LOADING

Type to search

Din Tainele Isihasmului – Avva Ghelasie Gheorghe

Ortodoxie si traire

Din Tainele Isihasmului – Avva Ghelasie Gheorghe

Share

Isihasm, Liturghie Cerească în Inimă

Noi, fiecare, suntem un Suflet Preoţesc şi un Trup ca Biserica,

Suntem deja Taina Familiei Dumnezeieşti,

Sufletul ne este Adam şi Corpul ne este Eva.

Este Taina noastră de Creaţie.

Sufletul are Inimă de Duh şi Corpul are Inimă de Carne,

Inima de Carne fiind Coasta-Eva a Inimii de Suflet Adamic.

Corpul nostru este Coasta-Eva de Duh-Inima de Suflet

Şi în Inima Corpului Duhul Sufletului se Mişcă în afară

Şi aşa, Inima Corpului are vorbirea Duhului de Suflet.

Sufletul nostru nu face magia Corpului Evei,

Ci are rost să Strălucească în Har de Duh,

Să Slujească Liturghia Dumnezeiască în Biserică.

Nu fă desfrânare cu propriul tău Corp, că îţi omori Inima,

Îţi profanezi propria Biserică

Şi te faci omorâtor şi de Dumnezeu!

Inima de Corp este Taina a Două Iubiri deodată:

Este Asemănarea Maicii Domnului ce poartă în Braţe pe Hristos

Şi este Iubirea Transcendentală a Duhului de Suflet.

„O, Inimă din Piept, Icoană de Maica Domnului,

Ce Simţi Tu când Porţi în Braţe pe Fiul Hristos?…

O, Inimă Biserică, o, Inimă Isihastă…

O, Duh de Suflet, Icoană de Hristos Sacerdot,

Ce Simţi tu când Slujeşti Liturghia Euharistiei?…

O, Preoţie de Suflet, o, Duh Isihast..

O, Inimă din piept, ce Cânţi odată cu Maica Domnu-lui,

O, Duh de Suflet în care Slujeşte Însuşi Hristos…

Vă faceţi părtaşi la Liturghia Cerească!”

 

Isihasmul este Trăirea însăşi a Esenţei Creştine. Viaţa Creştină are ca Esenţă Legătura şi Vorbirea directă cu Dumnezeu. Creştinismul este cea mai Religioasă Religie, pentru că Însuşi Dumnezeu Face Întâi Religie-Legătură cu Lumea şi apoi Creaţia cu Dumnezeu. În Creştinism Dumnezeu Întâi Ia legătura cu noi şi, datorită Acestei Le-gături, apoi şi noi luăm legătura cu El. Creştinismul nu este „efortul Lumii” de a-L găsi pe Dumnezeu, ci este În-săşi „Lucrarea” Lui Dumnezeu care Vine în Lume.

În celelalte Religii, Creaţia face eforturi de Regăsire a Lui Dumnezeu, dar puţini reuşesc. Înţelepţii antici sunt minoritatea ce au putut să se Depăşească pe ei înşişi, să se Ridice spre cele „de Sus”. În Creştinism Însuşi Dumne-zeu se loveşte de „refuzul” Creaţiei de a-L Primi. Dacă în celelalte Religii Creaţia se dezvinovăţeşte că nu poate să se Ridice către Dumnezeu, în Creştinism Creaţia se face Vinovată că „refuză” pe Dumnezeu. De aceea Creştinis-mul se confruntă de la început cu celelalte Religii, nu atât că este o Religie Nouă, cât prin faptul că „zguduie” din temelii Lumea care „refuză” Primirea Lui Dumnezeu, pentru că El Însuşi Vine în Lume.

Şi noi, cei de astăzi, facem la fel. Ne este frică de Un Dumnezeu că „dă buzna” peste noi. Ne este teamă să ne Întâlnim direct cu Dumnezeu. Nu ne place de un Dumnezeu care Vine El la noi. Vrem să credem că noi ne Urcăm spre Dumnezeu. Să se înţeleagă Esenţa Creştinismului. Nu noi îl căutăm pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne Caută pe noi. Creştinismul este, paradoxal, Religia Lui Dumnezeu Însuşi, nu a noastră. Dumnezeu Vine, El ne Caută, El ne Ridică din groapa căderii din Rai. Această Esenţă a Creştinimului este Taina Misticii pur Creştine. Isihasmul este Această Taină.

Noi, cei de astăzi, simţim nevoia Unei Trăiri Spirituale. Lumea de astăzi are tot felul de „pretinse” Spiritualităţi… Pe care să o alegem?… Se încearcă o Unire a tuturor… Nenorocirea este că, de fapt, nu este o Unire, ci o absorbire de amestec până la un Sincretism care le dena-turează pe toate. Vă rugăm să nu introduceţi Trăirea Creş-tină în acest amestec. Religia Creştină este Religia Lui Dumnezeu Însuşi, nu a noastră. Noi nu avem ce preface, ce ajusta… Dumnezeu are O Religie Pură şi noi nu avem de făcut altceva decât să o „Primim” aşa cum este. Noi vrem să-L Primim pe Dumnezeu prin prefacerile noastre, nu Direct. Noi vrem întâi să ni-L închipuim şi apoi să-L Vedem, de unde tot felul de păreri… Să Îl Primim pe Dumnezeu Direct, ni se pare o „Dogmă iraţională”. Noi vrem întâi să-L gândim pe Dumnezeu, să ni-L închipuim, să-L Descoperim ca „principiu” şi apoi eventual să-L Întâlnim… De aici, părerea multora că nu mai este nevoie să-L Întâlneşti, fiind de ajuns că te Gândeşti la El, Gândirea fiind EL…

Înţelegeţi ce este Esenţa Creştină! Creştinismul nu este Gândirea noastră despre Dumnezeu, ca din aceasta să-L reconstituim, să-L Regăsim. Creştinismul este Direct Dumnezeu care Vine şi se „Arată” nouă. Aceasta este Su-pra-Logica Religiei Creştine, a Credinţei. Credinţa Creştină este Primirea Lui Dumnezeu, care Vine El Direct. Credinţa nu este o Primire oarbă şi iraţională, ci este o Supra-Logică, o Supra-Conştiinţă faţă de „Cel ce Vine întru Numele Domnului”.

Ca Mistică pur Creştină, Supra-Eul, Supra-Conştiinţa este Supra-Logica „Primirii Credinţei”. Înainte de a Cunoaşte trebuie să Primeşti ce să Cunoşti. Înainte de a Recunoaşte trebuie să Primeşti „Afirmaţia ce se Afirmă”. Logica Trinitară Creştină este doar prin Afirmaţii, nu admite absolut negaţia. Raportarea în Creştinism este tot prin Afirmaţie. Dumnezeu Tatăl este Supra-Afirmaţia Conştiinţa Absolută. Sfântul Duh este Afirmaţia Absolută, Memoria Mişcarea Supra-Afir-maţiei. Fiul-Logosul este Semnificaţia-Limbajul Supra-Afirmaţiei Tatăl. De aici Logica Trinitară a Creştinismului. Supra-Afirmaţia este „Primirea-Credinţa”, Afirmaţia este Conştiinţa proprie, de Memorie-Conştientizare a Credinţei-Primirii. Şi Semnificaţia este Răspunsul-Limbajul Propriu al Primirii Supra-Conştiinţei. De aici logica Misticii Creştine: Iubirea-Primirea-Supra-Conştiinţa-Su-praEul, apoi Dragostea Memoria-Mişcarea Iubirii, Con-ştiinţa proprie, apoi Dăruirea-Semnificaţia-Limbajul-Re-cunoştinţa-Răspunsul-Nădejdea proprie. Aşa este Logica Trinitară Creştină: Credinţă, Dragoste, Nădejde, adică Su-pra-Conştiinţă-Primire, Conştiinţă-Recunoaşterea proprie şi Recunoştinţă Răspuns-Limbaj propriu. Logica Trinitară porneşte de la „Primire”, Supra-Afirmaţia-Credinţa.

În Creştinism, Dumnezeu Însuşi prin Fiul Său Vine la noi şi noi trebuie Întâi să-L Primim aşa cum Vine El. Este Supra-Afirmaţia. Apoi, după ce L-am Primit, începem să-L Cunoaştem, ca Dragoste prin care căpătăm Memoriile Transcendentale ale Iubirii-Supraconştiinţei-Credinţei. Doar cine mai întâi Crede, Iubeşte. Cine mai întâi Iubeşte şi Crede apoi, are Dragoste. Cine Crede-Iubeşte şi cine are Dragoste apoi se Dăruieşte şi are Nădejdea Binelui Suprem. Această Logică pur Creştină nu are nevoie de negaţii-opoziţii, raportări contrarii. Iubirea nu are nevoie de ură ca să se arate că Iubeşte, Iubirea fiind deja Vie în Sine. Dragostea nu are nevoie de duşmănie şi Dăruirea nu are nevoie de egoism ca să se arate ca Recunoştinţă. Căderea din Rai adaugă contrariile şi negaţiile. Cine vrea să aibă Trăirea pur Creştină, trebuie să-şi însuşească Logica Trinitară Creştină doar din Afirmaţii fără negaţii. Trăirea Mistică Isihastă este această Trăire esenţială Creştină. Trăirea Creştină începe de la Supra-Logica şi Supraconştiinţa Credinţei-Primirii Directe a Lui Hristos Dumnezeu.

Tu Baţi la Uşa Fiinţei mele, Doamne,

Pari un Străin care zice că Vine din Cer:

„Primeşte-Mă şi apoi Mă vei Cunoaşte”!

După Primirea Transcendentală-Credinţa, vine apoi Cu-noaşterea-Duhul-Dragostea-Conştiinţa-Convingerea pro-prie. Din acestea, vine apoi Recunoştinţa-Dialogul-Răs-punsul propriu, Confirmarea şi a Credinţei şi a Dragos-tei-Conştiinţei-Convingerii proprii. Esenţa Trăirii Creş-tine este deci, mai întâi de toate, „Primirea Lui Dumne-zeu”. Alte Mistici pornesc de la Gândirea-Meditarea de-spre Dumnezeu şi din acestea, apoi, Cunoaşterea Lui Dumnezeu. Creştinismul porneşte Direct de la Primirea Reală-Obiectivă a Lui Dumnezeu şi de aici începe direct Trăirea. Noi Cunoaştem pe Dumnezeu Direct Vorbind cu El, nu Gândind abstract şi meditând fără El, despre El.

În Creştinism nu ai voie să Gândeşti la Dumnezeu fără să Vorbeşti, totodată, cu El. Gândirea Religioasă Creştină este Vorbirea Directă cu Dumnezeu. Din Vorbirea cu Dumnezeu trebuie să iasă apoi şi Gândirea-Conştiinţa de El. Dacă nu se înţelege acest specific pur Creştin, nu se înţelege adevărata esenţă a Trăirii Creştine, confundându-se Creştinismul cu alte forme de Trăiri Religioase. Isihasmul este această Esenţă Creştină. Începe direct cu Primirea Lui Hristos, cu Vorbirea de la început cu El, din acestea urmând toate celelalte. Isihasmul nu este Gândire-Meditaţie-Contemplaţie, ci este directă Întâlnire-Vorbire cu Dumnezeu, din aceasta derivând şi Gândirea-Contemplatoare şi alte efecte Mistice. Isihasmul este Dialog Transcendental în Întâlnire Transcendentală directă, Faţă către Faţă, Vedere la Vedere, Cunoaştere prin Vedere directă, nu prin închipuire abstractă.

În Isihasm nu ai voie să ţi-L închipui pe Hristos, trebuie să-L Primeşti Direct pe Hristos în Inimă, ca Prezenţă Transcendentală, şi din această Prezenţă să urmeze Vorbirea directă cu El, iar din Vorbirea-Rugăciunea cu El să urmeze toate celelalte efecte mistice. În Isihasm, Întâlnirea cu Prezenţa Lui Hristos este aşa de Copleşitoare, încât acoperă pe toate celelalte, până la Odihna Transcendentală a Liniştii Absolute ce nu înseamnă anihilare, ci Supra-Personalizare-Transfigurare în Supra-Personalitatea Hristică. În Mistica pur Creştină nu este absorbirea în impersonalul Absolut, ci, din contră, este Supra-Personalizarea în Supra-Personalitatea Dumnezeiască, până la Trans-cendentalul Dialog de întreguri fără amestecare şi fără despărţire.

Începeţi Trăirea Isihastă cu acest „Început Esenţial”, altfel niciodată nu veţi Gusta din Euharistia Hristică Veritabilă, nu veţi Simţi adevărata Simţire a Sfântului Duh şi nu veţi avea Supra-Conştiinţa de Corespondenţă a Tatălui Dumnezeu! Ca Isihasm, Dumnezeu rămâne Supra-Realitatea Absolută şi noi, Creaţia, rămânem Realitatea de Creaţie, dar în Supra-Dialogul Transcendental care ne ridică pe noi, Creaţia, până în Absolutul Dumnezeiesc ca Îndumnezeire, fără să ne transformăm în Dumnezeire, ca pierdere în Dumnezeire.

În Viziunea pur Creştină, Creaţia dacă se absoarbe-pierde în Dumnezeire nu mai este Creaţie, ci panteism. Panteismul este incomplet pentru o filosofie pur Creştină.

Isihasmul este Ritualul Rugăciunii Transcendentale

Trăirea Isihastă este, în primul rând, Taina Intrării Minţii în Cuvântul Numelui Lui Hristos.

Numele Tău, Doamne lisuse Hristoase, este Templul Dumnezeiesc

Şi Mintea mea intră cu Închinăciune în Rostirea Numelui Tău,

Şi cu această Rostire Îngenunchez în Altarul Inimii.

În Altarul Inimii eşti Tu, Doamne Iisuse, Icoană-Prezenţă,

Aici mă Întâlnesc cu adevărat cu Tine,

Aici Tu, Marele Preot, Săvârşeşti Cereasca Liturghie.

Cu Mintea plecată Îţi Rostesc Numele Dumnezeiesc,

Cu Inima Ascult Propria Ta Rugăciune Dumnezeiască,

Cu Sufletul cânt Liturghia Ta Cerească.

Cu Mintea Coborâtă în Rostirea Numelui Tău,

Cu Inima în Închinarea la Icoana Prezenţei Tale,

Sufletul meu se Întâlneşte şi se Împărtăşeşte de Tine.

Mintea mea nu se goleşte, ci se Umple de Numele Tău,

Inima mea nu se goleşte, ci se Umple de Icoana-Prezenţa Ta,

Sufletul meu nu tace, ci cântă Întâlnirea reală cu Tine.

Doamne, o Veşnicie întreagă aş sta aşa,

Să Te Ascult pe Tine cum Tu Însuţi Slujeşti Liturghia,

Să-mi Umplu Sufletul de Prezenţa Ta ca de o Euharistie.

 Anca Revnic

 

BIBLIOGRAFIE: ISIHASM, Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Editura Platytera

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *