LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Frivolitate şi nefericire

Share
 


Oricât l-am iubi, nu trebuie să-i lăsăm aproapelui drept de viaţă şi de moarte asupra noastră, prin nefericirea pe care este capabil să ne-o provoace. Ceea ce trăim atunci, în proba trădării sau părăsirii, nu este decât o dramă literară care ne încântă, din obişnuinţa noastră de a ne pleca urechea la armoniile pe care sufletul rănit este capabil să le emită.

Aproapele nu are drept de viaţă şi de moarte asupra ta, fiindcă nu eşti rob. Îl iubeşti, îl ierţi, îl slujeşti, dar nu te laşi ucisă de el. Frivolitatea lui nu trebuie să-ţi înghită bucuria de a trăi. Dacă în viaţa lui există altă femeie, cu care pierde ceasuri lungi de conversaţie ambiguă pe computer şi alte ceasuri de întârzieri acasă, în viaţa ta este Hristos. Iubirea ta cu El trece dincolo de moarte, pe când a soţului pentru intrusă va înceta într-o zi.

Ştiu ce te supără mai tare:
– tonul conjugal cu care îşi vorbesc: „cum a fost astăzi ziua ta la serviciu?”
-faptul că nu poate renunţa la corespondenţa pe computer cu ea, nici când eşti bolnavă şi îi ceri ajutorul; când durerile sunt de nesuportat, iar atingerile sau măcar interesul lui te-ar fi putut alina;
– fascinaţia în care cade pentru ea şi care îl face să uite că tu mai exişti; nepăsarea totală faţă de viaţa ta; anularea căsniciei voastre prin această atitudine, repetată seară de seară, an de an.

Când se întâlneşte cu ea, uită să-ţi dea telefon, chiar dacă eşti într-o zonă izolată şi ai nevoie de o informaţie vitală, cum ar fi aceea că trenurile nu pot intra în oraş, că au întârzieri de ceasuri întregi, din cauza viscolului. Dacă Îngerul nu te-ar fi avertizat, această neglijenţă a lui ţi-ar fi pus viaţa în pericol.

Şi totuşi, trebuie să ierţi. Dacă nu-l poţi iubi mai departe ca soţ, iubeşte-l ca pe un copil al tău. Căci este infantilism să se poarte cu atâta nepăsare faţă de perechea lui de o viaţă. Este cruzime copilărească să îi rupă astfel aripile bucuriei.
Iertând, nefericirea ta se va scurta. Ca să-L poţi păstra pe Hristos în tine, trebuie să-l poţi ierta chiar şi pe cel care, în anumite momente, îţi doreşte moartea. Nu e nevoie să îl asculţi şi să ţi-o grăbeşti. Infidelitatea lui te dezleagă de ascultarea faţă de soţ. Căci singura ascultare pe care ţi-o cere cel frivol, sub o formă sau alta, este să nu mai exişti.

Pedeapsa celui frivol vine când este silit să lovească într-un inocent. El nu este obligatoriu un prunc, rezultat din amorul liber şi pe care se decide să-l suprime. Deşi aceasta (şi nu lapidarea) este cea mai mare pedeapsă a frivolităţii, clipa când oglinda în care se priveşte îi arată chipul unui ucigaş. Cel rănit poate fi şi un inocent oarecare, pe care mâna lui nu se mai poate opri să-l lovească. Va înceta numai odată cu frivolitatea sa.

Nu lăsa tristeţea ta să dureze. Domnul simte, ca o adiere îngheţată, absenţa bucuriei tale, căci L-ai obişnuit cu ea. Scurtează-ţi tristeţea, pentru ca starea ta să nu devină pricină de început a Judecăţii celui încă iubit. Când vei vedea cum nămeţi de netrecut blochează drumurile vieţii falnicului tău cavaler, cum devine plângăreţ şi agitat ca un copil, mila de el te va face să cazi iar la Domnul şi să-i ceri tot tu, uşurarea încercării lui.

Scurtează-ţi tristeţea, ca nu cumva pedagogia pedepsei celui ce nu ţi-a văzut-o şi nu i-a păsat de ea, să depăşească puterea rugăciunii tale de a-l salva.
Frivolitatea este un demon care nu se mulţumeşte cu puţin. Frate al meu, nu te lăsa cotropit de dulceaţa ei, nu o confunda cu succesul, nu-ţi imagina că fiind atât de mică, ai s-o poţi ţine ascunsă la nesfârşit.

Dacă eşti credincios, dar minimalizezi şi nu stârpeşti din viaţa ta frivolitatea, ofensezi faţa de înger a Sfântului Ioan Botezătorul. El şi-a jertfit minunatul său cap, predicând înalt (şi deranjant) împotriva acestui păcat al contemporanilor săi, sperând că strigătul său îi va aduce la Hristos. Un strigăt care răzbate prin veacuri până la tine, cel arzând în ispită. Poate nu mai auzi strigând tristeţea din inima soţiei, fiindcă urechea ta şi-a pierdut sensibilitatea, dar să nu-l mai auzi pe Ioan?!

Dacă vrei cu adevărat să te vindeci, priveşte icoana şi capul Botezătorului, ţinut pe tipsie. Ne naştem în veşnicie cu toate rănile care ne exprimă. Înviat, Mântuitorul îi apare lui Toma cu toate cele cinci răni, după ele îl recunosc ucenicii.
Vrei ca soţia ta să poarte şi în lumea de dincolo rana din inimă, săpată de impudoarea ta?!

 

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *