Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor

Biserica este comuniunea vazută a lui Dumnezeu cu oamenii, Impărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Ea ii arată omului obârştia sa, demnitatea sa, marea năpastă pe care i-a pricinuit-o căderea în păcat, ţelul şi menirea sa, mijloacele prin care se poate ridica (si ea ii dă toate aceste mijloace), învierea morţilor, judecata, chinul cel veşnic si fericirea veşnică; zi de zi îl învaţă, îi luminează mintea, îl conducela Dumnezeuşi dreptatea Lui, îl curăţă, îl vindecă, îl întăreşte, îl sfinţeşte, îl pacifică, îi dă alinare, îl îndumnezeieşte. Mergi la biserică, la dumnezeieştile slujbe şi toate acestea le vei încerca aievea.

Biserica este purtătoarea duhului lui Hristos, a duhului dragostei Sale, duhul mântuirii, sfinţeniei, adevarului, blândeţii, nerăutăţii, al răbdării şi îndelung-răbdării Lui; al înţelepciunii Lui, al vieţii Lui: viaţa veşnică. Insemnătatea Bisericii în viaţa creştinului nu cunoaşte margini: ea îl duce de mână şi îl mântuieşte în toate, din leagăn până la mormânt şi dincolo de mormânt.

In afara sfinţeniei, sobornicităţii şi apostolicităţii, o altă însuşire a Bisericii este caracterul panuman şi comunitar al vieţii ei. La dumnezeieştile slujbe, sobornicitatea Bisericii se exprimă în ectenii, în care se înalţă rugăciuni pentru întreaga lume, în rugaciuni pentru toţi oamenii din toată lumea, îndeosebi la săvârşirea Liturghiei.

Istoria Bisericii este o dovadă concretă, vie a răscumpărării neamului omenesc de către Răscumpărătorul, făgăduit încă primului om; o dovadă pe care o învederează faptele însele, persoanele, evenimentele, puterea dragostei creştine, bărbăţia şi tăria rămase neînfrânte în timpul chinurilor îndurate pentru credinţă; nenumaratele minuni, minunatele prefaceri săvârşite înăuntrul creştinilor, tăgăduirea de sine a acestora, dispreţul faţă de lume şi faţă de toate desfătările şi frumuseţile ei, faţă de toată slava şi bogăţia lumii. Credinţa creştină a odrăslit mulţime nenumarată de sfinţi, unii dintre ei recunoscuţi şi obşteşte proslăviţi, alţii rămaşi în taină şi cunoscuţi numai de Unul Dumnezeu. Ce unitate între istoria sfântă a Vechiului şi Noului Testament şi istoria Bisericii! Ce armonie! Dumnezeieştile slujbe de fiecare zi, de peste săptămână şi de peste an sunt o imagine a acestei unităţi şi armonii dintre sfânta istorie biblică şi cea bisericească, pe de o parte, şi minunatul plan al lui Dumnezeu de mântuire al omenirii care s-a împlinit şi se împlineşte până la sfârşitul veacurilor, pe de altă parte.

Ce nemăsurată bogăţie de daruri ale lui Dumnezeu, ce viaţă cereasca, câtă sfinţenie şi cât adevăr – un adevărat buchet al tuturor virtuţilor dumnezeieşti – închide întru sine Biserica lui Dumnezeu! In ea se afla întreagă minunata economie a mântuirii noastre; în ea se află toate dumnezeieştile taine ce se săvârşesc în ea pentru sfinţirea, înnoirea şi mântuirea noastră; în ea se află adunaţi în chip minunat toţi sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu prin viaţa lor, prin virtuţile lor şi prin răbdarea lor, precum si întreaga lume a îngerilor; în ea răsună neîncetat minunata propovăduire a mântuirii.

În lumea văzută, sau în natură, putem vedea arătarea înțelepciunii, bunătății, frumuseții, dulceții și nemărginitei puteri a lui Dumnezeu. În Biserică mai vedem, pe lângă acestea, arătarea dreptății și a milei nemărginite a lui Dumnezeu față de noi păcătoșii: în făgăduința Fiului lui Dumnezeu și trimiterea lui pe pământ de către Dumnezeu Tatăl, în întruparea, viața, învățătura, muninile și propovăduirea  Lui, în patimile, moartea și învierea Lui din morți, în înălțarea la cer și înfricoșata Să venire pe pământ. Toată viață Lui, învățătura, minunile, chinurile, învierea și înălțarea se pomenesc, propovăduiesc și proslăvesc în Biserică, spre invataura, povățuirea și mântuirea credincioșilor; și se savârşesc neîncetat mântuitoarele sale taine; oricine vrea, se poate folosi de ele și să se mântuiască, findca fără ele nu este mântuire. Și iată că față de această Biserică a lui Dumnezeu creștinii au devenit indiferenți, reci, ca și când n-ar fi mădularele ale acesteia. Ce fenomen straniu, absurd!

În construcția locașului bisericesc și în dumnezeieștile slujbe Sfântă Biserică a trasat, ca într-o carta sau într-un codex, principalele momente ale destinului lumii și omului; astfel ea închipuie prin psalmul 103 facerea lumii, prin altar cerul, prin naosul bisericii pământul, prin pridvor iadul; închipuie starea de fericire a omului, căderea lui întunecată, izgonirea din rai în lume, zăvorârea porților raiului și așezarea drept paznic în dreptul lor a Heruvimului cu sabie de foc; pocăința lui Adam și a Evei, făgăduința unui Răscumpărător; așteptarea Mântuitorului de către oamenii Legii vechi, aducerea de jertfe de milostenie (tămâie); prorocirile, preinchipuirile, arătarea Mântuitorului, viața Sa ascunsă până la vremea Lui, botezul Lui, postul Lui și ispitirea, arătarea Sa lumii, predicile, minunile, patimile, moartea, îngroparea, învierea și înălțarea la cer.

Să ai convingerea vie că ești un mădular al Bisericii, că în trupul ei viu este o legătură reciprocă între toate mădularele, între cele desăvârșite și cele slabe, între cele puternice și cele neputincioase, atât în viață, cât și după moarte, dincolo de mormânt. Iată ce ne dă cea mai mare mângâiere sufletească, încurajare, tărie în ceasurile triste ale vieții.

Cu ce iubire de mamã şi sfântă păzeşte sufletele şi trupurile noastre Sfântă Biserică, orânduind pentru noi posturi dese, acre unora le păr, pentru neştiinţă lor, un fel de a le constrânge libertatea! Prin înfrânare şi post însă, Biserica vrea să ne dea cea mai largă libertate spirituală; fiindcă neinfranarea înrobeşte duhul nostru trupului, patimilor şi poftelor lui; trupul însuşi se îngreunează şi este doborât de boli.

Sf. Ioan de Kronstadt