De la moarte la viaţă: interviu cu sora Elena

Înainte se numea Monica Fermo. Era o tânără cu aspiraţii artistice, definită cu inteligenţă de fosta ei profesoară, marea actriţă Coca Andro­nes­cu: „Draga mea, tu ai talent de tragediană în­tr-un fizic de comediană”. A fost, pe rând, se­cretar de platou în Studiourile Buftea, apoi asis­tent de regie în TVR, la o emisiune de divertis­ment; a colaborat cu Teatrul Naţional din Bucu­reşti. Şi brusc, la aproape 33 de ani, tocmai când trebuia să se mărite, a părăsit totul şi s-a retras dintre prieteni şi din carieră, în urma Tainei Sfân­tului Botez săvârşită la Mânăstirea Cernica de către marele duhovnic, părintele Ilarion Argatu. Cum a ajuns acolo? Însoţindu-o pur şi simplu, cu geanta pe umăr şi cu ţigările în buzunar, pe viitoarea ei soacră, care avea o problemă sufletească. Era pen­tru prima oară când călca în mânăstire. Dar de ajuns pentru a înţelege că realitatea şi idealul monahal erau singurul liman al vieţii ei. Aflând acest lucru despre sine, s-a smerit o vreme ca îngrijitoare la o parohie bucureşteană. După care Elena (numele ei de botez) a luat drumul Ţării Sfinte, în căutarea propriei sale cruci. Acolo a stat 12 ani. Iată povestea ei.

Deşi sunt îmbrăcată aşa, nu sunt încă maică. Sunt sora Elena. Am de-abia 17 ani de creş­ti­nism… cu toate că vârsta mea este de 50 de ani.
De ce spuneţi „de creştinism”?
Pentru că la vârsta de aproape 33 de ani am primit botezul, la Mânăstirea Cernica. Aşa s-a produs „sclipirea” aceasta.
Din ce religie veneaţi?
Provin dintr-o familie amalgamată. Tatăl meu, de origine iudaică, a fost botezat la vârstă matură, ca şi mine. Mama este ortodoxă, ru­soai­că, dintr-o familie de pravoslavnici, chiar. Aşa a fost rânduit, ca să primesc forţa asta di­vină mai târziu.
Cum aţi luat decizia că trebuie să vă botezaţi?
Nu a fost un moment unic. Au fost paşi. Toată această poveste a lui Dumnezeu asupra mea a fost strânsă în paginile unei cărţi, Talita Kume pe drumul Damascului, care tocmai a apărut la Editura Bunavestire. Este vorba de­spre un jurnal pe care l-am ţinut, având pasiu­nea de a nota tot ceea ce mi se întâmplă. Aşa am înţeles, pas cu pas, că fiecare lucru pe care l-am făcut, în rău sau în bine, a fost, de fapt, o lu­crare determinată de dorinţa lui Dumnezeu de a mă chema la El, la cunoaşterea Lui prin  Ortodoxie.
Dar şi Dumnezeul evreilor este, până la un punct, acelaşi cu al nostru. Aşadar, ce vă lipsea?
Botezul, asta îmi lipsea!  Botezul este desă­vâr­şirea tainei lui Dumnezeu în omenire.
Ce aţi simţit atunci, la botez?
Nu cred că există în nici o limbă a pămân­tu­lui capacitatea de a include şi de a relata sentimentele pe care le-am trăit în acele 2 ore. Ţineţi cont, eu am rostit, cu gura mea, toate lepădările, nu le-a spus naşul, ca la prunci. Vă daţi seama ce mare răspundere: aceea de a renunţa definitiv, după 33 de ani de viaţă fără nici un fel de frâu – spun asta cu toată ruşinea! – la toate aceste lucruri. Lumea trebuie să ştie că acestea nu sunt poveşti, ci sunt foarte reale! Şi spune asta un om care a iubit păcatul aşa cum l-am iubit eu… Chiar şi cei cu care mer­geam pe aceste drumuri ale pierzării erau con­vinşi că ceva trebuia să se întâmple cu mine, că dacă nu merg la nişte exor­ci­zări sau slujbe, puteam să a­jung a­se­menea diavo­lu­lui, pe ca­re îl slu­jeam. Ca­litatea şi can­titatea pă­ca­te­lor mele erau atât de mari, încât vă daţi seama ce miză du­hov­ni­cească o fi fost atunci.
Lepădările e­rau, aşadar, un lu­cru extrem de con­cret în cazul Dvs…
Sigur! Şi prin ele am ajuns să-i cunosc pu­terea lui Dumnezeu, în a le îndepărta. Pentru că fiecare lepădare era o zdruncinătură totală a fiinţei mele fizice şi sufleteşti. Era o arsură, era o rupere în mii de aşchii. La un moment dat am avut impulsul să las totul baltă şi să fug de acolo.
A fost ca o baie purificatoare?
Mult mai mult decât atât! Sfinţii Părinţi spun că ieşirea din păcat se produce prin căderea unor solzi de pe ochii penitentului. La mine asta s-a întâmplat, aproape fizic.
Aţi plâns?
Mult, şi de atunci nu au încetat ochii mei să plângă. S-a mişcat ceva în fiecare celulă a mea, care acţionase până atunci în favoarea Diavolului.
Aţi înviat, cu alte cuvinte…
Da, am înviat cu alt nume. Înainte mă che­ma Monica, m-am numit Elena după botez, m-am trezit cu o altă personalitate, cu un alt fel de a vedea lucrurile; chiar şi natura, oamenii, felul de a vorbi, de a merge, aproape totul s-a modificat! Mai mult: tot ceea ce uram şi dis­pre­ţuiam până atunci am început să iubesc şi să apreciez. Aşa am înţeles că în viaţa mea a fost, până în acel moment, o lucrare 100% satanică.
Cred că pot să pomenesc în acest context de un fost corelegionar al Dvs., botezat şi el la vârstă înaintată, Nicolae Steinhardt, care spu­nea că lui Dumnezeu îi plac ori marii sfinţi ori marii păcătoşi, care se pocăiesc. Că, de fapt, Domnul nu suferă „căldiceii”…
Aşa şi spune Dumnezeu: „Ieşi din gura Mea, că nu eşti nici rece, nici fierbinte!”. Sigur că botezul pentru mine a fost o stare de ma­xi­mă fierbinţeală, de cataclism aş spune. De aici şi acţiunile mele ulterioare: toate au fost ra­dicale! Eram un om tânăr, cu o poziţie ma­te­rială foarte bună, fiind asistent de regie în TVR, la o emisine de divertisment. Am renunţat aproape in­stan­ta­neu la meserie, spre şocul în­tregii lumi, care mă cunoştea ca pe un cal breaz, şi m-am an­ga­jat ca îngrijitoare a unei biserici din Bucureşti. Mă vizitau colegii de breaslă, mă întrebau dacă mă simt bine, dacă am dureri de cap etc. La insinuări de genul: „Să înţeleg că ţi-ai încheiat viaţa?”, răspundeam: „Nu nu­mai că nu mi-am în­cheiat-o, de-abia am în­ce­put-o!”. În concluzie, cred că aceasta este con­du­ita pe care trebuie să o aibe toată suflarea omenească: a-L cu­noaş­te pe Dumnezeu. Nu ni se dă pe pământ viaţă decât pentru asta.
Bine, dar atunci cine să mai facă televiziune pe pământ, sau teatru?
Toate aceste lucruri trebuie să aibă un fior. Nu spun să fie musai moral-religios. Dar trebuie să aibă fior divin. Dacă opera de artă nu are acest fior, către ce mergem? Nu vedeţi ce se în­tâmplă pe ecrane? Dar aşa-zisa artă mo­der­nă? Fiecare creator trebuie să extragă din arta lui ceea ce îl poate duce la Dumnezeu. Nu spu­ne Apostolul Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”? Deci: dacă toate sunt îngăduite, adică inclusiv homo­se­xu­alitatea, lesbianismul, cocaina etc., eu am vă­zut aceste lucruri. Un lucru pot să spun: dacă nu era mila lui Dumnezeu, la ora actuală eram, în cel mai fericit caz, într-un spital sau în şanţ, drogată.
Aşadar, care este soluţia unei existenţe?
A te lăsa „lucrat” de Dumnezeu. Tot timpul, după săvârşirea păcatelor, căutam altceva. Spu­nea cineva că Maria Magdalena căuta în mul­ţi­mea bărbaţilor cu care a trăit iubirea perfectă, im­posibilă. Am îndrăznit să mă regăsesc şi eu în această interpretare… În rarele mele mo­men­tele de singurătate apărea dorinţa unei iu­biri perfecte. Ori, pe faţa pământului, nimeni nu poate oferi această stare. Singur  Dumnezeu o poate face.
Care Dumnezeu? Toate religiile au un Dumnezeu al lor.
Hristos, care altul? Vin din Ţara Sfântă şi am văzut ce se poate face cu o mână pe Coran şi cu alta pe pistol. Cine poate concepe o astfel de dumnezeire? La fel şi cei din neamul israelit, care nu au avut curajul să-L recunoască pe Hristos.
Ei încă Îl mai aşteaptă…
Da, şi se fac foarte, foarte multe pregătiri pentru acest lucru. Pot să mai scriu încă o carte de 300 de pagini, în care să povestesc câte pregătiri se fac în lumea mozaică.
Dar ce semne au? Căci şi religia lor este extrem de pragmatică, nu bat câmpii…
În primul rând, ei doresc cu ardoare con­stru­irea Templului. Se bazează pe proorocirile Vechiului Testament.
Bine, dar de 2000 de ani proorocii lor au cam tăcut.
Israel, spun ei, tace pentru a-l plămădi pe Mesia.
…2000 de ani?
De când sunt eu acolo, de 12 ani, în fiecare an este pregătit un măgar alb, ima­culat, fiu al asinei, îm­brăcat în odăjdii îm­părăteşti, care este plim­bat în jurul cetăţii Ie­ru­­salimului, ca să recu­noas­că Poarta de Aur prin care va intra Mesia. Iată, numai pre­gătirea măga­ru­lui se face, cu intensitate, de câteva zeci de ani…
Cum aţi ajuns, de la pan­ga­rul acelei biserici în Ţara Sfântă, şi chiar la un pas de haina monahală?
Am plecat în Israel cu părintele Argatu, ca uce­ni­că a lui. Stăteam în preaj­ma chiliei părintelui cu săptămânile, ca un câine pe prag. Asta a durat vreo 4 ani. După „revoluţie” am ajuns în Israel, unde am intrat în Mânăstirea Maria Magdalena, care avea viaţă de obşte – lucru foarte rar acolo. A fost unul din motivele pentru care părintele a vrut să construiască acolo o mânăstire ro­mâ­nească, cu viaţă monahală ca la noi. Viaţa de obşte în mânăstirile din Israel a pierit, mai ales după anul 600, când a fost cucerit de perşi şi de arabi.
Vedeţi vreo „coincidenţă” între hramul mânăstirii şi viaţa Dvs de dinainte?
Este posibil. Oricum, nu mi-am mai dorit reîntoarcerea în ţară. Mi s-au lipit picioarele de pământul lui Israel. Părintele susţinea că la mine există două chemări: una a sângelui iudaic şi cealaltă a lui Hristos, care şi împlineşte totul. Nu plineşte Hristos Legea, prin practica ortodoxă biseri­ceas­că? Este tot ceea ce poate dori sufletul meu!
Cum a fost pri­ma experienţă a postului după ce v-aţi bo­tezat?
Din păcate pot să vă spun că n-am fă­cut nici un efort. Efor­tul a fost să accept în inima mea botezul, iar după aceea Dum­ne­zeu a făcut totul. Acum la bă­trâ­ne­ţe, când şi dâra păca­te­lor iese la su­pra­faţă sub for­­ma unor slă­biciuni, am înce­put să simt oarecari tulburări ale orga­ne­lor nu­mai la aju­nări. Dum­nezeu nu te aban­do­nează, dacă te laşi deplin purtat de harul Lui.
Bine, dar ce facem cu tot sistemul de pro­tecţie socială, de asigurări me­di­ca­le, de garanţii pro­fe­sio­nale, contrac­tuale  etc.? Adi­că tot sistemul modern de certitudini lu­meşti, de  preluare a unor riscuri, a unor incidente…
Aruncaţi-vă cu capul înainte în spovedanie, în împărtăşanie, în Tainele Bisericii! Aveţi curajul acesta, nu pierdeţi nimic! Revelaţia spovedaniei a fost uimitoare pentru mine, a fost o revelaţie fizică, pot spune. Am dat atunci – ţin minte – epitrahilul la o parte, să văd dacă mai era acolo capul părintelui, deoarece mi se părea că vocea lui venea dintr-un hău, ca din înaltul cerului! De fapt, cu Hristos vorbeşti în timpul spove­da­niei, din ceruri ţi se spune ce are nevoie su­fle­tul tău. Aceasta e Taina, şi pentru mine nu este un text teoretic!
Ce regretaţi din viaţa de dinainte?
Nimic nu regret, dar absolut nimic! Acu­mu­lările inutile nu duc nicăieri, ci la o perpetuă risipire a vieţii. Regret doar cei 33 de ani irosiţi…
Da, dar tocmai acei 33 de ani v-au dus pe calea metanoiei, pe care mulţi creştini botezaţi din pruncie nu calcă…
Da, asta e o tristă realitate. Formalismul ucide. Dar nici nu trebuie să experimentăm în forţă păcatul pentru a înţelege mai bine apoi puterea credinţei.
Desigur, eu vroiam doar să subliniez dife­ren­ţa dintre botez şi convertire. Convertirile sunt, în general, spectaculoase!
Sunt grele convertirile astea, credeţi-mă pe cuvânt…

Articol apărut în Lumea Credintei, anul II, nr. 11 (16) Noiembrie 2004

2 comments on “De la moarte la viaţă: interviu cu sora Elena

  1. Ioan mai 18, 2018 at 08:53 - Reply

    Nu am cuvinte…

  2. Rodica Shtefania Stan mai 18, 2018 at 17:50 - Reply

    Are sange ideic .shi asha v.a ramane
    De ce a ales Israelul .de ce se simte pamantul subt picioate …ca.i bun

    Eu sant dobrogeanca .cand trec Dunărea ies de pe bac .simt alt pamant sub rotzile mashinii.simt alceva …ma ashez in perna shi zic in gand „sant pe pamantul meu .pamant dur .dobrogean ” .
    La fel .am mers cu o asistenta medicala .tot dobrogeanca .shi cand ieshea din bac .acelashi gest facea ca shi mine .se aranja in perna mashinii .facea un gest .ca se simtzea bine .ca ajungea pe pamantul ei de nashtere …la fel ca mine …
    Parca shi mashina .motorul merge altfel.
    La fel in avion .simt cand sant deasupra României .(la Portzile de Fier 1)am in stomac .ceva care se intoarce ..
    Asha shi Maica Elena .in Israel se simte bine .sangele apa nu se face …
    Sa nu fiu intzeleasa greshit …nu am intentzie de a judeca de a jigni ..
    Cand statul Israel v.a lasa omenirea in pace .v.a fi bine .atata ura .nu exista la un creshtin …
    Religia noastra spune sa iertzi.sa uitzi .sa ceri iertare …sa vrei pace .linishte.sa iubeshti
    Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.