Cine stă la cratiţă?

  • De nenumarate ori am asistat virtual la discutii aprinse legate de atributiile barbatului si ale femeii in treburile casnice. Cel mai adesea lucrurile se precipita cand vine vorba ca barbatul sa participe cu curatenia in casa, fie ca este vorba de spalat vase si haine, aspirat sau alte activitati casnice.

Insa aceste probleme, desi sunt determinate de multi factori individuali, totusi isi au radacina intr-un factor social ce a adus mutatii inclusiv la nivel de familie: scoaterea femeii din sanul familiei, si inregimentarea ei muncile tipic barbatesti, pe fondul ideologiei comuniste. Dupa o lunga perioada de ateism, se resimt din plin efectele necredintei in viata de familie, si anume evitarea rolului de mama, si evitarea rolului de sot si tata. Femeia prin natura ei, are menirea si binecuvantarea de a fi mama. Asa se implineste femeia sufleteste, prin aducerea de prunci pe lume. Si datorita chemarii de mama, femeia a fost de-a lungul timpului mai apropiata de treburile gospodaresti, caci acestea ii erau necesare cresterii si ingrijirii copiilor. In mod firesc femeia este atrasa mai mult spre astfel de treburi, si in general spre treburile care necesita multa rabdare, delicatete si migala. Aceste calitati firesti ale femeii o fac atat o mama buna cat si o gospodina buna, caci o mama buna este neaparat si o buna gospodina.

Pe de alta parte, barbatul este in mod firesc atras spre treburile exterioare, spre cele care necesita fermitate, forta fizica si coordonare. Aceste calitati firesti sunt menite sa il faca pe barbat un sot mai bun si mai devodat familiei sale, caci un sot bun este neaparat si un sot protector al familiei. Asa a lasat Dumnezeu femeia diferita de barbat, fiecare cu talantii lui in mod special, pentru ca aceste diferente sa ne atraga unii spre ceilalti, sa ne arate ca avem mereu nevoie unii de ceilalti, si sa ne determine in final sa invatam iubirea.

Dar in societatea de consum in care traim, aproape toate lucrurile stau de-andoaselea fata de cum ar fi firesc, incat multi barbati se efemizeaza si multe femei se masculinizeaza. In zilele de astazi, dupa ce femeia si barbatul au invatat ca se pot feri de nasterea de prunci, chemarea si implinirea femeii ca mama a fost afectata, si implicit rolul de buna gospodina care o ajuta sa fie o buna mama. Prin sustragerea de la nasterea de prunci, femeia este fortata sa stea mai mult in mediul extern, iar barbatul este fortat sa stea mai mult in mediul intern. Astfel, femeile au ajuns sa munceasca in afara gospodariei cot la cot cu barbatii si uneori chiar mai mult. Astazi, ni se pare ceva banal sa vedem femeia „gardian public”, sau „femeia agent de paza”, desi delicatetea tipica a femeii este in profund dezacord cu aceste meserii. Nu voi pune accent pe aceste extreme, ci pe faptul ca femeia a fost scoasa in ultimii zeci de ani din lucrarile gospodaresti care o ajuta sa fie o buna mama, devenind vulnerabila la competitia agresiva a lumii exterioare casei. In acelasi timp barbatul, a fost fortat de conjunctura situatiei sa intre rapid intr-o lume in care nu este in mod firesc atras sa lucreze: curatenia casei care presupune migaleala si rabdare.

Asadar, in societatea in care traim nu se mai pune problema „sotia cu treburile interne” si „sotul cu treburile externe” caci nu mai exista o delimitare a treburilor specifice barbatului fata de cele specifice femeii, desi acest specific se produce in mod firesc daca se urmareste nasterea de prunci dupa cum randuieste Dumnezeu si nu omul. Neingradind nasterea fireasca a copiilor, femeia tinde in mod natural sa preia mare parte din treburile gospodaresti, iar barbatul sa se ocupe in afara casei cu castigarea celor necesare traiului. Totusi, in societatea si lumea in care traim este foarte greu ca doar sotul sa munceasca, iar sotia sa dedice cu toata inima rolului de crestere a copiilor.

  • Pe fondul acesta de schimbari majore in structura societatii, si implicit a vietii de familie, se desfasoara din plin doua extreme: una este miscarea feminismului care incurajeaza scoaterea femeii din sanul familiei, pentru cariera de „manager”  in detrimentul carierei de mama, iar a doua extrema este a barbatului comod si rasfatat, care nu stie si nu cunoaste spiritul de jertfa crestineasca, si dragostea ancorata in Hristos ce face ca barca familiei crestine sa pluteasca peste toate valurile si furtunile lumii in care traim. Dupa un astfel de barbat, femeia este datoare sa spele, sa calce haine, sa gateasca, intr-un cuvant sa faca totul in casa, chiar daca si femeia are un serviciu la fel de solicitant ca barbatul in cauza. Dar aceasta gandire nu este a unui barbat crestin, ci a unuia certat cu Dumnezeu si cu semenii. Barbatul credincios stie ca a fi cap familiei sale, nu inseamna a impovara familia, usurandu-si in mod egoist propria viata, ci inseamna a ajuta si  indruma familia atat in planul social cat si in cel duhovnicesc.

Sotii care duc o vietuire crestina nu au problema lui „cine sta la cratita”, pentru ca in familia crestina domneste devotamentul, daruirea de sine, harnicia si prin urmare buna intelegere. Daca sotia are si ea servici, si lucreaza la fel de mult ca si sotul, atunci este ceva normal sa participe si barbatul la treburile gospodaresti. Nici nu se pune problema intr-o familie crestina ca doar „femeia sta la cratita” atata timp cat femeia are si ea un serviciu cu care aduce o paine in casa.

Tinerii care se iubesc sincer, simt ca trebuie sa se ajute unul pe altul in toate treburile gospodaresti, astfel incat povara acestor treburi sa nu afecteze linistea si buna intelegere a familiei. Insa o greseala pe care o fac multi tineri, este aceea de a se indrepta spre casatorie cu preconceptia contabilizarii treburilor gospodaresti. Multi tineri cred ca cel mai drept este ca ambii soti sa participe in mod egal, cu randul sau impreuna, la treburile gospodaresti. Insa lucrurile nu stau asa in practica pentru a aplica formule matematice de „succes” scoase de pe copertile revistelor de „specialitate”. De multe ori se intampla ca unul din soti sa vina mai tarziu de la servici decat celalalt si atunci sotul care ajunge mai devreme acasa este dator sa preia mai mult din greutatile gospodaresti. Se intampla de multe ori ca sotul sa vina suparat de la servici, sau sotia sa fie bolnava si atunci sotul indirect afectat este dator sa preia mai mult din treburile casei, pana la trecerea greutatilor de moment.

  1. In familia crestina nu domneste contabilitatea treburilor gospodaresti ci daruirea de sine. Cand intre soti exista daruire de sine, atunci toate activitatile se fac usoare si frumoase. Daca eu imi stiu sotia bolnava, atunci chiar daca vin obosit de la servici, caut sa-mi menajez sotia pentru ca boala este mai grea decat serviciul. Nu ma gandesc ca deja spal vasele de o saptamana intreaga ci ma gandesc ca sunt dator sa-mi iubesc sotia ca pe insumi trupul meu, dupa cuvintele apostolului Pavel. Sunt dator sa-mi ingrijesc sotia bolnava, sa spal vase, sa gatesc si sa spal rufe pana ce sotia se insanatoseste si poate prelua din vechile treburi gospodaresti.
  2. Daca eu stiu ca sotul are un servici care consuma in general mai mult timp decat al meu, atunci nu voi sta degeaba sa-l astept pe sot pana vine acasa pentru a imparti sarcinile casei in mod „egal”. Ma apuc sa spal vase, sa gatesc si sa fac tot ceea ce trebuie ca lucrurile casei sa mearga bine si sa nu impovarez sotul care munceste mai mult in afara gospodariei.
  3. Cand sotii se cauta unul pe altul pentru a-si lua din poverile traiului zilnic, atunci toate lucrurile domnesc in pace. Prin jertfa reciproca rodeste si timpul de odihna suficiet, rodeste si timpul de rugaciune suficiet, rodesc toate cu roada buna pentru ca sunt facute din dragoste jertfelnica si nu din „dragoste comerciala.”

Razvan

ortodoxiatinerilor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.