Octombrie ploios

 

Prin acest Semn vom învinge!

Formele noastre religioase sunt prea încorsetate. Suntem prea rigizi. Prea ipocriți. Dacă torni asfalt pe ploaie, nu o să iasă curcubeul pe carosabil… Când fentezi Porunca, intri într-un lanț vicios, dar mai ales amăgitor. Procedurile trebuie respectate, altfel totul devine haotic, iar Creatorul armoniei nu bunecuvintează dezordinea. În mall s-a plantat un labirintpentru tineri. Dar tot mall-ul e un labirint al consumerismului. Părintele Porfirie ne avertizează că orice om gol de Hristos este lovit în plin de invidie, de lăcomie, de mândrie, de mânie, este capturat în lanțurile viciilor. Oamenii cer bani pentru orice și nu oferă pentru nimic. Suntem profund materialiști, egoiști. Reducem totul la bani. Un truism devenit clișeu. Sunt puțin dezamăgit, atât. Nimic serios în raport cu veșnicia. Și când mă gândesc că Hristos nu a pus mâna pe vreun ban!!! Și a fost vândut cu prețul unui sclav în piață… Zornăitul banilor nu ne lasă să ne liniștim defel.

Suntem zidiți din lumină, iubire și adevăr.

Iisus Hristos BIRUIE!


Suntem, de fapt, creați după chipul divin, iar noi imităm altchip. Suntem toată ziua în genunchi, pentru că dimineața suntem în picioare. Dacă am fi în fiecare dimineță în genunchi, la rugăciune, am fi toată ziua în picioare. Acum ni se fură timpul. Este cea mai mare hoție, pe față, iar noi ne facem că nu vedem. Hoțul Baraba a fost ales acum două mii de ani de mulțime și alegerea se repetă zi de zi. Alegem hoți, fără să avem argumente. Am intrat într-o logică a absurdului, a ridicolului. Un prieten enunța de curând: Decât un ipocrit creștin, mai bine un ateu cinstit. Vorba lui Pleșu: Nici așa, nici altminteri. Un creștin nu trebuie să fie ipocrit, ci pildă de viețuire frumoasă.

Neagoniseala este mai bună decât toate!

Ce mult seamănă cu părintele
duhovnic Gheorghe…

Este un secret uitat de noi. Orbiți de carieră, omitem esențialul, unirea cu Dumnezeu. Cred că oamenii vor o Biserică empatică, chiar dacă mai săracă… Tocmai s-au împlinit 22 de ani de la trecerea la veșnicie a părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog universal al secolului al XX-lea. Spunea lucruri atât de înalte, încât avem mult până să le și pricepem. Este din altă lume, de la Dumnezeu. Povestește despre Rai cu atâta spontaneitate, încât nu ai cum să te mai îndoiești vreodată. Ne-a convins că nu există pe lume vocație mai frumoasă decât cea de Creștin! Nu ridica niciodată vocea și nu era aspru cu nimeni. Era de o blândețe mesianică. Ne-a lăsat Testament o Dogmatică înnoită, plină de Duhul Sfânt care i-a inspirat pe Sfinții Părinți. Orice creștin trebuie să citească această carte… A tradus Filocalia chiar și cu degetele înghețate… Nu s-a lăsat, nu a dezertat, ci a propovăduit Iubirea chiar și în celulă. Recunoștea că nu era un bun cântăreț, dar compensa cu o predică îngerească. Exact când vroiam să renunț, gata!, să nu mai scriu, mi-a scris Dl. Dumitraș, nepotul părintelui, încurajându-mă. A fost un moment decisiv. Epilog la cărțile părintelui:

  1. Un creștin se bucură pentru ce un păgân se întristează.
  2. Un creștin iasă din temniță și se bucură din plin de lumină.
  3. Un creștin dobândește totul abia după ce renunță la tot.
  4. Un creștin are menirea de a se ridica la contemplarea mistică a lui Dumnezeu, Rațiunea Supremă.
  5. Un creștin care practică asceza își umple ființa cu harul, un conținut care depășește această ființă.
  6. Un creștin nu are cum să mai rămână blazat sau indiferent, deoarece a primit harul, adică un conținut impregnat de transcedența divină.
  7. Un creștin crede și nădăjduiește că Dumnezeu îl va înțelepți, îl va elibera, îl va îmbucura, îl va înminuna, îl va sfinți.

Sfinții sunt înțelepți, plini de râvnă, pragmatici, ancorați în veșnicie. Se pun pe ei în slujba lui Dumnezeu și mărturisesc cu multă ardere că nimeni nu îi poate despărți vreodată de iubirea lui Dumnezeu. Ei pregătesc oamenii în Biserică pentru Împărăția lui Dumnezeu. Sfinții sunt îngemănațiîn mărturisire. Nu încetează să ne spună cât bine le-a făcut lor Dumnezeu. Ei ne pregătesc pentru întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Sfinții ne trezesc din inconștiență și ne așează în slujba dăruirii. Vor să înțelegem cât de înșelătoare este fericirea lumească și cât de mare este bucuria veșnică.

Suntem în toamna vieții noastre, dar iarna e scurtă, repede vine Primăvara învierii.

Simplitate

Ne înfumurăm, părăsim prea ușor smerenia, avem pretenții, ne credem pregătiți, vrem avantaje boierești, uitând și ceea ce e important, dar mai ales ceea ce e urgent. Putem să îi avem modele pe sfinți! Modele de răbdare, de credință, de râvnă. Doamne, ajută-ne să trăim după modelul sfinților Tăi! Ei sunt prietenii Tăi, casnicii Tăi, ei sunt galeria care ne încurajează: Și voi veți reuși, prin Hristos! Încă mai putem reveni asupra frazelor și a implicațiilor acestora (Sf. Isaac Sirul), încă nu s-a pus sigiliul, mai este timp de pocăință…

Sfântul Petru explică de ce nu poate renunța: este la mijloc mântuirea tuturor.

Slavă Ție, Doamne!

Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța care rodește în inimile noastre, după ce am plivit buruienile. Trei tipuri de proprietari de pământ sufletesc intră în insolvență: indiferenții, superficialii și lacomii. Scapă doar cei blânzi. Dacă vor rodi toate semințele, cu atât mai bine. De fapt, ar putea rodi toate, dar nu vor. Spinii sunt fariseii care ACAPAREAZĂ totul, nu lasă și pe alții… Secretul este perseverența: până la urmă, cele îngrijite vor rodi. Educația acordată copiilor va da roade într-o bună zi, cu voia lui Dumnezeu. Suntem nimic altceva decât grâu curat, adus lui Dumnezeu. Cum rodește sămânța? Doar prin purificarea țarinii. Pe o țarină plină de gunoaie nu poți cultiva cartofi. Dacă o plantă trebuie îngrijită, cu atât mai mult sufletul.

Nu putem reuși fără o râvnă apostolică.

Prea Sfințitul Vasile Someșanul

Împătimiți, plini de noroi, împotmoliți, vedem cu greu Cerul. Decăderea nu duce la deznădejde, câtă vreme Îl avem pe Cel ce ne vindecă alături. Evlavia ne poate limpezi, ne poate pune ordine în suflet, ne clarifică prioritățile și ne oferă soluțiile. Pentru că avem mereu în vedere Ținta. Știm Unde vrem să ajungem. Să nu uităm în fața Cui stăm, ca să nu uităm cum să ne purtăm. Să trăim prezența lui Dumnezeu! Să ne eliberăm de prostii, ca să putem simți bucuria. E nevoie de multă râvnă, nu se poate fușări mântuirea, nu merge. Aici nu putem fenta. Preocuparea noastră este să Îl reținem pe Dumnezeu în viața noastră!

Retragere şi isihie…

Bucură-te, bucuria noastră!

Chiar în lume trăind, poţi să nu mai participi deloc la acţiunile necreştine. În cetate, poţi imita pe îngerii nevăzuţi din munţi, pustnicii. Intri într-o lume contemplativă. Te aperi de asediul patimilor. Dai o replică, nu te laşi înfrânt. Nu pentru că îţi impune cineva din exterior, ci doar pentru că eşti convins că ai găsit adevărul şi nu mai vrei să îl pierzi. Scapi de agitaţie, de tot gunoiul, te laşi curăţat. Îţi încarci bateriile, te eliberezi, prinzi forţă din puterea harului.

Nefericiți sunt distrugătorii de pace!

Sursa: www.erepublik.com

Războiul este imaginea clară a iadului, a lipsei iubirii, a uciderii crude, fără milă. Suntem hrăniți cu forța cu această cultură a violenței, prin filme, jocuri, știri. Suntem asediați. Doar-doar om intra în panică, adică în deznădejde. Aici e miza: puțini își pierd credința, dar mulți își pierd speranța. Conflictul nu aduce niciodată ceva bun, nu stoarce decât răul din noi, multiplicându-l, în loc să îl eradice. S-a descoperit o necroplă în Nubia, veche de mii de ani: peste jumătate din cei înhumați prezintă semnele unei morți violente. Aceeași concluzie vine și din Britannia medievală sau din Țara Sfântă măcelărită de Antioh IV Epifanes. Războiul rece e un non-sens, de parcă ar putea fi și un război cald. Victimele nu simt diferența. Iubirea înseamnă liniște, iar războiul încordare maximă, iadul pe pământ. Și mercenarii se mai miră de ce antibioticele cumpărate propriilor copii nu mai dau rezultate… Tensiunea aceasta este o hărțuire nervoasă, o îndobitocire. Omul care nu devine înger, se preface în animal. Războaiele separă oile de capre: martirii nu sunt în același loc cu criminalii. O țară care întreține războiul, crima, poate fi creștină??? Și ce se întâmplă cu orfanii rămași printre ruine, fără hrană, fără părinți.

Cu cât știi mai multe mărturii, cu atât totul devine o enigmă.

Reduta, adăpostul, magnetul

Mărturiile ne trezesc. Au această menire. Nu sunt clișee. Îți dai seama cât de departe ești de starea în care ar trebui să fii. Până acum nu știai și credeai că ești aproape. Te înșelai. Ești dezamăgit, pentru că ai fost amăgit înainte. Imaginile sfinților sunt creionate liturgic. Este o realitate dincolo de lumea asta. Mărturiile nu caută senzaționalul, ci eliberarea, profunzimea. Sunt vești bune, într-o lume negativistă, panicardă. Fiecare mărturie ne sporește nădejdea, ne întărește credința și ne provoacă iubirea la acțiune față de văduve, orfani și oropsiți.

Dăm Cezarului ce i se cuvine, fără să uităm de Dumnezeu.

Un bănuț poate ferici un suflet nefericit

Echilibru, cumpătare, dreaptă măsură. Asta recomandă Părinții Sfinți. Creștinii minoritari într-un imperiu păgân nu s-au descurajat nici din cauza persecuțiilor, nici din cauza faptului că erau înfometați. Erau bucuroși, pentru că Îl dobândiseră pe Hristos și nu se mai puteau despărți de El. Nu aveau cum. O dată ce guști o fărâmă de veșnicie, nu mai vrei să pierzi acea bucurie inimaginabilă. Tocmai din acest motiv, creștinii evitau corupția păgânilor, practicând virtuțile. Nu participau la aberațiile păgânismului, ci frângeau pâinea în catacombe. Nu se gândeau la dinari și comploturi, ci ajutau săracii. Zi de zi. Își purtau crucea. Zi de zi. Erau modești. Zi de zi. Nimeni nu îi putea despărți de dragostea lui Hristos cel Înviat. Nu doreau să facă un rai pământesc, nicidecum. Sfânta Haritina, de exemplu, a rămas nevătămată, deși torționarii o batjocoreau cumplit. Și ca ea sunt câteva milioane!

Familia lui Dumnezeu suntem noi!

Omul zidește altare și invocă Numele

Toți cei ce suferă au un secret comun cu divinitatea. În Arcă este loc pentru toți. Și melcul a reușit să ajungă! Pustnicii sunt îngerii nevăzuți din munți. Pentru ei mai ține Dumnezeu lumea. Jandarmii vor să salveze un ascet din Munții Coziei, nu își dau seama că ei ar trebui salvați de data asta. Filocalia acestor asceți ne învață să gândim frumos. Să trăim știind că Hristos a murit în locul nostru și ne-a plătit deja debitele. Totul e de la Dumnezeu. Singurul lucru din noi care nu e de la Dumnezeu e păcatul. Deci, nu există absolut deloc pericolul ca Dumnezeu să nu ne ierte, ci doar ca noi să nu mai credem în iertarea Lui. Pentru că El ne răspunde după dragostea Lui, nu după dorința noatră, egoistă. El are un Proiect cu noi: din copii adorabili să nu devenim adulțiposaci!

Ne risipim timpul liber.

Sursa: http://amdoar18ani.ro/

Suntem fericiți, pentru că facem parte din ceva mai grandios și mai de durată decât noi înșine. Ca să rămânem fericiți, să găsim un loc unde să slujim. Să luptăm cu păcatul, pentru că pacatul este moleșirea capacității de a avea sentimente puternice. Deși încă nu făcuse nici o minune până la nunta de la Cana, Maica Domnului știe că Hristos poate face minuni! Valabil pentru toți… Să nu ne lăsăm viețile să fie deturnate spre derizoriu. Un chinez proaspăt botezat a postit timp de opt ani zi de zi, deoarece nu avea calendar european și nu dorea să încalce vinerea! Nu uitați: deși era lovit continuu, Hristos avea o privire blândă! Nu arăta nici un pic de dorință de răzbunare. Curând, degrabă, iute vine Stăpânul întregului cosmos. După ce L-a trădat, Iuda nu s-a mai putut ruga… Să nu Îl trădăm, ca inima să devină o păstrătoare validă a Vieții. Hristos S-a întrupat tocmai pentru ca mântuirea noastră să fie sigură. Doctorul Hristos se operează și pacientul se vindecă… Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă de la tine.

 

pr. Marius MATEI (Florești, CJ)

marius.matei@lumeacredintei.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.