LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cei 600 de trandafiri Binecuvântata familie…

Share

Binecuvântată poate fi familia Cocinschi Gavril şi Andreea din Vatra Dornei, căci au avut duhovnic pe marele mărturisitor Iustin Părvu de la mânăstirea moldavă Petru Vodă. Aşa de legaţi duhovniceşte erau de părintele încât acesta le-a oficiat slujba sfintei cununii la Mânăstirea Paltin de la Petru-Vodă chiar în ziua Sfinţilor Trei Ierarhi a anului mântuirii 2011. Mirii au avut ca naşi pe Domniţa şi Pr. Prof. Dr. Mihai Valică, iar cântările psaltice au fost interpretate de grupul psaltic Byzantion. Tot Părintele Iustin a ţinut-o în braţele lui şi a botezat-o pe micuţa Maria, primul copil, rod al dragostei şi al credinţei soţilor Cocinschi. Cu greu am obţinut mărturia de mai jos, căci oamenii ca ei nu doresc să-şi facă publicitate, dar de dragul Părintelui Iustin au acceptat să facă această mărturisire pentru d‑voastră, cititorii noştri.

Mirosul de mir şi cei 600 de trandafiri albi

“Am vrea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Sfintei Maicii Sale şi a Sfântului nostru părinte Iustin, să împărtăşim şi celorlalti credincioşi minunea pe care am trăito noi, ca familie, la înmormântarea marelui duhovnic al neamului nostru. Părintele Iustin era pentru întreaga noastra familie cel mai mare sprijin, era părintele nostru duhovnicesc. Nu făceam nici un pas, în dreapta sau în stânga, fără binecuvântarea părintelui. A fost alături de noi în cele mai importante momente din viaţa noastră: nunta şi apoi, peste un an, botezul primului nostru copil. De altfel, atunci când am aflat dureroasa veste că părintele a plecat la cele veşnice, am fost foarte întristaţi. Imediat, am şi luat drumul către mânăstire. Ajunşi acolo, mergeam cu soţul, copilul şi soacra mea să îi sărutăm mâna părintelui pentru ultima oară. Părintele era aşa de frumos, era o atmosferă de sărbătoare şi nu una de înmormantare. Acest lucru, o simţeau toţi care intrau în curtea mânăstirii… toată durerea lor sufletească se transforma în bucurie. Toata lumea venea cu flori: parcă era ziua părintelui. După ce ne-am închinat, îmi povesteşte soţul meu: să ştii că mâna părintelui miroase a mir. Am simţit şi eu o mireasmă atunci când i-am sărutat mâna. Ce minune! Cum îi preaslăveşte Dumnezeu pe sfinţii săi. Un om bolnav de cancer, la moarte să miroase a mir?! Dar părintele era încă din viaţă un sfânt, un om despătimit. Am stat toate zilele la mânăstire şi în fiecare zi aceeaşi atmosferă de sărbătoare. Miercuri, părintele trebuia să fie mutat în baldachinul din curtea mânăstirii. Cei de la mânăstire au rugat-o pe soacra mea, marţi seara, să împodobească baldachinul. Pentru ea era o mare cinste, dar în acelaşi timp era şi îngrijorată că nu va putea realiza acest lucru. Firma cu care colabora primea comenzi doar joi şi vineri. Aveau nevoie din timp să fie anunţaţi, mai ales când este vorba despre mai multe flori, şi mai ales albe. Dar, cu nădejdea că părintele o ajută, a sunat dimineaţa la florăria Floral din Suceava. Întristată, doamna de la florărie i-a spus că nu poate să o ajute, pentru că este miercuri dimineaţa şi toate comenzile se epuizaseră, dar că va încerca să vorbească cu angroul cu care, la rândul lor colaborau. Şi a aflat: cei de la angrou, care primeau flori doar joia şi vinerea, au primit miercuri dimineaţa, fără ca cineva să-i comande… 600 de trandafiri albi, exact ceea ce avea ea nevoie. Bineînţeles, credem noi, că cel care a făcut « comanda » a fost părintele, cu duhul lui, pentru întărirea noastră în credinţă. Şi, culmea, nu doar a noastră – căci cei de la florărie venind la mânăstire pentru a împodobi baldachinul, văzând trupul sfânt al părintelui, atmosfera de sărbătoare, miile de credincioşi care aşteptau cu răbdare ore întregi pentru a lua o ultima  inecuvântare, şi mai ales minunea cu florile, au fost profunzi mişcati şi au simţit o mare schimbare în sufletele lor. Din ziua aceea s-au schimbat total. Iată că am câştigat un mare sfânt care acum se roagă pentru toată lumea.”

Zâmbetul Părintelui Iustin….

Sâmbătă 15 Martie 2014, lucrând la articolul acesta şi cu gândul numai la Părintele Iustin Pârvu, o sun pe doamna Andreea Cocinschi să-mi trimită pozele pentru articol şi apoi încep să caut unele informaţii pe internet. Din “întâmplare” neîntâmplătoare (cum ne-ar spune Părintele Galeriu) aflu surprins că exact în aceea zi a avut loc la Mânăstirea Petru Vodă parastasul de 9 luni întru pomenirea Părintelui nostru Iustin Pârvu, care a trecut la Domnul anul trecut, în data de 16 iunie 2013. Am fost bucuros de această atenţionare şi mai bucuros am fost să-i revăd chipul Părintelui Iustin pe internet, de data aceasta zâmbind dintr-o preicoană…

Matei SCHINTEIE
Iconar.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *