LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Înnoire

Share

Pentru Biserică, trecutul este prezenţa veşnică a lui Hristos, care este trăită în cadrul anamnezei liturgice, care este aducere-aminte a viitorului[1]. Trăirea prezenţei lui Hristos – în fiecare conjunctură istorică – constituie o exersare a virtuţii. Acest exerciţiu însă nu este pe deplin asumat în epoca noastră.

Nu este suficient ca indicatoarele să fie corecte, dacă nici un călător nu este viu. Nu este suficient să avem adevărul, dacă nu îl pătrundem şi nu ne eliberează. Secularizarea creează o criză de identitate şi nevoia de căutare a unui punct de sprijin. Adevărul nu se medievalizează, nici nu este un produs renascentist[2].

Autenticitatea este o sursă inepuizabilă de înnoire. Omul separat de divinitate vrea să se îndumnezeiască pe sine, într-un efort disperat de sute de ani deja. Misiunea noastră nu este exercitarea autorităţii, ci oferirea slujirii. Nici o salvare nu vine impunând reguli.

Timpul este legat de veşnicie şi este văzut în relaţie cu aceasta[3]. Cu cât se va ignora mai mult nevoia îmbogăţirii duhovniceşti a omului, cu atât starea lumii se va înrăutăţi. Morala nu este despre obligaţie şi pedeapsă. Omul s-a înstrăinat – din păcate – de sine însuşi. Conştiinţa lui produce iluzii, deci nu se poate baza exclusiv pe ea, nici nu se poate lăsa condus de ea.

A scăzut interesul pentru adevărul transcendent şi a crescut preocuparea pentru lucrurile utilitariste convenţionale, aplicate în viaţa cotidiană. Omul trebuie să recunoască – în cele din urmă – că obsesia pentru consum este o greşeală. Omul capitulează în faţa informaţiei, în dauna cunoaşterii. Când omul se simte puternic, nu lasă loc divinităţii. Credinţa se traduce prin realizarea imposibilului. Minunea nu este doar un semn, ci o stare de fapt.

Există o singură ură, ura faţă de şarpe, singurul adversar al omului[4].

Soluţia este liniştirea. Greu deziderat, câtă vreme până şi în Athos se aude zgomotul uneltelor care construiesc. Uşor deziderat, câtă vreme căutăm cu atenţie, nu foarte departe de casa noastră.

Bunicul avea dreptate:

  • Ca să fii fericit, găsește un loc unde să slujești. Nu îți dori funcții de conducere și nu uita să fii respectuos.

Bine, pe vremea aceea vroiam să devin arbitru de fotbal. Recitind acele articole, găsesc o însemnare care mi se pare crucială:

  • Fără Dumnezeu, viața mea se depreciază. Se ofilește, se pângărește. Când se depreciază excesiv o monedă, urmează falimentul. Dar Dumnezeu convertește moneda vieții mele, redându-i valoarea inițială. Este o restartare, o nouă șansă.

 

Marius MATEI

________________

[1] Georgios Mantzaridis, Tradiţie şi înnoire, Doxologia, Iaşi, 2017, p. 271.

[2] Dumitru Stăniloae, Ortodoxia, Timnos, Atena, 1995, p. 14.

[3] Georgios Mantzaridis, Tradiţie şi înnoire, p. 37.

[4] Ibidem, p. 163.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up