LOADING

Type to search

Deşi am schimbat decorul, nu mi-am schimbat niciodată inima

Ortodoxie si traire

Deşi am schimbat decorul, nu mi-am schimbat niciodată inima

Share

Mă simt paradoxal şi neimportant pentru lume. În orice caz, inoportun pentru felul în care lumea gândeşte astăzi.

Când lumea era altfel, şi eu eram altfel. Când lumea cerea ceva de la mine, eu eram şi mai altfel.

Când lumea construia case, eu construiam biserici. Când lumea se distra, eu mă rugam. Când lumea râdea, eu plângeam. Când lumea nu ştia de sfinţi, eu îi statorniceam în societate.

Când lumea tăcea, eu vorbeam despre Dumnezeu.

Când lumea murmura a judecată, eu îi cântam Maicii Domnului.

Apoi lumea s-a schimbat. Eu, nu…

Unii au început să se roage, să cânte, să vorbească despre Dumnezeu, despre morală, despre bine…

Eu am continuat să fiu altfel.

Iar ei au rămaşi surprinşi…

Am continuat să fac altceva…

Să cânt prin alte părţi…

Să mă rog prin alte locuri…

Să descopăr alţi sfinţi…

Să ajut alţi oameni să se mântuiască…

Să iubesc şi pe alţii…

Să fiu atent şi cu alţii…

Dar, mereu acelaşi. Eu, cel care, deşi am schimbat decorul, nu mi-am schimbat niciodată inima.

Poate de aceea sunt cel dintâi preot care a ctitorit o biserică pentru Sfântul Nectarie. Şi de alţii nu mai vorbesc.

Vă rog să mă credeţi, astăzi sunt fericit că voi păşiţi pe urmele mele. Eu, însă, nu m-am oprit niciodată din drum.

Eu mereu merg înainte, chiar când unii cred că sunt „departe”.

Şi mai ales am fost „acolo” atunci când trebuia…

Ce am pierdut în viaţă, am regăsit în tine,
Un cer, doi ochi cucernici şi-un fel de lungă noapte,
Nici nu mai am cuvinte, de inimă şi bine,
Nectarie bătrânul, îmi ţine loc pe toate.
 
Aştept ceva mai altfel, să nu te laşi de mine,
Să nu ai nicio silă, să-ţi simt speranţa lină,
Şi, poate, cine ştie, de undeva ne vine,

               Nectarie bătrânul cu taina lui divină.

 

 

 Cătălin DUMITREAN

 

 

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *