Cum încercăm noi să ne creștem copiii

     

 

 

 

 

 

 

Acum câteva zile Laura Nistor

ne-a rugat să scriem articole și pentru tinerii părinții. Iată ce spune ea într-un email:

Ce le spunem copiilor? Ce să-i învățăm? Cum să le vorbim despre Ortodoxie? Cum să răspundem la întrebarile lor? Ce să le spunem când unul dintre părinți e credincios, iar celălalt ignoră credința și Biserica? Ce le spunem despre celelalte biserici, culte, secte și religii?

Noi nu am fost crescuți în acest fel, educația religioasă nu am primit-o de acasă (mulți dintre noi, nu toți, desigur), nu avem modele din acest punct de vedere. În acest caz, în majoritatea timpului aplicăm principiul „learning by doing” (învățăm din mers), însă ne facem ucenicia pe copiii nostri și ar fi nevoie de îndrumare și de răspunsuri la multe întrebări concrete.

Cred că există mulți tineri, până în 30 ani, care deja au copilași care întreabă „de ce?”, care văd, observă și vin la părinți pentru lămuriri. Noi ce le răspundem? De multe ori nu știm nici noi.

Pentru început aș vrea să vă spun cum încerc eu și soția mea să ne creștem copiii, accentuând mai mult aspectele privind transmiterea credinței în Dumnezeu.

Nu suntem un exemplu real de oameni care trăiesc aproape de Dumnezeu, dar voi încerca să fiu primul care sparge gheața în a vorbi despre felul cum ne creștem copiii în Biserică, pentru ca apoi să aștept de la voi, părinții de copii, articole scrise din experiența voastră de tătici sau mămici, pentru a fi de folos cititorilor noștri.

Eu și Iulia avem două fetițe: Sofia, care acum are 3 ani și 6 luni, și Ilinca, de 1 an și 5 luni. Mereu mi-am dorit ca atunci când voi avea copii, să le vorbesc de Dumnezeu și să-i ajut să trăiască așa cum este frumos, să ducă o viață sfântă, mereu aproape de Biserică și Dumnezeu. Doar că atunci când i-am văzut așa de mici pe lângă mine mi-am dat seama că nu le pot spune lucruri mari, adevăruri mărețe, dogme sau alte lucruri de care eu sunt acum foarte încântat. M-am trezit că trebuie să le vorbesc foarte simplu și succint, pentru că altfel nu mă vor înțelege. Totuși am observat că există și un mare avantaj în privința aceasta, faptul că ei percep totul exact așa cum le spui, fără să pună întrebări, fără să se îndoiască.

Mi-aduc aminte că îi spuneam Sofiei că în icoana în fața căreia ne rugăm, este Domnul Hristos. Ea a reținut încă de la doi ani lucrul acesta și îi spunea pe nume, deși stâlcit și stângaci. I-am spus că „Doamne Doamne” este Domnul Hristos, și El ne-a făcut pe noi așa frumoși, și El are mereu gijă să nu pățim nimic, și El ne dă mâncare, căldurică, sănătate și tot ce este bun.

I-am arătat și icoana Maicii Domnului și i-am spus că acolo este Domnul Hristos când era bebeluș iar ea este Mămica Lui. N-a fost mirată și nu m-a întrebat cum de Dumnezeu are o mamă, ci s-a bucurat că și Domnul Hristos are o mămică.

Și Sofiei și Ilincăi le făceam mereu semnul crucii pe corp încă de când când s-au născut, și făceam cu ele rugăciunea lângă noi. De când sunt mai măricele nu prea stau ele locului la rugăciune, se cam zbenguie prin pat, dar încercăm pe cât se poate să le facem atente. Tot în timpul rugăciunii le citim din Sfânta Scriptură și asta le atrage atenție și le place… le văd apoi prin casă cum ne imită stând cu o carte în față și silabisind cuvințele pe care le-au auzit din zbor.

Și la făcut mătănii ne imită, și sunt așa drăgălașe. Ilinca, încă de la un an, de când abia mergea, se chinuia să facă mătănii ca și noi.

La rugăciune cântăm cu ele „Apărătoare Doamnă!” sau „Cuvine-se cu adevărat”, spunem împreună „Tatăl nostru” pe care Sofia l-a învățat singură tot auzindu-l zi de zi, și alte rugăciuni.

Acum în perioada Crăciunului cântăm la rugăciune „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru” și colinde.

Le-am învățat să-și facă semnul crucii la rugăciune, în biserică, la masă sau când pleacă de acasă.

Cel mai important lucru din toată educația pe care încercăm să le-o dăm este împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului și venirea la biserică. Le-am spus că mergem la biserică să ne dea Doamne Doamne păpiță. De când s-au botezat și până astăzi s-au împărtășit în fiecare duminică și în fiecare sărbătoare, cu binecuvântarea duhovnicului nostru.

Este extraordinar cât de frumos cresc copiii care-L primesc pe Hristos în fiecare săptămână în inimile lor. Nu vreau să vă dau detalii, e o taină, veți vedea voi înșivă aceasta. Totuși împărtășirea nu exclude educația pe care le-o dăm deoarece fără a le educa zi de zi ar deprinde lucruri rele. La biserică stau cuminți de obicei, deși n-au răbdare tot timpul, mai stau prin curte, mai intră înăuntru dar până la urmă rezistă.

De la 3 ani Sofia nu mai mănâncă înainte de a se împărtăși. Ne-a fost greu s-o învățăm, îi era foame, se supăra văzând-o pe Ilinca plângând, dar se încuraja văzând că noi nu mâncăm nimic.
Le spunem mereu că le iubim, le înconjurăm în fiecare zi cu dragostea noastră și încercăm să le educam așa cum noi n-am fost educați pe timpul comunismului.

Acum mai nou, Sofia merge la grădiniță, și stând mereu în comuniune cu ceilalți copilași se întâlnește cu diferite probleme. O învățăm să împartă ce are cu ceilalți, să ierte, să-i iubească, să fie ascultătoare.
Iulia cumpără și citește tot felul de cărți privind creșterea copiiilor, care sunt foarte interesante și ne ajută mult. Le găsește recomandate pe blogurile mămicilor ortodoxe și e foarte încântată.

Le cumpărăm foarte multe cărți de povești, de colorat, cărți cu activități, și le vedem că se bucură, răsfoiesc cu atenție fiecare pagină, arată cu degetul. Ilinca vine acum cu cartea în brațe la noi și ne roagă să-i citim sau să-i explicăm ce este în poze.

La televizor le lăsăm puțin, și atunci doar la desene animate, pe Minimax, în rest mai nimic. Nici noi nu ne uităm și în felul acesta nici ele nu-și doresc prea mult.

Vara ieșim cu ele și dimineața și după-amiaza în parc, iar iarna ieșim doar uneori la plimbare, sau la vreun loc de joacă. La bunici mergem mai tot timpul.

 

Claudiu Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.