Celor ce nu le rodesc țarinile

Sfântul Mina ajută pe toți cei păgubiți! A fi păgubit (sufletește) înseamnă a fi lipsit de un câștig… Sfinții ne asigură despăgubirea divină. Ce ne putem dori mai mult? În afara Bisericii nu există mântuire, ci doar iad! Iar când ne rugăm se cutremură tot iadul. Să avem frică de Dumnezeu, cugetare la moarte și rugăciunea lui Iisus în inimă. Această teologie se poate înțelege doar în genunchi. Ne bucurăm de comori adevărate: Sfânta Liturghie, biserici pline de tineri, râvnă pentru mântuire… Ne preocupă postul, rugăciunea, milostenia și înfrânarea de la rău.

O floare și trei grădinari (un stareț și trei misionari). Priveghere, cum să nu profiți?! Există profit duhovnicesc și păgubire sufletească. Sfântul este călăuzitorul nostru pe acest tărâm. Mai bine vameș păcătos, decât fariseu! Un vameș păcătos poate deveni Evanghelist! Dacă este dispus să piardă chiar lumea toată pentru Cer. Liniștea Raiului există, dar sălășluiește doar în inimile despătimite. Nu facem un inventar al minunilor, nu există un rețetar anume. Există doar pocăință. Protecția harului. Sfinții fac parte din aceeași Biserică cu noi, dar noi suntem cu adevărat fiii Bisericii?! Fiecare plâns penitențial este o descătușare.
Doar am fost avertizați că vom fi urâți de către ceilalți, doar din cauza numelui Lui. Chiar și casnicii ne-ar putea preda călăilor. Lângă sfinți, suntem atât de Acasă… Mărturisirea sinceră e simplă: Pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim… Plată multă, pentru cei ce nu uită de cei ce suferă de frig, nici de cei înfometați. Nimeni nu e vrednic, dar Tu ești Cel ce Te aduci… Liniștea interioară înseamnă să nu te lași tulburat de zgomotul din jur, ca să auzi tăcerea cosmică.
Fiecare sărbătoare nouă este un prilej de bucurie (pentru necredincioși, de sminteală). Badea Atanasie Todoran, sfântul năsăudean, a dezertat din armata lumească, pentru a nu Îl trăda pe Dumnezeu. A fugit de slava deșartă, înțelegând că Dumnezeu ne cere o transformare radicală. Pentru credincioși a fost un reper, la fel ca părintele Arsenie azi (sau Calinic, Pahomie, Irodion ieri). Grănicer al lui Hristos, sfântul știe că Dumnezeu este pretutindeni: chiar poate ajuta miliarde de oameni simultan (nimic nu e imposibil pentru El). Martir, sfântul nu se poate lipsi de iubirea Legământului.
Când începe un om să se gândească la Dumnezeu? Dar când începe să nu se mai gândească la Dumnezeu? Câți oameni caută sincer adevărul? Elucidarea problemei: relația personală cu Dumnezeu, așa cum vedem modelul dreptului Avraam. Există încredere între cei doi (Dumnezeu și Avraam). Avraam se încrede total în Dumnezeu. Îl creditează pe Dumnezeu (prezintă suficientă garanție). Înțelege că viața de după moarte este o depășire a morții, nu o supraviețuire palidă. Are conștiința unei căderi care ne-a coborât (și dorul după urcare). Înainte, Adam se temuse de Dumnezeu, deși Îl văzuse doar iubind. Așadar, credința nu este o relație contractuală (tranzacție, validare subectivă), ci o expresie a iubirii.
Nimeni nu va putea invoca nici o scuză că nu a răspuns chemării divine.
Vrem să fim mereu cu Hristos (nici o secundă fără El).
Cei ce atacă Biserica nu vor să își părăsească patimile.
Oamenii nu postesc și se miră că au arterele blocate.
Oamenii sunt furioși și se miră că fac atac de cord.
Oamenii sunt mega-stresați și se miră că fac atac cerebral.
Dumnezeu așteaptă de la noi nepătimire.
Dacă viața noastră e condusă de Dumnezeu, păcatul nu are nici o putere.
Hristos satură mulțimile cu Pâine, nu cu circ.
Ne refuzăm Cina doar pentru că – între timp – ne-am găsit alte îndeletniciri.
Doar plini de iubire, devenim capabili de slujire.

Fără Hristos, nu am ști de unde să începem.
Hristos să Se poată bizui pe noi.
Hristos promite mântuirea și o și oferă.
Hristos este centrul vieții noastre zilnice.
Hristos primește suferința, ca să ne scape de ea.
Hristos este Furnizorul tuturor bunătăților din viața noastră.
O viață cu Hristos, preocuparea noastră principală.
2016 să fie anul Scripturii și al cunoașterii lui Hristos.
Nu există decât un singur Învățător, Hristos, unicul Care nu a învățat ceea ce alții au predat.
Hristos în mijlocul nostru, viu și lucrător.


Nu e suficient sa rodeasca tarina; trebuie sa scapam de egoism. Nu ajunge sa marim hambarele, trebuie sa ne rodeasca inimile.
Daca suntem aici in lipsa (tarinile noastre nu rodesc), compenseaza harul lui Dumnezeu. Daca avem aici neputinte, ne intareste harul. Suntem bogati sau saraci in functie de cat har am agonisit. Celor ce nu le rodesc tarinile, le rodesc inimile virtuti mantuitoare. Avem exemplului pustnicului Luca de la Etna. Dar sunt o multime de astfel de modele: Varlaam de la Keretsk, Ruf de la Metz, Amarat din Alpi, Wilibrord de la Utrecht, Clair de la Marmontier, Tyssilio de la Meifod, Willihad de la Bremen, Ni’meh din Siria, Mihail de la Cernigov, Onisifor de la Pecerska, Ursin de la Bourges, Nectarie de la Eghina sau Ananie de la Odessa. Veniti in Biserica lui Iisus Hristos! Ne indeamna pr. Calciu-Dumitreasa:„Veniti in Biserica lui Hristos, ca sa invatati ce este iubirea! Sa invatati ce este inocenta! Sa invatati ce este blandetea! Veti afla rostul vostru in lume. Veti avea credinta si aceasta va va mantui. Veti avea dragoste si aceasta va va face mai buni!”.
Biserica este hambarul, adunarea la un loc a celor ce cred in Iisus Hristos. Avem tendinta de a ne supraestima puterile, de a ne crede „prea buni”. Ne amagim ca suntem prea capabili si nu apelam constant la Dumnezeu. Credem ca avea prea mult talent, dar nu folosim talentul pentru Dumnezeu. Bogatul neintelept din Evanghelie striga isteric: „Hambare, cat mai multe hambare!”. Se incapataneaza sa incremeneasca in refuzul harului, sa nege bunatatea lui Dumnezeu. Creatorul nu i-a cerut parerea, ci credinta. Creatorul milostiv a luat decizia de a insanatosi omenirea. Poate ca nu sunt timpuri prospere, dar ne straduim sa fim aproape de Creator. Asta e tot ce conteaza.
De la Iisus incoace, solutia este iubirea. Oriunde am fugi, acolo ne asteapta Dumnezeu. In istorie, sclavii nu au fost eliberati, au schimbat doar hambarul si, eventual, stapanul. Doar Iisus elibereaza. Acest Iisus este ispitit de fariseii de azi, la fel cum diavolul L-a ispitit in pustie. Ezitarea noastra apare in momentul in care ne gandim la altceva, nu la ceea ce are in vedere Iisus. Cand scapam de egoism, ne deblocam.
Ne propunem sa facem schimbari in casa, spre bucuria celor mici. Putem sa ne ocupam mai mult de lucrurile care chiar conteaza. Dar nici nu vom incepe mai multe lucruri deodata, ci pe rand, cu rabdare, in etape.

Nu vrem decat simplitate, pace, liniste. De fapt, ne dorim vesnicia. Dupa fiecare trial de rugaciune, situatia se imbunatateste pe neasteptate. Reusim sa ne afirmam in compania triumfatorilor numai prin smerenie. Si nici nu este cazul sa ne ingrijoram. Cu cat suntem mai aproape de cruce, inseamna ca si invierea este in maxima apropiere. Fiecare necaz este un indiciu ca suntem pe calea cea buna. Stim ce avem de facut; trebuie doar sa fim consecventi. Suntem prinsi acum de febra pregatirii impreuna-petrecerii cu triumfatorii. Cuvantul de baza este pregatire. Sa nu fim surprinsi nepregatiti.
Profitul reinvestit nu trebuie sa nesocoteasca valoarea persoanei umane. Umplerea camarilor nu exclude vizitarea saracilor. Cei ce isi fac planuri fara Dumnezeu nu au cum sa fie fericiti! In fiecare zi, ne rugam cu totii PSALMUL 20, ca Dumnezeu sa inmoaie inimile noastre, ca noi sa ne veselim in puterea Lui. Nu suntem tristi daca tarinile noastre nu au rodit. Chiar daca suntem in lipsa materiala uneori, putem fi permanent in starea de doxologie. Asadar, ne straduim sa ramanem in sfera duhovniceasca. Sfantul Isaac Sirul vorbeste despre starea aceasta tintita, starea de doxologie, parafrazez: Lacrimile care ies din strapungerea inimii sunt lacrimi care ARD. Dupa ce ne inprietenim cu Dumnezeu, vine si fericirea. Asta este cea mai importanta tranzactie. Tarinile se devalorizeaza, hambarele se surpa, doar Legamantul este vesnic.
Dumnezeu vrea sa lucreze in viata noastra cat se poate de clar. Oferta lui Dumnezeu, mantuirea, este cat se poate de reala si sincera. Da, suntem hotarati sa castigam! Biserica lui Hristos are nevoie de oameni fermi.
Chiar daca sunteti someri, puteti dobandi pacea inimii si mii se vor mantui in jurul vostru.Prin rugaciune zilnica, il veti dobori pe aghiuta la pamant. Sa urcam in fiecare zi, cat de putin, dar macar sa nu coboram. Fiecare psalm este o declaratie de razboi adresata rautatii. Iar la fiecare Spovedanie, Iisus ne spune: „Ridica-te si umbla!”. Acest Iisus vindeca toate tipurile de paralizie spirituala. Ne straduim sa ii iubim pe cei de langa noi, sa nu ii barfim, sa nu le facem reprosuri. Vrem sa Il avem pe Dumnezeu in gand in fiecare zi. Inainte de fiecare lupta, Dumnezeu ne incurajeaza. Cei de la Apple au un slogan, care poate fi adaptat si vietii noastre: „Uneori, pentru a face un pas urias inainte, trebuie sa schimbi directia”. Aparent, NERO a castigat batalia cu Pavel; dar azi ne botezam copiii Pavel/Paul, iar numele Nero il mentinem doar pentru caini… Celor in lipsa, celor ce nu le rodesc tarinile: Sfantul IOAN DE RILA (Bulgaria) inmulteste mana primita de la inger! Sau: Sfantul TALALEU imblanzeste leii si tigrii trimisi sa il sfasie!

Sunt doua pacate capitale, din care se nasc celelalte: nerabdarea si lenea (bine zicea Kafka). Vrem totul acum, fara efort! Vorba aceea: „Mergem singuri in rai sau vine cineva sa ne duca?!”. Cand totul se sfarseste, abia reincepe. Dar putem pierde totul prin lipsa de intelepciune. Suntem testati, nu ne putem prezenta oricum la aceste examene. Timpul nu ne satisface, ne lasa suspinand, nemangaiati si neintelesi. Doar cevadincolo de timp poate schimba asta. Noi vorbim despre nemurire si frumos, uitand ca suntem singurele creaturi care ne injuram sotia (Ludovico ARIOSTO, poet italian renascentist de secol XVI).

Greselile trebuie recunoscute in forma lor completa. Omisiunea nu vindeca, ci paralizeaza. Am gresit tanjind dupa glod, acum vrem Cerul. Adevarul este singura imagine fidela a infinitului. Daca noaptea are nevoie de stele, noi avem nevoie de modele, de sfinti, de invesniciti. Calauze prin labirintul mortii. Pentru cine vrea sa le vada, sunt flori peste tot (Henri MATISSE, +1954). Cine vrea cadavre, le gaseste. Cine vrea tarini, le fura. Dar cine vrea Raiul, il ia cu asalt, nu sta pe ganduri. Fiecare om este un altar, nu doar un lut, un numar sau o mostenire. Iubirea pastreaza sfintenia printre muritorii de rand, invesnicindu-i. Lacomia este icoana mortii; darnicia este insasi raiul.
Unde este curaj (credinta), acolo va fi si sfintenie. Cine uita de iad, acolo va ajunge.

Sihastrul Daniil a inteles pilda bogatului caruia i-a rodit tarina. Doar asa a ajuns un duhovnic renumit, marindu-si hambarele inimii. Sporind recolta credintei. In fiecare an, pe 18 decembrie, ne amintim de marele sihastru. Manat de ravna, Daniil Sihastrul a daltuit un paraclis in stanca. Acesta a fost hambarul lui, din care impartea tuturor binecuvantari. Pustnicul il sfatuieste pe Sfantul Stefan al Moldovei sa ridice mareata Putna. Acelasi pustnic il umple de speranta pe domnitorul cruciat dupa greaua infrangere de la Razboieni (1476). Dupa spectaculoasa victorie din 1488, il va sfatui sa inalte Voronetul. Marele ascet a initiat un mare curent duhovnicesc in codrii Voronetului. Nenumarati ucenici au dat marturie despre trairea autentica a Evangheliei.
Aliat cu marele Stefan, pustnicul Daniil a aparat hambarul ortodoxiei de profanatorii lipsiti de scrupule. Tarina Moldovei a rodit multe altare, focare ale credintei totale. Atrunci cand credinta arde, raul se mistuie. Asa, doar asa, se invinge raul. Numai prin rugaciune, credinta, smerenie. Cea mai puternica arma, rugaciunea, ii dezarmeaza pe pagani. Asta e minunea: dupa atatea secole de asedii barbare, am ramas crestini. Ne-a pazit Dumnezeu hambarul, modest, cum era, pentru ca nu am atacat tarini straine.
Un alt rugator fierbinte este Antipa de la Calapodesti, serbat pe 10 ianuarie. Dupa 20 de ani de rugaciune la Athos, Antipa se intoarce in Moldova, pentru a ii lumina pe crestini. Pentru a trezi constiintele adormite. Pentru a vinde hambarele si a imparti totul saracilor. Pentru a ii convinge pe boieri sa devina filantropi. Este mult mai cunoscut in Nordul Rusiei, decat la noi, pentru ca a trait mult si la Manastirea Valaam. Si Dumnezeu a lucrat multe minuni prin el. Inca din 1906, la 24 de ani de la trecerea sa la Domnul, monahii rusi de la Athos l-au trecut in Mineiul pe ianuarie, ziua a zecea, inainte de canonizarea propriu-zisa. A fost consfintirea agonisirii hambarului ceresc, prin intelepciune evanghelica si ravna apostolica.
Acesti sfinti sunt vase alese ale lui Dumnezeu, care se roaga pentru mantuirea noastra.
 
Părintele Efrem Athonitul ne spune cu mult har de ce iubim ortodoxia: 
1. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.
Toţi aceştia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum ştiţi, ucenicul apostolilor, şi până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înţelepciunea şi sfinţenia lor, cu jertfele şi nevoinţele pe care le-au îndurat, ne-au înmânat preţioasa moştenire a credinţei şi vieţii drepte, comoara tradiţiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniţi din toată lumea. Atunci purtătorii de Dumnezeu părinţi, “înzestraţi cu toţii cu ştiinţa sufletului şi Duhul dumnezeiesc“, au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, şi au aşezat postamentul, temelia civilizaţiei duhovniceşti.
2. Ortodoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toată oastea sfântă formată din milioane de eroi şi mărturisitori, bărbaţi, femei şi copii. De la arenele Romei până în lagărele de concentrare din Rusia, toţi au dovedit că învăţătura creştină nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viaţă. Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violenţei crude şi a puterii materiale, domnia şi împărăţia Duhului.
3. A venit apoi să laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie şi imnografia sa insuflată de Dumnezeu, care îmbibă firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obştescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Într-o atmosferă de înălţare şi sfinţenie este înfăţişată în cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiască a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participă credincioşii. De asemenea, acolo sunt lăudate şi slăvite izbânzile mai-marilor credinţei şi ale Stăpânei aşezământului bisericesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamărită dogma, nu numai ca adevăr, ci şi ca răspuns la chemarea oamenilor.
4. Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. După cercetătorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovnicească ce s-a luptat pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti, pentru desăvârşirea omului. Scopul lui a fost să dea chip sufletului pentru înnoirea minţii. Exact în acest punct este inima duhului monahal, este scopul şi izbânda monahismului. Nevoinţele duhovniceşti ale asceţilor sunt noile lupte duhovniceşti ale duhului. Îl conduc pe om întru totul spre viaţa iubitoare de înţelepciune, spre îndumnezeire. Drumul monahismului este drumul curăţirii şi întoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificaţia sfinţeniei nu numai asceţilor, ci întregii lumi creştine.
5. Prin această semnificaţie a înălţat obiceiurile societăţii. Vedem acest lucru îndeosebi în percepţia socială. Elementul de bază al Ortodoxiei este iubirea de oameni, luată în cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie, ci în general, ca afecţiune. Ocrotirea socială este descoperită în ultimele decenii. Dar a luat naştere la Ierusalim, după Învierea Mântuitorului. Acolo s-au făcut primele cantine, în care au slujitprimii şapte diaconi, după cum apare în Faptele Apostolilor. Apostolul neamurilor, Pavel, a fost totodată şi primul lucrător social. Odată cu propovăduirea Evangheliei, a înfăptuit şicheta dragostei, numită în multe feluri. Lucrători sociali au fost şi urmaşii apostolilor, episcopii. Nu există o sugrumare mai cruntă a adevărului decât să susţină cineva că Părinţii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma şi nimic altceva. În timpul sinoadelor, în Cezareea a apărut, după cum se ştie, Vasiliada, sub călăuzirea Sfântului Vasile cel Mare. În Constantinopol funcţionau cantine pentru şapte mii de săraci, iar în Alexandria s-au întemeiat primele maternităţi. Nu numai episcopii, ci şi împăraţii şi chiar monahii participau la astfel de lucrări ale dragostei. Pentru toţi aceştia Ortodoxia a fost în acelaşi timp şi dreaptă lucrare.
6. O caracteristică a Ortodoxiei a fost dintotdeauna şi misiunea către barbari, combinată cu civilizarea. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a răspândit lumina Evangheliei şi a scrierilor, a iubirii şi blândeţii. Această cale spre învăţătură şi civilizare ne este arătată îndeosebi de Sfinţii trei ierarhi prăznuiţi astăzi, care au iluminat toată făptura cu razele vii ale dreptei învăţături despre Dumnezeu şi om. Sfinţii trei ierarhi sunt marii aştri ai tărâmului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost întotdeauna calea împărătească a Evangheliei. A păstrat curat şi autentic duhul creştinismului în faţa misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo-cezareene a latinilor şi a subiectivismului raţionalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura şi armonia, n-a făcut nimic greşit. Pentru că Părinţii au fost mişcaţi de duh, au fost călăuziţi de Dumnezeu în chip sfânt şi duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici înţelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasă. Le-a explicat pe toate şi a creat cultura. După cum spune troparul Sfinţilor trei ierarhi, a întărit firea celor ce sunt şi obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.
7. Ortodoxia este marşul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplină întru Hristos şi pentru Hristos. Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată şi adevărată psihologie, şi umanism autentic, şi sociologie. Este un diamant care reflectă prin toate laturile adevărul.
Să cunoaştem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic, ci să o simţim şi să o trăim în toată profunzimea şi lărgimea ei. Doar aşa vom putea să o provocăm şi să-i arătăm valoarea.
Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea preţioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism şi slavă, ca nişte fii adevăraţi ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile şi împrejurările o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge din noi!
Părintele Daniel Vălean de la Câmpia Turzii actualizează tema:

Mântuirea personală trebuie să fie scopul suprem al fiecărui credincios. Pentru a ajunge la mântuire e nevoie de creştere permanentă în sfinţenie prin harul lui Dumnezeu (spovedanie – împărtăşanie) şi fapte bune (misiune socială). Acestea două se clădesc şi se întreţin cu ajutorul rugăciunii şi al educaţiei religioase.

Datorită unei greşite înţelegeri a scopului vieţii noastre sau a unor lacune în materie de educaţie religioasă, nu de puţine ori credincioşii practicanţi modifică acest „top” al necesităţilor duhovniceşti, în funcţie de înţelegerea proprie, de nevoile personale sau de anumite priorităţi pe care şi le fixează singuri. În general, clasificarea pe care o fac majoritatea credincioşilor este cea din topul fals.

Constatăm trei detalii importante:
1. Toate necesităţile de ordin spiritual, aşa cum sunt înţelese de credincioşi, sunt deplasate de la locul lor real. Aceasta denotă în mare parte lipsa unei înţelegeri adecvate a raţiunii noastre existenţiale, a scopului suprem – împlinirea umanului prin sfinţenie şi mântuire.
2. Majoritatea necesităţilor spirituale (3 din 5) ar trebui să „urce în top” pentru a se poziţiona pe locul lor real, ceea ce înseamnă că se acordă o mai mare importanţă necesităţilor secundare, în detrimentul celor esenţiale.
3. Cel mai evident „schimb de locuri” (cea mai mare urcare, cea mai mare coborîre) este între rugăciune şi misiunea socială; prima ar trebui să coboare, a doua ar trebui să urce cu câte trei locuri. Psihologic, aceasta s-ar traduce prin diminuarea atitudinii statice şi accelerarea acţiunii. Există şi un corespondent scripturistic: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7:22) şi „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Iacov, 2:14-17).


CELE 4 POVETE ALE AVVEI GHELASIE:
1. NU TE ALARMA!
2. NU TE CONTRAZICE!
3. NU ITI ARATA NEVOINTELE!
4. NU BLAMA RAUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.