A doua aflare a moaştelor Cuviosului Alexandru Svirski

Sfântul Alexandru Svirski, pe care îl prăznuim în cea de-a 30 zi a lunii august, este unul dintre sfinţi cei mari ai Rusiei şi ai întregii Ortodoxii, vestit pentru viaţa sa cuvioasă şi minunile pe care le-a săvârşit. El s-a învrednicit de a-L vedea aievea pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, Care i S-a arătat ca odinioară lui Avraam în chipul a trei îngeri luminoşi. După trecerea sa la Domnul, în anul 1533, mormântul în care a fost îngropat a rămas ascuns şi neumblat până în 1641. Atunci, în chip minunat s-au aflat sfintele sale moaşte întregi şi binemirositoare. Tot trupul Cuviosului era neschimbat, nici măcar la culoare, întocmai ca al unui om care doarme.

Imediat după instalarea puterii sovietice în zonă, în ianuarie 1918, bolşevicii au năvălit în Mânăstirea Sfântului Alexandru Svirski. Sfintele moaşte trebuiau scoa­se din cult şi „repartizate în muzee”. Desacralizarea şi nu neapărat distrugerea a fost scopul „campaniei de lichidare a moaştelor” desfăşurate în Rusia anilor 1919-1922. Pentru că s-au opus acestei măsuri, stareţul de atunci al mânăstirii, arhimandritul Evghenie şi alţi doi monahi au fost arestaţi şi executaţi, iar sfintele moaşte duse spre examinare în faţa unei comisii a Comisariatului Sănătăţii. Concluziile comisiei, care spera să aibă de a face cu „o păpuşă de ceară”, au fost însă clare: era vorba de un trup omenesc cu totul neputrezit şi care nu a fost mumificat artificial.
Sfintele moaşte au rămas apoi în depozitele Academiei de Medicină Militară din Sankt Petersburg până când au fost redescoperite în decembrie 1997 de maicile de la Mânăstirea Pokrov‑Terevecensk, care le căutau cercetând arhivele comuniste.
Deşi nu a fost găsită nici o însemnare clară de­spre trupul întreg pe care îl descoperiseră, acesta cores­pun­dea întocmai descri­erii de la cea dintâi aflare a moaş­telor Sfântului în secolul 17. Până şi chipul era întocmai cu reprezentările din primele icoane. Acest fapt a fost remarcat de cercetărtorii care au făcut expertiza antropologică, şocaţi de asemănare.
Cercetările, expertizele şi rapoartele ştiinţifice nu au fost însă de ajuns pentru a alunga din mintea şi sufletul unora îndoiala despre identitatea dintre trupul descoperit şi sfintele moaşte ale Cuviosului Alexandru.
Sfântul a dat însă mărturie. Când s-a primit aprobare pentru săvârşirea unei rugăciuni în clădirea unde se afla trupul, dintr‑odată el a început să izvorască mir, spre înfiorarea celor prezenţi.
Acum sfintele moaşte ale Cuviosului Alexandru Svirski s-au întors la mânăstirea lui de la lângă Oloneţ, stând cutremurătoare mărturie a sfinţeniei.

Silviu‑Andrei VLĂDĂREANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.