Fără educație, sufletul nu poate deveni mai bun

Omul contemporan vrea cu orice preț să fie original (chiar în sens negativ), în loc să dorească doar să fie asemenea lui Hristos. Omul vrea să facă lucruri inedite, în loc să urmeze modelul. Riscă să piardă totul, când ar putea miza pe siguranța conferită de asumarea credinței. Urmarea binelui nu este un lucru accidental, ci grija de căpătâi. Creștinismul nu este vorbire despre noi, ci despre Hristos și despre faptele noastre în El.

A ajunge în rai este infinit mai bine decât o acomodare plăcută aici. Dragostea adevărată nu este, contrar a ceea ce se spune, o pasiune puternică, adesea impetuoasă. Mai degrabă, este un torent calm, niciodată violent. Mai degrabă adânc, decât la suprafață. Dacă pierzi raiul, pierzi totul. Ni se cere să luminăm pământenii, nu să ne împământenim.

Tămâia trebuie să fie curată în fiecare altar. Străduința să nu își piardă entuziasmul. De multe ori, sportivii care ajung la echipe mari, pe bani mulți, nu mai au dăruirea din perioada junioratului. Funcționarii care ajung în funcții de conducere nu mai sunt deranjați de neregulile pe care încercau să le schimbe la început. Ceva se pierde pe parcurs. Acești sportivi/funcționari ajung să sufere dacă trei zile este pană de curent, dacă nu sunt napolitane în debara sau dacă au doar zece ursuleți de pluș. Izolați pe o navă în curs de dezintegrare, nu se bucură când li se oferă o sigură/singură salvare.

Întreaga Scriptură cuprinde o pedagogie a mântuirii. Termenul ebraic jasar înseamnă educație, dar și corecție, îndreptare. Așadar, educația evanghelică îl scapă pe om de rău și de moarte. Prin suferință se testează adesea sinceritatea virtuții și se țin la distanță efectele mândriei. Scopul este dobândirea smereniei, vitală pentru mântuire. Scriptura este un manual de pedagogie pentru întreaga omenire. Mântuirea înseamnă tămăduirea de boala morții și păstrarea sănătății.

Dacă Jupiter însuși ar fi cunoscut vreun creștin, s-ar fi botezat, zice Fer. Ieronim. Iată efectele unei educații profunde, pertinente, mobilizatoare! Nu vorbim despre un multitasking cultural, câtă vreme sunt atât de mulți eretici docți, dar și sfinți analfabeți, ci despre îndreptarea moravurilor. Pedagogul era sclavul care conducea copilul la școală, pentru a-l feri de pericole. Copiii fără pedagogi adesea erau răpiți și vânduți ca sclavi. Fără pedagogi, copiii erau, practic morți. Creștinismul nu este o adeziune banală la o doctrină, ci un regim mântuitor de viață, zice Sf. Clement Alexandrinul. Prin această educație, se urmărește ca sufletul să devină mai bun.

Întreaga omenire are nevoie de Iisus. Cei orbi avem nevoie de Povăţuitor. Cei bolnavi avem nevoie de Doctor. Cei morţi avem nevoie de Viaţă.

Sf. Clement Alexandrinul ne propune două modele de neprihănire: Isaac (care tâlcuieşte râs, adică să ne bucurăm de mântuirea noastră) şi Rebecca (care înseamnă răbdare, adică să nu ne pripim cu nici o nelinişte). Prin harul baptizmal primim o nădejde de nezdruncinat în fericirea nesfârşită. Educaţia presupune, aşadar, învăţarea alfabetului duhovnicesc: bucuria şi răbdarea. Cei trişti şi agitaţi sunt corigenţi.

Pedagogia divină este o instruire pentru cunoaşterea adevărului şi pentru o vieţuire dreaptă. Mustrarea de acum este meritată pe deplin şi ne face bine pentru mai târziu.

Hristos ne însărcinează să intrăm în câmpul de misiune, printre neamuri. El binecuvintează lucrarea, umplându-ne de euforie şi speranţă. Hristos vrea ca şi discipolii de azi să fie plini de iubire, să nu fie palavragii, ci pedagogi. Chiar dacă nu toţi slujitorii au aceleaşi daruri, toţi sunt lucrătorii Lui.

Abia atunci când Evanghelia va fi înţeleasă în plinătatea ei, mulţi Îl vor primi pe Hristos ca Mesia. Vor arde de dorinţa de a duce Vestea peste tot. (Când eşti bucuros, vrei să împarţi bucuria ta cu toţi.) Nu se vor mai teme, ci vor dori să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu vor pricepe toate simbolurile, asta nu va însemna că nu vor studia Cuvântul deloc. Abia atunci vor şti cum să vorbească şi cum să se roage. Lipsurile şi defăimările nu îi vor mai debusola, deoarece puterea divină va lucra prin ei. În inimile lor nu va mai exista şovăială, ci vor fi dispuşi să se cheltuiască.

Principul de bază al educației poate reținut de toți: Iubește și nu te descuraja! Bolnavii se supără pe doctorul care nu le dă nici un sfat pentru însănătoșirea lor. Dacă am recunoaște cât de bolnavi suntem, nu ne-am supăra pe sfaturile Doctorului și nu am refuza Medicamentul. Câtă vreme suntem neînsănătoșiți, nu putem nicidecum gusta fericirea. Așa cum orice lucru bun se săvârșește potrivit unei rațiuni, orice lucru rău se săvârșește împotriva oricărei rațiuni. Învățăturile evanghelice sunt reguli duhovnicești de conduită, folositoare tuturor și nimănui dăunătoare. Dragostea eliberează omul de pribegie și de disperare și îl promovează din starea de sclav în cea de fiu. Iar un fiu știe cum să participe la Masă, fără lăcomie și fără glume nepotrivite. Un fiu nu uită povața Tatălui: Nu trebuie să te străduiești să ai neapărat obiecte luxoase!

Sfântul Clement Alexandrinul ne educă în spirit patristic: Iisus a mâncat dintr-un blid, i-a pus pe ucenici pe iarbă să mănânce, nu le-a dat furculițe de argint. Rătăcirea lacomilor este taxată de vechiul proverb: Nici un om nu mănâncă din două blide! Din cauza lăcomiei încep ofensele și dușmăniile. Fericiți nu sunt cei aspri! Nici cei ce se bulucesc pe locurile altora. Sfântul renunță la dregătorie pentru valori, păcătosul face invers. Dacă i-am iubi pe sfinți, ne-ar întrista păcatele noastre. Sfinții nu se bârfesc, ci trăiesc în bună rânduială. În Rai nu vor fi primiți cei ce au dus un trai ușuratic, fără să urmeze ostenelile sfinților.

Marius MATEI