LOADING

Type to search

Clivaj si rugaciune

Ortodoxie si traire

Clivaj si rugaciune

Share

Doamne, ajută-mi ca măcar în clipa morţii să nu fiu batjocură demonilor!

Ieri la apusul soarelui, o senzaţie că, din nevăzut, sunt practicate secţiuni în viaţa mea, (nu copii ale mele, ci fracţionări), ca nişte cărţi de joc care glisează, imagini ale mele, transformate în chipuri independente, rupte de credinţa mea, lăsându-mă incompletă şi în deplin dezechilibru. Ochii nu mai puteau focaliza, tălpile nu mai ţineau cărarea, buzele nu se puteau ruga, căci zona cerebrală fusese scindată, iar funcţiile ei nu mai lucrau împreună, îndoindu-se una de alta, refuzând să colaboreze, pierzându-se una câte una în neant. Oare asta se întâmplă înainte de… Dar cum mă voi prezenta aşa la Judecată?! Poate răspunde sufletul meu pentru tot ce vor face aceste subţiri întruchipări ale mele, pe care oricine le poate lua şi folosi ca măşti de carnaval păgân?

Citisem reflecţiile despre moarte ale părintelui Nicolae de la Rohia:

„Despărţirea sufletului de trup nu-i chiar lesnicioasă şi de două parale. Amarnic îi este sufletului meu să iasă din acest ticălos şi spurcat trup al meu, aflăm scris în Rugăciunea pe patul de moarte. Se produce între suflet şi trup o comuniune, o sudură şi nu-i de mirare ori de ruşine că scindarea lor iscă o angoasă. Adevărul este însă că substantivul acesta, moartea, acoperă două noţiuni diferite şi frica de moarte se manifestă şi ea sub două înfăţişări: moarte înseamnă şi moartea fizică propriuzisă, somatică, încetarea bătăilor cordului şi a circulaţiei sanguine, despărţirea sufletului de trup, dar mai desemnează şi momentul în care sufletul, slobozit din trup, mânecă spre Hristos şi spre Judecata de Apoi. Fiind aşadar vorba de două înţelesuri deosebite ale unui aceluiaşi cuvânt, fiecare se cuvine a fi întâmpinat în alt fel:

1.Judecata cu spaimă şi cutremur, în desăvârşita smerenie, cu zdrobire de inimă şi bătând umilită metanie;

2.Moartea fizică, însă, în cu totul alt mod: cu semeţie, curaj şi demnitate, în picioare (cum ar veni), ostăşeşte, ca militarul viteaz pe linia de foc, cu sfidare chiar, şi un calm absolut, grija de seamă fiind acum păstrarea ţinutei şi a impasibilităţii.”

Tulburarea mea n-a încetat până spre miezul nopţii, când am cerut fetei să-mi taie o bucată din brâul sfinţit la icoana Maicii Domnului din Muntele Athos şi mi-am legat capul. Am simţit atunci cum toate se reunesc şi rugăciunea începe să se lege, iar prin membre şi coloană se scurge un frig grozav. Aproape luasem calea spre moarte, dar încă a fost întoarcere, căci nu apucase neantul să-mi înghită chipurile risipite, nu apucaseră demonii să le îmbrace şi să-mi facă sufletul de negăsit…

Şi-au mai încercat puterea şi a doua zi când, făcându-se ceasul rugăciunii, unul a rostit în mintea mea:

-Nu mă rog.

Avea exact vocea mea, îmbrăcase probabil un clivaj, dar mai presus de neputinţă, m-am trezit răspunzându-i:

-Cine te crezi, ca să-mi spui asta? şi rugăciunea a început să curgă, plină de bucurie, chiar de la primele cuvinte.

Starea de rău nu a durat decât o zi, atât îi trebuie Maicii Domnului pentru a vindeca orice cădere. La sfârşit am rugat-o să mă ajute să intru fără silă în bucătărie, căci de cum îi treceam pragul, mă apuca un leşin. Îngerul m-a condus spre un medicament din trei feluri de plante, pe care chiar îl aveam în casă şi, luându-l, corpul meu s-a simţit întărit; aşa cum n-au reuşit cei urâţi să mă alunge de la rugăciune, nu m-au putut pune pe fugă, prin slăbiciune şi ameţeală, nici de la slujirea casei.

Viaţa este compusă din lucruri simple şi pline de bucurie, din care poţi fi totuşi alungat. Abia dacă ne vine să credem că, din nevăzut, se iscă furtuni pustiitoare, care încearcă să ne spulbere tocmai această dulce simplitate. Răutatea lor ni se dezvăluie numai când trec, numai când rugăciunea a reuşit să-şi reia firescul cel de toată ziua.

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *