LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cum ne mântuim

Share

Avem sfinți, avem multe ajutoare pentru salvarea noastră, mulți gardieni. Doar să ne împrietenim cu ei, să nu îi hulim. Orice enumerare exclude pe cei omiși. Toți casnicii lui Dumnezeu sunt extrem de bucuroși, pentru că ei deja se bucură de starea de rai. Sfinții sunt vii! Sfinții din vechime se roagă alături de noi, ei sunt galeria care ne încurajează și – de multe ori – aleargă împreună cu noi.

Ca să aflăm cum ne mântuim, avem nevoie de cunoașterea Evangheliei, de pocăință sinceră și de un om duhovnicesc care să ne îndrume în diversificarea alimentară spirituală. Încă de la început, vom afla că nu noi ne mântuim pe noi înșine, ci că – de fapt – suntem mântuiți prin Hristos.

0000000

Sfinții ne ajută să înțelegem cât de păcătoși suntem. Să nu ne amăgim, să nu trăim în înșelare. Să ne dezvățăm a mai face ce știm, câtă vreme știm să păcătuim. Să învățăm ce încă nu știm, împreună cu ei, meditatorii noștri. Ne simțim prost doar pentru că gândim și acționăm prostește, respingând înțelepciunea lor.

Să nu ne culcăm pe o ureche că ne vom mântui ORICUM. Dezamăgim pe oamenii pe care îi iubim a mia oară. La fel, suntem o decepție pentru Cel ce are așteptări mult mai mari de la noi. Asta dintr-un singur motiv: promitem, dar nu ne ținem de cuvânt. Degeaba ne păcălim.

Triști pentru păcate, păstrăm speranța. Neîncântați de noi, scârbiți de propriile gafe, încetăm să ne nutrim cu otrava slavei deșarte. Nu vom cuceri lumea asta, nu vom fi realizați, pentru că prea des clacăm. Dar rămâne acolo o speranță într-o moștenire nemeritată. Nu ne asumăm creșterea noastră duhovnicească alături de meditatori. Ne place să ne bâțâim tot ca la creșă, nu vrem la gimnaziu, pentru că sunt mai multe teme filantropice și mai puțină zbenguială și măgăreală. Ce să mai vorbim că ar trebui să fim măcar în liceu…

Conștienți de obrăznicia noastră, apelăm la ajutor. Vrem să ne vindecăm de aroganță. Să ne ierarhizăm clar prioritățile. Dacă nu putem face milostenie, măcar să ne păzim conștiința curată de orice rău și ne vom mântui.

Biserica se îmbogățește mereu cu sfinți, modelele mântuirii noastre. În Germania a fost canonizat în 2007 mucenicul Alexandre Schmorell. Mama sa era rusoaică, iar tatăl german. În studenție, a aparținut mișcării studențești Trandafirul alb. În plin nazism, a propovăduit creștinismul. A fost condamnat la moarte și executat la Munchen, în 1943. Este un martir de secol XX, alături de sutele de mii din Siberia și din alte părți ale lumii. Așa ne mântuim, ca sfântul Schmorell, mărturisind adevărul, chiar dacă vremurile sunt tulburi.

În 2012 a murit ca martir în Siria creștinul Nassar, de 20 de ani, călugăr împușcat în Xama. Siria dat mulți martiri în ultimul cincinal. Nassar este unul dintre ei, curat, frumos, curajos. Așa ne mântuim, ca Nassar, ca Rodionov în Cecenia. Murind față de minciună și față de păcat.

Acum 12 ani, Andrei Pleșu scria că Hristos este pentru cei mai mulți un străin. Așa ne mântuim, cunoscându-L, împrietenindu-ne cu El. Sunt pline librăriile de cărți bune, dar cine să le citească. Vorba domnului Răzvan Codrescu: Azi sunt mai mulți scriitori decât cititori. O carte bună de citit este Dogmatica experienței ecleziale, scrisă de Karl Christian Felmy. Așa ne mântuim, studiind cum s-au mântuit alții. Așa ne vindecăm, văzând cum s-au vindecat alții.

Acum 34 de ani trecea la Domnul dramaturgul Mircea Ștefănescu, autorul cărții Micul infern, o poveste a unei căsnicii pline de ciondăneli. Așa ne mântuim, făcând din familie un paradis, nu un infern.

Puțini au auzit de sfântul dunărean Irineu de Sirmium, pomenit pe 6 aprilie. Așa ne mântuim, prin lipsă de vicleșug, ca sfântul Irineu Dunăreanul. Persecutorul Antoninus îl ironizează: Încă avem destulă frânghie și destule stânci… Așa ne mântuim, cum s-au mântuit sfinții. Înainte de a fi decapitat și aruncat în râul Sava, sfântul se roagă cu putere: Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii sa primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta din Sirmium. Îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi pe mine şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta…

Martirii conștientizau impermanența (nimic lumesc nu durează). Bucuria lor se năștea din cunoașterea lui Dumnezeu. Față de Dumnezeu, toate celelalte sunt pagubă. Se lipseau de toate, ca să dobândească pe Hristos. Știau clar că există o singură nefericire: aceea de a nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Hristos înviase și nimic altceva nu mai conta! Nimeni nu i-a putut despărți de iubirea lui Hristos (nici necazurile, nici persecuțiile). Cea mai mare bucurie: să aparțină doar lui Dumnezeu.

 

Marius MATEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up