Fotbal și foame

Hong este un fotbalist din 朝鮮民主主義人民共和國 (Coreea de Nord). A copilărit la țară, pe malurile râului Amnok. Acum locuiește în Kaesong, într-un cartier muncitoresc. Este trist, pentru că foarte mulți bebeluși mor la naștere (cincizeci dintr-o mie). De doisprezece ori mai mulți decât în Sud. Nimeni nu știe de ce. Doar în Guatemala și Tuvalu tragedia mai are proporții atât de mari.

atacant-koreea

Sportivul trăiește în singura țară din lume care nu colectează impozite. În pofida acestui lucru, nicăieri sub soare nu este înfometare mai mare. Nici vorbă de internet sau tehnologie. Străzile sunt măturate sub supravegherea soldaților.

Fotbalistul are privirea pierdută și umerii căzuți. Singurele lui evadări sunt vacanțele în singura stațiune de ski și ieșirile cu role din parc. Stațiile de metrou sunt la o sută de metri sub pământ, posibile adăposturi în caz de necaz.

Pare greu de crezut, dar Hong mănâncă zilnic iarbă, pe care o fură din parc. Nu există mâncare. Țara are fabrici și uzine, dar Hong nu poate mânca strunguri sau piulițe. Străzile sunt goale, rar trece câte o mașină. Seara, curentul electric este o raritate. Până și numele străzii este curios: Strada Viitorilor-oameni-de-știință.

Știe că este imposibil să evadeze de acolo. Cei extrem de puțini care au reușit sunt norocoși, dar mulți alții au fost executați, iar copiii lor trimiși în centre de reeducare.

Nici măcar pe terenul de fotbal nu poate uitat de coșmarul care îl urmărește, paranoia că va fi acuzat de trădare. Campionatul are unsprezece echipe, iar campioana este 25 Aprilie, echipa armatei. Stadioanele sunt pline de soldați, care aplaudă ca niște roboți. Toată lumea zâmbește forțat.

Când pierd, jucătorii sunt criticați în piață, în fața a sute de oameni. Umilință mai mare nu îți trebuie. Pe vremuri, riscai chiar închisoarea. Neavând alt divertisment, un meci poate aduna mii de spectatori. Este o ieșire din bloc. Sau poți asculta la radio (între două piese patriotice) rezultatele partidelor Jebi – Moranbong și Woolmido – Woonpasan.

Cine știe, poate o fază reușită te ajută să visezi. E singurul vis care ți-a mai rămas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.