LOADING

Type to search

Icoanele făcătoare de minuni

Ortodoxie si traire

Icoanele făcătoare de minuni

Share

În Rugăciunea de sfinţire a icoanei Mântuitorului Hris­tos, preotul se roagă, cerând Domnului:  „tri­­mi­te asupra ei bi­ne­­cuvântarea Ta cea cerească şi darul Preasfântului Tău Duh […] şi dă-i ei putere tă­mă­duitoare şi de toate meşteşugirile diavoleşti iz­gonitoare. Umple‑o de binecuvântarea şi puterea Sfântului Chip cel nefăcut de mână […]. Ca printr-însa să se lucreze puteri şi minuni pentru întărirea dreptei credinţe şi pentru mântuirea credinciosului tău popor”. Ceea ce putem deduce limpede de aici este faptul că icoana ortodoxă nu este o simplă operă de artă sau doar un obiect cu valoare muzeală, ci ea este un obiect de cult, fiind plină de har dumnezeiesc. Investită cu o funcţie liturgică, icoana intermediază relaţia dintre credincios şi prototipul (persoana) reprezentat(ă). Prin mijlocirea icoanei închinarea se adresează prototipului, iar acesta împărtăşeşte credinciosului harul sfinţitor şi tămăduitor, prin care se săvârşesc minunile.

Un loc extrem de important în tradiţia iconografică orto­do­xă îl ocupă icoanele „nefă­cute de mână” (acheiropiitele), cărora Biserica le-a închinat chiar şi anumite zile speciale de prăznuire. Pe lângă Sfânta Mahramă a Domnului de la Edessa, trimisă de către Mântuitorul regelui Abgar V şi adusă în 944 la Constantinopol, Tradiţia Bisericii mai consemnează existenţa şi altor icoane „nefăcute de mână” ale lui Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinţi. Principala caracteristică a acestei categorii de icoane este originea lor mai presus de fire. Chipul Mântuitorului s-a întipărit în chip miraculos pe o pânză în cazul acheiropiitelor de la Edessa, Camuliana (Capadocia) sau Memphis (Egipt), chipul Maicii Domnului a aparut în chip minunat pe una din coloanele bisericii din Lidda (Palestina), chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a rămas imprimat pe coloana de marmură pe care acesta fusese flagelat (tot în Lidda), iar trăsăturile Sfântului Nicon Metanoite (Grecia, sec. 10) au apărut schiţate pe panoul de lemn, spre uimirea pictorului care încerca zadarnic să-i zugrăvească icoana. Dar icoanele „nefăcute de mână” ale Domnului sunt investite totodată şi cu capacitatea de autoreplicare miraculoasă. Chipul de pe Sfânta Mahramă s-a întipărit pe Cărămida sub care fusese ascunsă de către curierul Anania, în timpul popasului său de la Hierapolis, ori pe cea în spatele căreia fusese tăinuită în nişa de deasupra porţii principale a Edessei, iar mai târziu pe pânza ce fusese aplicată deasupra ei de către Sfântul Pavel din Latro (sec. 10).
Icoanele „nefăcute de mână”  posedă de asemenea puteri taumaturgice deosebite. Prin acheiropiita de la Camuliana „multe tămăduiri au fost făcute […]. Orbi şi surzi, demonizaţi sau ologi au fost vindecaţi într-o clipită, astfel încât plinătatea harului Sfântului Duh s-a arătat”. Primind Sfânta Mahramă, „mai salutară decât faimoasa mantie care ştersese sau uscase izvoare sângerânde (Mt. 9, 20-22)”, Abgar a atins-o de toate mădularele sale şi a fost tămăduit de neputinţa sa. Însă virtuţile taumaturgice nu sunt apanajul icoanelor „nefăcute de mână”, ci constituie o caracteristică a tuturor sfintelor icoane. Sfântul Teodor Sicheotul a fost vindecat în două rânduri prin intermediul icoanei Mântuitorului Hristos, din care izvora fie un miros plăcut, fie picături de apă. În Viaţa Sfântului Ioan Postitorul este descrisă exorcizarea soţului demonizat al unei femei cu ajutorul icoanei Maicii Domnului, primite de aceasta de la Fotin, ucenicul Sfântului. Izbăvită de duhul necurat a fost şi o femeie care s-a închinat înaintea icoanei Sfinţilor Cosma şi Damian, în biserica din Cilicia dedicată lor. O icoană a Maicii Domnului din Ierusalim a fost chezăşuitoarea îndreptării Cuvioasei Maria Egipteanca, pe vremea când, desfrânată fiind încă, dorea sa participe la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. La baza convertirii Sfântului Mucenic Anastasie Persul a stat contemplarea icoanelor sfinţilor mucenici într-o biserică din Hierapolis (Siria), iar Sfântul Eustatie Plachida a devenit creştin după apariţia minunată între coarnele cerbului pe care-l vâna, a icoanei lui Hristos.
Icoanele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului au îndeplinit frecvent şi rolul de protectoare (palladium) ale cetăţilor Imperiului Bizantin, îndeosebi ale Constantinopolului. Purtată în procesiune pe meterezele cetăţii Edessa, de către episcopul Eulalie, în timpul asediului persan din 544, Sfânta Mahramă a îndepărtat pericolul, întorcând flăcările împotriva vrăjmaşilor, arzându-i, „precum odinioară [flăcările] cuptorului [în care se aflau cei trei] tineri, [i-au ars] pe caldeeni (cf. Dn. 3,23)”. Icoana Maicii Domnului Hodigitria a salvat Constantinopolul de atacurile avaro-slavilor în 626 şi cel al arabilor din 717. Dar sfintele icoane sunt în acelaşi timp şi protectoare ale caselor şi prăvăliilor, aşa cum o arată aşezarea icoanelor Sfântului Simeon Stâlpnicul la intrarea atelierelor din Roma, ori ajutătoare ale păgubiţilor, ca în cazul icoanelor Sfântului Mucenic Teodor Tiron sau a Sfântului Mucenic Mina.
Dacă prin sfintele icoane cinstirea credincio­şilor se adresează persoanelor sfinte reprezentate, tot astfel şi necinstirea sau profanarea icoanelor implică necinstirea prototipului însuşi. Astfel, o relatare atribuită Sfântului Atanasie cel Mare, descrie cum icoana Mântuitorului de la Beirut, a fost supusă profanării de către un grup de iudei, urmând exact etapele Patimilor Domnului. În momentul în care aceştia au lovit cu lancea în locul în care era reprezentată coasta Domnului, „a curs din ea sânge şi apă din belşug”. Aceeaşi minune s-a petrecut şi în momentul în care un arab a săgetat genunchii Maicii Domnului dintr-o icoană aflată într-o biserică din Cipru, ori când un altul a înfipt o săgeată în umărul Sfântului Teodor Tiron din icoana sa aşezată într-o biserică de lângă Damasc, profanatorii fiind pedepsiţi pentru nelegiuirea lor. Nu în ultimul rând se cuvine menţionată plecarea miraculoasă pe mare din Constantinopol, în timpul prigoanei iconoclaste (sec. 8-9), ale icoanelor Mântuitorului (către Roma) şi Maicii Domnului Portăriţa (către Muntele Athos).
Departe de a fi un simplu mit sau de a putea fi considerate, fără discernământ, simple falsuri, nenumăratele minuni săvârşite prin sfintele icoane mărturisesc faptul că prin acestea se revarsă asupra credincioşilor har dumnezeiesc, spre sfinţirea şi tămăduirea sufletului şi ­trupului lor.

Ştefan Ionescu ‑ Berechet

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *