Estetica sacerdoțiului: Îmbrăcarea veștmintelor pentru Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie reprezintă centrul vieţii sacerdotale, actul liturgic de căpătâi, prin care se realizează deplina comuniune între credincioşi ca şi comunitate eclesială pe de o parte şi între acest trup al Bisericii şi Capul ei, Hristos, pe de altă parte.

Pregătirea sacerdotului pentru acest act liturgic de primă importanţă este redată detaliat în îndrumările de la sfârşitul Liturghierului. Trebuie să remarcăm doar că singura diferenţă dintre pregătirea pentru Sf. Liturghie şi pregătirea pentru celelalte slujbe constă în câteva acte de natură fizică, trupească şi nu spirituală. Din punct de vedere duhovnicesc, preotul este dator să fie la fel de pregătit pentru oricare din slujbele pe care le săvârşeşte.

 Actul liturgic începe efectiv cu pregătirea personală a preotului, pregătire care presupune curăţenia fizică şi disponibilitatea duhovnicească, precum şi citirea rugăciunilor de dinainte de Sfânta Împărtăşanie. Unii preoţi obişnuiesc ca pe acestea din urmă să le citească acasă, în particular, alţii la biserică, în timpul ierurgiilor. E de preferat să fie citite acasă, deoarece în cadrul altor slujbe preotul are datoria de a fi prezent cu mintea la ceea ce se săvârşeşte acolo. Chiar dacă poate motiva că îl ajută cadrul liturgic în care citeşte rugăciunile, totuşi atenţia lui este necesară la cele ce se săvârşesc acolo şi nu e potrivit să facă altceva, fie chiar şi să-şi abată mintea la alte rugăciuni decât cele pe care e dator să le facă în acele momente.

Al doilea act premergător este cel al rugăciunilor pregătitoare pentru liturghisire. Actul reprezintă prin el însuşi un gest liturgic: preotul rosteşte rugăciunile din Rânduiala pregătirii sfinţiţilor slujitori, închinându-se la icoane potrivit tipicului. Acest ritual se îndeplineşte doar în vederea săvârşirii Sfintei Liturghii, astfel că el este săvârşit chiar după intrarea în biserică în zilele în car se săvârşeşte numai Sfânta Liturghie sau în timpul troparelor de la Dumnezeu este Domnul (slujba Utreniei), duminica sau oricând Sfânta Liturghie este precedată de Utrenie. Contrar ideii încetăţenite pe alocuri, acestea nu sunt „rugăciuni la intrarea în biserică”, deci ritualul nu va fi săvârşit de fiecare dată când preotul intră să slujească, ci doar atunci când se pregăteşte pentru Sfânta Liturghie, după cum aminteşte şi ultima şi cea mai importantă rugăciune din cadrul ritualului, care vorbeşte despre învrednicirea sacerdotului pentru săvârşirea Jertfei nesângeroase. Duminica şi ori de câte ori Utrenia precedă Sfânta Liturghie este bine ca ritualul să fie săvârşit atunci când este prevăzut şi nu mai târziu (de exemplu în timpul cântării Laudelor de la Utrenie), pentru că pe parcursul Utreniei intervine momentul citirii Evangheliei şi preotul oricum va trebui să folosească felonul, astfel că e inestetit ca el să îmbrace şi să dezbrace în mod repetat veşmintele liturgice.

 După ce intră în Sfântul Altar preotul sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, apoi începe actul îmbrăcării veşmintelor. Este important de reţinut că fiecare veşmânt este binecuvântat în parte, moment în care este citită şi rugăciunea destinată respectivului veşmânt, pe măsură ce acestea sunt îmbrăcate. Se va evita folosirea unor veşminte şifonate, pătate sau mult prea uzate.

Îmbrăcarea veşmintelor necesită multă atenţie şi spirit de observaţie. De obicei primul veşmânt, stiharul, are gulerul mai larg, astfel că el poate să cadă prea în faţă sau prea în spate în zona gâtului şi de aceea trebuie aranjat într-o poziţie relativ echidistantă faţă de poziţia gâtului. În acest fel se evită apariţia spaţiului gol sub bărbie şi ridicarea stiharului la spate sau invers. Lipsa echidistanţei în zona gâtului atrage lipsa echidistanţei la baza stiharului, acolo unde ea este şi mai vizibilă. Imediat după ce a aranjat stiharul la gât preotul trebuie să analizeze baza acestuia, astfel ca veşmântul să rămână egal în toate părţile de jos (faţă, spate, lateral). Mânecile veşmântului reprezintă o provocare pentru un preot începător. Ele sunt tăiate la capete. Una dintre laturile tăiate are ataşat un şnur care va lega mâneca. Latura fără şnur va fi lipită de încheietura braţului şi va rămâne pe interior, în timp ce cea cu şnur va fi trecută peste ea, urmând a o strânge cu şnurul. Per ansamblu, la sfârşitul legării trebuie să rezulte o mânecă încheiată frumos, fără îngrămădirea materialului, fără duluri. Capetele mânecii trebuie să arate drepte (fără colţuri ieşite necontrolat) şi să nu depăşească încheietura (altfel vor crea neplăceri în timpul actului liturgic). Un detaliu important este legat de capetele şnururilor, care trebuie să aibă un nod mic, în aşa fel ca pe parcursul slujbei să nu alunece şi să se desfacă. Stiharul trebuie să rămână încheiat la gât, pentru a nu-şi schimba poziţia pe corp de-a lungul slujbei. Periodic, preotul trebuie să analizeze poziţia acestuia, astfel încât să menţină linia echidistantă de la bază. În timpul deplasării prin biserică şi mai ales la urcarea treptelor este nevoie de o atenţie sporită pentru evitarea călcării pe stihar. Pentru început este necesară ridicarea uşoară a acestuia cu mâna, însă ulterior, odată cu obişnuinţa de a purta veşmintele, nu va mai fi nevoie de ajutor.

Brâul se leagă la spate trecând şnururile prin deschizătura stiharului şi nu peste stihar. El trebuie strâns cât mai bine pe pântece, fără a fi lăsat larg şi în pericol să cadă. De asemenea, în cazul în care brâul are cruci brodate pe el, nu mai poate fi aşezat oricum, ci numai în poziţia firească, cu baza în jos.

Mânecuţele necesită aceeaşi atenţie ca stiharul, având în vedere că şi ele vin prinse la încheietura braţului. Dacă nu sunt pe măsura braţului celui care le poartă, mânecuţele ajung să fie prea largi (caz în care nu au cum să fie strânse pe braţ) sau prea mici (ceea ce lasă mult spaţiu liber între laturile lor). Trebuie evitată strângerea exagerată, până la distorsionare, dar nu trebuie lăsat loc prea larg pentru că în cursul mişcărilor ulterioare se vor desface. Este bine ca atunci când sunt strânse pe braţ să fie legate cu aproximativ 1-2 cm mai sus de încheietură, pentru că ele oricum vor aluneca puţin mai jos pe parcurs şi vor ajunge să se aşeze exact în locul potrivit. Dacă sunt legate direct la nivelul încheieturii palmei, mai târziu se vor lăsa mai jos şi vor jena latura superioară a palmei. Legarea mânecuţei se efectuează astfel: după ce este introdusă pe braţ se ia şnurul şi se trece peste (pe sub) braţ, întotdeauna în direcţia opusă laturii cu şnur; când se ajunge cu şnurul la locul din care s-a pornit, acesta este introdus pe sub propria sa bază, în aşa fel încât să se formeze un nod; se trage uşor, până când şnurul este suficient de strâns, apoi se pleacă peste (pe sub) braţ, în direcţia opusă celei iniţiale; se continuă rotirea şnurului pe braţ până la capăt, apoi se face un nod de încheiere, de obicei capătul şnurului fiind trecut de mai multe ori pe sub cele câteva rânduri legate pe braţ. Ca şi în cazul mânecilor stiharului, şnurul trebuie să aibă un nod mic în capăt, pentru a nu aluneca în timpul slujbei.

Felonul se leagă la fel ca brâul, prin deschizătura stiharului şi se încheie la gât, avându-se în vedere ca deschizătura pentru gât să cadă direct pe mijloc.

Astfel îmbrăcat, preotul poate să mai facă ultimele retuşuri, în special la zona gâtului şi la baza veşmintelor, unde toate trebuie să arate cât mai estetic, apoi îşi spală mâinile rostind rugăciunea rânduită pentru acest ritual şi se pregăteşte pentru Proscomidie.

Daniel Valean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.