Am întâlnit ţigani credincioşi

Etnia rromă a fost privită întotdeauna de majoritari ca o lume exotică, cu legile ei, românul întinzând însă mereu o bucată de pâine ţiganului nomad. Răsplătindu-i meşteşugul, dar sancţionându-i totodată orice încălcare a rânduielii, majoritarul l-a obligat pe nomad să se supună legii pământului. Ce i se poate reproşa majorităţii este însă faptul că a ­observat doar arareori că există şi ţigani credincioşi…

Plecaţi din India în urmă cu 1000 de ani

Privitor la originea ţiganilor, Europa s-a dumirit destul de târziu, confundându-i vea­curi de-a rândul cu egiptenii. Abia în secolul al 18-lea s-a putut stabili cu exactitate, pe baza studiilor lingvistice, apartenenţa ţiganilor la poporul indian, limba acestora fiind derivată din vechea sanscrită. Sanscritologii şi etnologii au ajuns la concluzia că ţiganii se trag din triburile nomade din statul Punjab, din nord-vestul Indiei. Aceste repere nu i-au dat pace nici lui Ceauşescu, care plănuia o cercetare mai amănunţită asupra locului de origine a ţiganilor. Se pare că acest trib nomad, din pricina atacurilor musulmane, din jurul anului 1000, asupra Indiei, a pornit spre apus. După unele surse însă, ţiganii se aflau deja în Persia, încă din sec. al 9-lea. Multitudinea de termeni persani şi armeni din limba ţigănească dovedesc faptul că în aceste ţări ţiganii au stat o lungă perioadă de timp, după care s-au împărţit în trei ­grupuri.

Atsiganos

Primul grup s-a îndreptat spre Egipt, un altul spre nordul Mării Negre, iar un al treilea s-a stabilit în Imperiul Bizantin. Confundaţi cu o sectă eretică, în Bizanţ li s-a dat numele pe care îl poartă astăzi – ­atsiganos (de neatins). Turcii îi vor împinge pe ţigani în Balcani, dar aceştia vor atinge în puţină vreme marginile vestice ale Europei, fiind menţionaţi, încă din anul 1425, în Spania. Deoarece meşteşugurile erau mai dezvoltate în apus, ţiganii, respinşi şi dispreţuiţi în vest, se aşază cu precădere în estul Europei. Aici, ei ajung destul de repede robi, mai întâi în mâinile voievozilor, iar mai apoi pe moşiile mânăstireşti ori boiereşti. La români, nu numai ţiganii au fost sclavii, ci şi alte neamuri, mai cu seamă tătarii. La rându-i, hanul tătar dispunea de o mulţime de robi dintre popoarele slave ori dintre români. După dezrobire, în anul 1856, ţiganii, răspândiţi în toată Europa, nu progresează decât individual, fiind preocupaţi arareori de limba ori cultura ţigănească. Este posibil ca înseşi diferenţele mari dintre diferitele „naţii” ţigăneşti să fi contribuit la acest fapt.

Biserica şi intelectualii rromi

Biserica Ortodoxă Română, încă din 1856, prin ierarhii săi, a încercat să-i sprijine pe ţigani în diferite moduri. Nu a fost deloc uşor pentru Biserică, la jumătatea sec. al 19-lea, să susţină la studii, chiar şi la Paris, mai mulţi studenţi de etnie rromă. Nici astăzi nu i se poate reproşa Bisericii că nu poartă grijă de această etnie. Concludent este faptul că peste 30% dintre asistaţii sociali ai Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt rromi. Poate că Biserica este cea mai receptivă instituţie la cerinţele şi iniţiativele credincioşilor acestei etnii. Astăzi, însă, nici intelectualii rromi nu mai stau cu ­mâinile în sân…

Cultură şi credinţă ţigăneasă

Luna trecută, la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti, a avut loc lansarea primei cărţi de rugăciuni în limba ţigănească, apărută cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Teoctist şi prin purtarea de grijă a P.S. Varsanufie Prahoveanul. Ostenitori: preoţii Mihai Hau, Ioan Pop şi Nicolae Fieraru. Dar, pentru a primi cu toţii o lecţie de smerenie, nu a participat la eveniment principalul truditor al acestei cărţi esenţiale pentru rromi – filologul, actorul şi bunul creştin Sorin-Aurel Sandu, tălmăcitorul acesteia în limba ţigănească. Părintele Nicolae Fieraru şi soţia traducătorului, sociologul Mariana Sandu, ne-au vorbit îndelung despre ostenelile tălmăcitorului, care a realizat în premieră această lucrare. Nu a fost deloc uşoară echivalarea termenilor teologici într-o limbă ţigănească destul de puţin cultivată literar. Din relatările doamnei Lavinia Olmazu – filolog, am reţinut că urmează să fie tălmăcite, în curând, în ţigăneşte, o Biblie pentru copii şi un ­catehism ortodox.

Ecouri încurajatoare

După lansare, am stat de vorbă cu mai multe persoane de etnie rromă, privitor la inedita apariţie. Sociologul George Rădulescu consideră că relaţia (prin rugăciune) a omului cu Dumnezeu în propria limbă este deosebit de importantă. Pentru a înţelege mai bine acest fapt, ne dă exemplul stânjenelii unui român care ar trebui să se roage în englezeşte. Tudorache Nicuşor, student în anul I la Teologie-Pastorală, prezent la acest eveniment are, de asemenea, cuvinte de apreciere la adresa minunatei apariţii editoriale, elogiind B.O.R., care, din fonduri proprii, a reuşit să tipărească 5.000 de exemplare, spre a fi difuzate gratuit persoanelor de etnie rromă. Un frumos cuvânt la această manifestare a avut şi domnul Vasile Ionescu, din partea grupului de iniţiativă al Memorandului „Supplex Libellus Atziganorum”. P.S. Varsanufie Prahoveanul, cu care am stat de vorbă la finalul manifestării, consideră cartea de rugăciuni doar un început în purtarea de grijă a Bisericii pentru toţi fiii săi duhovniceşti. La Radu-Vodă, s-au citit în limba ţigănească Apostolul, Crezul şi o mulţime de alte rugăciuni. Pentru români, desigur, au răsunat exotic. Pentru persoanele de etnie rromă (atât de cuviincioase în comportamentul lor), a reprezentat mult mai mult. A fost imposibil să nu remarcăm acest fapt. Surpriza cea mare am avut-o însă la nici 3 ceasuri după ce am plecat de la Radu-Vodă: o florăreasă ţinea deja cartea de rugăciuni în mână, buchisind-o…

Gheorghiţă Ciocioi