Căzuţi, dar nu biruţi

        În urcuşul nostru duhovnicesc, căderea mea sau a ta, frate, nu este un dezastru spiritual. Tu, frate, nu te întrista peste măsură când vei cădea, ca nu cumva să te cuprindă neputinţa ridicării sau deznădejdea demonică, cea care îţi poate pricinui slăbiciuni sufleteşti, şi astfel să fii împins spre sinucidere, păcat prin care omul îşi pecetluieşte, pentru vecie, starea de slugă a diavolului. Rău este atunci când căderea se produce nu urcând, ci coborând spre adâncul întunecat, ascuns într-o înşelătoare oază.

 

        Căderea în coborâre este mult mai dureroasă decât cea în urcare. Şi Domnul Dumnezeu Se întistează mult când priveşte la făptura Sa, chinuită şi umilită pe drumul ei de coborâre. Fiecare cădere, şi cea de la urcare şi cea de la coborâre, este vegheată de îngerul nostru păzitor. El se întristează când vede bucuria celui viclean şi rău. Pentru cel care urcă, duhovniceşte vorbind, diavolul este mai săritor în a-l ,,ajuta” să cadă, pentru că nu-i place când vede că ostenitorul în cele bune vrea să se apropie de Dumnezeu spre a-I cere milă şi ajutor în urcare. Iar celui care coboară, tot duhovniceşte vorbind, diavolul îi uşurează căderea, în lipsa credinţei sale. Cât n-ar da satana să-l poată opri pe cel care urcă spre Domnul, de vreme ce el tocmai de acolo a fost aruncat,  pedeapsindu-l pentru mândria sa! Însuşi Iisus Hristos adevereşte această cădere a diavolului:,,Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer” (Lc.10,18).

        Creştinul care cade urcând are, totuşi, puterea să privească spre cer, ştiind ,,că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, coborând de la Tine, Părintele luminilor” (Iac.1,17).

         El Îl are, în urcarea sa, pe Sprijinitorul vieţii sale, motiv pentru care căderea lui nu-i decât bunul şi plăcutul prilej de a-şi spori voinţa, nădejdea şi puterea de a înălţa o rugăciune către Domnul şi Dumnezeul său.

         Căderea mai vine peste noi şi atunci când ne bizuim prea mult pe forţele proprii, când ne vine ,,rău de înălţimea” la care ne-a urcat păcătoasa aroganţă şi certitudinea egoistă că suntem scutiţi de ispite.  

          Căderea nu opreşte urcarea, ci o face şi mai dorită, pe când căderea în coborâre poate grăbi sosirea călătorului la ,,punctul terminus”, acolo unde stăpânul întunericului îşi aşteaptă bucuros biruitul. Urcarea şi coborârea nu sunt prietene, după cum nici Domnul Iisus nu este prieten cu diavolul. Desigur, coborârea este pe placul şi spre bucuria celui ce s-a făcut pe sine, din mândrie şi neascultare, duşmanul lui Dumnezeu. În viclenia şi răutatea sa, de vom cădea, ispititorul ne va dori ridicarea, dar nu pentru o cale întoarsă spre Domnul, ci pentru o continuare nefericită şi ruşinoasă a cborârii noastre. Pe mulţi va reuşi să-i ducă în locul de unde vor striga (şi ei), în zadar, asemenea bogatului nemilostiv, către părintele Avraam (vezi Lc.17,24).

          Aş asemăna plăcerea diavolului trăită pentru,, prizonierul” său, cu cea a pisicii pentru şoarecele cu care se joacă atâta timp cât se îndură de el să-l ţină în viaţă. Pisica are chef de joacă, bucuroasă că după mai multe minute de stat la pândă, a prins o jucărie vie, (prizonierul diavolului e, de fapt, mort, mort în păcate, deşi pare viu), iar şoarecele, sărmanul, are iluzia că va scăpa din acel joc al morţii – se întâmplă şi aceasta, uneori -, când el scapă de sub observaţia pisicii.

          Trist şi cinic joc! Tristă şi nedreaptă asemănare! Acestea, jocul şi asemănarea, pot avea un alt final, când e vorba de om şi de Pronia divină, care îl însoţeşte oriunde şi oricând.

         Pentru om sunt şanse de scăpare din laţul satanei, fiindcă el nu este uitat niciodată de Ziditorul său, de Cel Care îl cercetează şi îl ceartă cu mila Sa. Psalmistul David, cu bucurie şi cu mirare grăieşte lui Dumnezeu: ,,Ce este omul că Îţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că îl cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el” (Ps.8,4-5)

         Puterea lui Dumnezeu este văzută şi simţită în slăbiciunea omului, chiar dacă el are multe păcate sau, poate, tocmai de aceea. Ce minunat lucrează Dumnezeu cu fiecare dintre noi! ,,Când omul are nevoie de putere, El îi dă obstacole, pe care să le treacă;  apoi, când are nevoie de pricepere, El îi pune în faţă probleme, pe care să le rezolve; când cere iubire, El îi dă semeni nevoiaşi, pe care să-i ajute” (+ Bartolomeu al Clujului – File de jurnal 2003 – Revista ,, Renaşterea” Nr.7-8 )

        Cu puţină înţelepciune primită de la Dumnezeu, omul exclamă: ,,Nimic nu mi-a dat Dumnezeu din ce am vrut eu, dar mi-a dat tot ce mi-a trebuit şi mi-a fost de folos!” (idem).

         Oricât de grele ar fi păcatele omului, ele nu pot şterge cu totul chipul luiDumnezeu din om şi nici nu pot înnăbuşi în el dorul după Dumnezeu. Omul doreşte Binele, Adevărul şi Frumosul, ca bunuri de esenţă divină. Când observă el – şi ce bine-i că observă! – că nu mai are aceste bunuri, că trăieşte străin de Dumnezeu, atunci este cercetat şi mustrat de propria-i conştiinţă, de glasul lui Dumnezeu în om. El, omul, este ajutat să-şi unească regretul şi căinţa cu dorinţa-i fierbinte de a-L căuta pe Cel de lângă el. Ce cuvinte mai potrivite ar putea grăi omul în acea stare de umilinţă şi suferinţă sufletească, decât acestea: ,,Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?!” (Ps.26,1-2)

         Urcarea noastră spre Dumnezeu-Tatăl este într-o tainică legătură cu poticnirea lui Iisus Hristos pe drumul Crucii spre Golgota. Crucea şi păcatele erau şi sunt ale noastre, durerea şi umilinţa erau ale Lui. Numai El putea şi dorea să rabde pentru mântuirea noastră. Căderea I-a fost pricinuită nu de greutatea Crucii, ci de povara păcatelor omeneşti luate asupra Sa. Erau destui privitori la acest calvar acceptat de Domnul, dar şi mulţi bucuroşi de ,,reuşita” lor în condamnarea la moarte a Celui despre Care ziceau că  aduce hulă lui Dumnezeu, făcându-Se pe Sine Fiul Său.

         Urcarea lui Iisus Hristos spre Golgata, în tăcere şi supunere, era tainică pentru toţi câţi Îl însoţeau, dar şi pentru cei ce nu erau de faţă.  Ei nu bănuiau că, din bunătatea, mila şi dragostea Sa, Sângele Lui, căzut la piciorul Crucii, umezea, în dar, spre rodire,  bobul mântuirii lor şi a noastră.

         Fraţilor, să cerem de la Domnul putere din nesfârşita Lui putere, şi nu vom  cădea, nici chiar în anevoioasa noastră urcare, căci de coborâre ne va feri Bunul şi Milostivul Dumnezeu.

         Ajută-ne, Doamne, să nu avem parte de coborâre, ci numai de urcare spre Tine. Aici, pe pământ, să fii Tu cu noi, iar acolo, Sus, să fim noi cu Tine, în veşnica odihnă şi în lumina cea neînserată!

                                                                                                Iosif   Badiu 

                                                                                                                                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.