Este moartea un câştig?

            Iată o întrebare, uşoară pentru unii, grea pentru alţii. Ea s-a născut dintr-o mărturisire de credinţă a Sf. Ap. Pavel. Această întrebare nu pune la îndoială adevărul mărturisit de Pavel, prin cuvintele sale: “Că mie a vieţui este Hristos, şi a muri, câştig” (Flp.1,21). Pentru ca răspunsul întrebării să fie cât mai aproape de adevăr, el trebuie înţeles în puterea şi în lumina Sfintei Scripturi, pe cât îi stă omului în putinţă.

Nu toţi cei cărora li s-ar pune o asemenea întrebare, ar răspunde la fel, după cum nici trăirea lor, în raport cu Domnul Dumnezeu, nu e aceeaşi.

Moartea n-a fost dintru început. Cele şase zile ale Creaţiei n-au avut ca “obiect de creaţie” (şi) moartea. La sfârşitul celor şase zile lucrătoare, Creatorul lumii “a privit toate câte a făcut, şi iată erau bune foarte” (Fc.1,31). Deci, moartea, nefăcând parte din Creaţie, nu putea fi un bun pentru om. Ea este o “creaţie” a lui Adam, făcută din ispitire diavolească, călcând porunca lui Dumnezeu. Moartea celui ispitit este “opera” diavolului, în complicitate cu libertatea şi slăbiciunea omului.

În viclenia lui, diavolul a amăgit-o pe Eva când era singură. Eva, căutând plăcerea amăgirii în cuvintele ascultate, a aflat tristeţea şi durerea morţii în privirea fructului oprit. Ramâne pentru noi o taină singurătatea Evei în acea clipă fatală a existenţei sale. Numai că Bunul Dumnezeu, în marea Sa milă, n-a îngăduit ca moartea să fie veşnică, ci a însoţit pedeapsa morţii cu promisiunea că “la plinirea vremii” Eva cea nouă, Fecioara Maria, prin Fiul ei, “va zdrobi capul amăgitorului şarpe” (cf.Fc.3,15), iar “moartea cu moarte va fi călcată” (din cântarea liturgică).

Păcatului adamic, săvârşit în grădina Edenului, Domnul i-a pregătit o iertare, care îşi are începutul în Grădina Ghetsimani, atunci când Fiul Omului a rostit cuvintele: “Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Lc.22,42).

Pentru că nu L-a ascultat pe Domnul Dumnezeul său, Adam a cunoscut un sfârşit al zilelor sale pământeşti, pornind “ceasul morţii” pentru toţi urmaşii lui. Adam, păcătuind, a murit de două ori: întâi a murit sufleteşte, nemaivăzând faţa lui Dumnezeu, şi, apoi, a murit trupeşte, ceva mai târziu.

Domnul Dumnezeu, în bunătatea Sa, n-a voit să-l vadă pe om închis pentru vecie în celula morţii. De aceea, Tatăl Şi-a trimis Fiul în lume să-i dea omului  pâinea şi apa Evangheliei Sale, ca, mâncând şi bând, să se poată mântui, prin credinţa lui în Iisus Hristos, Unicul Izvăbitor al său.

Numai Cel făr` de păcat, Care a primit moartea pe Cruce, are putere să dea lovitura de moarte şarpelui ispititor. Mântuitorul lumii a făcut tuturor o chemare memorabilă: “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc.1,15). Numai împlinind chemarea ne putem mântui sufletele.

Fiul lui Dumnezeu n-a pogorât la noi pentru a ridica pedeapsa morţii trupeşti, ci pentru a ne scăpa de moartea sufletească, prin credinţa noastră în El, grăind şi noi împreună cu famenul etiopian: “Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (F.A.8,37). Da, moartea este un câştig pentru cei ce trăiaesc împreună cu Hritos. Câştigul morţii stă, de fapt, în veşnicia vieţii. Dar moartea nu e un câştig pentru cei care nu se învrednicesc de prima înviere. Pentru un mort duhovnicesc, moartea trupească pune capăt desfătărilor lumeşti, şi pune început chinurilor fără de sfârşit. Ştim aceasta din parabola Bogatului nemilostiv. Ne-ar plăcea să fim şi noi în sânul lui Avraam, dar ne sperie lipsurile şi suferinţele săracului Lazăr. Bogatului nemilostiv i se potrivesc cuvintele unui înţelept: “A trăit ca şi cum nu ar muri niciodată, şi a murit ca şi cum nu ar fi  trăit “.

Doamne, ştim că Tu ne poţi ierta păcatele, dar să vrem şi noi, înainte de a da pământului ce este al lui, şi Domnul să ia ce este al Lui, şi, astfel, moartea să ne fie spre veşnicia vietii.

  Iosif  Badiu 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.