferi orice durere pentru ea, tu sa nu refuzi aceasta[…] In acelasi fel, dar, asa cum El a adus-o la El pe cea care ii intorsese spatele – care Il ura si Il respingea si Il dispretuia – nu prin amenintari, nu prin forta, nu prin teroare sau prin vreun alt lucru asemanator, ci prin statornica Lui afectiune, tot asa trebuie sa te porti si tu cu femeia ta.”(15)

Porunca potrivit careia barbatul trebuie sa-si iubeasca sotia asa cum iubeste Hristos Biserica este una din temeliile biblice pe care Sfantul Ioan Hrisostom isi bazeaza afirmatia ca familia trebuie sa fie „o mica biserica”, iar sotul si tatal sa fie ca un preot al ei (16.) Preotia aceasta nu reprezinta o pozitie arbitrara de autoritate deoarece este intemeiata pe virtute, asa cum aflam din urmatorul fragment referitor la actele de milostenie, una din temele preferate ale Sfantului Parinte:

„Fa din casa ta biserica, din mica ta cutie fa comoara. Fii paznicul bogatiilor sfinte, fii iconom al saracilor. Milostivirea (philanthropic) ta iti confera aceasta preotie (erosymen).”(17)

2. „Sotia este a doua autoritate”

In viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur, autoritatea care insoteste conducerea treburilor familiale este in mod real impartita in cel mai inalt grad – sotia fiind „a doua putere (arche deutera)” (18) , „al doilea imparat al casei, caruia ii lipseste doar coroana” (19 ). El defineste casatoria drept „acea stare potrivit careia exista si egalitate (ison), si libertate”, unde „supunerea este usoara (holos mikra)” (20) Daca „cel ce conduce in Biserica are colaboratori (koinonous)(21) care se afla sub autoritatea lui (tes arches), tot astfel si barbatul are un colaborator (koinonon), anume, pe sotia lui.”(22)

Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare cu ea. Sfantul Parinte nu ne ofera o descriere detaliata a felului in care ar povatui el un cuplu sa-si organizeze viata familiala zi de zi. Dupa toate probabilitatile, a considerat ca este eficient sa ne puna la dispozitie indrumari de ordin general, din care fiecare cuplu in parte sa-si poata alege pe cele care ii sunt de folos. Fara sa apelam la nici un fel de speculatii proprii, ci doar bazandu-ne pe aceste indrumari, putem presupune ca el preconiza ca fiecare decizie luata intr-o familie sa fie precedata de discutii sau dezbateri, la care sa participe ambii membri ai cuplului, in asa fel incat decizia finala sa se bucure de acordul amandorura – si, bineinteles, si al copiilor, atunci cand este cazul. Daca sotul si sotia se iubesc cu adevarat, daca tin cu adevarat unul la celalalt, atunci sotul nu va avea nici un motiv sa treaca peste vointa sotiei lui, impunandu-si propria vointa, deoarece fiecare dintre ei se va gandi la binele celuilalt mai mult decat la cel personal, se vor supune amandoi in aceeasi masura poruncilor date de Hristos Domnul si vor progresa duhovniceste impreuna, cu aceeasi ravna.

Un sot inzestrat cu intelepciune va dori intotdeauna sa se sfatuiasca cu sotia lui inainte de a lua o hotarare, beneficiind astfel de chibzuinta ei; se vor invata astfel unul pe celalalt si se vor stimula unul pe celalalt pe taram spiritual, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. In ceea ce priveste conducerea gospodariei, Sfantul Parinte considera ca sotia este aceea care trebuie sa fie la carma, in timp ce sotul, constient ca este mult mai putin apt decat ea in acest domeniu si ca nu are experienta necesara rezolvarii problemelor gospodaresti, trebuie sa fie foarte recunoscator ca ea este cea care conduce, si nu el; lui ii revine, desigur, responsabilitatea de a veghea la bunul mers al lucrurilor, in ansamblul lor. La sfarsitul acestui capitol, vom analiza mai in detaliu „diviziunea muncii” in familie conform viziunii hrisostomice, recomandata de Sfantul Parinte ca un tipar comportamental demn de urmat de cei doi membri ai unui cuplu matrimonial.

3. Reciprocitate intru supunere

Asa cum aratam in cele de mai sus, conceptia si practica supunerii reciproce a sotilor se armonizeaza permanent in contextul general al crestinismului, potrivit caruia toti crestinii sunt chemati sa se supuna lui Hristos, unul altuia si chiar necrestinilor – desigur, in masura in care acest lucru este posibil. Pentru Sfantul Ioan Hrisostom, sotii si sotiile trebuie sa se supuna unul altuia in trei domenii specifice: in domeniul educatiei si zidirii spirituale reciproce in relatiile lor intime si in atitudinile lor fata de bunurile comune.

Pe taramul zidirii duhovnicesti, fireste, ne asteptam ca Sfantul sa ne povatuiasca unele ca acestea: „Femeile sa-i faca atenti pe barbatii lor, si barbatii pe sotiile lor” (23) . Si inca: „Rugati-va impreuna in casele voastre si mergeti impreuna la Biserica. Cand va intoarceti acasa, intrebati-va unul pe celalalt despre intelesul celor citite in Biserica si al rugaciunilor rostite acolo” (24). Sfantul Parinte sugereaza chiar ca ar trebui sa existe un fel de „intreceri” intre sot si sotie in privinta sarguintei duhovnicesti:

„Dar si acasa, barbatii trebuie sa auda despre aceste lucruri [indemnuri la virtute] de la femei, si femeile de la barbati. Sa fie un fel de intrecere (hamilla) intre ei in ce priveste straduinta de a castiga intaietate in implinirea legii. Iar cel ce a castigat aceasta intaietate, si si-a indreptat purtarea sa sa-l mustre pe cel care a ramas in urma.”(25)

Sfantul Ioan Gura de Aur ne ofera drept pilda de cuplu care s-a angajat in mod desavarsit intr-o astfel de supunere reciproca pe Avraam si Sara: „Si el o asculta in toate, si ea pe el, la fel”(26). In privinta relatiilor matrimoniale intime, Sfantul Ioan ne imbie invataturile pauline, potrivit carora barbatul si femeia trebuie sa se supuna unul altuia intru totul. Ca stare, le aminteste sotilor urmatoarele:

„N-auzi, oare, pe Pavel spunand ca «barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia» [I Corinteni 7, 4], dand aceeasi (koinous) lege la amandoi? Iti mustri cu asprime sotia daca se duce des la biserica, dar tu iti petreci toata ziua la teatru si nu te socotesti vrednic de mustrare! Tii foarte mult la cinstea (sophrosynen) femeii tale, ba faci si lucruri de prisos si depasesti masura, neingaduindu-i sa iasa din casa nici pentru cele neaparat trebuincioase: dar cand e vorba de tine, socotesti ca ti-i ingaduit totul! Dar nu ti-o ingaduie Pavel, care a dat si femeii aceeasi putere (exousian), „Barbatul sa dea femeii cinstea cuvenita [I Corinteni 7, 3]. Ce cinste-i dai tu, cand o insulti in ce are ea mai scump si dai desfranatelor trupul tau, care-i al ei?” (27)

Sau iarasi:

„Trupul barbatului nu mai este al lui ci al femeii lui. Drept aceea, el trebuie sa pastreze intact ceea ce ii apartine ei, fara sa imputineze sau sa degradeze ce este al ei”(28).

Sfantul Ioan Hrisostom le aminteste barbatilor ca legea dumnezeiasca prevede pedepse egale pentu adulter in cazul barbatilor, cat si al femeilor:

„Desi in alte privinte este trebuinta de o autoritate superioara, aici unde este vorba de respectarea castitatii si a sfinteniei casatoriei, barbatul nu are un privilegiu mai mare decat femeia, ci va fi si el pedepsit la fel daca va incalca legile casatoriei” (29) .

In aceeasi omilie, el insista asupra acestui punct al discutiei, diferentiind clar intre legile dumnezeiesti si legile lumesti, sociale:

„Nu-mi spune despre legile necredinciosilor care tarasc la tribunal pe femeia vinovata de adulter sa fie pedepsita, dar care nu cer aceeasi pedeapsa pentru barbatii casatoriti care au pacatuit cu slujitoarele. O sa-ti citesc legea lui Dumnezeu, care este la fel de severa cu femeia, si cu barbatul si care numeste aceasta fapta adulter”(30).

Rezulta limpede ca Sfantul Ioan Gura de Aur respinge cu fermitate „standardele duble” care prevalau in societatea vremii sale, potrivit carora barbatului ii era ingaduit sa comita adulter si sa scape nepedepsit, in timp ce sotia adulterina putea sa fie chiar ucisa. (31)

Asa cum notam si in Capitolul al II-lea, Sfantul Ioan Hrissostom insista asupra proprietatii comune asupra bunurilor agonisite de catre cei doi membri ai unui cuplu afirmand ca sotul nu are nimic in plus fata de sotie. Adresandu-se barbatilor, le spune urmatoarele:

„Mai presus de orice, stramuta din sufletul ei aceasta notiune de «al meu» si «al tau». Daca ea spune «Aceste lucruri sunt ale mele», intreab-o: «Care lucruri sunt ale tale? Iti spun drept ca nu inteleg ce vrei sa spui. In ceea ce ma priveste, eu nu am nimic care sa fie numai al meu. Cum poti tu sa vorbesti despre ce este al tau, cand totul este al tau! […] Eu sunt al tau. Daca eu nu am nici o putere (exousian) asupra trupului meu, ci tu ai putere asupra lui, cu cat este mai mare puterea pe care o ai asupra agoniselilor mele?»”.( 32)

4. Influenta femeii asupra barbatului

Sfantul Ioan Hrisostom nu aduce in discutie nu numai supunerea reciproca dintre soti, ci subliniaza totodata puterea deosebita pe care o are femeia asupra barbatului ei:

„Nimic, in sfarsit, nimic nu are mai multa influenta (ischuroteron) si tarie pentru a-l echilibra (rhytlunti zeiri) si a-l conduce pe barbat ca femeia lui, atunci cand este evlavioasa si prudenta, si pentru a-i intoarce sufletul lui unde vrea ea si cum ii place. Va afla mai putina incredere la prieteni (synoikou) si la invatati si la fel la cei mari decat la avizele si la sfaturile femeii sale. Caci extrema tandrete (…) pe care o are un barbat pentru femeia sa il face sa primeasca sfaturile ei cu multa placere (hedonen). Eu as putea arata aici exemplul multor oameni greoi si indisciplinati, pe care femeile lor i-au potolit si i-au civilizat. Femeia este insotitoarea omului, la masa, la pat la procrearea copiilor (paidopoiias) (33) ; ea este pastratoarea secretelor lui, a hotararilor lui, mai stiu eu a ce? Atasata cu totul de barbatul ei, ea ii este asa de unita precum este capul cu trupul. Ea ii va face mai multe servicii (epimeleian) barbatului ei decat oricine, daca este cinstita si cu bun simt.” (34)

In continuare, Sfantul Parinte le incredinteaza pe sotii, ca de vor pune in aplicare si ele sfaturile bune pe care le dau sotilor lor, cu siguranta ii vor „castiga” pe acestia:

„Ziditi-i (didaskaliari) si intariti-i pe barbatii vostri nu numai prin cuvintele voastre, ci inca si prin exemplul vostru bun. Si cum ii veti invata voi pe barbatii vostri prin faptele voastre si prin exemplul vostru? Atunci cand nu vor vedea in voi nici rautate, nici curiozitate, nici iubire pentru podoabe si nici dorinta, nici gust pentru lucrurile zadarnice ci dimpotriva, va veti multumi simplu cu ceea ce aveti, va vor asculta cu placere si vor primi cu bucurie sfaturile voastre; […] daca faptele voastre se portrivesc cu cuvintele voastre, daca invatati in acelasi timp si cu cuvintele voastre si prin faptele voastre,[…]ei vor ceda in fata voastra; atunci, spre exemplu, cand nu vei mai cauta deloc aurul, pietrele pretioase si maretia hainelor; si, in locul acelora, va veti face o modestie (kosmioteta) de cumpatare, de bunatate. Atunci cand va veti prezenta in fata sotilor vostri impodobite cu aceste virtuti, veti avea dreptul sa le cereti sa le aiba si ei. Caci daca o femeie face ceva pentru a-i placea sotului ei, sufletul ei trebuie sa si-l impodobeasca, pe cand trupul ei nu va face decat sa-l desfigureze, impodobindu-l. In sfarsit, aurul si impodobirile nu va vor face asa de iubite ca si cumpatarea si blandetea, si a fi gata sa va dati si viata voastra pentru ei. Iata ceea ce castiga (cheiroutai)(35) inima si toata iubirea sotilor vostri”.(36)

Si iarasi:

„Daca voi sunteti in aceste dispozitii bune, nu va veti face frumoase numai pe voi insiva, ci ii veti face frumosi si pe sotii vostri. Cand veti parasi luxul si nu se vor mai gandi sa faca cumparaturi mari vor pierde lacomia pe care o aveau de a aduna si vor fi mai indemnati sa faca milostenie, si ii veti putea sfatui cum se cuvine (symbouleuein ta deonta) sa faca ceea ce este placut. Dar […] cum veti avea ravna si graba sa ii indemnati pe sotii vostri sa faca milostenie, daca va veti consuma cea mai mare parte din bogatii ca sa va impodobiti trupul vostru? Parasiti acest fast, incetati de a mai purta haine impodobite cu aur, si atunci veti putea vorbi cu indrazneala (meta parrhesis) despre milostenie cu sotii vostri. Si, chiar cand nu veti castiga nimic, veti avea mangaierea ca ati facut ce trebuia sa faceti din partea voastra. Dar, ce zic eu? Este imposibil sa nu-i miscati pe sotii vostri cand ii veti constrange prin exemplul vostru si prin faptele voastre.” (37)

In opinia Sfantului Ioan Gura de Aur, unul din temeiurile casatoriei este educarea barbatului de catre sotie:

“Caci ea [femeia] s-a insotit cu barbatul ei pentru comuniune (koinonia) pe viata si pentru procrearea copiilor, iar nu pentru lipsa de buna cuviinta si distractii, si pentru ca sa conduca gospodarie (eikoure) (38) si pentru a-l invata (paideue) (39) pe el (semnon)“. (40)

Daca femeia este mai sporita duhovniceste decat barbatul ei, atunci negresit sa-l indemne si pe aceasta, invatandu-l prin indrumarile ei. Sfantul Ioan Hrisostom este cel care o autorizeaza sa indeplineasca aceasta misiune. La un moment dupa ce-i mustra cu asprime pe pastoritii sai de parte barbateasca pentru trandavia lor, si continua in felul urmator:

„Dar ca sa nu va tin numai de rau, haide sa va dau si un mijloc de indreptare. Care? Vreau sa va incredeti sotiilor voastre, ca ele sa va instruiasca (paideue). Ar fi trebuit, dupa legea lui Pavel [I CORINTENI 34-35], ca voi sa fiti dascalii lor! Dar, pentru ca, prin caderea in pacat s-a stricat ordinea (taxis) si a ajuns capul jos, iar trupul sus, sa alegem cealalta cale”(41).

Este limpede ca Sfantul Parinte are o mare incredere in puterea (pag. 311) unei sotii credincioase de a indrepta un sot necredincios aducandu-l pe calea cea buna si ingrijindu-se si de slava acestuia si de bunul lui nume:

„O femeie cuminte, inteleapta, va scoate pe barbatul ei de pe caile pline de (…) si va fi pentru el ceea ce e fraul pentru manz” (42).

Influenta femeii asupra barbatului ei se vadeste nu numai in domeniul indrumarii duhovnicesti, ci si in viata lor intima. Acest lucru se manifesta in doua moduri. In primul rand, potrivit axiomei pauline din I Corinteni 7, („Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa”), Sfantul Ioan Hrisostom arata ca „decenta femeii biruie indecenta barbatului” (43). In al doilea rand, atractia fizica a barbatului fata de sotia lui indica totodata supunerea lui fata de ea:

„Dorinta trupeasca (epithymia) este mai puternica la barbat. Da, si din aceasta pricina Dumnezeu a randuit-o astfel, pentru a face ca faptura puternica (hyperim chori) sa fie sub deplina stapanire (tyrannidi) a acest patimi (erotos), si pentru a-l supune (hypotaxe) pe el fapturii mai slabe (asthenestero)“(44).

In acest context, la care se alatura aceea ca barbatul este „legat” de sotia sa prin toate indatoririle si responsabilitatile sale conjugale fata de ea, el fiind cel care ii poarta de grija intru totul, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma „Caci Dumnezeu il face pe barbat robul (doulon) ei” (45) .

5. Limitele supunerii sotiilor

Desi in teologia si spiritualitatea hrisostomica barbatul trebuie sa fie animat de dragoste jertfelnica fata de partenera sa de viata si sa i se supuna in felul aratat in cele de mai sus, Sfantul Parinte recunoaste ca, in aceasta lume cazuta in care traim, modelul ideal nu este totdeauna respectat. Dar cum anume le povatuieste el sa se poarte pe femeile ale caror soti sunt necredinciosi? Aduce el oare in discutie limitele supunerii in cazul sotiilor ale caror soti sunt tiranici si care le maltrateaza?

Mai intai, Sfantul Ioan o indeamna pe sotia aflata intr-o asemenea situatie sa incerce sa-l suporte pe sotul ei pe cat ii este ei posibil, incurajand-o sa aiba incredere ca dragostea ei statornica si devotamentul ei fata de el ii vor inmuia acestuia inima in cele din urma. Dupa cum am vazut deja, el avea o incredere deosebita in forta sotiei credincioase de a birui necredinta sotului ei. Le imbie apoi pe sotii sa-si analizeze gandurile si faptele, pentru a fi sigure ca duc intr-adevar o viata de credinciosie deplina, mai degraba decat sa inceapa sa-i invinovateasca pe sotii lor de nesupunere fata de ele sau sa se planga de ei:

„Sa nu cercetam lucrurile care li se cer celorlalti, atunci cand noi suntem vinovati cu privire la ce ni se cere noua insine, pentru ca invinuirea altuia nu ne va absolvi de propria noastra vina. Ingrijeste-te doar de aceasta: cum poti tu sa scapi de vina pe care o porti tu. Caci si Adam a dat vina pe femeie, iar ea pe sarpe, si nu le-a fost de nici un folos acest lucru. Sa nu-mi spui, dar, ce a facut rau barbatul tau, ci sa te ingrijesti cu toata luarea-aminte sa-i arati barbatului tau respectul ce i se cuvine. Pentru ca si eu, atunci cand vorbesc cu el, si-l povatuiesc sa te iubeasca (agapan) si sa aiba grija de tine, ii cer sa faca ce ii este poruncit lui, si nu-l las sa aduca vorba despre legea care a fost randuita femeii. Drept aceea, tu ocupa-te numai de acele lucruri care tin de tine si fii supusa (euenion) barbatului tau.” (46)

Dupa aceea, Sfantul Parinte le aminteste sotiilor ca atunci cand asculta de barbatii lor, chiar daca acestia le nedreptatesc, arata ascultare fata de Dumnezeu. In adevar sotia care-si iubeste staruitor barbatul necredincios v-a dobandi o mare rasplata de la bunul Dumnezeu:

„Caci mai ales aceasta inseamna ca arati ascultare, fata de Dumnezeu: sa nu incalci legea, chiar atunci cand suferi lucruri care sunt impotriva legii. Si de fapt, a iubi pe cel care te iubeste nu e socotit ca cine stie ce. Dar cel ce slujeste pe omul care-l uraste, el este cel care, mai presus de toti ceilalti, este vrednic de laude si cununi. In acelasi fel, dar, adu-ti aminte ca daca barbatul tau iti face sila, si induri aceasta, iti atragi slavite cununi”(47).

Sotiilor pe care sotii lor le lovesc, Sfantul Ioan Hrisostom le da aceleasi povete:

„Daca paganilor care ne lovesc pe obrazul drept trebuie sa le intoarcem celalalt obraz, cu atat mai mult trebuie sa induri purtarea trufasa si aspra (thrasynoment) (48) a barbatului tau. Nu cumva sa intelegi din aceasta ca spun ca e voie sa-ti bati (typtesthai) femeia – sa nu fie! Caci aceasta este cea mai cumplita ofensa (eschate bris), nu numai pentru cea care este lovita, dar si pentru cel care o loveste. Insa chiar daca te-ai insotit cu un asemenea nenorocit, nu te mahni, o, femeie, ci gandeste-te la rasplata care te asteapta pentru aceasta [in ceruri], si la cinstirea [rabdarii tale] in viata de aici.”(49)

Aceasta nu inseamna ca Sfantul Parinte spune, de fapt, ca nu exista nici o limita in privinta supunerii femeii in fata barbatul ei. Pentru el, supunerea sotiei trebuie sa inceapa atunci cand sotul ei o constrange sa comita un act profanator, reprobabil sau imoral:

„Dar ce sa faci, ma intrebi, daca el [barbatul tau] te obliga sa jertfesti idolilor sau sa i te alaturi intr-o fapta imorala, pe motivul ca sunteti casatoriti, si tu refuzi, iar el te paraseste? Lasa-l sa plece; e mai bine sa te desparti de el si sa pui capat casatoriei decat sa incalci dreptatea si cinstea. Tot asa ne povatuieste si Sfantul Pavel: «In astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati» [I Corinteni 7, 15]. Daca el te loveste (pun teroi) in fiecare zi, si daca mereu iti cauta pricina, mai bine sa te desparti de el. […] Un asemenea barbat e la fel de vinovat de stricarea casatoriei ca si cel care umbla cu desfranatele.”(50)

Intr-una din Omiliile cuprinse in Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Sfantul Ioan arata ca legea vetero-testamentara potrivit careia barbatul care-si uraste sotia trebuie sa divorteze de ea a fost intocmita pentru binele acesteia: „Daca legea [veche] ar fi silit pe barbat sa tina in casa pe femeia pe care o uraste, barbatul ar fi ucis-o” (51).

Desigur, in unele privinte, Sfantul Ioan Hrisostom este un idealist, dar in aceasta problema era suficient de realist pentru a recunoaste ca unele casatorii pur si simplu nu sunt randuite de Dumnezeu, desi institutia casatoriei in sine este o Sfanta Taina binecuvantata de El:

„Drept aceea, cand inteleptul zice: «O casa si o avere sunt mostenire de la parinti, iar o femeie inteleapta, este un dar de la Dumnezeu» [Pilde 19, 14], el voieste sa spuna ca Dumnezeu este Cel care a randuit casatoria, iar nu ca El este Cel care uneste pe fiecare barbat cu femeia cu care s-a insotit dupa propria sa voie. Caci pe multi ii vedem ca se insotesc unul cu celalalt spre raul lor, chiar daca le e legiuita casatoria, si aceasta nu poate fi pusa in seama lui Dumnezeu.”(52)

Din aceste spuse ale sale reiese ca Sfantul Parinte admitea divortul, implicatia fiind ca atat sotul, cat si sotia au dreptul sa-l initieze (53).

In privinta limitelor supunerii fata de partenerul lor de viata, Sfantul Ioan Hrisostom le povatuieste pe femei sa adopte si un alt fel de atitudine decat cea de a rabda necazurile acesteia si a suporta sa fie nedreptatita sau lovita. Astfel, el le recomanda sa nu-si iubeasca sotii in mod exagerat si sa nu depinda de ei prea mult, pentru ca dragostea fata de barbatii lor nu trebuie sa inlocuiasca dragostea de Dumnezeu. In acest sens, el le dojeneste cu asprime pe sotiile care plang fara masura atunci cand isi pierd sotii, spunandu-le ca o asemenea comportare demonstreaza ca dragostea si increderea lor fata de acestia este mai puternica decat dragostea de Dumnezeu si increderea lor in El:

„Ascultati aceasta, femeilor, voi toate care va tanguiti, voi toate care atunci cand vine vremea doliului bociti si va jeliti fara astampar: va purtati intocmai ca paganii. […] Pentru ca acest lucru, ce necredinta mare arata, sa va inchipuiti ca barbatii vostri sau fiii vostri va sunt adevaratii ocrotitori, iar nu Dumnezeu? Sau ganditi cumva ca aceasta nu-L va mania pe Dumnezeu? Caci adesea El chiar din aceasta pricina ii ia de langa voi, ca sa nu fiti asa legate de ei si ca sa va luati nadejdea de la ei. Dumnezeu este gelos pe unele ca acestea si voieste sa fie iubit (phileisthai) mai presus de toate!”(54)

Femeia, spune Sfantul Parinte, „sa caute har de la Dumnezeu, Mantuitorul ei, iar nu de la barbatul ei.”(55)

6.Menirea si rolul sotiei in familie

Conceptiile hrisostomice reflecta gandirea si obiceiurile greco-romane, care prevedeau o neta diviziune intre barbat si femeie. Aidoma lui Xenofon in lucrarea sa Oeconomicos (56), Sfantul Ioan Gura de Aur apreciaza ca barbatul trebuie sa lucreze in afara casei, iar sotia trebuie sa se ocupe de treburile gospodariei. Referitor la sotia prorocului Isaia, Sfantul Parinte relateaza urmatoarele:

„Si ea a fost inzestrata cu duhul profetiei, caci darurile harului (charismaton) nu existau numai prin barbati, ci le erau impartite si femeilor. Insa aceasta nu i se intampla pe taramul nostru lumesc: aici, partea barbateasca si partea femeiasca au fiecare propriile lor indeletniciri (epitedeumata) (57), pe care nu le pot preschimba intre ei.”(58)

Sfantul Ioan Hrisostom impartaseste convingerea ca aceasta randuiala a fost intocmita de Dumnezeu. El crede cu tarie ca darurile si inclinatiile femeii sunt mai adecvate pentru responsabilitatile legate de casa, de gospodarie, de familie decat pentru treburile lumesti. Iata ce afirma in legatura cu aceasta problema, in stilul sau retoric obisnuit:

„Viata noastra este randuita de obicei in doua sfere: activitatile publice si indeletnicirile personale – amandoua fiind hotarate astfel de Dumnezeu. Femeii ii este lasata in seama conducerea (prostasian)(59) gospodariei, iar barbatului, toate afacerile statului, ale pietii publice, ale administrarii justitiei, ale guvernului, ale activittilor militare si altele ca acestea. Femeia nu poate sa azvarle cu sulita sau sa traga cu sageata, dar poate sa apuce furca de tors in mana si sa lucreze la razboiul de tesut; ea indeplineste cu iscusinta toate aceste indeletniciri care tin de gospodarie. Femeia nu poate sa-si impuna parerile intr-o adunare legislativa, dar poate sa si le spuna acasa, si nu de putine ori este cu mult mai priceputa decat barbatul ei in treburile gospodaresti. Femeia nu poate sa carmuiasca afacerile de stat cum se cuvine, dar pe copiii sai poate sa-i creasca asa cum se cuvine, si copiii sunt comoara cea mai de pret. Dintr-o singura privire, ea poate sa remarce reaua purtare a slujitorilor si sa-i indrume cu luare-aminte, aratandu-le cum trebuie sa se poarte. Ea asigura ocrotirea deplina a barbatului ei si-l slobozeste de toate grijile gospodariei legate de rostuirea banilor, de torsul lanii, de pregatirea mancarii, de procurarea de imbracaminte cuviincioasa. Ea se ingrijeste de toate treburile de acest fel, care nu sunt nici potrivite pentru a fi date in grija barbatului, nici nu ar fi indeplinite cum se cuvine de acesta chiar daca el ar voi sa le faca, si s-ar stradui eroic, din toate puterile lui!”(60)

Prin urmare, „conducerea gospodariei” ii apartine in intregime sotiei – aici, numai ea este singura „stapana (chyria)”. (61)

Ceea ce este vrednic de retinut in aceasta descriere rolului sotiei in familie este atat deosebita demnitate a indeletnicirilor ei, cat si extraordinara importanta a menirii ei in toata complexitatea acesteia – indrumarea slujitorilor, cresterea copiilor („comoara cea mai de pret”) gatirea meselor, torsul lanii si cusutul hainelor, organizarea bugetului familiei. Sfantul Ioan Gura de Aur este absolut convins ca barbatul nu va fi niciodata in stare sa-si intreaca sotia in aceste privinte, nici sa devanseze contributia ei la bunul mers al casatoriei si al vietii de familie indiferent de cat de mare ar fi aportul lui material sau financiar; el nu poate aspira decat sa o intreaca evoluind duhovniceste:

„V-am aratat ca nu putine sunt binefacerile pe care ni le ofera noua femeile noastre, insa daca noi voim sa le raspundem cu aceeasi masura in lucrurile duhovnicesti, le vom intrece. Caci in lucrurite trupesti nu este cu putinta sa ne ridicam la masura lor. De ce aceasta ma intrebati? Imi spuneti, dar, ca voi contribuiti cu multa avutie la viata voastra in comun? Cine, daca nu ea, va pastreaza si va chiverniseste agoniseala voastra – ceea ce e la fel de important, asa ca este trebuinta de ea. De ce? Pentru ca multi sunt cei care au avut mari avutii si le-au pierdut fiindca n-au avut pe cineva care sa aiba grija de ele. Iar in privinta cresterii copiilor, imi spuneti, luati amandoi parte (koinoneite) la aceasta, si castigul este al amandorura. Dar, zic eu, ea este cel care trudeste mai mult, pentru ca ea este cea care poarta pruncul in pantece, si ea este cea care indura durerile nasterii. Prin urmare voi numai in lucrurile duhovnicesti veti fi in stare s-o intreceti pe ea.” (62)

Sa reflectam, o data in plus, asupra sensibilitatii manifestate de Sfantul Ioan Gura de Aur fata de durerile pe care trebuie sa le indure femeile pentru a deveni mame (63). In cele din urma, este limpede ca in pofida unor sporadice remarci ale sale, referitoare la faptul ca rolul femeii este legat de „lucrurile marunte”, Sfantul Parinte ne impartaseste viziunea lui despre menirea femeii dintr-o perspectiva cereasca, nu pamanteasca: barbatul poate aspira s-o intreaca in cele duhovnicesti, dar adevarul este ca rolul femeii este mai important atat pe taram trupesc, cat si pe taram duhovnicesc. Dupa cum afirma Sfantul Ioan, lucrand zi de zi in pacea si linistea caminului ei, ea are mult mai sporite prilejuri de a inainta duhovniceste decat barbatul ei care se afla prins in menghina zarvei si a perfidiei vietii publice. Pe de alta parte, Sfantul Ioan Hrisostom subliniaza cu delicatete responsabilitatea femeii de a-si hrani si intretine pacea si frumusetea sufleteasca zi de zi, astfel incat sa le poata impartasi barbatului ei in fiece seara, atunci cand acesta se intoarce acasa, dupa o zi de zbucium in lumea sordida a afacerilor:

„O corabie care nu este agitata de valuri face o calatorie fericita, si sufletul care este lipsit de orice grija traieste in pace si in liniste, ca si cum ar fi ajuns deja in port. Iata pentru ce femeile, care pazesc in general casa, trebuie sa fie mai aplecate spre adevarata filosofie (philosophoteras), spre contemplarea lucrurilor ceresti mai mult decat barbatii. […] Dar, veti zice voi, este in casa destula neliniste. Dar, si femeia daca vrea, poate sa aiba multe griji si treburi pentru barbatul care nu paraseste niciodata piata publica si tribunalele; el este tulburat de mii de preocupari straine, ca o corabie in mijlocul marii, care este lovita de valuri si de vinturti. Femeia, dimpotriva, asezata in casa ei ca intr-o scoala de filosofie (philosophias), poate sa-si reculeaga sufletul, aplecandu-se la rugaciune si la citire, si la alte fapte de filosofie (philosophia) cereasca. Si la fel cu cei care raman in pustie si nu mai sunt tulburati de oameni, la fel femeia care este inchisa totdeauna in casa poate sa se bucure de un repaus continuu. Daca, uneori, este obligata sa iasa si sa mearga in oras, ea nu este expusa pentru aceea la tulburarile sufletului: fara indoiala, fie pentru a veni la Biserica, fie pentru a merge la baie (64) , fie este necesar sa iasa, dar de obicei ea este sedentara si pazeste casa. Ea poate sa se ocupe aici cu studiul intelepciunii (philosopheiri) si sa linisteasca sufletul tulburat al sotului ei, atunci cand se intoarce acasa; ea poate sa-l imblanzeasca (rhythmizein) si sa-i risipeasca inutilitatile si gandurile necajitoare care-l tulbura, si sa-l trimita apoi debarasat de toate relele (kaka), de toate gandurile si de toate grijile pe care le avea din afara, ducand cu el ceea ce a invatat bun de la femeia sa” (65).

Poate unii dintre cititori vor zambi, parcurgand aceste randuri care cuprind in ele esenta idealismului hrisostomic privitor la relativa usurinta cu care credea Sfantul Parinte ca femeia poate sa-si transforme caminul sau intr-un adevarat paradis duhovnicesc. Neindoielnic insa ei ii este mult mai posibil sa infaptuiasca acest lucru decat ii este barbatului sau sa-si transforme locul de munca intr-un paradis duhovnicesc!

(1) Lampros, „stralucitor, luminos” sau „celebru, faimos” (Liddell si Scott, p. 1028).
(2) Omilia XXVI la I Corinteni, PG 61.222D (PNPN 1, XII, p. 156).
(3) Omilia XIII la Efeseni, PG 62.99C (PNPN 1, XIII, p. 116).
(4) Omilia X la Coloseni, PG 62.366C (PNPN 1, XIII, p. 304). A se vedea, de asemenea, Omilia XIII la Efeseni, PNPN I, XIII, p. 117,1 unde le spune barbatilor urmatoarele: „Drept aceea, sa ne recastigam autoritatea care ne apartine, nu pentru ca suntem mai puternici la trup ci pentru ca ne-am dovedit perspicacitatea, virtutea, si grija de a le apara pe ele [sotiile noastre]”, si Despre slava desarta si cresterea copiilor, 82 si 87, SC 188, pp. 188 si 194 (Laistner, pp. 120 si 121 „Ea nu se va invoi sa te ia de barbat daca va afla ca esti lenes [rmthymos]” si „Daca ne vom conduce mirele in camara nuntii sale cu o educatie [askeseos] ca aceasta, ganditi-va si voi ce mare dar ii veti face miresei!”); askesis = „exercitiu, practica, educatie” (Liddell si Scott, p. 257); In context crestin, inseamna „exercitiu duhovnicesc, educatie duhovniceasca, disciplina duhovniceasca” si „viata austera” deci „ viata monahala”, „asceza”(Lampe, p. 244).
(5) Omilia LI1 la Faptele Apostolilor, PG 60.366A (PNPN 1, XI. I p. 313).
(6) Omilia XXII la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 159- vezi si OmiliaWXIX la Romani PNPN 1 XI p.547 : “caci cel care se afla sub pastorirea cuiva […] poate sa fie, in fapt, pastorul familiei sale”).
(7) Omilia IV la Tit, PG 62.687C (PNPN 1, XIII p.534)
(8) Omilia XX la Efeseni pag.62 146D(Roth pag.61 PNPN I, XIII, pp.150-151) In aceeasi Omilie, Sfantul Parinte adauga urmatoarele: “Sa nu-i rostesti niciodata numele [sotiei tale] fara sa-i adresezi vorbe de mangaiere, cu multa considaretie si cu multa dragoste (agapes)”(PC 62, 148 C; Roth, p.63)
(9) Omilia XX la Efeseni, PG 62.147C (PNPN 1, XIII, p. 151).
(10) Omilia X la Coloseni, PG 62.366B (PNPN ft XIII, p. 304).
(11) Despre feciorie, LIV, SC 125, p. 302 (Shore, pp. 88-89). Vezi si Omilia XX la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 144 („Caci ce fel de casatorie si unire este aceea, daca sotia tremura de frica sotului ei?”), dar si urmatorul fragment din aceeasi omilie, in traducerea lui Roth, p. 56: „Daca vrei sa te bucuri de mai multa cinste [ca sot], trebuie sa arati dragoste sotiei tale, asa cum ti s-a poruncit. Atunci nu va mai fi trebuinta de frica, ci dragostea va fi aceea care va implini totul in toate”. In Omilia XIX la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 142, Sfantul Parinte face aceleasi remarci, tie data aceasta insa punandu-le in legatura cu relatia dintre stapan si slujitor: „Inchipuie-ti ca un om are o suta de robi, dar pe nici unul din ei nu-l slujeste in nici un fel; […] totul va fi teama si lipsa de incredere”.
(12) Omilia XX la Efeseni, PG 62. HOD (PNPN 1, XIII, p. 146).
(13) Omilia XX la Efeseni, PG 62.147B (PNPN 1, XIII, p. 151).
(14) Omilia X la Coloseni, PG 62.366C (PNPN 1, XIII, p. 304).
(15) Omilia XX la Efeseni, PG 62.137A (PNPN 1, XIII, p. 144). Mai departe, in aceeasi omilie, observa: „Acolo unde este iubire, totul vine de la sine, dar acolo unde lipseste iubirea, nici frica nu este de vreun folos” (Roth, p. 54).
(16) A se vedea, spre pilda, Omilia XX la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 144 („Caci casa este cu adevarat o mica biserica”), Omilia XXVI la Faptele Apostolilor, PNPN 1, XI, p. 172 („Casa sa va fie biserica” -chiar daca este vorba doar despre doi locuitori ai casei, sotul si sotia (Matei 18, 20), si Omilia IV la II Tesaloniceni, PNPN 1, XIII p. 392. In capitolul intitulat „Familia si virtutile crestine: reflectii despre viziunea ecleziastica a lui Ioan Hrisostom” din cartea sa, Etica dupa crestinism-pledoarie pentru o etica crestina ecleziala (Grand Rapids, Mich.. Eerdmans, 1994), Vigen Guroian analizeaza cu multa sensibilitate cateva din importantele implicatii ale acestei „viziuni ecleziale despre familie, indeosebi pe cele legate de cresterea copiilor.”
(17) Omilia XLlll la I Corinteni, PG 61.368D-369A (PNPN I, X p. 259).
(18) Omilia XX la Efeseni, PG 62. MOD §i 142D (PNPN 1, XIII, (146 si 148), si Omilia XXI la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 153.
(19) Omilia XXII la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 159. Vezi sj Omilia XXVI la I Corinteni, PNPN 1, XII, p. 156 („In masura in care o injosesti pe cea care conduce [casa] impreuna cu tine, tot in aceeasi masura iti vei injosi si cinstea de a fi stapanul casei”).
(20) Omilia VI la Filipeni, PG 62.222D (PNPN 1, XIII, p. 209).
(21) Koinonos, in sens literal, inseamna cineva cu care avem ceva in comun, deci „camarad, partener” sau „coleg” (Liddell si Scott, p.970); „asociat”, „partas” „partener”, „persoana care se cumineca impreuna cu noi” (Lampe, p. 764).
(22) Omilia X la I Timotei, PG 62.549D (PNPN 1, XIII, p. 439).
(23) Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, Omilia XL VII, PNPN XIV, p. 172.
(24) Omilia XX la Efeseni, Roth, p. 61.
(25) Omilia V la Statui, PG 49.80 (PNPN 1, IX, p. 379); vezi si Dintre cei care nu au venit la Biserica, 3, PNPN 1, IX, p. 225 („Sa se indemne staruitor unul pe celalalt sa vina la Biserica, tatal sa-1 indemne pe fiu, fiul sa-1 indemne pe tata, sotul s-o indemne pe sotie, si sotia sa-l indemne pe sot”).
(26) Omilia XXVI la I Corinteni, PNPN 1, XII, p. 155. In Omilia XLV la Facere, 8, PB 82, p. 474, Sfantul Ioan Gura de Aur ii elogiaza din nou pe Avraam si pe Sara drept exemplu de cuplu bineplacut lui Dumnezeu: „Fiind un singur trup, fiecare se ingrijea de bunastarea celuilalt si traiau in buna intelegere, ca un singur trup si un singur suflet”.
(27) Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia 57.82A-B (PNPN 1, X, pp. 49-50). Dupa cum se poate vedea, Sfantul Parinte interzice ,,atitudinea si comportamentul dupa !!! p 304 nu numai in relatiile intime ale unui cuplu, ci si in domenii ale vietii matrimoniale”.
(28) Cuvantare despre casatorie, Roth, pp. 86-87. Vezi la I Corinteni, PNPN 1, XII, pp. 105-106, unde, explicatia 7, 3-5, spune ca sotul si sotia „se bucura de aceeasi cinste fara vreunul dintre ei sa aiba vreun privilegiu fata de celalalt” si insista asupra puternicelor avertismente pauline: “femeia si barbatul,sa nu se lipseasca unul de altul decat cu buna invoiala, pentru un timp” (I Corinteni 7, 5)
(29) Cuvantare despre casatorie, Roth, pp. 87-88.
(30) A se vedea, de asemenea, Comentariu la Evangheli dupa Ioan -Omilia LXIII, PNPN 1, XIV, pp. 234-235, si Omilia V (…) pag 305 la Tesalonicenii, PNPN 1, XIII, p. 345 („Caci asa cum le pedepsim pe femei daca, fiind casatorite cu noi, se dau altor barbati, tot astfel suntem si noi pedepsiti [daca umblam cu desfranatele], nu de legile pagane ci de Dumnezeu”).
(31) Incepand cu epoca lui Constantin cel Mare pana in timpul lui (…) femeile care comiteau adulter erau pasibile de pedeapsa cu moartea, pedeapsa care nu se aplica insa si barbatilor adulterini (…) I lickey, Monahii crestine provenite din aristocratia romana 53-54, PNPN 12, VI, p. 291, nota 5). J.P.V.D. Balston (…) pe larg influenta crescanda a crestinismului asupra Imperiului (…) acest subiect: „In relatiile de cuplu, in pofida faptului ca legea lui Augustus prevedea restrictii in privinta imoralitaii sotilor, acestora nu li se cerea niciodata sa traiasca in curatie, asa cum li se cerea sotiilor lor. Convertirea lumii romane la crestinism avea sa aduca mari schimbari in aceasta privinta. Asa cum insistasera (…) si stoicii, a fost introdusa o reforma care prevedea pedepse (…) riguroase si pentru barbati si pentru femei, in caz de adulter, infidelitate conjugala. Pe deasupra, o data cu crestinismul, fecioarele necasatorite nu mai erau pedepsite, ca pe vremea lui Augustus, ci laudate si chiar venerate” {Istoria si deprinderile femeilor (…) .Londra, The Bodley Head, 1962, p. 283).
(32) Omilia XX la Efeseni, PG 62.148B-C (Roth, p. 63; PNPN 1 XIII, p. 152). Interesant de remarcat este faptul ca, si in aceasta privinta, Sfantul Ioan Hrisostom ridica practicile din vremea sa, la stadarde crestine mult mai elevate. Elizabeth Clark ne informeaza: „Atat legile Imperiului Roman, cat si datinile romane fusesera timp de secole intregi in favoarea separarii proprietatilor sotului de ale sotiei” (Ideologie, istorie si structura femeii in crestinismul antic tarziu, p, 181). Vezi si Gillian Clark, Femeile in antichitatea tarzie, pp. 15-17.
(33) Sensul literal este „facere de prunci”.
(34) Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, Omilia LXI PG 339-340-341 A (PNPN 1, XIV, p. 225). In continuare Sfantul Parinte se adreseaza femeilor, pe care le povatuieste cum sa influenteze in bine pe barbatii lor: „Pentru aceea le rog pe femei sa se ataseze la ceea ce zic eu si sa le dea sfaturi mantuitoare si bune barbatilor lor caci, daca femeia este intru totul capabila sa indemne barbatul ei la virtute, ea poate la fel sa-1 duca la pacat”. Fireste, el spune acelasi lucru si despre barbati.
(35) Cheiroutai, „a stapani, a subjuga” sau „a cuceri, a supune” (Liddell si Scott, p. 1986). Lampe adauga cal Sfantul foloseste acest cuvant cu sensul de „a lega prin iubire” (P …..) PAG 308!
(36) Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, Omilia L XI, (PNPN 1, XIV, p. 226).
(37) Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, Omilia LXIX, PGMl A (PNPN 1, XIV, p. 256). A se vedea, de asemenea, Omilia IV la Timotei, PG 62.526B (PNPN 1, XIII, p. 423), unde le invata pa sotii cum sa se comporte cu sotii lor: „Daca-l vei invata sa indrageasca purtarea cuviincioasa si modestia (kosmio…) nu se va mai grabi sa paseasca pe calea desfranarii (porneu …) Omilia XIX la I Corinteni, PNPN 1, XII, p. 425 si Instructiuni( …) botez XI 1.42-43, SCA 31, p. 186 (Impodobirea cu fapte de (…) si modestia indeparteaza orice umbra a rautatii si il leaga pe sotul tau de tine mai strans decat lanturile […]. Atunci cand purtarea ta este pe placul lui Dumnezeu, El il indeamna pe acesta sa fie de partea ta intru totul”).
(38) Oikoure, „a avea grija de treburile casnice, a conduce treburile gospodaresti” (Liddell si Scott, p. 1205).
(39) Paideue, „a creste sau a educa un copil”, sau „a pregati pe cineva, a forma pe cineva”; termenul este un derivat (…)pag 310 („copil”) (Liddell si Scott, p. 1287). Lampe adauga sensurile de “a disciplina sau a invata pe cineva” si „a mustra sau a pedepsi (…) 996); didaskein inseamna pur si simplu „a instrui sau a (…) cineva” (Liddell si Scott, p. 421).
(40) Omilia V la I Tesaloniceni, PG 62.426D (PNPN XIII (…)
In Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia LXXIII (…)X, p. 443, Sfantul Parinte se intreaba cu mahnire; „Care femeie nu se straduieste sa-l indrepte pe barbatul ei si sa-l faca mai bun ?” Vezi si Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia XI, PNI’N 1 („Barbatilor, cand va intoarceti acasa, chemati-va sotia si spunetii aceste lucruri [despre cum se dobandeste virtutea], si rugati-o sa va ajute in a le castiga”).
(41) Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia VII, PG.80C (…) pag 3111 X.p. 49).
(42) Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia LIX, PNPN 1, X, (…) vedea, de asemenea, Omilia XVII la Facere, 38, PB 74, p. (…) sa-si aduca sotii pe calea cea buna prin propriul lor (…) si sa-i indemne sa aiba o purtare evlavioasa”), si Omilia IV la (…) XIII, p. 532 („Sa asculte cu atentie si acele sotii ale caror soti sunt rai si necredinciosi; sa auda si ele acestea, si sa afle cum sa-i (…) propriul lor exemplu, sa fie si ei evlaviosi” ). In eseul intitulat “ …. crestine in Biserica Primara”, inclus in monumentala lucrare “ ……..eilor din Apus, editata de Pauline Schmitt Pantel si tradusa in engleza de Arthur Goldhammer (Cambridge, Belknap Press of :Univeresity Press, 1992), Monique Alexandre se ocupa cu auto(…)tenta de tema noastra, anume de puterea pe care o aveau (…) primele veacuri crestine de a-si influenta si modela sotii (…) taram duhovnicesc. Va prezentam, in cele de mai jos, un fragment semnificativ din acest stralucit eseu:
Mai presus de toate, de la inceputurile crestinismului pana la Victoria finala, puterea femeilor a constat in caracterul comunicativ al (…) lor. Lor le era mai usor decat barbatilor sa se elibereze de obligatiile sociale si politice ale cetatii antice, si adesea ii intreceau in evlavie pe barbatii din familiile lor. Influenta lor asupra membrilor familiei ii determina pe toti acestia sa se converteasca la religia crestina ce inseamna ca ele aveau un rol esential in propagarea (…)[…] Credinta era deci o chestiune de familie, transmisa din generatie in generatie de catre femei”.(vol. 1, pp. 442-443).
(43) Omilia XIX la I Corinteni, PNfPN 1, XII, j). 107.
(44) Omilia XXXIV la I Corinteni, PG 61.289D (PNPN 1, XII, p. 204).
(45) Despre feciorie, XLI.2, SC 125, p. 136 (Shore, p. 61).
(46) Omilia XXVI la Corinteni PG 61.220D (PNPN 1, XII, p. 154).
(47) Ibid.PG 61.220D (PNPN 1, XII, p. 155) Sfantul loan Gura de Aur ii indeamna pe barbati sa fie rabdatori fata de „toate slabiciunile sotiilor lor: „Spune Domnul, daca femeia nu se face vinovata de desfranare, barbatul ei sa-i suporte orice alta slabiciune (elattomata)
(Omilia XV la Efeseni, PG 62.110B [PNPN l XIII, p 124]).In aceasta afirmatie, Sfantul Parinte inlatura toate motivele pe care le-ar putea invoca un barbat pentru a divorta de sotia lui, in afara de adulter – ridicand astfel protectia femeii peste prevederile legilor intocmite de autoritatile statului.
(48) Thrasys, „impertinent, nechibzuit”; „indraznet, arogant, violent” (Liddell si Scott, p. 804).
(49) Omilia XXVI la I Corinteni, PG 61.222A-B (PNPN 1, XII, p. 155). In acest mod, Sfantul Parinte incerca sa ridice moralul femeilor care erau victime ale violentei in familie, aratandu-le cum se pot inalta la un inalt grad de spiritualitate. Moderandu-si insa aceasta maniera idealista de a privi problema reactiei fata de abuzurile de violenta si maltratarile pe care le sufera unele femei din partea sotilor lor, Sfantul Ioan Hrisostom nu numai ca intelegea foarte bine, cu sensibilitatea si compasiunea pastorala care il caracterizau, motivele care le determinau pe acestea sa paraseasca astfel de soti, a caror comportare abuzivale facea viata imposibil de suportat, dar si accepta intru totul aceste decizii. Este ceea ce se desprinde si din citatele imediat urmatoare din text. In continuarea fragmentului de mai sus, Sfantul Parinte critica cu multa severitate pe sotii care-si lovesc sotiile, afirmand clar ca asemenea comportari „extrem de barbare si smintite” care nu vin, de fapt, din partea unor barbati, „ci a unor animale salbatice […], si care sunt la fel cu uciderea tatalui sau a mamei” (pp. 155-156) sunt cu totul nepermise”. El nu ezita sa-si manifeste indignarea ori de cate ori vorbeste despre actele de violenta comise de barbati atat fata de sotiile lor, cat si fata de slujnicele lor (Omilia XV la Efeseni, pNPN 1, XIII, p. 124).
(50) Omilia XIX la I Corinteni, PG 61.155C-D (PNPN 1, XII, p.108). De asemenea, Sfantul Ioan Hrisostom sustine ca nici copiii ai caror parinti sunt necredinciosi nu sunt obligati sa-i asculte pe acestia daca a-i asculta pe ei inseamna a nesocoti poruncile lui Dumnezeu. In acest sens, In Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, Omilia XXM PNPN 1, XIV, p. 74, vorbind despre astfel de parinti, spune urmatoarele: „Atunci cand ne cer un lucru nepotrivit si ne jeneaza in lucruri duhovnicesti, nu este nici bine, nici intelept sa ne supunem lor”. A se vedea, de asemenea, Omilia XXI la Efeseni, PNPN 1, XIII, p. 131 Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia XXXV, PNPN I, X, p. 233 („Sa nu te miri, apoi, daca Pavel da porunci si copiilor si parintilor sau ca porunceste copiilor sa se supuna parintilor; dar le porunceste sa se supuna in aceelea care nu le vatama credinta”) si Despre neputinta de a-L intelege pe Dumnezeu, 1.41, PB 72, p. 68 („Daca dragostea lor [a parintilor] te raneste si te obliga sa fii necredincios ca ei, trebuie sa fugi de ei, chiar daca sunt parintii tai”).
(51) Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omilia XVII, PG. 57.259B(PNPNl,X,p. 119).
(52) Omilia XXIll la Romani, PG 60.615C (PNPN 1, XI, p. 511). O astfel de pozitie realista, care se ridica impotriva legilor acelor vremuri, este specifica crestinismului rasaritean si a dus la acceptarea, de catre Ortodoxie, a divortului si a unei a doua casatorii (sau chiar o a treia) in anumite situatii, spre deosebire de Romano-Catolicism, care considera orice divort o chestiune inadmisibila si pricina de excomunicare pe viata. Aceasta nu inseamna ca, in Ortodoxie, se compromite in vreun fel idealul de casatorie; ea este si ramane sfanta, stabilita de Dumnezeu, si menita sa dainuie in veci. Recomandam, in acest subiect, lectura unui excelent articol scris de Arhiepiscopul Peter l’Huillier, intitulat „Indestructibilitatea casatoriei in legea si practica ortodoxa”, St. Vladimir’s Theological Quarterly, vol. 32, nr. 3 (Vara, 1988), pp. 199-221.
(53) Prin urmare, Elizabeth Clark greseste atunci cand afirma ca, pentru Sfantul Ioan Hrisostom, „nici sotul, nici sotia nu avea posibilitatea sa divorteze”. (Ieronim,Ioan Hrisostom si prietenii lor, p. 18). Ca si in alte imprejurari, cercetatoarea nu ia in seama decat fragmente disparate din omiliile hrisostomice; desigur, el nu insista asupra divortului si nici nu-l recomanda – il accepta insa ca ultima solutie in abuzurile enuntate mai sus.
(54) Omilia VI la I Tesaloniceni, PG 62.430D-431C (PNPN 1, XIII pp. 349-350). In aceeasi omilie, in continuarea celor de mai sus, adiauga concis: „Nu-ti iubi (philei) barbatul mai mult decat pe Dumnezeu” (PG 62.432A).
(55) Omilia I la I Corinteni, PNPN 1, XII, p. 4. A se vedea, de asemenea. Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Omiliile XXXIII si (…) pag318 PNPN 1, X, pp. 225 si 233, si Omilia VI la I Tesaloniceni,(…) XIII, p. 350, unde ni se spune ca si reciproca este valabila:”Sotii sa nu-si iubeasca sotiile mai mult decat pe Dumnezeu.
(56) Oeconomicos, III.15 si VII.4-43, Loeb Classical Library, pp … 414- 428. In opera sa Moralia, Plutarh (46-120 d.Hr., Grecia) (…) pag 319 aceeasi opinie. Dupa cum ne informeaza Anne-Marie Malin…Sfantul Grigorie Teologul, intr-un poem pe care l-a scris (PG ….1550) in cinstea casatoriei Olimpiadei in anul 384 (care a ramas vaduva la scurt timp dupa aceea, iar ulterior a fost hirotonita si care a fost o prietena apropiata a Sfantului loan Gura de Aur),
(…) unei sotii astfel: „Este o viata de munca grea acasa, departe de spectacole, vizite si petreceri – iata un ideal care se pare ca nu schimbat de pe vremea lui Xenofon” („C’est une vie laborieuse à la maison, loin des spectacles, des visites, des festins, c’est … qui paratt avoir bien peu change depuis Xenophon”) (Studiu introductiv la Scrisori catre Olimpiada, de Jean Chrysostome, SC 13, prima editie ,p 11).
(57) Epitedeumata, „indeletnicire, slujba, ocupatie, obicei” sau „mod de a trai”; cuvantul este inrudit cu epitedeiotes, „potrivire, corespondenta, congruenta” (Liddell si Scott, p. 666).
(58) Omilii la cuvintele din lsaia, VIII.2, SC 304, p. 346.
(59) Prostasion “a sta inaintea sau in fruntea a ceva”, „conducere”, „functie de presedinte”, „autoritate”, „conducere”, „responsabilitate”, „supraveghere”, „guvernare” (Liddell si Scott, p. 1526). Lampe adauga si sensurile de „sprijin, protectie, ocrotire” (p. 1182).
(60) Cu ce femei sa ne casatorim, PG 51.230-23IB (Clark, Femeile in Biserica Primara, pp. 36-37; vezi si Roth, pp. 96-97). A se vedea, de asemenea, Omilia V la II Tesaloniceni, PNPN 1, XIII, p. 397 K. Caci vedeti si voi ce contribute mare are o sotie la treburile de familie; ea se ocupa de toate ale casei si are grija de toate lucrurile”), Despre paza fecioriei, 7, Clark, Ieronim, Ioan Hrisostom si prietenii lor, p. 228 („Dintru inceput, barbatilor le-au fost incredintate treburile cetatenesti, iar femeilor, indeletnicirile legate de casa si conducerea acesteia”), si Omilia XXXIV la I Corinteni, PNPN 1, XII, p. 205.
(61) Omilia XXXVI la I Corinteni, PG 61.313B (PNPN 1, XII, p. 20); kyria, forma feminina a substantivului masculin kyrios (vezi capitolul al V-lea, nota 23). In Omilia XXXII la I Corinteni, PG 61.273D (PNPN 1, XII, p. 192), Sfantul Parinte o numeste pe sotie despoiiia („doamna, stapana casei”), care este forma feminina a substantivului despotes („stapan, domn”) Liddell si Scott, pp. 380-381B
(62) Omilia V la II Tesalonicieni, PG 62.S50OB (PNPN 1, XIII, p. 97). Cat de mult difera aceasta opinie de pararerile Fericitului Augustin care reafirma importanta a fe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.