LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cu Iisus, în iad

Share

Era Vinerea Mare şi, între slujba din zori, când Sfântul Epitaf este adus din altar, pe capul a doi preoţi, pentru a fi aşezat pe masa „trecerii” şi slujba de seară a Prohodului, ceasurile erau prea multe şi am simţit nevoia să mă rog. Dar cum să mă rog, când Iisus este în Mormânt?! Va veni Duhul Său, la întâlnirea noastră de iubire, ca de obicei?! O mare tristeţe, a posibilei Sale absenţe m-a cuprins.

Doamne, Tu nu ştii că eu nu pot sta fără Tine nici măcar o zi?! Lasă-mă să cobor cu Tine în iad, să mă ţin de coada Ta, ca un copil de care nu poţi să scapi. Oricum, vreau să Te rog pentru cineva de acolo, pentru prietena mea care s-a sinucis.

Era bună şi blândă ca un miel, nu era pentru lumea aceasta. Celor de lângă ea li se părea că le tot stă în cale şi atunci o striveau, o călcau neatenţi în picioare. La un moment dat, a făcut un cancer. După operaţie, am reluat corespondenţa cu ea, ca în adolescenţă, când ne împărtăşeam „secrete”. Voiam să trezesc în ea un timp al bucuriei, fiindcă odată mi-a mărturisit:

– Am făcut boala asta, de cât mi-am dorit moartea.

Era medic, dar până şi profesia o dezamăgise. Greşise două diagnostice şi pacienţii muriseră. N-a mai putut continua, căci soţul îi spunea mereu:

– Nu te-ai convins? Nu eşti bună de nimic.

Târziu, la câţiva ani după moartea sa, în Convorbirile Trinitas, auzeam un coleg al ei, mărturisind cu smerenie:

– Orice medic are un cimitir în spate.

Dacă nu se împrietenea cu preotul de spital, greu i-ar fi fost şi lui să-l ducă. „M-amconvins că Voia Domnului trece dincolo de competenţele noastre. Oricum, El ne vede sufletul şi strădania de a ne salva pacienţii. Dar decizia finală asupra vieţii bolnavului îi aparţine numai Lui. Alteori, când obţinem o vindecare nesperată, ne grăbim să facem comunicări academice, să ne împăunăm cu ştiinţa noastră… Când ar trebui să consemnăm simplu, în protocol: a fost o minune dumnezeiască.”

Şi viaţa este plină de ele.

Prietena mea s-a vindecat de cancer. A început să studieze medicinile alternative. Îmi trimitea tăieturi din ziarul As şi reţete naturiste de tot felul. Eu copiam rugăciuni pentru ea. Acum, Tu erai secretul meu. Când soţul ei a descoperit „cu ce ne ocupăm”, i-a interzis corespondenţa cu mine.

– Eşti om de ştiinţă, ce-s prostiile astea? Vrei să-mi găsesc o altă femeie, cu care să am ce vorbi?!

Ea nu mi-a mai scris. Între două trenuri, mi-a spus cum stăteau lucrurile. Eu i-am strecurat acatistul Sfântului Vasile cel Mare. Mai ales că moaştele lui, mandibula, se aflau chiar în oraşul ei. Du-te la „Trei Ierarhi”, nu te mai lăsa călcată în picioare, îi spun. Ce-i cu peruca asta roşie? Ai făcut cobalturi?!

– Nu, dar trebuie să fiu mai sexi. Ştii, el are o prietenă nouă… E preoteasă! izbucneşte în plâns. Şi fiindcă nu se pot întâlni în casa parohială, o aduce la noi.

– Nu-l crede! Vrea să te despartă de Iisus, vrea să compromită biserica în care te-ai putea salva. Vrea să genereze absurdul unei situaţii fără soluţie…

Acum, în Vinerea Mare, când nu Te mai găsesc, ca să mă rog, ştiu ce a fost iadul prietenei mele. De aceea, prefer să merg cu Tine în iad, decât să Te pierd, fie şi preţ de o zi, când toate Liturghiile tac.

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *