Dincolo de râu

Avem zile mondiale pentru orice, pentru dans, pentru poezie. chiar și pentru somn. Omul tinde să nu mai creadă în finaluri fericite și asta nu ar fi o dramă: Mai bine ar crede că nu există final deloc, ci doar veșnicie. Doar pentru că nici un secol nu poate fi numit fericit, nu înseamnă că secolele secolelor (vecii vecilor) nu pot fi pline de fericire. Omul are nevoie să RECUPEREZE ceva ce a pierdut: semnificația vieții. Omul are nevoie să nu mai acuze pe nimeni, să nu mai osândească, să nu mai biciuiască, să nu mai bârfească. Să cânte psalmii davidici, în loc să se înroleze de partea filistenilor lui Goliat. Să se roage Maicii Domnului, nu lui Artemis. Greșim când vedem trecutul mult mai frumos decât a fost în realitate, când ne îngrijorăm pentru prezent și când proiectăm viitorul plin de deznădejde. Nu e suficient să fim tăcuți, dacă nu suntem buni ascultători. Mulțimea îngerilor și a sfinților reprezintă Raiul, plinătatea dragostei divine. Vocea acestor sfinți merită ascultată, pentru a ajunge acolo unde ne-au pregătit loc. Dacă trăim într-un mediu zgomotos, agitat și tulburător, nu prindem frecvența.În 1867, S.U.A. cumpăra de la Rusia Alaska și Insulele Aleutine cu 7,2 milioane de dolari. Încă nu apăruse sintagma Noi nu ne vindem țara! Din fericire, misionarii creștini apucaseră să înființeze comunități. Sfântul Herman viețuia împreună cu îngerii. Aceștia traversaseră împreună cu el Marea Bering, nu îl părăsiseră niciodată. Sfântul Iuvenalie a fost martirizat în timp ce propovăduia eschimoșilor yupik. Până să ajungă aici, străbătuse 13.000 de km prin Siberia! A fost cea mai lungă călătorie misionară în istoria ortodoxă. În prima zi în care a predicat pe insula Kodiak, s-au botezat 12.000 de aleuți. La Nucek s-au botezat peste 700 de chugach sugpiaq. Cifrele reprezintă peste jumătate din populația acestor zone, destul de slab populate. Șamanul care l-a ucis pe sfântul Iuvenalie a furat crucea ascetului și a pus-o la gâtul lui, observând o mare putere în timp ce rostea incantațiile, încât se ridica de la pământ. Speriat de așa ceva, șamanul a dat ordin să nu mai fie ucis nici un om care va mai avea la gât o astfel de cruce. Pe 24 septembrie sunt pomeniți și ceilalți misionari din Alaska: Ioasaf, Macarie, Atanasie, Nectarie, Ștefan, Inochentie, Petru Aleutul și Iacov Netsețov.

Credem că Dumnezeu este Creatorul lumii, că este veșnic, că este atotștiutor și că va învia morții. Nu ne îndoim de aceste lucruri și ne străduim să respectăm poruncile. Prețuim sfaturile sfinților, pentru a scăpa de ipocrizie. Fără Revelație, am crede în ceva despre care nu am avea nici o idee clară. Pentru a vorbi cu Dumnezeu, folosim lumina. Nu doar pe cea a lumânărilor, ci și pe cea din inimile noastre. Suntem vase de lut, dar contează ce punem în ele. Un buchet de flori într-un vas de lut este mai frumos decât un kitsch într-un vas de porțelan. Doar o iubire nepotrivită ne face sclavi, o iubire adevărată ne eliberează. Această iubire nu este de înțeles, este de admirat și de căutat. Dumnezeu dorește ca noi să avem o astfel de iubire. Singura problemă este că ne desparte de Dumnezeu un râu învolburat, greu de trecut. Câtă vreme avem această iubire, vom trece și râul. Avem un Pod minunat! Cu i-pod-ul în mână, nu mai vedem Podul! Maica Domnului este Podul minunat, care trece toată omenirea peste fluviul învolburat.

Echilibrul sufletesc la care suntem chemați are menirea să nu cădem de pe Punte. Să nu murim înecați. Apostolii Alaskăi au trecut Marea Bering, misionarii au trecut Dunărea la noi, noi trecem de la moarte la viață. Încă ne desparte un râu, dar vom ajunge dincolo de el, Viața noastră este traversarea în sine. Dar adevărata viață va începe abia pe celălalt Mal. Dumnezeu ne oferă tot ce ne dorim, trebuie doar să cerem puțin, apoi să adunăm puțin câte puțin și vom vedea cât de mult este. Învățăm prin folosirea umbrelei să ne protejăm de ploaie, dar am avea nevoie de multe umbrele: împotriva lenei, împotriva mândriei, împotriva deciziilor proaste… Dumnezeu ne dăruiește o inimă nouă. Și pe aceasta o să o învățăm să Îl iubească. O vom deprinde să nu distrugă podul. Moise trece Marea Roșie, Iosua Navi trece Iordanul, Nicodim trece Dunărea, fiecare creștin trece PESTE apele învolburate. Ideea este să privim spre miez: doar coaja este amăruie, cel puțin în cazul portocalei. Coaja protejează ce e mai bun, miezul.

Nu suntem vagabonzi spirituali, nu hălăduim pe sub poduri, nu ne drogăm cu ereziile hedoniste, ci traversăm pe deasupra, unde șerpii nu mai ajung. Urcarea pe pod este sfârșitul decadenței. Dincolo de râu, nimeni nu ne va mai călca pe nervi. Dincolo de râu, nu mai există nici boală, nici sărăcie. Dincolo de râu, totul este încântător. Nimeni nu va mai fi șocat de onestitate, ca de un fruct rar. Nu va mai necesară motivația plății. Nimeni nu mai moare! Karl May (autorul romanelor Winnetou, Old Surehand, Testamentul incașului, Dervișul, Omul cu 12 degete) s-a născut într-o familie cu 14 copii, dintre care 9 au murit în pruncie! O perioadă a vagabondat pe sub poduri, a tâlhărit și cu greu a reușit să se reabiliteze, dar nu a renunțat niciodată.

Ceea ce ne protejează de la epuizare este faptul că suntem purtați pe brațe de dragostea divină. Cei ce construiesc poduri între cele două maluri nu au numai suporteri entuziasmați, ci și adversari teribili. Campania murdară din presă împotriva podarilor nu trebuie să ne sperie, sunt doar trâmbițele egiptenilor, care nu vor să ajungem la Marea Roșie, ci să rămânem sclavii lor. În Hawaii, există o scară cu 3922 de trepte, construită în timpul războiului, pentru ca soldații să ajungă la o antenă radio. Deși este periculos să te aventurezi pe o asemenea scară (e închisă pentru public), în timpul războiului este vital să comunici cu Baza, să nu pierzi bătălia. Fiecare creștin aude la tot pasul că postul îi pune sănătatea în pericol, că va pierde cu bunătatea lui, fără însă să se smintească, fără să renunțe, bine știind că în vârf va putea comunica pe o frecvență inefabilă.

Podul peste Bosfor leagă două continente, pentru ca oamenii din Istanbul să simtă că trăiesc într-un singur oraș. Dar podul către veșnicie se va închide: Cine nu a vrut să treacă, nu se mai poate răzgândi la finalul istoriei. Cine este îndrăgostit, se pregătește de marea trecere, pentru a se întâlni cu Cel iubit. Noi vrem să trecem de la tristețe la desfătare, zice sfântul Vasile cel Mare. Trecem de la urâțenie la frumusețe nebănuită. Contemplăm bucuria pe care Adam a simțit-o înainte de cădere, vreme de 700 de ani. Dincolo de râu nu mai este cutremur, nu mai este vijelie. Nimic nu miroase mai frumos decât florile de dincolo de râu!

Bucură-te pod, care treci la cer pe cei de pe pământ!

Marius MATEI
000000000000000000Luke_first_icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.