LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cat de usor fugim de Cruce

Share
A trecut jumătatea Postului Mare, cu mai multă sau mai puţină osteneală, cu rugăciuni fierbinţi sau vorbe spuse dintr-o doară, cu milostenie sau simpla facere de bine, cu n… reţete pentru mâmtuire, dar eu,  eu voi căuta cu adevărat spre Tine?  Şi unde Doamne Tu vei fi mereu, decât pe Cruce pentru ca să ştergi păcatul meu.
Săptămâna aceasta suntem chemaţi să ne raportăm mai mult la Cruce,  la asumarea ei, vă amintiţi Evanghelia Sf. Marcu de duminică cap 8 v.34 ” Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze mie” iar Sf. Luca completează şi spune să ne luăm crucea în fiecare zi. Majoritatea o să spuneţi că împliniţi acest cuvânt, şi poate vă întrebaţi de ce ” cât de uşor fugim de cruce”
Sfinţii părinţi atunci când nu aveau necazuri sau ispite se simţeau părăsiţi de Dumnezeu pe când noi căutăm doar un bine şi acela în detrimentul celorlalţi , o fericire de cele mai multe ori clădită pe nefericirea  altora, sănătate uitând profund de cei în suferinţă, libertatea de a spune ce vrei chiar dacă jigneşti, etc.
La ce am fost chemaţi de Hristos? la Cruce, la suferinţă, la îngăduinţă, la răbadre, la dragoste faţă de toţi, la încercări, la necazuri, toate purtate cu bucurie în Domnul. Ce îi cerem lui Dumnezeu în rugăciuni?
izbăvirea de boală, de vrăjmaşi, ajutor în casă la servici, sănătate, ploaie sau oprire ploii şi multe altele asemenea acestora, nu spun că nu sunt necesare dar oare nu ştie Dumnezeu de ce avem nevoie? nu ştie ce putem fiecare purta? Care este omul care se bucură de o boală? Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că o inundaţie ia luat casa? Ce dar de laudă aduce cel ce este ocărât? Aceasta este fuga de cruce DORINŢA DE A SCĂPA CÂT MAI REPEDE DE ORICE ÎNCERCARE.
Oare nu mai înţelegem că Hristos e în agonie până la sfârşitul lumii ( vorba lui Pascal)  şi noi unde suntem?
 Să nu uităm cu nu cuiele l-au ţinut pe Hristos pe cruce ci marea Sa dragoste pentru noi.
  G.D.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *