De Sfântul Vasile

 

 

Ziua Sfântului Vasile avea un farmec aparte în copilăria noastră.Era sărbătoare mare,prima de după Crăciun care marca şi trecerea de la un an la altul.Această trecere era percepută de noi,copiii cu bucurie fără regretul pe care îl intuiam în vorbele adulţilor :”Ei,a mai trecut un an,se apropie funia de par…”Cu câteva zile înainte începeam să repetăm Pluguşorul căruia îi adăugam de fiecare dată noi versuri ca să fie mai lung.Plecam devreme cu uratul ca să nu ne apuce întunericul. Noaptea era rezervată flăcăilor care umblau în cete pocnind harapnicele şi sunând tălăngile pe care le luaseră de la oi în acest scop.

Acasă ,mama se apuca de trebăluit înainte de răsăritul soarelui.Începea să coacă pâinea şi colăceii.Stăteam lângă covata cu aluat şi mă minunam cum poate să-i facă pe toţi la fel de frumoşi, de aceeaşi mărime. Oprea puţin aluat şi făcea unul micuţ pe care îl dădea mezinului din casă. Îi punea pe lopată şi dintr-o zvâcnitură îi aşeza pe vatră unul lângă altul fără greş.Când deschidea cuptorul era minunat iar ea  strălucea de bucurie.Îi scotea pe rând ,îi lăuda şi-i mângâia ca pe nişte copii cuminţi . Nu ne dădea să mâncăm până nu împărţea de sufletul morţilor. Aşeza pe masă colăceii,castroane în care punea un bulz de brânză bătută la borcan şi cârnaţi lua tămâierul de lut cu râuri verzi smălţuite şi tămâia.Mirosea  aşa de frumos în timp ce ea rostea o rugăciune pentru cei răposaţi.Mă trimitea cu împărţitul pe la vecine şi mă învăţa :”Pui colacul pe masă,desfaci ştergarul,aprinzi lumânarea şi-l dai de sufletul …Nu mai stai,vii acasă repede să te duci şi la …”Aşa făceam şi eram foarte bucuroasă de însărcinarea pe care mi-o încredinţase.

Apoi umplea cuptorul cu diferite feluri de mâncare specifice anotimpului ,ca pentru o zi aşa de mare după care făcea plăcinta cu noroc.Asta era de tot hazul că punea între faldurile foilor noroacele:pană,ban şi diferite bileţele cu “proorocii”glumeţe de genul: “Ai să te împiedici de mătură,coasă ,etc semn că personajul respectiv nu pune lucrurile la locul lor. Sau”O să-ţi crească nasul “dacă printre noi era vreun mincinos.Culmea era că luam totul în serios şi roşeam dacă pica ceva care se potrivea şi asta era pricină de comentarii şi de râs pentru ceilalţi.

Era o credinţă străveche că în noaptea de Sf. Vasile se arată comorile şi apar flăcărui albastre în locuri pustii sau chiar în locuinţă.Cu acest prilej începeau povestirile care ne purtau în timp tocmai de pe vremea stăpânirii turceşti,întâmplări trăite de bătrâni .Comorile găsite nu fericeau pe nimeni căci  blestemul pus asupra lor îi prăpădea pe oameni şi descuraja pe temerarii ce s-ar fi putut încumeta să caute în locurile însemnate. Dar cel mai mult ne impresiona faptul că animalele vorbesc între ele în această noapte şi spun despre Cel născut în iesle.Eram curioşi dacă şi văcuţa noastră vorbeşte şi aşteptam cu nerăbdare să ne spună tata ceva fiindcă îl vedeam că intră mereu în grajd.De fapt aştepta ca Mărgela, vaca noastră să aibă viţeluş de aceea lua mereu felinarul şi se ducea să vadă care era starea ei.Întotdeauna aveam o vacă cu lapte iarna pentru că eram copii mulţi şi părinţii munceau să ne asigure cele necesare.

Adoua zi ,de Sfântul Vasile era ziua mamei .Chiar dacă îi purta numele nu făcea din asta o zi de sărbătoare pentru ea.Aproape că trecea neobservată. Totul era închinat Sfântului Vasile pe care îl cunoşteam ca pe un izgonitor de duhuri necurate.Aghiazma care se face în ziua aceasta are  putere mare pentru creştini. Am observat că se menţine ani de zile curată şi bine mirositoare ca şi aghiazma de la Bobotează.Odată am dat unei femei care fusese trimisă de un preot să caute căci de obicei nu se păstra această aghiazmă fiind considerată ca cea care se face în fiecare lună. Persoana respectiva mi-a spus apoi că s-a vindecat de o boală de piele folosind aghiazma de la Sf. Vasile.

Anul acesta la biserica unde m-am nimerit să mă duc la slujbă era plin de lume ,au venit mai mulţi oameni ca la  Crăciun.După Sfânta Liturghie şi rugăciunea Te-Deum – ului preoţii ne-au îndemnat să ne aşezăm în genunchi cu toţii ca să poată citi Moliftele Sfântului Vasile. Am aflat ulterior de hotărârea Sf. Sinod de a intrezice citirea acestor Molifte de ziua Sfântului sub pretextul că este zi de praznic. Dar cei ce au venit la biserică special pentru asta au avut grijă să-si păzească trupul,mintea şi sufletul de ispitele ce vin de la mancare ,tv sau altele.Nici nu-mi pot imagina o zi de Sfântul Vasile fără Molifte.Dacă s-a făcut asta în Biserică de atâta amar de ani cum să rupem firul tocmai acum când păgânismul se întinde ca o plagă peste creştinătate? Chiar dacă se va stabili o zi de post pentru asta încă nu ştim care va fi această zi şi oricum nu va mai fi la fel .Sfinte Vasile rămâi cu noi aşa cum ai fost cu poporul din vremea sfinţiei tale !

Tudora Luca

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.