Doar pentru mântuire ne luptăm

Ucenicul iubirii va lupta în primul rând cu sine însuși, propovăduiește preotul Constantin din Săvinești. Lupta va fi crâncenă, dar nu se va lăsa înfrânt. La final, va înțelege că a iubi cu toată inima înseamnă a o sfinți, pentru ca să nu devină pătimașă. Că lupta se dă doar pentru mântuire. Va înțelege că a iubi cu tot sufletul înseamnă a săvârși fapte mântuitoare, a transforma sufletul într-o baricadă împotriva răului. Că a iubi cu tot cugetul presupune a avea mintea cuprinsă în întregime de iubirea divină veșnică. Ce am uitat? Că trebuie să luptăm cu patimile din noi!

Ciudat cum 50 de lei par mulți pentru un sărac, dar atât de puțini pentru shopping. Ciudat cât de greu trece timpul două ore la liturghie, dar cât de repede trec 120 de minute la meci sau la concert. Ciudat cum le povestim prietenilor multe palavre, chiar când aceștia nu au chef să ne asculte, dar Lui nu știm ce să Îi spunem. Ciudat cum ne stresăm pentru case, dar uităm de suflet. Dacă sunt prelungiri la baschet, nu ne pierdem răbdarea, dar nu la fel procedăm de Rusalii sau de Bobotează, când rânduiala e puțin mai lungă. La fel, când plouă: la concert râdem în ploaie, dincolo plecăm imediat. Cât de greu citim o pagină din Biblie și cât de ușor sute de pagini siropoase. La concert toți vor în față, la botez cât mai în curte, la țigară. Ce greu spunem o veste bună și cât de ușor o bârfă. Depinde pentru ce ne luptăm.

Cel mai generos Prieten este Cel ce ne ajută să nu pierdem lupta, scrie Wilkie Collins și are dreptate. Biruința Lui ni se acordă în lacrimile pocăinței noastre, în harul transmis prin duhovnic. Smerenia ne îmblânzește și ne deschide inima pentru primirea harului:

1.Nemulțumirile noastre egoiste nu sunt justificate (sunt doar efectul nerecunoștinței).

2.Să nu ducem o luptă falsă (să nu ne mințim).

3.Nu putem lupta în ambele tabere (ci doar pe ambele fronturi: lumesc și ceresc).

4.Să ne înarmăm duhovnicește (nu putem rezista în opinci).

5.Creștinismul începe când deschizi inima ca o carte de rugăciuni.

6.Nu există curaj de a lupta, decât dacă credința este puternică (confirmă Emily Greene Balch).

7.Lupta constă în curajul de a divorța de întunericul de care erai conștient înainte de a te cununa cu el (subtil remarcă Alexandra Ripley).

Siclair Lewis crede că ne îmbolnăvim de la prea multe prăjituri. Ne luptăm cu kilogramele, cu dietele, cu ecologia, cu ecarisajul, cu multe ne luptăm. Facem curățenie peste tot, mai puțin în noi înșine. Iarna nu este un anotimp. Mai degrabă, iarna este o luptă cu lipsa de ocupație. O șansă de a ne ruga și de a citi mai mult. Lupta se dă cu ispita de a crede că e totul pierdut înainte de a începe.

Domnul Iisus ne învață să luptăm împotriva celebrității. El Însuși evită marile orașe Sephoris și Tiberiada, preferând mai degrabă cătune. Biruința începe cu recunoașterea lui Iisus ca Mesia înviat:

1.Cel ce nu cunoaște Scriptura, nu poate fi credincios. Cel ce nu cunoaște învierea, nu poate fi fericit.

2.Totul se deprinde în familie (Deuteronom 6,9): așteptarea unui TAHEB (Cel ce va veni), a cărui viață va avea un impact istoric.

3.Se apropie un nou templu și o nouă Împărăție (Marcu 1, 15). De obicei, biografia sfârșește cu moartea. Nu și în cazul lui Iisus.

4.Mândria fariseilor consta în aroganța lor de a crede că doar ei știu să se roage corect, că dețin monopolul pe tot ce e divin.

5.Falșii profeți nu au înviat, ci au amăgit generații: ciobanul Atronges din Emaus, banditul din Pereea, Menachem Davidicul, Bar Ghiora, Teudas (care promitea că va despărți apele Iordanului), Egipteanul (promitea că zidurile Ierusalimului se vor prăbuși când va trâmbița) și peste 30 alți impostori cu pretenții mesianice. Peste 10.000 de evrei nevinovați au fost uciși când romanii au reprimat rebeliunile proorocilor mincinoși. Singurul care nu s-a văicărit a fost Nazarineanul, consemnează un istoric evreu.

6.Fiecare om trebuie să iasă din propriul labirint, zice Charles Perrault.

7.Singurul lucru de care are nevoie răul să câștige lupta este ca omul bun să nu facă nimic, zice Edmund Burke.

Nici o apariție a Celui înviat nu se încheie cu vreun eșec. Biruința Lui este totală. Cel înviat Se arată abia după ce mironosițele se conving că mormântul Lui este gol. Martori ai învierii sunt toți cei ce cred că omenirea nu este destinată morții. Învierea este ultima și unica speranță. Ucenicii își însușesc simplitatea Lui. Biserica este zidită pe convingeri puternice (învierea și viața veșnică). Creștinismul nu se bazează pe un hazard conjunctural, ci pe victoria în luptă.

Există o singură urgență: proclamarea întâietății lui Dumnezeu. Ucenicii trebuie să știe că El trăiește. Că biruința nu este un vis rămas între paranteze. Că datoriile (culpele, ofensele) noastre sunt iertate. Deși a vorbit pe malul lacului, dintr-o barcă, mesajul Lui a cuprins o lume întreagă. Unii nici măcar nu Îl recunosc. Alții nici nu Îl așteaptă. Dar El îi iubește pe toți. Noua comedie este un surogat ieftin de religie: nu este suficient ca oamenii să trăiască doar cu zâmbetul pe buze, au nevoie de mai mult. Mai ales dacă povestea nici nu începe de unde ar trebui. Mai ales că ironiile soldaților și renegările fricoșilor sunt atât de usturătoare.

Lumea nu s-a sfârșit, dar continuă altfel*. Speranța revine, bucuria crește. Învierea are caracter definitiv. Dumnezeu nu va reveni asupra deciziei Sale. Victoria în bătălie este de necontestat. Împărăția Lui cere o căutare insistentă. Chemarea Lui este grabnică. Am cam uitat despre ce este vorba în Evanghelie… Mai suntem copleșiți la gândul că a murit pentru noi?

El se roagă pentru ucenici: ca toți să fie una, ca nici unul să nu se poticnească, ca nici unul să nu se îngrijoreze, ca toți să imite viața Lui, ca nici unul să nu se complice cu fleacuri, ca nici unul să nu uite imaginea de ansamblu, ca nici unul să nu omită grija față de săraci, ca nici unul să nu Îl înțeleagă eronat, ca toți să păstreze valorile nealterate, ca toți să se concentreze doar pe ceea ce e vital, ca nici unul să nu pună la îndoială minunile, ca nici unul să nu fie corupt.

Nu vrea să Îl impresionăm, ci doar să Îl iubim. Nu vrea să dovedim nimic, ci doar să conlucrăm cu iubirea Lui. Nu este suficient să fim drăguți cu ceilalți, ci să îi iubim și să mărturisim biruința Lui în toți. Sufletul să fie curat, mâinile se pot murdări ajutându-i pe nevoiași. Iisus deschide o Ușă, pe care nimeni nu o poate închide.

Marius MATEI

________

*Nicholas Thomas Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat – povestea uitată a Evangheliilor, Deisis, Sibiu, 2015, p. 43-59.