LOADING

Type to search

Jurnal de iarnă

Ortodoxie si traire

Jurnal de iarnă

Share
Mănăstirea Sf. SAVA din Țara Sfântă,
situată pe Valea Judecății,
un loc aparte

Nu știm ce vom face peste zece ani. Viitorul finit este  ecuație cu mai mult de două necunoscute. Paradoxal, veșnicia este o ecuație fără nici o necunoscută: știm Cine ne-o oferă, știm ce trebuie să facem să o obținem. Soluția ecuației este iubirea.

Nimeni nu este exclus! Hristos îi primește cu dragoste pe toți cei excluși de răutatea altora, îi îmbrățișează pe toți cei marginalizați, Se identifică cu ei. Cu cât vor rodi cât mai multe semințe, cu atât mai bine! Oamenii fug singuri din fața iubirii! Se complică singuri, se ispitesc fără rost și se miră că sunt nefericiți.


În Casa Slavei primește-ne, Doamne!

Hristos nu este un oarecare. Nu este un tâmplar onest, cu un bețișor la ureche, preocupat și de partea spirituală. Nu este un dulgher încântat de mesajul profeților. Este mult mai mult de atât. Tocmai asta e principala problemă, cea de raportare: Cine este Hristos pentru mine? El are două nume: Iisus (pentru că mântuiește) și Hristos (pentru că este Preot).

Părintele SAVATIE Baștovoi

Putem să ne ușurăm de greutăți. Putem să fim eliberați. Putem lupta cu mânia! Putem opri lăcomia! De ce să fim lacomi? Dar suntem, o cât de lacomi suntem! Asta e boala secolului, lăcomia… Putem să ne luptăm cu toate patimile din noi! Acesta este războiul sfânt, cel cu propriile patimi. Îmi amintesc o idee a părintelui Savatie: Un milion de femei care plâng… În această seară sunt un milion de femei care plâng. Pentru multe dintre ele, plânsul a devenit ceva obișnuit. Știu, pentru că una dintre ele este mama mea. 

Da, câteva miliarde de oameni care nu plâng! Care nu își plâng păcatele, cărora nu le pare rău că le-au făcut. Câteva miliarde de oameni care nu Îl caută pe Hristos, ci caută doar miliardele de dolari.

Un reper: sfântul!  Întunericul este agresiv, tinde să copleşească lumina, dar sfântul îl înfruntă. Apoi, sfântul participă la stabilirea adevărului. El continuă lucrarea lui Dumnezeu până la sfârşitul lumii. Lui Dumnezeu îi pasă de noi! Este Singurul care ne spune că avem valoare (că nu suntem de nimic). Singurul care îi bagă în seamă pe slăbănogii de noi, pe însetaţii mileniului trei. În labirintul acesta, călăuzirea sfântului facilitează ajungerea la destinaţia dorită. Sfântul ne vindecă de derută! Ne salvează de dezamăgiri, ne privează de încă un eşec în plus. Şi proclamă aşteptarea revenirii, ca la Vitezda. Dar cel mai eficient angajament al nostru rămâne cel de azi. Ne obligă la o întreagădisponibilitate. La cercetarea văduvelor din Sareptele noastre. Cine e celălalt? Este cel prin care Dumnezeu măsoară iubirea noastră. Poate fi chiar cel din autobuzul de dimineaţă. Dimpotrivă, egoismul predispune la accidente (ca şi cum am circula pe sens interzis). Când iubim, mergem pecalea sfântului, către Dumnezeu. Asta înseamnă că Îl întâlnim. De fapt, ni-L dăruim unii altora pe Dumnezeu, Iubirea inepuizabilă. Să Îl alegem pe Dumnezeu, El singur ne oferă infinitul! În inima fiecărui om se ascunde dorinţa după acest infinit…
O portocală,
într-o zi am dăruit o portocală
și am făcut un om fericit
Râul nu curge fără izvor. Lumina nu străluceşte fără soare. Nici noi nu putem trăi (pe deplin) fără Dumnezeu. Dacă ne vedem fără cătuşe, să nu ne credem liberi, până ce scăpăm de patimi, urmând modelul sfântului. Să Îi oferim totul lui Dumnezeu (vom transfera fiinţa noastră în El). Ce vrea Dumnezeu? Să ne dăruim total, să fim disponibili pe deplin, să iubim din toată inima, să ne rugăm din toate puterile. Sfântul este un ciclist care cunoaşte scopul cursei şi pedalează cu înfocare. Profetul este cel care captează apa vieţii în barajul credinţei. Cel care nu refuză darurile divine. Dacă ne vom deschide sufletul lui Dumnezeu, vom fi întăriţi de puterea Lui. Mâinile noastre vor fi în mâinile Lui. Toţi cer un răspuns, trebuie să le răspundem astăzi. Mâine vor trebui alte răspunsuri, pentru alţi oameni, pentru alte probleme.
Cine nu ascultă de glasul Blândului Păstor, acela riscă să fie sfâșiat de lupi, șacali sau mistreți.
Să dobândim cugetul lui Hristos
Părintele Hrisostom, omul bucuriei, ne răspunde la întrebareaCum ne putem mântui? Iată minunatul său răspuns: Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte. Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.
Încă puțin!…
Tehnica ne poate ajuta, dar nu poate suplini viața în sine. Orice exagerare, orice doză prea mare de IT afectează gândirea echilibrată și ne însingurează. Marele Octavian Paler semnala asta de la începutul pericolului: Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpîneşte el tehnica, ci tehnica stăpîneşte pe om. Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur. Copiii sunt mai în siguranță la joacă cu alți copii, nu pe jocuri violente.
Vorbim atât de des despre rugăciune pentru că asta ne lipsește. Niciodată rugăciunea nu e prea multă.
Mereu o reîncărcare, Octavian Paler revine: Există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfîrşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje
Pe peronul vieții, așteptăm Trenul, nu ne apucăm să renovăm gara.
În siguranță doar pe Arcă
Cine vrea să se folosească de ceva, o poate face. Cine vrea mereu să comenteze, la fel o va face, dar se va sminti și se va tulbura fără rost. Inocența constă în a nu judeca pe alții, a nu îi osândi, ci în a fi realist, adică smerit. O inimă curată este cea înfometată de Hristos, după mărturia bătrânului Amfilohie: Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, este iluminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, funcţie de dispoziţia sa interioară şi de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie şi odihnă, altul simte pace, celălalt dorinţa de a se consacra lui Hristos şi o milă inefabilă pentru toţi. Personal, atunci când mă aflu foarte obosit, după Sfânta Împărtăşanie, mă simt ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Sfaturile părintelui Stăniloae, în aceeași notă: „Fii optimist. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice. Slujeşte pe aproapele tău cu toată dragostea şi dăruirea; nu numai cât are nevoie, ci mai mult. Viaţa să-ţi fie hotărâtă, fără compromisuri şi confuzii, limpede. Crezul tău să-ţi fie viu: viaţă, nu teorie. Nu pierde din vedere ţinta spre care alergi; să nu ne înecăm în marea vieţii”.
 
Cel mai important este să nu ratăm mântuirea. Să rămânem în Marea Familie a lui Dumnezeu! Alături de frații noștri, modelele noastre, sfinții: Tecla, Lambert, Iosua…
Prea Fericita TECLA
Cel mai mare păcat al zilelor noastre constă în faptul că oamenii s-au afundat în deznădejde și nu mai cred în Înviere. Trebuie doar să ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim. Biserica triumfatoare in procesiune ingereasca. Cu totii o cinstesc pe Sfanta Tecla, ucenica a Sfantului Pavel. La 18 ani, imbratiseaza credinta. In Antiohia, scapa de fiarele salbatice. Pustniceste pe Muntele Selevchie. Are darul facerii de minuni. Traieste pana la 90 de ani. Este prea fericita, pentru care are o legatura vie cu Hristos Domnul. Este cuprinsa de puterea dragostei Lui (fiind dezlegata de legatura doririi celor pamantesti). Golita de haine, se acopera de marirea slavei Lui. Nu este arsa de foc, avandu-L racoreala. Este pazita de fiare de catre mana Lui. Logodita cu El, este prima mucenita intre femei. Este cinstita intocmai cu apostolii. Tinand faclia credintei, calca puterea focului. Imblanzeste fiarele salbatice. Se roaga pentru imblanzirea noastra (a celor ce savarsim pomenirea ei). Din cer primeste cununa nestricaciosa pe crestet. Face parte din aceeasi liga cu Eufrosina, Xenia, Paraschiva, Teodora, Filofteia, Eufimia, Pelaghia, Taisia, Evlampia, Zenovia, Macrina, Marcela, Cecilia, Varvara, Iuliana, Eugenia, Melania, Apolinaria, Tatiana, Agata, Drosida, Glicheria, Sebastiana, Antonina si Fevronia.


Sf. LAMBERT de Maastricht (17 sept.)
Născut în anul 636, Sf. Lambert a fost ierarh de Tongeren. Datorită intrigilor politice, 7 ani a fost exilat la Stavelot. Împreună cu Sf. Willibrord, propovăduiește Evanghelia păgânilor din regiunea Meuse. Sfintele sale moaște au fost mutate la Liege, înainte ca biserica din Maastricht să fie distrusă (1794). Azi, Lambertusfest este o sărbătoare cu muzică folk, găzduită e Munster.
Sf. DIONISIE cel SMERIT (1 sept.)
Originar din Dobrogea de azi, Sf. Dionisie cel Smerit (Exiguul), a propus numărarea anilor începând cu Nașterea lui Hristos. Face ucenicie alături de celebri călugări sciți, apoi merge în Apus. Cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură și Dogmatica (învățătura de credință), fiind un profesor iubit. A tradus din greacă în latină opere importante ale Sfinților Părinți, contribuind la răspândirea adevărului de credință. A iubit viețile sfinților (îndeosebi Pahomie și Taisia).
Sf. SIMEON Stâlpnicul (1 sept.)
Dintre toate formele de ascetism, stâlpnicia pare a fi cea mai grea pentru un călugăr. Nu e uşor să trăieşti 40-50 de ani pe o platformă de doi metri pătraţi, la 20 de metri înălţime. Bunăoară, cuviosul Alipie a trăit 53 de ani sus pe stâlp: peste capul lui se arăta un stâlp luminat ca de foc. Stâlpnicii depindeau de bunăvoinţa celor ce le aduceau apă şi puţină hrană. Cunoşteau Evangheliile, Psalmii şi Ceasurile pe de rost, ţineau calendarul pe răboj, ziceau neîncetat rugăciunea inimii şi făceau metanii. La baza coloanei se adunau pelerini pentru îndrumare spirituală. Tot aici se slujea Liturghia. Nu e nimic excentric, nu e nici o plăcere bizară să trăieşti suspendat în cer. Nu e un suicid lent: stâlpnicii ating vârste înaintate. Aceşti vulturi ai pustiei sunt în primul rând asceţi. Chiar dacă puţini au sfârşit fulgeraţi, restul nu s-au descurajat. Viaţa pe stâlp e un trai în rugăciune. Stăteau toată ziua în picioare, iar noaptea privegheau ca capul pe balustradă. Îşi petreceau nopţile recitând psalmi. Sfinţilor stâlpnici Maron, Alipie, Simeon cel bătrân, Simeon cel tânăr, Daniel, Lazăr, Mar Zeora, Pavel din Latro, Lazăr Galisiotul, Luca şi tuturor staţionarilor sirieni, rugaţi-vă pentru noi!
Dreptul IOSUA Navi (1 sept.)
Numele lui Iosua nu este legat de INVAZIA Canaanului! Este vorba despre o MOŞTENIRE, nu despre o cucerire. Iosua este executorul testamentar al lui Moise (cf. Bartolomeu Anania). Noi suntem executorii Testamentului (Legământului) de pe Golgota. Moştenirea noastră intră în vigoare prin moartea lui Iisus ÎN LOCUL NOSTRU. Pentru asalt, Iosua foloseşte trâmbiţa. Adică, el cântă, el laudă, el divulgă un lucru esenţial (măreţia Creatorului), el răspândeşte această veste de la (despre) Dumnezeu. Prin trâmbiţă, Iosua face cunoscut un lucru (moştenirea) către toţi. El duce ştirea, mediatizează. Iosua, prin trâmbiţă, spune totul. Este o spovedanie generală. Toţi laudă pe Creator. Ce îi sfătuieşte Iosua: Siliţi-vă să Îl iubiţi doar pe Dumnezeu şi să părăsiţi păcatul! Adică, este vorba despre o strădanie a noastră, o osteneală. Este un efort depus pentru a realiza ceva. Această silire este o stăruinţă, o consecvenţă, o fidelitate. Dar este şi trudă şi seriozitate şi responsabilitate. Da, Canaanul (Raiul) se ia cu asalt. Prin îndurarea suferinţei.Ce este fericirea din Ţara unde curge numai lapte (şi miere): este o stare de mulţumire sufletească (intensă şi deplină), printr-un concurs de împrejurări favorabile, după un Plan al Cuiva. Fericirea este o şansă, o încredinţare, o luptă (cu propriile păcate).
 
Sf, TEODOR USHAKOV, amiral  (2 oct.)
Născut în 1745, Teodor Ushakov a fost cel mai mare amiral din istoria armatei țariste. A eliberat mulți prizonieri de război. Avea o cinste deosebită pentru Sf. Spiridon al Trimitundei. Se retrage din oaste și petrece în rugăciune și ajutorarea săracilor. Trăiește misterul Bisericii, îndrumat de către marele stareț rus Nathanael de Alexeevo.
Sf. OSYTH, pustnică britanică (7 oct.)
A trăit în sec. VII. Născută din familie regală, Sf. Osyth, dorea viață pustnicească. Numai că tatăl ei vroia să o căsătorească cu regele de Essex. Ascultă de tatăl ei, dar, după moartea soțului, își îndeplinește visul de a fi pustnică. Este martirizată de păgâni, prin decapitare. Asemeni sfântului parizian Denis, Sf. Osyth își ridică capul și îl poartă pe mâini, spre stupefacția ucigașilor.
Cuv. IOV de la Poceaev (10 oct.)
Născut în 1551 în Galiția, Sf. Iov a pustnicit în pădurea Poceaevului. Trăiește 40 de ani într-o peșteră, în post și rugăciune. Mintea lui era permanent la Dumnezeu. Nu avea vicleșug. După 7 ani de la trecerea sa la cele veșnice, au fost descoperite sfintele sale moaște. Insista pe faptul că nu doar călugării trebuie să respecte Evanghelia, ci și mirenii, cu treburi și copii.
Cuv. AMBROZIE de la Optina (10 oct.)
A fost întruparea iubirii desăvârșite, un stareț al mângâierii. Citea inimile oamenilor și spovedea zilnic sute de credincioși. Printre ucenicii lui se numără Dostoievski, Leontiev și Soloviev. Asemeni altor mari sfinți ruși (Serafim de Sarov, Ioan de Kronstadt), se vindecă miraculos de o boală incurabilă și se dedică total lui Dumnezeu și slujirii semenilor. Arăta multă iubire, mai ales față de persoanele dezagreabile, încât adeseori uita de sine. Învăța pe ucenici să nu fie mâhniți și să nu supere pe nimeni. Insista pe faptul că iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor.
Sfântul KENNETH, pustnic irlandez (11 oct.)
Născut în sătucul irlandez Glengiven, Sf. Kenneth este cunoscut mai ales sub numele de Canice. Devine monah la mănăstirea galeză Llancanfarn. Devine ucenicul Sf. Finnian și propovăduiește Evanghelia în Scoția. Este prieten apropiat al Sf. Columban și ridică o mănăstire la Kilkenny.
Sfântul DISMAS, tâlharul de pe Cruce
(12 oct.)

Primul om care a intrat în Rai este Dismas, tâlharul care s-a pocăit chiar pe cruce. Celălalt tâlhar se numește Ghestas și a rămas nepocăit. În timpul fugii Sf. Familii în Egipt, același Dismas îi oprește pe colegii lui tâlhari să îi jefuiască pe dreptul Iosif și pe Sf. Fecioară Maria. Este exemplul de revenire a omului păcătos la Tatăl Ceresc.
Sf. MARTIN de Tours (12 oct.)
Născut în Sabaria (azi, Szombathely), Sf. Martin este sfântul protector al francilor, mult iubit de către regele Clovis. De la încăperea în care era păstrată mantia (cappa) sfântului a rămas numele de capelă. Este patronul multor orașe (Buenos Aires, Mainz, Utrecht). Tatăl său era tribun militar, așa explicându-se numele de Martin dat copilului, de la zeul Marte (Martin este de la Marte, iar nu Marius, care provine din Maria/Miriam). Atras de frumusețea creștinismului, Martin se convertește la 10 ani și nu mai părăsește Biserica niciodată. Tatăl său este adesea iritat că fiul său nu aduce jertfe idolilor și îl duce peste tot cu el în campaniile militare, chiar îl înrolează în armată mult mai devreme decât era permis. Dar Martin se poartă cu sclavul primit (era deja ofițer) ca și cu un frate… Trimis în Galia, își dăruiește mantia unui sărac cuprins de frig, deoarece toată solda deja o împărțise cu maximă generozitate. Avea 18 ani și Iisus Domnul îi apare cu mantia pe care o dăruise. În timpul luptelor de pe Rin, împotriva alemanilor, Martin refuză să verse sânge și se propune ca scut uman, dar, inexplicabil, barbarii cer pacea. Decisivă este întâlnirea cu Sf. Ilarie de Poitiers, care îi clarifică multe aspecte alte vieții creștine. Scapă miraculos de tâlhari în Alpi și își convertește mama. Făcut episcop de Tours cu forța, la insistența credincioșilor (ca și Eucher la Lugdunum), trăiește în continuare ca un ascet. Ucenicii lui pescuiesc în Loara și copiază manuscrise, copiind viața primilor creștini.
Hram la mănăstire

Biserica este km 0 al fiecărei comunității. De aici se dă tonul, nu în sens tezist, ci orientativ. Aici este unicul adăpost sigur. Tocmai de aceea, Biserica trebuie să fie misionară, implicată, protejându-și copiii de străini. Numai prin Evanghelie putem înțelege limpede adevărata vocație a noastră.  Tragedia constă tocmai în neînțelegerea rostului nostru aici. Și pierdem tot mai mult din înțelegerea duhovnicească…

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Stories