Cazino “Dostoievski”

           Ştim cu toţii că în perioade de criză economică jocurile de caştig bazate pe legea probabilităţii, adică jocurile de noroc, răsar ca ciupercile după ploaie. Dintr-o dată, la fiecare colţ de stradă suntem întâmpinaţi de Loto, Prono Sport, Super Gingo, Joker, baruri de tip cazino si, mai nou, casele de pariuri sportive. În paralel cu aceste afaceri înfloritoare merg foarte bine casele de amanet care au multe în comun cu jocurile amintite. Aceste jocuri se bazeaza pe doua principii: specula în cadrul psihologiei socio-umane şi şantajul emoţional. Specula, prin prisma acestor jocuri, nu este altceva decât intervenţia în viaţa omului, prin promisiuni înşelătoare, în perioadele lui de criză financiară (“Joacă puţin ca să câştigi mult!”). Şantajul emoţional, ce-i drept, mai rar întâlnit, apare prin sloganuri ca “Dacă vreţi să duceţi o viaţă lipsită de griji alături de mama ta/copiii tăi/soţul tău, atunci noi suntem soluţia.” Să nu uităm că, odată cu criza economică, în viaţa omului apar şi alte crize, de departe cea mai gravă fiind criza spirituală. “În lume necazuri veţi avea…”(Ioan 16,33).

           Cum se poate raporta omul creştin de astăzi în faţa jocurilor de noroc şi ce atitudine trebuie să adopte? Ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie în această problemă? În Biblie găsim mai multe referiri cu privire la tragerea la sorţi şi la câştigul aferent acesteia. Puţini dintre noi ştim că engolpionul purtat de către arhiereii ortodocşi închipuie hoşenul sau pectoralul purtat de preoţii leviţi în care se păstrau acele talismane numite Urim şi Tumim, arătarea şi adevărul sau arătarea adevărului. Ţara Canaanului a fost împărţită triburilor evreieşti prin tragere la sorţi, aşa cum îndeamnă şi Solomon: “Sorţul face să înceteze sfada şi hotărăşte între cei puternici.” (Pilde 18,18) Alegerea unor persoane sau lucruri bineplăcute lui Dumnezeu s-a făcut tot prin tragere la sorţi, ca de exemplu alegerea regelui Saul sau alegerea apostolului Matia în locul lui Iuda, ori alegerea jertfei în Vechiul Testament. Acestea sunt exemple din Sfânta Scriptură unde sorţii au o conotaţie pozitivă. Tot în Biblie, însă, găsim şi versete unde nu se recomandă deloc tragerea la sorţi sau, daca s-a întamplat, acest lucru a fost o greşeală greu sau imposibil de reparat. În acest sens tuturor ne vine în minte, fără îndoială, tragerea la sorţi a cămăşii lui Hristos, profeţită de regele David în Psalmi 22,18. Sfânta Tradiţie, prin Pravila Bisericească, dezbate acest subiect la punctele 1868 şi 1869 unde stă scris clar pentru tot creştinul că “sorţii străini de Biserică se practică în jocurile de noroc al cărui câştig este un furt deghizat.” Apoi lămureşte că “numai cei răi recurg la sorţi, călăuziţi fiind de cugete străine de duhul Bisericii.”

           Însuşi marele Dostoievski a fost un împătimit al jocurilor de noroc. Petrecându-si vara anului 1863 în orasul german Baden-Baden, a fost stăpânit atât de mult de această patimă încât nu doar că şi-a pierdut toti banii de care dispunea, dar i-a pierdut şi pe cei ai prietenei lui, Polina Suslova. Pentru a-şi plăti datoriile a fost nevoit să semneze un contract cu editura din Rusia pentru a termina într-un timp cât mai scurt romanul “Jucătorul” la care lucra atunci. În acest roman, subintitulat “Din însemnarile unui tânăr”, Dostoievski recrează, din proprie experienţă, lumea plină de vicii, de stări sufleteşti angoasante, de extaz şi agonie, de gânduri criminale şi chiar suicidale cu care dă piept un tânăr jucător. Acest tânăr nu trăieşte decât pentru un singur gând: să câştige, cât mai mult şi cât mai repede. Daca s-ar întâmpla acest lucru toate ar fi posibile în viaţa lui, inclusiv să câştige dragostea Polinei Alexandrovna – alias Polina Suslova din viaţa reală a scriitorului. Fără a răpi plăcerea de a lectura a romanului lui Dostoievski, redau mai jos două pasaje din capitolele XI si XII reprezentative pentru viaţa unui om prins în acest viciu:

           “[…] I-am spus că a depăşit şapte mii şi că, după ceasul din ziua aceea, se poate să ajungă şi la opt.

           -Opt mii sunt bani, nu glumă! Iar voi staţi aici, nătăfleţilor, şi nu faceţi nimic! Potapîci, Marfa, aţi văzut?

           -Măicuţă, da’ cum ai facut? Opt mii de ruble! exclamă Marfa încercând să se eschiveze.

           -Na-vă, luaţi de la mine câte cinci galbeni!

           Potapîci şi Marfa se repeziră să-i sărute mâna.

           -Şi hamalilor o sa le dau câte un federic. Dă-le câte un galben, Aleksei Ivanovici. Da’ ce se înclină lacheul ăsta şi celălalt? Mă felicită? Dă-le şi lor câte un federic. […]”

           “[…] Peste o oră, oricât ne-am zbătut, am pierdut totul.

           -Acasă! strigă bunica.

           Nu scoase niciun cuvânt până la alee. Pe alee, când ne-am apropiat de acum de hotel, începu să arunce cu ocări:

           -Ce mai proastă ! Ce mai toantă ! O toantă bătrâna, asta eşti !

           De-abia intrată în apartament, bunica strigă: “Daţi-mi un ceai! Şi strângeţi bagajele îndată! Plecăm!”

           -Unde, maică, porunceşti să plecăm? dadu Marfa să întrebe.

           -Da’ pe tine ce te priveşte? Ia vezi-ţi de lungul nasului ! Potapîci, strânge tot, tot bagajul. Plecăm înapoi la Moscova. Am aruncat în vant cincisprezece mii de ruble.

           -Cincisprezece mii, maică! Doamne-Dumnezeule! strigă cu groază prefăcută Potapîci şi plesni înduioşător din palme, dorind pe semne să se remarce prin compasiune. […]”

           Mai adaug şi faptul că în timpul aceleiaşi veri Dostoievski se căsătoreşte cu stenografa sa, Anna Snitkina, căreia îi promite într-un târziu că se va lăsa de jocurile de noroc, promisiune pe care o va respecta tot restul vieţii. Iată încă o dovadă a faptului că Sfântul Apostol Pavel a avut dreptate atunci când a spus că “bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă.” ( I Cor. 7,14)

           În ziua de azi creştinul este ispitit nu doar de numărul jocurilor de noroc, ci şi de multitudinea de posibilităţi cu care îşi poate calcula prezumtivul câştig. Există oameni care îşi petrec un timp irecuperabil calculând zeci şi sute de scheme, analizând principii şi teorii, de la legea probabilităţii lui Pascal şi Fermat şi până la legea lui Bernoulli şi Benford, de la metoda “Monte-Carlo” şi până la sistemul lui Thorpe şi la paradoxul lui de Mere. Unii alunecă în panta ezoterică a acestor calcule, studiind aşa-zisa “numerologie magică” desprinsă din ştiinţa Kabalei.

           Cândva am cumpărat nişte bilete Loto cu ultimi bani de care dispuneam în ziua aceea. Urma ca a doua zi să primesc salariul. Ei bine, chiar în seara respectivă un prieten m-a rugat să-l împrumut cu cât aveam, pentru o săptămână, pentru a-şi putea spitaliza fetiţa care suferise un accident urât de bicicletă. Nu pot să descriu valul de ruşine şi sentimentul de incapacitate pe care le-am simţit în acel moment. Mi-a mai trebuit să joc la Loto, mă întrebaţi? Dumnezeu lucrează prin oameni şi pentru oameni şi ştie când şi pe cine să smerească.

           În definitiv, rămân două întrebări esenţiale pentru creştinul de rând în legătură cu jocurile de noroc: dacă este păcat să joci, chiar şi o singură dată în viaţă, la un joc de noroc, şi dacă Dumnezeu intervine în astfel de jocuri. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ne răspund limpede la ambele întrebări. Biblia ne spune că Dumnezeu se implică în puterea sorţilor, dar doar pentru scopuri bine determinate, specifice naturii şi judecăţii dumnezeieşti. Ne rugăm în van lui Dumnezeu să facă cumva să iasă câştigătoare numerele pe care le-am jucat sau echipele pe care am pariat. Cel ce şi perii capului nostru îi numără, n-ar putea face oare să câştigăm pontul cel mare? Uităm adesea de mustrarea lui Hristos: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29) Deci dacă ne rugăm la Dumnezeu şi El nu ne ajută, cui ne rugăm noi de fapt? Iar Sfânta Tradiţie ne răspunde la cealaltă întrebare: da, este păcat să jucăm la astfel de jocuri pentru că dorinţa unui asemenea câştig este străină de duhul propovăduit de Biserică.

           Părintele Cleopa personaliza norocul spunându-i “dracul noroc” şi ştia foarte bine ce capcane poate întinde omului. Mulţi dintre noi cădem într-una din aceste capcane, iar consecinţele sunt dintre cele mai groaznice. Unii au ajuns să-şi vândă lucruri din casă sau chiar locuinţa pentru a putea juca în continuare sau pentru a-şi putea acoperi datoriile. Alţii au ajuns la crime sau şi-au luat viaţa. Nu trebuie minimalizată puterea acestui viciu. Răscoala Nika din anul 532 din timpul domniei împăratului Iustinian stă mărturie peste secole că frenezia pariorilor poate atinge cote periculoase şi că poate mişca masele cu urmări grave şi chiar istorice.

           Depinde de noi, cu mila lui Hristos, dacă vrem să cădem în această ispită, dacă vrem să cădem şi să ne ridicam şi apoi să cadem iarasi, daca dorim să nu ne mai ridicăm vreodată sau daca vrem să ne lecuim de acest viciu odată pentru totdeauna.

Vatră Dragoş