Biserica Ortodoxă este (încă) vie

Ştim astăzi că în Occident foarte multe temple închinate dumnezeului căruia Nietzsche i-a constatat decesul, au fost preluate de către cultură pe post de săli de concerte sau rezervaţii muzeale, după ce creştinismul religios a agonizat vreme îndelungată într-însele. Postmodernitatea le-a găsit, deci, o utilitate adecvată statutului lor ontologic. Mulţi oameni fini şi cultivaţi, precum şi difuzoarele acestora în mass media, vor neapărat să-i înghesuie şi pe ortodocşi în acelaşi cavou cu occidentalii, nereuşind să priceapă că pravoslavnicii nu joacă nicidecum în aceeaşi ligă cu creştinismul religiozificat al administratorilor multiplelor schisme care au sfârtecat unitatea Bisericii primului mileniu. Desigur, refuzul ortodoxiei ecleziale de a confirma profeţiile noii ere postcreştine enervează, cu atât mai mult „încăpăţânarea” de a rezista seducţiei culturii secularizate şi a încercărilor ei de a-şi vasaliza toate spiritualităţiile care au lăsat urme patrimoniale consistente în istorie.

Mihai Constantin