Craciunul smereniei

Nasterea Domnului Hristos ne invata smerenia. Suntem atenti si ce fel de muzica ascultam, dar si ce fel de emisiuni urmarim la TV. Sa nu exageram, sa fim cumpatati si increzatori in puterea lui Dumnezeu. Se naste Painea vietii: nu vom mai flamanzi in veac. Nu ne mai ingrijoram pentru painea de maine: Tatal are grija de copiii Lui. Cel drept nu piere de foame, zice psalmistul. Vom salva de inanitie pe cei pe care Maica Domnului ni-i scoate in cale. Nu putem fi indiferenti fata de cei trimisi de Sfanta Fecioara. Domnul Hristos care ne da Trupul Sau, ne va da si paine (Sf. Ioan de Kronstadt).

Suntem imbracati in Hristos: Domnul ne va da si haine. El locuieste in noi: nu ne lasa fara casa! Nu crezi in Sfantul Duh? Raspunde Sf. Ioan de Kronstadt: Negi propria ta existenta daca faci asta, deoarece Duhul Sfant este Datator de Viata. Prin Duhul ne nutrim duhovniceste. Nu renunta la rugaciune, ca sa nu pierzi adevarul si sfintenia. Mangaierea duhovniceasca este data de catre firescul Mangaietor. De Craciun, Dumnezeu ne descopera ca nu suntem iremediabil cazuti. Se naste Speranta, distrugatorul iadului. Prin post, ne-am micsorat partasia cu materia. Sa fim noi pacea adusa pe pamant! De Nasterea Domnului Hristos, suntem chemati sa primim pacea mesianica.

Eliminam Saturnaliile pagane

Sa punem emotie in colinde (pr. Staniloae), colinda sa vina din adancul sufletului (Sfantul Ioan Gura de Aur). Craciunul nu este un sezon, ci o stare de spirit, dar nu e nevoie sa asteptam doar Craciunul pentru a ne arata dragostea fata de ceilalti. De Craciun, toate drumurile duc Acasa. Colindul saracilor: „Copiii strang din dinti, chiar de stiu ca au fost cuminti, fiindca Mosul nu a venit de atatia ani!”

Haideti anul acesta de Craciun sa facem un exercitiu: nu ii criticam pe absenti. Nici pe cei care nu s-au spovedit in acest post, nici pe cei care nu vin la biserica nici macar de Craciun, nici pe cei care nu au vrut sa contribuie la colecta pentru orfani, saraci si bolnavi. Nu suntem mai buni! Sa ne iasa din cap mandria fariseico-luciferica ca suntem indreptatiti la ceva. Doar fariseul damnabil judeca in termeni juridici, revendicativi: Ce imi dai, Doamne, doar eu am postit de doua ori pe saptamana si am dat zeciuiala din toate? Sau: Cum indraznesti sa nu imi dai exact ce Iti cer chiar acum? Nu suntem rasfatatii hedonismului demonic, ci marturisitorii Celui ce nu ne leapada. Dumnezeu stie mai bine cauza suferintei noastre. Si sa nu uitam de Craciun: Dumnezeu vrea sfintirea noastra, nu confortul nostru! Exista o explicatie pe care poate noi nu o stim pentru fiecare interogatie. Craciunul nu este pentru trup, Nasterea lui Mesia este bucuria mantuirii noastre. Nu ne putem salva singuri. Oricat de neprihaniti am fi, doar Dumnezeu ne poate sfinti. Iar nesfintiti nu putem scapa de iad. Cu comoditatea nu ne putem lupta pentru rai. Plini de lene duhovniceasca, Bethleemul nu va fi in inima noastra decat o felicitare, nu o binecuvantare harica. Imparatul Cerului se naste in saracie, simplitate si ascultare desavarsita. Acolo, in simplitate Il vom gasi, nu in lux si speculatii. Inceputul bucuriei noastre este Ierusalimul, Cetatea Inimii.

Bucuria Craciunului: nu suntem orfani!

„Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har. Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă veşnică.” (PF Daniel) Iar Tatal are mereu grija de copiii Sai. Poate nu le da globuri de diamant, dar le ofera multa dragoste rascumparatoare.

A cauta permanent globul fragil inseamna a-ti hrani vulnerabilitatea, a lua otrava. A refuza dragostea parinteasca echivaleaza cu a sparge acest glob. De aici rezulta depresia modernismului. Fara dragoste, ne suparam ca diamanatul este fals, ca nu este al nostru. Este un nou fruct oprit, pe care nu il mancam, ci il ciobim, ranind pe altii. Cerem prea multa beteala si instalatie defecta, uitand sa ne curatam ieslea.

Tanjim dupa lume, de aceea nu parasim pacatul. Nu putem fi ipocriti: sa nu pacatuim impotriva Duhului Sfant, repetand aceleasi pacate trupesti si dorind aceleasi lucruri de pamant. Doar apropiindu-ne de Cel nascut in iesle arde pacatul in noi si scapam de obsesia globului de diamant (faima, bani, putere). Nu vrem trofee, ci iertare. Nu vrem concedii, ci pelerinaje. Nu vrem diamante, ci scantei ale iubirii divine.

Sa venim si sa ne inchinam lui Mesia, ne indeamna IPS Andrei: „Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covârşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă”. Unde il gasim pe Prunc? Nu Il cautam ca si Irod, cu gand morbid, ci vrem sa scapam de obsesia globului de diamant. Sa incepem cautandu-L in Dumnezeiasca Liturghie.

Emotionanta marturie a IPS Andrei: „Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gând să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? „Când părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă…» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ….! Părintele Gheorghe ţinea în mâini un Prunc, dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie … Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge … Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie! Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte … Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne …, cred!»”. Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.” Atat de mare e Domnul! Si ce mult are de oferit: Se da de mancare in Euharistie si niciodata nu se sfarseste si, mai mult, ii sfinteste pe cei ce se impartasesc!

Oferta de globuri, promotii, inghesuieli, bani nedati sarmanilor

Egoismul nostru da pe afara, cumparam o gramada de lucruri de care nu avem nevoie, uitand de Hristos Cel din spital si de Hristos Cel flamand si gol! Simbolul Craciunului nu este mosul comercial, nici bradul, nici globul, ci fraternitatea, caritatea, filantropia, singurul criteriu al Judecatii mesianice.

Craciunul autentic este in contradictie cu opulenta bogatilor, care uita de someri. Nu poti aduce darul tau la altar, cata vreme garderoba bradului te-a costat cateva mese salvatoare ale unor nevinovati oropsiti. Nu zic sa nu luam brad deloc, dar putem lua unul decent. Putem orna cu globuri frumoase, dar nu cu cele „de fite”. Sa fii in iad pentru un glob, nu o fi extrem de frustrant? Ajutand pe altii din neavutul tau, nu vei tanji dupa diamante lumesti, ci sufletul tau va deveni un diamant slefuit, care va lumina mai frumos decat mii de instalatii costisitoare. Nu poti sarbatori Craciunul evitand saracii!!!

Un exemplu de curatenie spirituala, sfantul Ignatie Teoforul, victima a stramosului pagan Traianus. Din Sfanta Traditie că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos iar Mantuitorul l-a luat în braţe şi a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor” şi „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur. Avea 100 de ani cand a fost dat fiarelor salbatice. Astazi, in Traditia polpulara este ‘Pomana Porcului’. Asta nu inseamna ca atunci, in vechime crestinii mancau de dulce in post. Astazi, de fapt taiau porcul, se apucau sa pregateasca bunatati, dar dadeau de familiilor nevoiase din sat pomana din porc, ca sa aiba si ei ce pune pe masa la Nasterea Domnului. Postul il tineau toti dupa randuiala si cuviinta. Asa sa ne ajute si noua Bunul si Mult Milostivul Domn Dumnezeu.

Aceasta însemnează „purtat de Dumnezeu”: l-a luat Iisus din braţele mamei, sau de alături de mama sa, în braţe, l-a purtat Iisus care era Dumnezeu; deci „purtat de Dumnezeu”, „Teofor”. Şi mai este un alt înţeles al „Teoforului”, adică „purtător de Dumnezeu”: el însuşi, Ignatie, purta pe Dumnezeu în inima lui. Creştinii au explicat acest înţeles al doilea al sfântului Ignatie Teoforul amintind că în circul din Roma, în nisip, unde a fost tăiat, sfâşiat de lei, a rămas inima nesfâsiatâ şi în ea, în inima sfântului Ignatie era, cu litere de foc sau de aur, scris: Iisus Hristos. Adică purta pe Dumnezeu în inima lui. Sfântul Ignatie purta pe Dumnezeu în inima sa şi era plin de dragostea de Dumnezeu. ”Mai degrabă, linguşiţi fiarele, ca ele să-mi fie mormânt şi să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, să fiu povara cuiva. Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Iisus Hristos, când nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceţi rugăciuni lui Dumnezeu pentru mine, ca să fiu găsit, prin aceste unelte, jertfă lui Dumnezeu. Nu vă poruncesc ca Petru şi Pavel. Aceia erau apostoli; eu, un osândit; aceia, liberi; iar eu, până acum, rob. Dar dacă sufăr, voi fi un dezrobit al lui Hristos şi voi învia liber în El. Acum când sunt înlănţuit, învăţ să nu mai doresc nimic” (Multumesc, Radu!). Modelul sfintilor este salvator: ei nu visau la globuri parisiene!

O, Doamne, cat de actuale sunt cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: „Nu trebuie să fie robit de vin, nici să nu fie stăpânit de patima pentru mâncare de carne, nici, în general, să nu devină lacom pentru orice mâncare sau băutură, pentru că cine se luptă, se înfrânează de la toate. Din câte se dau fiecăruia spre folosire, nu trebuie să aibă nimic ca al său propriu sau să înmagazineze, ci fiind atent cu grijă pentru toate, ca şi cum aparţin lui Dumnezeu, să nu dispreţuiască nimic din câte întâmplător sînt aruncate sau puse deoparte.”

Am purces sa astern aceste cuvinte citind „Viata mea in Hristos”, de Sfantul Ioan de Kronstadt: „Daca ai gustat aici din belsugul tihnei lumesti, nu ai de ce sa mai astepti tihna de Dincolo”. Si-mi amintesc de pilda in care un om este saltat in rai, pentru ca viata lui fusese aici un iad. Si invers, daca aici cautam doar hedonismul, dincolo va fi hadesul. Nu putem fi trupesti, cata vreme tanjim dupa o realitate duhovniceasca. Nu ramanem impatimiti, nu desconsideram Golgota, ci ne rugam in primul rand pentru mantuire, abia apoi pentru paine si sanatate. Doamne, scapa-ne de iad: noi, crestinii, nu cunoastem frica de moarte. Nu cautam un rai terestru, ci asteptam cu nadejde Ierusalimul ceresc promis noua (iar Dumnezeu nu minte).

Nu putem trai in incompatibilitate cu marturisirea de credinta

Nu vom desconsidera postul, nu vom uita de dialogul cu Parintele ce ne-a adoptat pentru vesnicie si ne-a daruit Mostenirea cu anticipatie. Nu putem fi crestini autentici, cata vreme nu suntem plini de iubire (semnul ca suntem ucenicii Domnului Hristos). Nu vom fi duplicitari. Daca vrem sa arvunim sufletele in rai, nu suntem turnatori, nu spaguim, nu jignim, nu nedreptatim, nu barfim, nu blestemam. Nu putem petrece in betii visand la rasplata. sa nu fim ipocriti, ca sa nu smintim!

De ce toate acestea?

Pentru ca harul divin lucreaza. Pentru ca nu postim de dragul postului, ci ca sa fim aproape de Dumnezeu. Pentru o credinta cat de mica rodeste. Si cat ii este de usor lui Dumnezeu „sa creeze si sa recreeze” (Sf. Ioan de Kronstadt)! Daca nu ne convine stomatologul, nu ramanem cu infectia dentara, ci cautam un specialist: oare nu Dumnezeu lucreaza si prin preoti? Insusi Dumnezeu este in lucrarea preotilor. De aceea, preotul nu poate fi si lumesc. El cauta pacea inimii. Si cati se vor mantui atunci in jurul lui? Mii (Sf. Serafim de Sarov). Nu poate fi si preot si altceva incompatibil cu vocatia sa. Dumnezeu e Mijlocitorul si Savarsitorul a toate: El lucreaza prin instrumentele Tainelor, prin vestitorii Biruintei, preotii.

Preotul rosteste cuvintele (intinde mainile), dar Dumnezeu le preface pe toate (Sf. Ioan de Kronstadt). Stiind acestea, nu vom mai dori sa continuam sarutarea lanturilor ce ne tin legati, ci vom pretui mai mult credinta ca sufletul nostru nemuritor chiar are sanse reale sa ajunga in rai. Nu putem fi si sarlatani, dar si cu sufletul in rai. Nu putem minti pe Duhul Sfant! Ce frumos zice Sf. Kronstadtului: „Mintea trebuie sa slujeasca inima; mintea conduce inima spre adevar, pace, bucurie si viata”. Sa dorim ca sufletele noastre sa fie in rai, nu vile, masini si bogatii: „Sa nu iubim tihna pamantului, ci sa nu ne imputinam ravna in lucrurile duhovnicesti, pentru a nu ne lipsi de bunatatile vesnice si de pacea cereasca”. Credem, Doamne, ajuta necredintei noastre; lumineaza-ne pe noi, intunecatii; daruieste iertare sufletelor noastre; milostiveste-te spre noi si ne miluieste.

Nu putem fi cu sufletul in rai daca ajutam pe cel sarac cu parere de rau: „Milostenie face numai omul care da din toata inima, cu dragoste” (Sf. Ioan de Kronstadt). Milostiv se traduce de la inima la inima (cea mai rentabila investitie). Milostenia ne testeaza sinceritatea si cordialitatea. Vrem ca sufletele noastre sa fie in rai? Sa ii purtam pe toti cu dragoste la inima. Sa dispretuim tot ceea ce este material (pentru ca sta in calea iubirii aproapelui).

Nu uitam un lucru extrem de important: „desfatarile lumesti sunt amagitoare si cuprind germenele putreziciunii” (Sf. Ioan de Kronstadt).Vom scapa de ura ucigatoare si de gandurile ticaloase. Ne vom aduce aminte de nenumaratele noastre greseli. Cum mai poate suporta Stapanul pacatele noastre, vazand ca nu incercam sa scapam de ele? Dumnezeu e gata sa ne ierte! Ii vom ierta si noi pe dusmani. Solutia paulina o gasim la Coloseni 1, 9-10: „Nu incetam sa ne rugam pentru voi si sa cerem sa va fie data din plin cunostinta vointei Lui, cu toata intelepciunea si intelegerea duhovniceasca, ca sa duceti o viata vrednica de Domnul” (sa dati rod).

Părintele Paisie de la Sihla pomenea de un lucru foarte simplu: „Odată a venit la mine o babă dintr-acelea credincioase, care m-a întrebat: «Ce să fac, părinte, că eu nu ştiu carte şi nu am învăţat rugăciuni? Mă mântuiesc eu fără rugăciuni?» Şi i-am zis: «Dar nu te rogi deloc?» «Ba mă rog!» «Atunci cum te rogi?» Zice: «Uite cum mă rog: când mătur prin casă, mă rog lui Dumnezeu: Doamne, curăţă gunoaiele din sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă, şi să-Ţi plac Ţie cum îmi place mie casa curată. Când spăl rufele, zic la fel: Doamne, spală răutăţile din sufletul meu, ca să fiu şi eu curată, cum e o cămaşă curată. Şi aşa zic la toate câte le fac. Oare-i bun aşa?» «Aşa să trăieşti toată viaţa!»” Asta-i rugăciunea minţii necontenită. Adică: în toate împrejurările în care faci o treabă, să vezi prezenţa lui Dumnezeu – şi să faci treaba aceea, că poţi s-o faci. Dar, făcând treaba aceasta exterioară, trebuitoare, mintea ta este legată de altceva – este legată de prezenţa lui Dumnezeu, Care e peste tot. Atunci mintea nu mai este curioasă, nu mai vrea să mai vadă, pentru că nu mai are timp. Nu mai vrea să mai vadă altceva, pentru că ea e mereu ocupată cu lucruri sfinte şi înalte, duhovniceşti şi lucrurile celelalte o lasă nepăsătoare.

Adevarul marturisit de catre monahii de la Vatoped: „Un canon zilnic de rugăciune este absolut necesar – fără program şi fără contactul cu Dumnezeu omul se dezintegrează. Dumnezeu a făcut totul în lumea aceasta cu o precizie matematică – toată zidirea are un program. Schimbarea haotică, iraţională a fiecăruia dintre noi este o dovadă a decăderii noastre. Din cauza asta avem nevoie de program care să ne împingă înainte.”

 

Marius MATEI