LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Am întâlnit și libieni fericiți

Share

Egumen al unei mănăstiri din Libia, sfântul Talasie s-a întâlnit cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, în timpul unei călătorii a acestuia în Africa (anul 626). Întâlnire care se va dovedi decisivă pentru opera duhovnicească a ascetului libian. Întristări şi dureri, doar atât aştepta Talasie, considerându-se după pilda Sfinţilor Părinţi drept un om plin de patimi, deşi era plin de Duh Sfânt*: Cea mai mare capcană a demonilor este să ne facă să credem că am scăpat de patimi. Amintirea iubirii lui Dumnezeu pentru noi şi a darurilor Sale trebuie să ne însoţească pururea. Pe Sfântul Talasie nu l-a părăsit niciodată. Hristos a dăruit lumina tuturor, dar unii se întunecă pe ei înșiși. În Africa de Nord au activat mari sfinți: Luchie, Teodor, Teodot, Simon, cei mai fericiți cirenaici.

Unii oameni nu vor învăța niciodată nimic, deoarece prea repede li se pare că au înțeles totul**. Se mulțumesc cu titlul unei cărți și cu poza de pe copertă, fără să cunoască metodele de luptă duhovnicească și fără să își dorească victoria. Au obosit înainte de a începe. Sfântul Talasie poate părea exigent, dar este eficient în precizarea poziției noastre față de inamic: Nu există neutralitate.
Unde se sfârșește curajul (credința), inevitabil începe frica (panica iadului). Omul trebuie să învețe să recunoască că greșește, altfel azi nu este mai înțelept deloc decât ieri.  Dumnezeu nu a zis: Să fie iubire! Aceasta exista din veșnicie și nu era un moment în care iubirea să nu fi existat. Iar Iubirea era chiar El! Iar cel lipsit de iubire, necuratul, ispitește azi mai puțin prin sărăcie decât o făcea în trecut, acum ispitește prin bogăție.

Omul suferă din cauza propriilor iluzii și amăgiri. Se înșeală, crezând că a compus o muzică mai bună decât sună în realitate***. Se frustrează, crezând că e mai frumos decât arată oglinda, că e mai slab decât arată cântarul, că e mai virtuos decât vecinii lui (neprihănire prin comparație). De fapt, omul este prea plin de mândrie, iar rugăciunea lui (negolită de slavă deșartă) este o cădelniță cu bălegar. Omul care se luptă cu propriul egoism elimină din viața lui termenul imposibil. Oricât de improbabil ar fi un lucru, deja devine realizabil. Omul nu poate fi fericit fără iubire și nu poate găsi iubirea fără a scăpa de egoism. O mare rătăcire modernă este sologamia (în locul monogamiei): omul care se iubește doar pe el însuși.

Orice adevăr este mai bun decât tone de îndoială. Orice oroare este o eroare a imaginației, o boală a sufletului. Doar Dumnezeu ne poate vindeca, omul nu poate decât să își amâne moartea. Singur, omul nu poate să suprime moartea și devine nefericit: se anesteziază cu droguri, alcool, desfrâu, doar pentru a uita de durere. Singurul lucru remarcabil în cunoașterea omului este propria ignoranță. Tot ce știe i-a descoperit Cineva, tot ce are i-a dăruit Cineva. Păcatul omului este nerecunoștința. Un om nerecunoscător este mereu nemulțumit și nefericit. Cel mai grav aspect al păcatului este coruperea sufletului victimei****. Iar un suflet corupt ajunge să urască persoane pe care nu le cunoaște. Ura este devastatoare, este otrava sinucigașilor.

Nu întotdeauna ceea ce este mai recent este și mai bun. De multe ori, sfinții din vechime s-au ridicat la o ștachetă morală la care azi nici nu visăm. De aceea ei erau fericiți, iar noi nu. Cine vrea să fie fericit trebuie să facă ce au făcut cei care au reușit să fie fericiți. Altă cale nu există. Omul nu se deosebește de animal doar prin faptul că are îngrijorări financiare. Omul nu este fericit dacă admiră marea, nici măcar dacă privește cerul. Omul este fericit dacă contemplă prezența lui Dumnezeu din sufletul său. Este cel mai grandios spectacol. Iubirea are o singură față, ura are mii de înfățișări.

Sintetizând, avva Talasie a găsit fericirea în Hristos. Iată câteva sfaturi ale sfântului libian:
1. Schimbarea în rău este cauzată de lipsa de regulă (cumpătare) în hrană, de schimbarea aerului (mutarea prea deasă din loc în loc) și de atingerea demonilor (prin patimi ne depărtăm de Dumnezeu).
2. Dacă urechea ta va asculta des cuvinte duhovnicești, mintea ta se va depărta de gânduri necurate.
3. Toți să îndrăznească a cere iertare, că și nepătimașii din pătimași s-au făcut nepătimași.
4. Nu poți învia în slavă, dacă nu te-ai îngropat în smerenie.
5. Dacă nu ești fericit, înseamnă că există o piedică între tine și Dumnezeu, un păcat nespovedit, o patimă care încă te muncește și nu te lasă să guști bucuria.
6. Dacă nu știi să te rogi, roagă-te așa: Doamne, nu știu să mă rog!
7. Nu există păcat de neiertat, în afară de cel nepocăit.
8. Cel mai frumos cuvânt este DA, dar cel mai folositor cuvânt este RĂBDARE.
9. Trei lucruri ne cere Domnul: credința de la suflet, adevărul de la limbă și înfrânarea de la trup.
10. Mintea slobozită de patimi vede lucrurile simple*****, atât în veghe, cât și în somn și nu mai este tulburată.

Demonii ne atrag prin patimile care există deja în sufletul nostru. Ei cunosc patimile din cuibul nedistrus la vreme. Aceasta este cauza nefericirii; neeliminarea cauzei și suferința repetitivă datorată efectelor. Singură dragostea ne ajută să biruim gândurile pătimașe și să năzuim la fericire. Cuviosul Talasie ne povățuiește: Conştiinţa curată ridică sufletul, iar gândul murdar îl doboară la pământ. Avva ne aduce aproape imaginea unei căruţe cu patru roţi, „care suie mintea la ceruri”, cele patru roţi fiind „liniştea, rugăciunea, dragostea şi înfrânarea”. Mintea se luminează atunci când omul făptuieşte virtuţile, făcându-se „în chipul luminii”. În starea sa firească, mintea refuză gândurile care purced de la cel rău, refuzând, în general, orice gând care se opune iubirii. Ea se desăvârşeşte numai atunci când se îmbogăţeşte întru cunoştinţa de Dumnezeu: „Minte desăvârşită este aceea care s-a îmbibat de cunoştinţă, iar suflet desăvârşit este acela care s-a ţesut cu virtuţile„.

Prima războire a diavolului este cu mintea. Atunci când acceptăm căderea în păcat, demonii încearcă să ne subjuge. După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat: „Dracii iau prilejurile de-a stârni în noi gândurile pătimaşe din patimile aflătoare în suflet. Pe urmă, războindu-ne mintea prin aceste gânduri, o silesc la consimţirea cu păcatul. Astfel, biruitori fiind, o duc la păcatul cu cugetul. Iar acest păcat săvârşindu-se, o duc în sfârşit, ca pe o roabă, la faptă. După aceasta, cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se depărtează împreună cu ele şi rămâne în minte numai idolul păcatului”. Iată în ce constă boala minţii. Ea nu este numai captivată de cel rău, dar se şi îmbolnăveşte, întrucât „idolul păcatului” rămâne adânc împlântat în ea pururea ca o rană, pricinuind noi și noi păcate. În aceste situaţii, când mintea este stăpânită de diavol şi de patimi, ea cugetă cele ce nu se cuvin, iar cugetarea aceasta o fac arătată cuvintele şi faptele. Toate spusele şi faptele unui om îi vădesc sau sănătatea minţii sau boala acesteia. Cei care au darul deosebirii gândurilor pot discerne starea lăuntrică a omului după mişcările sale exterioare şi după cuvintele sale. Alipirea minţii de simţuri o face roabă plăcerilor trupului. În loc să se întoarcă spre Dumnezeu şi să se unească cu El, mintea se uneşte cu simţurile, cucerindu-se lor; această robie sau captivitate este o boală care provoacă moartea minţii.

În viaţa duhovnicească, este esenţial ca mintea să fie în stare a deosebi lucrarea şi mângâierea lui Dumnezeu de lucrarea diavolului. Într-o minte sănătoasă care se îndeletniceşte neîncetat cu realităţile dumnezeieşti, „partea pătimitoare” a sufletului devine „armă dumnezeiască”. Sfântul este deosebit de actual:Lipsa plăcerii provoacă întristarea. Cel ce petrece în beznă este total lipsit de minte. Fericirea înseamnă să nu mai ții minte răul. Cel făcut de tine este spovedit, cel făcut ție l-ai iertat. Prin răbdare, omul dobândește dragostea de osteneli duhovnicești și scapă de amenințări. Sfinte Talasie, ajută-ne să ajungem în fericirea veșnică!

Marius MATEI
___________
*Adrian Agachi, Talasie Libianul – un simplu epigon al Sfântului Maxim Mărturisitorul?, în Ziarul Lumina, 13 noiembrie 2009.
**Alexander Pope.
***Richard Wagner.
****Alessandro Manzoni.
*****Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 166.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up