Lege și om

În lumea noastră de aci a trebuit să fie lege și să fie judecată. Acum nici nu se poate; este în firea vieții obștești. Legea organizează această viață și o îndrumează.

Omul este o ființă complexă care depășește dimensiunea socială a vieții. Acest lucru, legea și mântuitorii ei îl ignoră cu desăvârșire, ceea ce duce la înlăturarea forțelor individuale creatoare, la oprimarea ritmului ascendent și pozitiv al vieții spirituale. În acest fel, legea expresiei firească a societății, este un clește nimicitor al omului duh și destin superior.

Așa cum ne arată îndeosebi ultimele două veacuri, legea nu are legături directe cu viața, viața omului pe care nu o cuprinde și pe care trebuie să o cuprindă, pentru că vrea s-o îndrumeze. Excesul de abstracție al omului modern a nesocotit până la distugere omul concret, omul viu. O cunoaștere a legilor și ușurința de înfătui legături logice i s-au părut îndeajuns conducătorului pentru a ferici lumea întreagă. Viața însă trece fără să fie luată în seamă, ceea ce a dat naștere în bună parte dramei omului modern.

De aceea când suntem puși judecători peste oameni, adică peste ceva care prin natura sa nu este mai prejos de noi, trebuie să luăm în seamă omul concret, omul viu. Fiecare dintre noi este un ,,caz aparte”, o făptură plină de taină cu rostul său propriu. A cunoaște legile și a judeca abstract după ele este o mare greșeală; duce la suferință nemeritat, la negarea vieții.

În acest domeniu, ca și în medicină, poți fi plin de știință și de carte, dar dacă nu cunoști bine omul pe care îl tratezi, omul viu, individual, toată acestă știință nu folosește la nimic sau mai precis dăunează.

Lege și om nu se cuprind. Și de nu putem îndrepta lucrurile desăvârșit, a ne da seama de acest lucru este încă un merit.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea – Editura Vremea, București, 2006.