Delapidarea cumsecadeniei

Pe 24 octombrie 1921 se nastea poeta Veronica PORUMBACU. Pe numele adevarat Schwefelberg, lucreaza la Viața românească si la Gazeta literară, pana in 1977, cand moare la cutremur, impreuna cu sotul ei. Iata o strofa reprezentativa din opera dansei: „Vor trece ani. Si-nnoitoare,/ cu-aceeasi dragoste de fata,/ voi bea din palma ta, de care/ n-am sa ma satur niciodata.” Pe asta nu am inteles-o:”As vrea sa sparg obloanele/ sa navaleasca inauntru lumini nemaivazute.
Sa ma urc in carul mare, si sa-l man, fara cai,/ Pe carari nestiute./ Sa imbratisez toti copiii de pe pamant.
Sa citesc toate cartile ce-au fost scrise si sunt./ Sa leapad toata frunza ce-am taiat-o cainilor/ in ultimii ani
Sa zgariu tot mucegaiul si cotul sa-l simt intre golani./ Sa sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade./ Sa sparg cu pietre inertia din oamenii cumsecade./ Sa usuc cu arsita noua cate lacrimi au curs pan-acum/ 
si sa dau la o parte peretii care ne-ar sta in drum. ” Cum sa spargi inertia din oamenii cumsecade?! O idee, singura, binevenita: sa lepad frunza taiata cainilor. Adica sa nu mai pierd vremea. Observ o poezie opaca, ermetica, vulnerabila, chiar pesimista. Sunt prea multe obstacole (pereti in drumul nostru), prea multe dorinte nerealizate, prea multa materie si deloc spirit. Pare mai degraba un imn al muncitorilor de la o uzina proaspat inaugurata in anii ’60. Acei muncitori care rezidau in cartiere fara biserici.

Daca inertia oamenilor cumsecade trebuie delapidata, inseamna ca acea societate se va cretiniza sigur. Experimentul, in mare parte, a reusit, din nefericire. Oamenii halelor industriale nu mai regasesc socialul nicaieri. Ei traiesc undeva in societal (cum il numeste Jean-Pierre Denis), fara sacru, distrugand si ultimele faramituri de profan. Pentru oamenii industriali conteaza doar metalul, prea putin mentalul. Societatea ateista este o profunda dezamagire, pentru ca vrea sa ii rupa omului radacinile. Fenomenul e cu atat mai dureros, cu cat omul este amagit si nu i se ofera alternativa (merge cu turma, de porci demonizati gadareni, in prapastie). Micile rime, fortate pentru promenade adolescentine, sunt picaturi de parfum peste balegar. Tot balegarul miroase. Balegarul trebuie scos prin penitenta, altfel miroase urat. Legea uzinei devine legea tarii: conteaza doar „a produce”, nu si „a fi”. Metalele se vor devaloriza, pe cant mentalul poate fi revolutionat. Asta propune crestinismul: o renastere, o repozitionare a gandirii, o schimbare radicala. Societalul dispare in seol, pe cand invesnicitii se bucura de fericire suprema. Oamenii cumsecade vor fi taiati cu fierastraul in continuare, dar aceste martiriaje ii va elibera de balegarul pacatului si ii va parfuma cu mirosul paradisiac al mirului. In trecut erau aceste poezii muncitoresti, azi avem manelele, maine vom avea remixuri eretice. Nu sunt decat reeditari ale albumului muzical „Talia”, scos pe piata de Arie, primul eretic.

Omul dezorientat nu are tinta, nu are motivatie, nu are scrupule. Fara credinta, omul isi pierde identitatea: „De-as fi catarg,/ as vrea marile sa le sparg./ Dar ce sunt ? Nu stiu …” Omul nu recunoaste mocirla: „Eu multe stiu pe lume, dar regretul/ c-am stat cumva deoparte, mi-e strain.” Constiinta care nu mai mustra este o oglinda sparta. Un fals optimism, de (d)uzina: „Asta-noapte s-a comis o crima in strada:/ vara a fost ucisa./ Nimeni n-a auzit-o gemand./ Prin fereastra deschisa/ venea din gradina/ vantul, plangand.” Uciderea verii echivaleaza cu disparitia sperantei de viata autentica, de caldura sufleteasca. Cine e agresorul?! Pe multi sfinti nu i-a auzit nimeni gemand, dar au urcat din temnite spre sinaxare. Caldura verii a pierit, urma crivatul Siberiei. Fiecare poet are si zile bune: Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga./ Sunt ecoul din sala concertului,/ după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile/ rare îşi povestesc, retrăind bucuria.

 

 

MARIUS MATEI

 

 


Merita sa cititi si: Nina SterpuFlori la mormantul cumsecadeniei


Azi moare Cumsecadenia. Moare incet, uitata de lume, moare fara ca cineva dintre oameni crestineste sa -i aprinda o luminare la crestet. Moare Cumsecadenia. A doborit-o nu bolile incurabile- avea o imunitate de invidiat la virusi, nu virsta inaintata- a trecut prin secole purtata de stramosii nostri in razboaie si diferite cataclisme , pastrindu-si fata nebrazdata de ridurile urii si umilintei.
A iubit-o multa lume. Multi au preferat sa-si dea viata in numele ei. Pentru ea mamele isi cresteau pruncii, facind-ui barbati aparatori ai casei si neamului.
Azi moare Cumsecadenia si nimeni nu observa. Aflata in agonia mortii ea nu mai poate fi straja dezechilibrului uman. Nu se va duce o ancheta, desi in Cancelaria Cereasca vom fi marcati pentru omor.
Zi de zi , cu paranjaua aruncata pe inimi omenesti, incercam sa ne prezentam eroi, aparatori de idealuri, de tara, de neam…
Nu ne mai permitem demult o discutie cu Cumsecadenia, considerind-o ramolita, depasita. Sarmana Cumsecadenie nu a adus niciodata bogatie in bani , in putere, in dorinta de a te simti in virful piramidei.
Modesta si cuminte ea a slujit totdeauna celor ce au stiut sa munceasca fara superficialitate, fara onoruri, fara retribuiri considerabile.
Ne avintam in dezmat, acceptam alaturi minciuna, onoram falsul si violenta, ferind Cumsecadenia din locul de onoare, in care a fost tronata pe milenii de insasi Dumnezeu.
In locul valorilor sfinte , imbracata in false haine, este minciuna, carei ii dam de fiecare data noi si noi vestimentatii promovind-o ca dorinta de libertate, de adevar, de promovarea unei doctrine politice…
Moare Cumsecadenia. S-ar cuveni sa-i aducem buchete de flori cu miresmele cimpiilor, s-ar cuveni sa presuram drumul cu frunzele codrilor, s-ar cuveni sa -i potolim pentru ultima data setea din inzvorul ce nu seaca secole…
Dar nimeni nu mai este alaturi si florile sunt duse de vintul napraznic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.