Crucea din Cer

A intrat în cort să se închine dumnezeului tatălui său căci urma să ducă un război fratricid.Vrăjmaşul era chiar fratele său vitreg ,idolescul Maxenţiu care neluând seama la apelurile repetate ale lui Constantin săvârşea în partea apuseană a Imperiului cele mai crunte nelegiuiri asupra poporului încât nici ţărâna nu-şi mai putea stăpâni plânsul ,de jur-împrejur mânjită de sânge ,întreaga rânduială a lumii gemea de durere până şi lumina zilei ajunsese să se ascundă de multa mâhnire a unei asemenea privelişti.

Şi iată că ,pe la orele amiezii împăratului Constantin i s-a arătat deasupra soarelui un semn minunat – Sfânta Cruce din lumină şi un scris glăsuind: Să biruieşti întru aceasta!

El şi oastea pregătită de război s-au minunat  neînţelegând ce poate fi cu acea arătare.Noaptea în vis ,Însuşi Hristos a venit la el purtând Crucea Sa de viaţă făcătoare şi l-a îndemnat să aşeze pe steagurile de luptă acest semn izbăvitor ca văzându-l cei împreună făcători de rele ai împăratului idolatru să se înspăimânte de puterea Crucii.

Chemând la curtea sa pe înţelepţii acelei vremi pentru a-i cerceta cu privire la semnificaţia şi misterul acelor apariţii Constantin află că a fost vizitat de Iisus Nazarineanul care S-a răstignit la Ierusalim,a pătimit şi a înviat pentru a dărui Viaţă celor care vor urma învăţăturilor Lui.

Din rânduiala Domnului, Constantin biruieşte şi va deveni episcopul celor dinafara Bisericii aşa cum spune despre sine ,cel întocmai cu Apostolii după cum îl numeşte Biserica.

Viaţa lui s-a îndreptat spre creştinism deşi n-a repudiat dintr-odată moştenirea păgânismului însă n-a mai jertfit zeităţii pe care o adorase până atunci căci era convins că victoria lui şi a armatei sale inferioară numeric celei cu care se confruntase I se datora Dumnezeului Celui Viu şi adevărat Căruia Îi va aduce de acum jertfă de laudă. Devine mărturisitor şi apărător al creştinilor de pretutindeni mijlocind chiar pentru ei la stăpânitorii vecini.Şi ,în sfârşit,emite binecunoscutul Edict de la Milano prin care instituie ca religie a Imperiului cultul creştin şi dăruieşte poporului libertate deplină de credinţă şi manifestare.Se înconjoară de slujitori ai Bisericii cărora le cere în numele prieteniei pe care le-o purta să-l iniţieze în cunoaşterea şi trăirea învăţăturii creştine. Visează să se boteze în apele Iordanului precum S-a botezat Mântuitorul dar conştient de puţinătatea credinţei sale şi de moştenirea care încă îl apăsa,amână acest eveniment şi Dumnezeu hotărăşte altceva pentru el.

Biserica Lui Hristos cunoaşte în timpul vieţii lui o înflorire fără precedent.Istoricii scriu că dintr-o dată oamenii s-au arătat dornici slujirii Lui Dumnezeu şi bisericile au început a se înălţa ca niciodată până atunci.Oamenii se întorceau la izvorul bunăstării şi al milostivirii recunoscând în binefăcătorul lor pe unsul Lui Dumnezeu. După trei veacuri de prigoană anti-creştină tot omul care înainte vreme nu ştia să umble decât cu capul plecat acum te privea în ochi cu zâmbetul pe faţă şi cu o licărire în privire;toţi se bucurau de fericirea zilei şi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le pregătea dimineaţa de mâine.

Împărăţia lui Constantin a devenit o împărăţie a păcii iar el pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de teofaniile pe care le primea de la Hristos priveghea,se ruga,studia textele scripturistice pentru a se instrui. Ca un bun conducător şi cârmuitor de suflete Constantin scria cuvinte de învăţătură către popor  iar pe necredincioşi îi îndemna să compare cele două religii ca s-o aleagă pe cea mântuitoare.El spunea că una e să iei parte de bunăvoie la lupta pentru nemurire şi altceva e să fii silit la ea sub ameninţarea pedepsei.

I s-a rănit inima când a auzit de eresurile care dezbinau Biserica din Alexandria de unde se întinsese ca o pecingine îndoiala peste creştinii din cuprinsul împărăţiei. De aceea scrie o epistolă episcopului de Alexandria şi lui Arie care amăgit de predecesorii sai eretici stăruia în credinţa că Hristos este făptură,nu Fiul Celui Preaînalt şi semăna din această cauză vrajbă atât în rândul slujitorilor sfintelor altare cât şi în mijlocul creştinilor.

Iată ce scrie împăratul care nu lupta pentru consolidarea tronului său cum consideră unii ci,pentru unitatea Bisericii în duh şi Adevăr :Întoarceţi-vă aşadar unii spre alţii în duh de dragoste şi bunăvoinţă;redaţi întregului popor dreptul de a se cuprinde în braţe iar voi cu sufletele din nou curate recunoaşteţi-vă iar unii pe alţii (…)iar de nu mie unuia nu mi-ar rămâne decât ca podidit de lacrimi şi odată biruit de plâns viaţa însăşi să-mi rămână nesuferită.

Om paşnic,înţelept încununat cu virtuţi creştine dorea pentru  supuşii săi linişte, bună înţelegere ,prosperitate,timp pentru a clădi şi a slăvi pe Dumnezeu. De aceea iniţiază şi organizează pe socoteala sa întâiul Sinod ecumenic de la Niceea unde invită pe toţi episcopii de pretutindeni ,preoţi şi diaconi pentru a stabili împreună adevărul de credinţă. În mijlocul acestei adunări de sfinţi în care unii străluceau prin graiul lor plin de înţelepciune,alţii prin străşnicia vieţii pe care o duceau ,alţii prin modestie.Unii provocau admiraţie prin vârsta înaintată,alţii sclipeau de tinereţe şi avânt.

 Constantin cel Mare a fost primul împărat consemnat de istorie care L-a cunoscut pe Hristos,L-a mărturisit şi a lucrat pentru răspândirea învăţăturii evanghelice desfiinţând toate formele de idolatrie. De aceea a fost iubit de supuşii săi şi de Dumnezeu care i-a arătat nenumărate semne ale milostivirii Sale.

Pe bună dreptate el şi mama sa, împărăteasa Elena sunt consideraţi părinţii creştinismului şi ai dreptei credinţe. Pentru ca omenirea să  dobândească darurile pe care Mântuitorul le-a revărsat în lume prin jertfa Sa şi să se împărtăşească de ele după cuviinţă ,Sfânta Elena purcede la Ierusalim pentru a găsi Crucea pe care fusese răstignit şi a o aduce poporului spre închinare. Prin voia Domnului şi osârdia ei astăzi în multe biserici creştine se află părticele din lemnul sfânt pe care Hristos a fost răstignit. Aceste religve sfinte străjuiesc Biserica noastră iar biruinţa de odinioară a împăratului se va extinde peste veacuri asupra tuturor creştinilor care îşi vor lua ca semn de închinare Crucea Mântuitorului făcând din ea armă de nebiruit împotriva tuturor ispitelor.

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena să le mulţumim pentru grija lor  şi să-i cinstim cântându-le :Bucuraţi-vă ,părinţii creştinilor!

 Tudora LUCA