LOADING

Type to search

Intelepciunea Maicii Sinclitichia

Ortodoxie si traire

Intelepciunea Maicii Sinclitichia

Share

In fiecare zi, prin frumustea ei, Tu Doamne îmi dovedeşti dragostea Ta. Mă înalţ pe vârfuri, ca să ating coroana copacului răsturnat al iubirii, cu rădăcini în Cer.

Ce minunate sunt dimineţile, peisajele cu nori ale cerului, sentimentul că văd viaţa prin voalul copilăriei. După ce lumea din jurul meu se deşteaptă şi începe să-şi transmită ştirile, planurile, necesităţile, spaimele… raţionalitatea ei mă striveşte. Această agitaţie, într-o cetate care nu-şi începe dimineţile cu rugăciune, transformă peisajul plin de culoare al răsăritului în gravură cenuşie.

Răsfoiesc un album de Altdorfer: Schiţe care păstrează totuşi misterul Tău. Iubesc creaţiile care Te aduc în lume, fără a încerca să Te explice. Logica Prezenţei Tale printre noi, argumentaţia înţeleaptă, nu fac decât să Te alunge.

-Aş vrea să nu mă mai tem de durere, să nu aştept de la medici rezolvarea ei, spune femeia condamnată. Să pot renunţa la programarea pentru tratament în zi de sărbătoare, ca să asist la Sfânta Liturghie.

Ce este mai plin de desfătare decât a fi împreună cu Tine, Dumnezeul meu? Simt că mă iubeşti la nebunie. Uneori, îmi spui aceste vorbe prin guriţa nevinovată a copilului. Declaraţia ei continuă de iubire îmi confirmă prezenţa Ta. Am ajuns să nu mă mai îndoiesc nici o clipă de Iubirea pe care mi-o porţi. Pândeşti un moment în care sunt singură şi îţi lipeşti Sfânta Inimă de a mea. Este copleşitor.

Dintotdeauna mi-am dorit să-L mărturisesc pe Hristos prin viaţa mea. Am acum sentimentul că se apropie întâlnirea totală cu El. Nici nu mai pot mânca, iar pacea nu mă părăseşte.

Fragmente de clipe trăite şi locuri prin care am trecut mi se derulează uneori, dar starea de păcat din acele timpuri nu mai conţine reproşul, sufletul meu s-a eliberat, ar putea zbura spre Tine oricând. Nu vreau să-Ţi pun condiţii pentru continuarea vieţii mele pe pământ, deşi copilul este prea mic, are nevoie de mine. O sănătate precară, un corp distrus, nu sunt motive să nu Te pot întâlni şi aici; dacă Tu mă ajuţi să îndur.

Sunt departe de a fi perfectă. Durerea pe care o aştept în orice clipă mă ajută să nu-mi pierd simţul păcatului, să accept atitudinea de umilinţă în fiecare ceas, nu doar când merg la mărturisire. Starea mea, de amânare a rezolvării unor probleme de sănătate, seamănă cu o anticameră cerească. E ca şi cum mereu aş aştepta sosirea duhovnicului, prins însă de alte slujiri. Până nu voi discerne păcatele, oricât de vechi, pe care nu le-am spus, el nu va sosi. Zborul meu îngeresc nu va înlocui starea umilinţei.

*

Nu sunt de invidiat oamenii înconjuraţi de slava omenească, fiindcă aceasta face anevoie de obţinut rodul ceresc.

Spune Maica Sinclitichia: „Dupa cum sămânţa nu poate fi în acelasi timp şi plantă, tot aşa noi nu putem fi în acelaşi timp înconjuraţi de slava omenească şi cu rod ceresc.”

Ce ne-ar putea face să ezităm în această alegere, adică să tânjim la slava omenească? ea este amară, atrăgând invidia, loviturile neaşteptate şi ispita mândriei, pe când rodul ceresc este tainic şi dulce.

Şi totuşi, râvnim să ne realizăm şi suferim când înzestrarea noastră rămâne în umbră. Cred că Îngerul însuşi ne fereşte adesea de gloria lumii, aşa cum ne fereşte de orice lucru care ne-ar face rău.

Când ai zborul îngeresc în tine, dorinţa cea mai arzătoare este să nu te potopească grijile, ca să-ţi poţi compune culoarea unei zile după înclinaţia sufletească liberă, nu să fii purtat de colo-colo în lume şi pus să aştepţi la uşile ei. Grija rezultă din sentimentul nesiguranţei că micile tale puteri îţi vor ajunge, ca să te întorci din viclenia şi năravurile oraşului la oaza ta de pace, fără să fi pierdut ceva din ceea ce făgăduiseşi Domnului. Spune maica Sinclitichia:

„Aici, jos, nu putem deveni fara grijaCine crede ca sta in picioare, sa ia aminte sa nu cada  zice Scriptura. Navigam in nesiguranta.”

A veghea, deşi pare un exerciţiu static, presupune o continuă generare şi concentrare a energiei tale.

Dacă ar fi cu putinţă, doar prin paza gândului sau a faptei repezite să evităm nepăsarea, adică entropia care împuţinează viaţa sufletească, pietrificând-o, pedagogia durerii ar deveni inutilă. Dar cheltuim prea mult timp ca să păstrăm elasticitatea corporală, pe când pentru menţinerea supleţii sufleteşti nu facem destule alergări, nu programăm ore de jogging în orarul zilnic…

Înţelepciunea Maicii Sinclitichia ne descrie pericolul nepăsării celor ce se lasă absorbiţi de răutatea neiubirii.

Scapă-mă, Doamne, de nepăsarea care îndepărtează de mântuire!

Ştiu că, prin această rugăciune, cer de fapt durerea, căci numai ea ne ţine departe de nepăsare.

Îi caut pe oamenii durerii. De la ei îmi rămâne să învăţ cea mai pură şi concentrată filozofie.

Elena FRANDES

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *