Crăciunul de-alungul veacurilor

Întruparea lui Hristos este semnificativă pentru mântuirea noastră – dar noi ne uităm la ea prea superficial, doar dintr-un punct de vedere moral sau al mântuirii şi nu ne gândim la ce s-a întâmplat de fapt. Sfântul Evanghelist Ioan subliniază destul de clar în prologul Evangheliei sale: „Şi Cuvântul trup S’a făcut şi S’a sălăşluit întru noi” (I, 14).

Accentul ar putea cădea pe mai multe lucruri din această scurtă propoziţie, dar simplul fapt că Dumnezeu S-a întrupat, S-a unit pe sine cu lumea noastră materială, e foarte semnificativ. Sfântul Apostol Pavel, în capitolul 8 din Epistola sa către Romani, acorda un loc important firii pământeşti (Romani 8:19-23), ceea ce Sf. Maxim Mărturisitorul va numi mai târziu „unirea Cerului cu Pământul”. Noi putem simţi asta destul de des, atunci când primim Sfânta Împărtăşanie. Pâinea şi vinul nu sunt doar pâine şi vin. Ceva s-a schimbat şi primim Trupul şi Sângele Mântuitorului.

În toate Tainele şi slujbele Bisericii, ceva destul de obişnuit (credem noi) şi material este schimbat şi se uneşte cu Cerul, iar noi primim lucruri cereşti (sau, mai bine zis, suntem  uniti cu Dumnezeu). Astfel, apa de la Botez devine „apa Iordanului” şi este ea însăşi plină de Duhul Sfânt. Ieşim din apa aceea total schimbaţi.

Speculaţia mea (ce este mai sus nu e speculaţie, ci dogmă) este să ne gândim la unirea Cerului cu Pământul în contextul vieţii noastre de zi cu zi – să ne gândim la aceasta ca la un fapt, desigur.

Am primit odată de Crăciun un CD cu un cor rusesc care cântau o muzica de origine în parte bisericească, în parte folclorică (deşi compoziţia ei este destul de modernă). Grupul se numeşte „Svetilen” şi este o adevărată plăcere să-i ascult (cred că i-am auzit prima dată la Radio Credinţa Străveche (Ancient Faith Radio). Practic, ei încearcă să readucă experienţa unei minunate culturi vechi (Binecuvântata Rusie), dar, as zice eu, ca încearcă sa comprime Raiul în muzică. Dacă a existat vreodată Binecuvântata Rusie, a fost doar pentru că, pentru unii şi în unele locuri, Cerul s-a unit cu Pământul, într-o oarecare măsură.

Mă gândesc la asta pentru că mă întreb ce vrem să facem cu muzica noastră, cu arta noastră, mai ales când folosim acestea două ca o exprimare a Evangheliei în Biserică.

Desigur că nu poate fi suficient să încerci să menţii o epocă de mult apusă, sau să reînvii sentimente a ceva deja trecut. O adevărată icoană este ea însăşi o fereastră spre Cer. Aceasta este în egală măsură sarcina pictorului, a icoanei şi a celui ce o priveşte. Este nevoie de toţi trei. Dar ce descriu eu, de fapt este o viziune normativă a vieţii creştine.

Nu ar trebui niciodată să cădem în ispita de a privi Tainele Bisericii doar ca pe nişte ritualuri care au loc, „chestii sfinte” pe care le luăm de la biserică pentru a ne încărca spiritual. Cu siguranţă că sunt şi asta, probabil, dar trebuie să fie mult mai mult decât atât. Întregul unei slujbe ar trebui să fie mai mult decât atât.

Îmi aduc aminte că am vorbit acum câţiva ani cu nişte cântăreţi bisericeşti din Rusia, după ce au avut un spectacol în Knoxville. Tocmai cântaseră unele dintre cele mai sublime şi mai dificile cântări ale Bisericii Ortodoxe, dar o redaseră într-un mod care era dincolo de a putea fi descris. Discutam asta cu doi dintre cântăreţi (grupul era format doar 5 sau 6) şi mi-au spus „Trebuie să fim foarte atenţi la relaţiile dintre noi. Dacă nu ne iubim unul pe altul şi nu suntem în bună înţelegere, cântarea ar fi un dezastru”. Astfel, muzica înseamnă mai mult decât nişte note puse laolaltă. De asemenea, este sunetul Raiului, oamenii fiind transformaţi de către Dumnezeu în sunetul raiului în timp ce ei cântă iubindu-se şi iertându-se reciproc.

Arta, de asemenea, ar trebui să ţină cont de acest lucru. Sigur, întrebarea mea speculativă de astăzi are de-a face cu totalitatea activităţii noastre. Oare cum este să trăieşti în comuniune cu raiul? Ce se aude acolo? Ce altceva ar trebui să însemne? Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, iar trupul nostru pământesc trebuie de asemenea să fie în comuniune cu Hristos şi să fie schimbat din mărire în mărire întru asemănarea desăvârşită cu Dumnezeu. Asta înseamnă Crăciunul de-a lungul veacurilor.