Catehismul dragostei (I)

Cunosc un om blând, fără vicleșug, deosebit de fericit, liniștit. Cred că se roagă tot timpul. Acesta trebuie să fie secretul lui. Mesajul lui este mereu clar, plin de bucurie, dar, cumva, nu știu cum, plin de putere. Înalță Potirul Victoriei și toți simt gustul biruinței lui Hristos în ei.

Dumnezeu știe orice lucru nu doar cu mult timp înainte să se întâmple, ci dintotdeauna. Noi avem încredere că are grijă de noi, părintește. Cei mai răzvrătiți copii ai Lui sunt FARAONII, cei cu inimile împietrite, cei cu averi colosale și cu putere lumească considerabilă. Faraonii rivalizează cu El, din invidie, prostie și slavă deșartă. Este cea mai puerilă nesăbuință. Pentru faraonul modern, aproape tot ce este scandalos este și seducător. Este greu să ignori adevărul, odată ce ți s-a descoperit. Nu mai poți masca minciuna, înfățișarea teribilă a lucrurilor. E adevărat că răul propune o lume, dar la fel de adevărat că lumea aceasta este una pe dos. Cu toate valorile răsturnate, o antifamilie. O lume pe dos este sclavia totală, teamă și obsesie. Este posibilă salvarea, deoarece răul nu are ființă în sine, este doar absența binelui. A doua Sa Venire nu este doar posibilă, ci necesară. Pentru cei ce Îl așteaptă, El a și venit deja!

  • Tinere, Dumnezeu nu te-a abandonat, ci și-a trimis Fiul să te recupereze din teatrul acesta de război, ca să nu fi capturat de inamic. De obicei, unui Salvator ar trebui să Îi mulțumești, nu să Îl ignori. Până acum ai simțit absența Lui mai intens decât prezența Lui, de acum ești prezent în iubirea Lui. Hristos este singura certitudine. Tot ceea ce e incert este un model de manifestare a răului. Îți recomand trei căi: efortul de a nu uita, nevoia de a nu da greș și dorința de a nu rătăci. Răul nu îți dă nici o întâlnire, ci doar o sclavie. Tinere, nu mai nega infecția minții tale, îmi zise avva după vecernie. Falsificabilitatea adevărului este o utopie. Lumea a înregistrat două mari eșecuri: construcția pe scară largă a armelor de foc și dobânda la împrumuturi.

Spune o vorbă a indienilor duwamish din Oregon: Dacă ne murdărim sufletul, ne vom sufoca în murdăria noastră (un adevărat pateric). Azi vorbim despre un trib global, care uită cât de mare nevoie are de narațiunea biblică, ca să se identifice cu modelele sfinților învingători. Oricât ar fi de multe, lucrurile nu sunt suficiente, nu anulează singurătatea.

  • Nu te lăsa absorbit în vârtejul răului (absurdului). Nu deveni catastrofist de serviciu. Nu fi arogant.

Amăgirea psihologiei inculpării adversarului este cauza depresiei: nu îmi mai văd greșelile mele, cum mă sfătuiesc Părinții pustiei, ci dau vina pe altul, inventez dușmani doar pentru hegemonie. Este o dominație a răului, care nu va dura.

  • Cuvântul natură vine de la latinescul natus, adică născut: semințele se transformă în plante doar cultivate corespunzător.
  • Da, așa este, părinte. Vreau să mă opresc din acest galop fanatic. Mă gândesc că două treimi din populație suntem supraponderali, în timp ce mulți mor de foame… Și nefericirea noastră este cauzată de faptul că ne interesează mai mult venitul (câștigul), decât sositul (intrarea în veșnicie).
  • Important de știut că omul nu mai este pierdut, că misiunea primită nu îl împovărează și că toate dificultățile sunt atenuate de prezența sfinților.

Nu cerem putere, decât pentru a depăși obstacolele. Nu cerem înțelepciune, decât pentru a soluționa problemele. Nu cerem curaj, decât pentru a învinge pericolul. Dacă nu putem ajuta o mie de săraci, să ajutăm măcar unul.

  • Am descoperit tehnica de descoperire? Tehnica de a începe cu lucrul ce trebuie descoperit inițial și de a merge, pas cu pas, spre țintă. Să începem cu efectul, iertarea adusă în lume.
  • Chiar dacă ne folosim de mașinării, să nu ne facem treaba ca o mașinărie, să nu avem inimă de robot. Să nu ne pierdem simplitatea.
  • Metropola se lăbărțează, dar oamenii trăiesc stingheri în cutii de chibrituri. Petrec ore întregi în trafic zi de zi, dar nu se roagă pentru călătoria lor.

Cine caută fericirea, Îl caută pe Dumnezeul Fericirii. Cine caută tărâmul fericirii, spune fericitul Augustin, se ferește de stânca slavei deșarte. Cine aproape că a ajuns acolo, încă poate fi tras afară de nisipul mișcător al invidiei.

  • Și pentru suflet există și hrană bună și hrană rea, zise părintele după utrenie. Înfometarea sufletului este mama tuturor viciilor (nemâncarea, nelucrarea virtuții).
  • Fericirea nu vine din ceea ce ne dorim, mai ales că de multe ori ne dorim lucruri rele.
  • Cea mai mare nefericire este să voiești ce nu se cuvine.
  • Numai Cel ce nu se schimbă ne poate face fericiți.
  • Nu ne rămâne decât să aflăm cum să avem parte de Dumnezeu, ca să fim fericiți. Și are parte de Dumnezeu cel ce face ce voiește Dumnezeu, cel ce nu are duh necurat.
  • Nimeni nu este fericit dacă caută ceva ce nu vrea, de fapt, să găsească. Cel ce nu e fericit nu poate fi nici înțelept.
  • Adevărata înțelepciune aceasta este: cel ce trăiește în curățenie nu are duh necurat și, întărește același fericit Augustin, este fericit. Pentru că doar duhul necurat îl făcea înainte nefericit.
  • Asta înseamnă că fericirea nu trebuie validată de părerea gloatei, ci de eliminarea duhului necurat din ecuație.
  • Exact!
  • Oricine hălăduiește nu poate găsi fericirea la întâmplare.
  • Are nevoie de o călăuză. Sunt mai multe cărări la baza muntelui, dar nu toate duc în vârf. Nu te lua după gloata ignorantă! Numai vitele urmează urma celor ce pășesc în fața lor. Să faci ce se cuvine, nu ceea ce gloata încuviințează sau etichetează ca fiind obișnuit!
  • Libertatea înseamnă să dai la o parte tot ce te ațâță și tot ce te panichează. Cel fericit nu confundă fericirea cu plăcerea. Nu este sclavul plăcerii, ci e liber și doar așa poate fi și fericit.
  • Un semn al decadenței este refuzul de a primi învățătura sănătoasă. Omul liber de tot ce e necurat poate fi fericit. Dar nu uita: persoana nu este un obiect, persoana nu e ceva abstract, persoana se orientează spre Dumnezeu.

Aud un vopsitor sfătuindu-și ucenicul să curețe cu diluant:

  • Prima dată petele care se văd!

Și mă gândesc cum va curăța, a doua oară, petele care nu se văd. Cum scăpăm noi de aceste pete, care nu se văd?

  • Fiecare pată este un viciu. O șchiopătare, o amorțeală, o tulburare, zise părintele. Lupta noastră nu este împotriva oamenilor, ci împotriva viciilor.
  • Ca nu cumva viciile să ne tragă definitiv spre o consimțire greșită.
  • Sclavia viciilor este cel mai rușinos lucru.
  • Mai mult, viciul nu ni se potrivește. Orice viciu este o formă de dispreț la adresa adevărului veșnic.
  • Dorim să fim eliberați, dorim să fim cu Hristos.
  • Lupta este adevărată, există un dușman care ni se împotrivește.
  • Ne este oarecum frică de această luptă, doar pentru că încă nu am început-o încă cu adevărat. Când lupta ne intră în obicei, ca unor învingători, teama se risipește. Nu există viciu permis. Absolut toate viciile ne dăunează. Nu ne sunt interzise cu forța, noi singuri realizăm că nici un viciu nu ne ajută deloc. Când ne luptăm cu viciile, să ne luptăm cu toate, să nu menajăm nici un viciu cu care, poate, ne-am obișnuit. Evanghelia tranșează problema pentru veșnicie. Lucrurile sunt clare. Evanghelia nu trebuie tratată opțional sau parțial, ea nu este o colecție de zicale!
  • Viciul ne tulbură, ne risipește, ne nefericește, ne dezechilibrează. Oamenii au ceasuri deja, nu mai mănâncă atunci când le e foame, ci când e timpul să mânânce (am citit la Marshall McLuhan).
  • Toată accelerarea, precipitarea, tulburarea este o viciere a rezultatului final, o sărăcire a relațiilor de iubire. Nu mai avem timp, trăim pe repede înainte. Suntem anesteziați de excesul de imagini, sunete, culori și mirosuri. Într-o anumită regiune, presa nu a scris nimic despre vicii ani de zile. Iar infracțiunile au scăzut semnificativ.
  • Oricum, viciile provoacă mai multă isterie decât se poate tipări vreodată. Și ce dacă toți au deja acel produs oarecare, oricare ar fi el, iar noi nu?
  • Totuși, evanghelizarea Europei ne-a ferit de sălbăticie. În Pacific mai sunt încă triburi care se măcelăresc cu cruzime. Suma tuturor viciilor este infernul. Noi avem modele clare: sfinții. Eupsihie bunăoară, era un tânăr bogat din Cezareea. Chiar în ziua nunții lui, a dărâmat statuetele idolului Fortuna și – prin martiriu – a ajuns la Nunta cerească.
  • Cel mai mare neajuns este acela de a nu dori să Îl cunoști pe Hristos. Adică, de a nu vrea, pur și simplu, să cauți esența. De a te complica fără rost. De a te minți la nesfârșit. Prea multă plictiseală, prea mult abandon.
  • Să învățăm selectivitatea. Să selectăm doar ce e bun. Fără o selecție atentă, viața e o traumă.
  • Omul renaște, redevine prunc, nu se tulbură, nu se mânie, nu se înalță.
  • Ateii ne pot lua banii, dar nu ne pot lua Biserica. În această lume decăzută, un singur Doctor mai aduce mângâiere. Acesta făurește istoria, nu Roadele acestei credințe sunt fascinante. Fără această rodire, viața e o zăpăceală.
  • Vreau să stau de vorbă cu El, să avem un limbaj comun.
  • Dacă vrei asta sincer, învață de la sfântul Sava. Lumea îl cunoaște drept Sava Gotul sau Sava de la Buzău (Mousaios). Este întărit în vremea prigoanei de un bărbat mare și luminos, un înger. Devine martir la 38 de ani, fără să ezite. Vrea doar să nu Îl piardă pe Hristos.
  • Germanii au o vorbă: Tânăr azi, mâine cenușă… Heute roth, morgen todt. Gândul acesta ne poate trezi. Cine vrea să scape de un coșmar, trebuie mai întâi să se trezească.
  • Taina morții a fost descifrată. Ni s-a încredințat cel mai mare secret. Dar misiunea este de a a-l spune la cât mai mulți, ca toți să nu mai fie triști. Secretul învierii nu trebuie șoptit la ureche, ci spus plin de bucurie, entuziasm, convingere. Doar este secretul veșniciei. Știrea care preface tristețea în bucurie.
  • Lumea pare să fi uitat acest adevăr. Prea multă îndoială, prea multă grabă, prea puțină liniște.
  • Accesul la Templu (Altar) ne este obstrucționat de Zidul Tristeții (Nefericirii). Poarta pe care va intra Mesia la Parusie este zidită (otomanii făcură asta). Dar acum este alt templu (inima) și alt zid (depresia). Acest gard tot Mesia îl distruge, dacă e invitat. Nu sparge ziduri de tristețe fără acordul nostru. Noi vizăm Noul Ierusalim, cel veșnic. Pe acela îl luăm cu asalt. Dumnezeu construiește poduri, nu ziduri. Punți care leagă cerul ne pământ.

pr. Marius Matei

2 comments on “Catehismul dragostei (I)

  1. ioDan noiembrie 9, 2016 at 06:06 - Reply

    Iertați-mă, dar și predicile dvs. din Sf. Biserică sunt așa de lungi ? Eu, personal, le evit, fiindcă obosesc.

  2. pr. Marius noiembrie 9, 2016 at 09:58 - Reply

    Nu, predicile sunt mult mai scurte. Aici nu este o predica, este un articol. Respect părerea Dvs. Un articol poate fi mai lung intr-o revista sau pe un site, pentru cei ce nu obosesc. Dar e nevoie si de putin efort incubator. Nu putem citi lucruri serioase intr-o pauza scurta. Raspunsurile nu vin pe tava, nici pe teava. Eu doar scriu despre framantarile si linistirile unui om, nu ale tuturor. Dincolo de lungime, puteti aprecia si alte coordonate. Nu se reduce totul la texte usurele, scurtute, precum o cafea de ieri. Un text trebuie sa te rascoleasca. Nu trebuie sa iti placa, ca nu e pictura de nuduri. Trebuie sa te pună pe ganduri, sa fie o intalnire revelatoare, sa continui sa cauti pe tema care te preocupa, daca nu ai obosit prea repede. Culmea ca un text despre un film (sau o cronica sportiva) poate fi lung (chiar urmaresc site-urile de profil), fara sa deranjeze. Aici lucrurile trebuie aprofundate, explicate, intelese, aplicate, actualizate. Catehezele sunt mai lungi, de obicei. In biserica, o cateheza tine o ora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.