Într-o noapte albă…

Iarna s-a gătit în strai de sărbătoare. Mai întâi a cernut de colăcei. Apoi a învelit câmpul cu o plapumă de nea ca să doarmă somn dulce grâul sub ea. A îmbrăcat copacii în cămăşi poleite iar pe crenguţe a aninat clopoţei de argint.Cling!

Zboară gândule, zboară! Ieşi în întâmpinarea Fecioarei căci iată vine, vine purtând la sân mântuirea. Zboară suflete, zboară! Aleargă înaintea Domnului căci iată S-a născut pentru tine ca să-ţi fie prieten şi frate. Vietăţile pământului toate s-au ascuns ca să facă loc omului. ”Cântaţi Domnului nostru, cântaţi! Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! ”Noul Adam şi Eva cea nouă care a aruncat în genunea timpului toată dorirea omenească şi s-a înveşmântat cu smerenia.Maica şi Fiul călătoresc apre ieslea din Bethleem. Acolo, printre dobitoace a vrut Domnul să se nască. Acelea L-au cunoscut şi L-au primit. Fecioara Îl poartă în braţe pe Dumnezeu. Câtă dragoste îi uneşte pe cei doi! Din preaplinul ei, dragostea se revarsă peste întreaga fire înobilând-o, înoind-o. Fără laudă, fără trufie, toate răbdându-le, toate nădăjduindu-le, singura care nu cade căci este dumnezeiască. Dragoste care izvorăşte din Tatăl şi creşte la sânul Maicii. Merge până la sacrificiu: tăcută, dreaptă, curată.

Bucură-te suflete şi te cutremură că S-a născut Izbăvitorul ca să ia asupra Sa păcatele tale şi să le poarte de la iesle până la Cruce. Natura se bucură de naşterea din nou a omului: ”Cerurile spun slava Lui Dumnezeu …”, dealurile saltă „ca berbecii”, stelele strălucesc , îngerii cântă, omenirea …aşteaptă. Hristos vine să facă ascultare pe pământ. Pe dinaintea Lui trece făţărnicia, nedreptatea, grosolănia, minciuna, pizma. Dar şi curăţia, recunoştinţa, fapta bună, gândul smerit. El Se dăruieşte tuturor fără să aştepte răsplată sau laude. Vrea doar ca fraţii Săi mai mici să înţeleagă că El a venit în lume să le fie călăuză spre patria cerească. El nu se uită la faţa omului ci la inima lui.

A venit Mesia! N-a venit să judece, nici să osândească ci să răscumpere, să mângâie, să vindece, să dăruiască, ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”. El a venit în lume ca să-şi împartă moştenirea cu ceilalţi. Taina cea din veci ascunsă se descoperă în mii şi mii de inimi. Dar omul căzut din dragostea dintâi nu poate înţelege adâncimea dragostei şi măreţia jertfei. Această dragoste unică, atotcuprinzătoare îi pune omului înainte mai întâi nădejdea: ”Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi numele Lui va fi Emanuel care se tâlcuieşte –cu noi este Dumnezeu”. Apoi îi dăruieşte bucuria: „Nu vă temeţi că iată vă binevestesc bucurie mare care va fi peste tot pănântul. Că vi S-a născut azi Mântuitor care este Hristos Domnul în cetatea lui David”. Urmează binecuvântările, minunile, Lumina. Soarele dreptăţii îi cheamă la El pe toţi cei necăjiţi şi împovăraţi. „Veniţi la Mine toţi…” ca să lucreze faptele Luminii şi să umble cât este Lumină. Pe unii i-a transfigurat, pe alţii i-a orbit. Şi peste întreaga lume se aude Cuvântul ieşit din Tronul dreptăţii divine. Înaripat, de viaţă făcător, purtat până la marginile pământului aşa încât nimeni să nu spună că n-a ştiut.Cuvânt – mângâiere pentru cei săraci cu duhul sau cuvânt-bici pentru cei ”tari în cervicie”.

Într-o noapte albă S-a născut Hristos

Mielul din vecie, blând şi luminos!

Tudora Luca