Fericirea nu este relativă, fericirea este Hristos

 

 


Am făcut şi eu de multe ori greşeala de a vorbi despre fericire la modul general, ca şi cum ar fi o stare impersonală, o stare de beatitudine care pur şi simplu se aşează peste suflet şi te linişteşte.

Noi oamenii folosim des acest cuvânt şi de multe ori confundăm în exprimare fericirea cu plăcerea, fericirea sufletească cu fericirea trupească. Fericirea este un termen foarte vag şi dacă vom ruga 1000 de oameni s-o definească vom primi răspunsuri variate şi unele chiar neaşteptate. Totuşi dacă acei 1000 de oameni ar fi rugaţi să răspundă la aceeaşi întrebare în condiţii de suferinţă extremă (ex: pe timp de război; deţinut şi persecutat într-o închisoare; ca persoană fără adăpost care doarme pe străzi; sau după ce-i moare cineva drag; etc.) răspunsurile vom observa că vor deveni din ce în ce mai asemănătoare şi mai puţin variate, şi asta pentru că în suferinţă realizezi că bucuriile adevărate şi reale (care durează) sunt puţine la număr, dar aşa de cuprinzătoare în simplitatea lor.

Dicţionarul Explicativ Român dă următarea definiţie fericirii: „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Eu prin această definiţie înţeleg o stare de mulţumire sufletească foarte puternică, zguduitoare în sensul de a-ţi atinge fiinţa profund, şi care să dureze cât mai mult, ca explicaţie pentru deplină. Există între oameni, creştini sau nu, atei sau păgâni, conştiinţa faptului că „fericirea” este cu atât mai mare cu cât ţine mai mult. De fapt asta e toate problema fericirii pe pământ: n-o putem avea tot timpul şi doar uneori, doar în anumite condiţii, doar în compania unor oameni, doar ca efect al unor fapte şi gesturi ale noastre. Şi asta pentru că suntem creaţi după asemănarea lui Dumnezeu şi moştenim genetic ceea ce primul om a avut de la început: veşnicia, viaţa în împărăţia cerurilor fără a fi tulburată de frica morţii. Suntem veşnici pentru că Tatăl nostru e veşnic. Suntem creativi pentru că Dumnezeu e creativ şi a creat o lume care ne lasă fără respiraţie prin frumuseţea ei. Iubim pentru că Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este iubire.

Trag de aici concluzia că fericirea, în mintea oricui din lumea aceasta, trebuie să fie veşnică, să dureze cât mai mult, la nesfârşit dacă se poate.

Din acest punct încep discuţiile: ce aduce fericirea? Ce ne face fericiţi?

Pentru că nimic nu este întâmplător într-un univers aşa de bine organizat, nici fericirea nu apare oricum şi la întâmplare, ci printr-un efort al nostru, ca o un efect al unei fapte pe care o facem, sau al unei atitudini pe care o avem.

Ba mai mult decât atât, dacă cugetăm mai mult vom ajunge uşor la concluzia că fericirea este personală, că vine doar din relaţia cu o persoană, sau cu lucrurile pe care le-a făcut acea persoană, fie ea om sau Dumnezeu.

În Ortodoxie nu se vorbeşte despre fericire la modul relativ, ca de o stare aşa de mulţumire fără explicaţii şi fără cauză ci se vorbeşte de fericire ca fiind viaţă, iar de viaţă ca fiind Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte cel mai mult în evanghelia sa despre viaţă şi chiar de la început spune:

Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 3-4)

Sofia, fetiţa noastră de 3 ani şi 8 luni, îmi spune adesea după ce aude că a murit o anumită persoană şi a fost îngropată: „Tati eu nu vreau să mor” sau „Tati eu nu vreau să stau în groapă”. Omul nu-şi poate percepe viaţa în întuneric, şi dovadă o stă bucuria pe care o avem toţi în zilele însorite şi călduroase, pline de razele soarelui. Viaţa nu este doar lumină sufletească ci şi acea lumină a Duhului Sfânt pe care o percepe doar sufletul, acea energie necreata a lui Dumnezeu care ne străpunge fiinţă.

Când Sfântul Ioan spune că întru El este viaţă spune şi că în El există rezolvarea tuturor problemelor noastre, şi că prin relaţia noastră cu El, viaţa Lui devine accesibilă şi nouă.

Fără Dumnezeu nu există fericire. De fapt noi trăim în lumea Lui, ne mişcăm într-un univers guvernat de legile instituite de El. Fie că vrem, fie că nu vrem, trebuie să ne folosim de lumea Lui pentru a căpăta fericirea. Totuşi creaţia care ne este gazdă nu ne obligă să căutăm fericirea ci doar ne sugerează acest lucru. Nici Dumnezeu nu ne obligă să fim fericiţi ci doar ne sugerează care este calea spre fericire, defapt spre viaţă.

„Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3, 36)

Avem libertatea de a trăi fără Dumnezeu şi de a nu crede în Hristos, Fiul Lui, dar experienţa vieţii după ani şi ani ne va dovedi contrariul.

Chiar Hristos Domnul accentuează acest lucru:

„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” (Ioan 6, 53)

Conform argumentelor de mai sus, dacă nu vom mânca trupul lui Hristos şi nu vom bea sângele lui nu vom dobândi fericirea. Dar fericirea pe care o propune Hristos nu este doar „stare de mulţumire sufletească intensă” ci este accesul omului la viaţa dumnezeiască. Putem fi şi noi dumnezei dar nu separat ci ca participarea la viaţa lui Dumnezeu.

Fără Hristos nu vom fi niciodată fericiţi, şi ştiţi de ce? Pentru că El este fericirea, a spus-o pe faţă:

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 4, 6)

Vom umbla din plăcere în plăcere, dintr-o reuşită în alta, dintr-un plan spre altul, tot câutând şi căutând, şi mereu vom rămâne nemulţumiţi încercând să acoperim în noi setea pe care doar apa vieţii ne-o poate potoli, apă accesibilă nouă doar de la Hristos şi prin Hristos

„ Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (Ioan 4, 14)

Sfintele Taine ale Bisericii şi în general toată lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră este de fapt viaţa lui Hristos făcută accesibilă nouă, muritorilor.

Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)

În Ortodoxie nu există fericire la modul relativ, ci fericirea este comuniune de viaţă cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În Ortodoxie a fi fericit înseamnă a-L avea pe Hristos în tine, dar nu la modul relativ, ci real, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui.

Fericirea în Ortodoxie este bucuria împlinirii poruncilor lui Dumnezeu şi satisfacţia că voia noastră se aseamănă pe zi ce trece cu voia lui Dumnezeu. Dar iarăşi subliniez că că nici bucuria aceasta nu este relativă, pentru că împlinind poruncile lui Dumnezeu ne apropiem din ce în ce mai mult de El, gustând din Duhul Sfânt, Cel ce lucrează mereu binele în noi şi prin noi.

Şi mai e un lucru şi vreau să reţineţi asta, chiar şi filozofii au spus-o, fără să ştie prea multă teologie: Nu există bine fără Dumnezeu. Nu poţi face binele fără ajutorul Lui. Orice om de pe acest pământ, creştin sau nu, necredincios sau credincios, închinător la idoli sau închinător la adevăratul Dumnezeu, face binele doar prin Duhul Sfânt, fie că e conştient de asta sau nu.

Având acest lucru în minte, orice înaintare în bine, e de fapt o conlucrare şi mai accentuată cu Dumnezeu. Şi pentru că e de toţi acceptat că binele aduce „fericirea” atunci drumul spre fericire este de fapt drumul spre Dumnezeu. Şi ajungem iar la Tatăl care l-a trimis în lume pe Fiul, Hristos, care lucrează în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

Fericirea în Ortodoxie este Hristos, dar pentru că Hristos este nedezlipit de Tatăl şi de Duhul Sfânt în tot ce face, fericirea este de fapt comuniune permanentă cu Sfânta Treime:

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.” (Ioan 14, 23)

Claudiu Balan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.