Cine nu vrea să hrănească armata sfinților, va fi nevoit să hrănească armata ostilă

Iov se ferea de păcat și era temător de Dumnezeu. Avea șapte băieți și trei fete. Deținea șapte mii de oi, trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi. Dar cea mai mare bogăție a lui este credința. Nu averea, ci smerenia credinței îl deranjează pe ispititor, care îl trece pe lista neagră. Omul neispitit ar trebuie să se îngrijoreze de ce nu își pierde vremea ispititorul cu el. Cel ispitit să se bucure că se poate apropia de Dumnezeu prin suferință și să ceară răbdare și întărire. Iov nu pierde totul, câtă vreme nu Îl pierde pe Dumnezeu. Prietenii îl consideră pe Iov trufaș, încăpățânat și nebun, fiind totuși de acord că misterul divin nu poate fi elucidat. Plin de răbdare și speranță, Iov este reabilitat. Nu asta speră fiecare, să fie reabilitat?! Orice cămile am pierde, să nu ne pierdem credința.

Cum se numește roșcatul care nu a avut părinți, care nu a avut copilărie? De la început a fost adult. Totuși, nu a știut să aprecieze valoarea binelui. Nu a știut să se ferească de rău. A ignorat glasul lui Dumnezeu. Iar urmașii lui continuă să îl imite. Ați ghicit, este Adam.

Pe vremea lui Noe, lumea se stricase deja. El a primit har divin, deși în jurul lui TOȚI păcătuiau. Era singurul măr nestricat din livada creației. El scapă de potop doar pentru că este în Arcă (Biserică). Oamenii mor înecați, ei care nu se mai săturau să consume vin peste măsură.

Modelul biblic este cuprinzător, încântător și eliberator. Este o scrisoare plină de detalii din altă lume. O scrisoare de încurajare pentru cei din lagăr: veți fi eliberați. În universul sclaviei patimilor, tot ceea ce este nedemn se manifestă cu o deosebită obrăznicie. Deși nu se mai hrănește cu ghinde și nu mai doarme sub cerul liber, omul tot nu se simte în siguranță. Vechile aiureri păgâne nu capătă aer de înțelepciune odată cu trecerea timpului, iar născocirile antice nu vor deveni niciodată adevăruri grandioase.

O armată formată din melci și condusă de un tigru va învinge o armată formată din tigri și condusă de un melc… În procesul de recuperare a prizonierilor, sfinții folosesc două pârghii: iubirea și iertarea. Cine nu vrea să hrănească armata sfinților, va fi nevoit să hrănească armata ostilă. Obiceiul păcătos îl determină pe om să comită greșeli prostești, dintre care cea mai mare este faptul că redevine sclav. Unui soldat angajat pe frontul duhovnicesc i se cere răbdare, abia pe urmă curaj. Un astfel de soldat nu este descurajat văzând că azi medaliile se dau pentru obrăznicie. În tolba diavolului nu există săgeată mai periculoasă decât falsitatea.

Biserica este spitalul de campanie unde doctorii fără de arginți mediază tămăduirea răniților. Pe front primești scrisori de acasă. Epistolele Sfântului Pavel sunt actuale, încă trebuie să răspunzi la ele. Vei înțelege că evlavia și mutra acră sunt lucruri diferite, chiar în condiții de război. Dacă Hristos ar veni azi să își viziteze trupele, mulți soldați nu L-ar lua în serios. Poate nu L-ar răstigni. Poate L-ar chema la o conferință, cu dispensa aferentă celor fără masterat. Dar câți L-ar crede că este Mesia?! Nu există dovadă mai tristă a nimicniciei omului, decât lipsa de credință în tot ce este sfânt. Nimic nu este mai firesc în soldat decât ascultarea.

Cel mai nefericit este cel care nu și-a găsit un loc unde să slujească, să bandajeze răniții, să sape tranșee sau să se roage. Soldatul lui Hristos nu se plânge că vremurile sunt rele, ci le face mai bune. Nu este tentat să preia aparențele înșelătoare, nici luxul inutil. Soldatul credinței combină dragostea de virtute cu indiferența față de faimă. El nu mai este nici pirat în largul mării, nici hoț de buzunare. Îmbrăcămintea e doar prefața unui om, chit că la unii e cartea întreagă. Soldatul nu își etalează eroismul: la piață cumpără cu bani mărunți, nu cu lingouri de aur. Smerenia este arma principală: cu cât mecanismul unui ceas este mai simplu, cu atât se strică mai rar.

Suntem ocrotiți de sfinți generali, dar Hristos are nevoie și de ostași. De luptători ai înfrânării: cei lacomi după cireșe vor alege la început ce e mai bun, dar nu se vor opri și vor sfârși devorându-le pe toate. Valabil și pentru scoici.

Omul bun există în prea puține exemplare, dar se ferește de ceilalți și luptă pentru multiplicarea binelui.

Marius MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.