Cecitate perceptivă
Share
Prea focusaţi pe lumea aceasta, ne este distrasă atenţia de la Dumnezeu. Clacăm din cauza diversiunilor simple. Dacă am avea mai multă credinţă, am fi învingători. La volan, distragerea atenţiei este fatală: de ce am crede că în domeniul duhovnicesc este altfel? Avem o singură busolă, care ne ghidează spre Est, Răsaritul răsăriturilor. Suntem în pelerinaj spre Ierusalimul ceresc.
Viclean-amăgitorul se foloseşte de cele mai ciudate tehnici diversioniste. Sună un clopoţel în faţa noastră, noi analizăm clinchetul, în timp ce lupta adevărată nu e făţişă.
Marii duhovnici însă l-au demascat mereu. Legiuni întregi nu au reşit să îi biruie pe sfinţi: cum să nu le cerem şi noi ajutorul corăbierilor dedicaţi? Aceasta este orbirea sufletească: solzii se vor ridica de pe ochi în momentul convertirii autentice.
Ne orbeşte voluptatea: doar smerenia ne face văzători. În orice mare iubire este şi un pic de orbire, dar în nici una mai multă ca în iubirea de bani: nu degeaba personajele Disney au dolari în locul pupilelor. A spune că omul este un amestec de putere şi de slăbiciune, de lumină şi de orbire, de micime şi de grandoare, nu înseamnă a-i face proces, ci a-l defini: nu e destinat cărnii, ci asemănării cu Dumnezeu.
Situaţia adevarată nu se schimbă, se schimbă doar gradul de orbire faţă de situaţia adevarată: ne raportăm diferit când Hristos e aliatul. De pe un „peron”, O. Paler cercetează: „Descoperisem îndoiala şi chiar necesitatea îndoielii. Vechea mea încăpăţânare de a crede fără rezerve mi se părea acum un fel de orbire. Dreptatea nu stă pe un singur talger, mi-am zis, ci în balanţă, în cumpăna dreaptă a ambelor talgere. Oricărei lumini îi căutăm umbra. Oricărei vorbe, îi căutăm ecoul. Nu mai era nimic „curat”. Totul era „murdărit” de contrariul acelui lucru.” Caută, pentru a afla. Bate, pentru a ţi se deschide.
Crede, pentru a vedea.
Marius MATEI
