LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Maria Magdalena, pustnica de pe Sinai, prietena românilor

Share
schit biserica crestina

Gebel Musa – muntele lui Moise, cum îi spun beduinii, Horeb, cum era numit în Vechiul Testament sau Muntele Sinai, cum este cel mai bine cunoscut de către noi, are o tradiție teofanică și anahoretică milenară. Acum mai bine de 3.000 de ani, Moise a văzut pe Horeb Rugul Aprins care ardea și nu se mistuia. Mai apoi, dinlăuntrul Rugului, Dumnezeu, „Cel ce este”, i-a vorbit lui Moise față către față. De atunci încoace, pe înălțimile duhovnicești ale Sinaiului, Rugul Aprins, simbol al Duhului Sfânt, a continuat să ardă în inimile aleșilor lui Dumnezeu. Sfântul Ilie, proorocul de foc, a primit în dar adierea răcoroasă a Rugului Aprins într-o peșteră de pe Horeb. După Înălțarea lui Hristos la ceruri, creștinii au dus mai departe neîncetat, din generație în generație, de la părinte duhovnicesc la ucenic, tradiția vorbirii cu
Dumnezeu și a vederii Rugului Aprins pe același munte sfânt. În secolul VI, Sfântul Ioan Scărarul s-a nevoit 40 de ani în pustia Sinaiului pentru ca flacăra Rugului Aprins să poată aprinde inima sa. La mânăstirile Rait, Sfânta Ecaterina, Faran și în pustiul ce le înconjoară, părinții și maicile vor fi păstrat cu sfințenie secole de-a rândul tradiția anahoretică și isihastp a Rugului Aprins. Nu putem însă să nu ne întrebăm dacă au mai rămas și astăzi pe Muntele Sinai urmași de taină ai profeților Moise, Ilie sau ai Sfântului Ioan Scărarul.

Răspunsul ne-a venit cu generozitate de la maica Ecaterina Fermo, actrița româncă care s-a botezat la maturitate, părăsind Teatrul Național pentru a-L cunoaște pe Hristos la El acasă, în Țara Sfântă. Acolo, la Ierusalim, maica Ecaterina a cunoscut o franțuzoaică – Maria Magdalena. Convertită la rândul ei la maturitate, de la Catolicism la Ortodoxie, ea a intrat în monahism și s-a hotărât să calce pe urmele
autorului Scării Raiului în căutarea Rugului Aprins. Tunsă în monahism chiar în Sinai, măicuța Maria Magdalena a trăit ca pustnică tot restul vieții, într-o chilie pe care și-a zidit-o cu mâinile ei în imediata
apropiere a peșterii în care s-a nevoit Sfântul Ioan Scărarul.

 

O fată băiețoasă și milostivă

Măicuță Ecaterina, ați petrecut mai bine de 17 ani în Țara Sfântă. Povestiți-ne, vă rugăm, despre maica Maria Magdalena.

Maria Magdalena ar trebui să fie un exemplu pentru întreaga suflare creștină. Am cunoscut-o în Ierusalim și, cu timpul, am devenit foarte apropiate una de alta. Viitoarea pustnică sinaită s-a născut în Franța, în Provence, într-o familie de institutori. Amândoi părinții erau profesori. Tatăl era directorul școlii de băieți. Ca să nu rămână singură acasă, tatăl său o lua adeseori cu el la școală, astfel că ea şi-a petrecut mare parte din copilărie acolo, printre băieți. Se cățăra pe garduri, prin pomi, se juca cu băieții, se mai și hârjonea cu ei uneori. A trăit o viață băiețoasă, putem spune. A făcut apoi școala și universitatea în Franța. Și după ce a ajuns matură, după facultate, şi-a păstrat ceva din trăsăturile acestea băiețești. Nu pregeta să ia un ciocan, o șurubelniță sau un patent dacă trebuia reparat ceva prin casă. Și asta în pofida faptului că era o tânără foarte frumoasă, feminină, cu niște ochi mari, albaștri. După facultate s-a angajat în calitate de statistician în cadrul primăriei orașului din Provence unde locuia. În această perioadă a lucrat la un proiect pentru care a pregătit o serie de statistici comparative privind nivelul de trai între țările europene occidentale și țările africane. Așa a început să înțeleagă sărăcia, mizeria, foametea cu care se confruntau locuitorii țărilor sărace din Africa. Din acel moment a început s-o mustre conștiința, gândindu-se că în timp ce ea pregătea aceste statistici într-un birou ultramodern din Franța, cu pereți de oțel și sticlă, cu aer condiționat, stând pe un fotoliu foarte comod din piele și având tot ce își dorește, alții suferă de foame, sărăcie și boli. În acele zile a luat hotărârea să meargă în Africa și să vadă cu ochii ei cum trăiau acei oameni. Maria Magdalena, care încă nu împlinise 30 de ani, și-a cumpărat un reportofon, o cameră foto și un cort și s-a urcat în avion cu destinația Africa de Sud.
Ajunsă acolo, și-a instalat cortul pe malul mării, lângă o comunitate de băștinași. Nu venise pentru a se caza la un hotel de cinci stele și pentru a-i vizita și studia din când în când pe băștinași. Nu, dorința ei a fost aceea de a trăi o vreme împreună cu oamenii simpli, exact în aceleași condiții de viață ca ei. Voia să vadă dacă poate. Acest lucru nu a însemnat doar privarea de confortul unei case occidentale, cu tot ce presupune ea: pat confortabil, aer condiționat, apă curentă, baie cu apă caldă, bucătărie utilată și frigiderul plin. Dincolo de statul în cort a trebuit să își asume întâlniri regulate cu iguane, șerpi, tarantule, țânțari și toate celelalte vietăți care-și duceau nestingherite viața prin acea regiune.

Convertită la Ortodoxie în Africa de Sud

Într-o zi, în timp ce se afla în acea zonă din Africa de Sud, s-a întâlnit – într-un mod paradoxal, am fi noi tentați să spunem – cu un preot călugăr grec ce se afla în misiune în Africa. Biserica Ortodoxă Greacă desfășoară o activitate însemnată de răspândire a credinței creștine în țările africane și asiatice. Poți astfel întâlni câte un călugăr grec cu o desagă în spate, care umblă pentru a converti necreștinii la creștinism. Tânăra franțuzoaică a stat multe zile de vorbă cu acest preot. Ea era de religie catolică, mergea la biserică, dar nu era genul de trăitor înfocat al credinței. Provenind dintr-o familie de profesori, avea totuși un minim de cultură religioasă atât despre creștinismul occidental, cât și despre cel răsăritean, oriental. Întâlnirea cu părintele grec a fost providențială. A fost impresionată de statura duhovnicească a părintelui și de învățătura și practica Ortodoxiei. Așa se face că, după câteva zile de discuții intense, acesta a invitat-o în Grecia pentru a cunoaște Ortodoxia la ea acasă. La câteva săptămâni după ce s-au cunoscut, cei doi au plecat cu vaporul către Elada. Ajunsă la Atena, Maria
Magdalena a început să studieze intens istoria și spiritualitatea Bisericii Răsăritene și să participe regulat la slujbele și rugăciunile ortodoxe, luând parte inclusiv la exorcizări. A fost atât de dornică să adâncească tradiția noastră încât a urmat cursuri de limba greacă pentru a putea discuta direct cu părinții și creștinii greci. După trei luni de ședere în Atena, părintele care o adusese în Grecia a plecat pentru o vreme la Muntele Athos. Întors de acolo, i-a relatat Mariei Magdalena fapte minunate despre părinții aghioriți, arătându-i inclusiv filmări din Sfântul Munte. Tânăra franțuzoaică a fost atât de impresionată de cele văzute și auzite încât a început să plângă, întrebându-se unde au fost toate acestea în timp ce ea ducea o viață departe de cele duhovnicești. După o perioadă de intens zbucium interior, s-a hotărât să treacă
de la Catolicism la Ortodoxie și s-a botezat în Atena.

După trecerea la Ortodoxie, sub harul care se pogorâse peste ea la botez, are loc un fenomen miraculos. Toți acești talanți pe care îi avea – inteligența, firea ei bărbătoasă și luptătoare, delicatețea ei sufletească – au fost convertiți de către Hristos spre folosul Bisericii. Maria Magdalena a înțeles faptul că Ortodoxia nu se limitează doar la Grecia. Și-a dorit să cunoască și o altă țară ortodoxă, să vadă cum se trăiește Ortodoxia și pe alte meleaguri. Din discuțiile și lecturile pe care le-a avut în Grecia, a înțeles că România
are spiritualitatea cea mai apropiată de cea elenă. Pe de altă parte, și-a dat seama că era practic imposibil să cunoască spiritualitatea românească fără să cunoască limba română. În Atena a intrat în legătură cu o familie de români intelectuali care munceau în Grecia și timp de câteva luni a luat în mod regulat lecții de limba română de la ei. Era foarte motivată pentru că auzise de marii părinți români care erau în viață. Voia să-i cunoască și să vorbească cu părintele Cleopa, părintele Sofian, părintele Galeriu, părintele Argatu. După ce a deprins destul de bine limba română, a venit la noi și i-a întâlnit pe toți cei patru părinți amintiți mai sus. A fost primită cu brațele deschise. După cum mi-a relatat mai târziu, întâlnirea cu ei i-a lăsat urme adânci în minte și inimă. A plecat din România cu o adâncă bucurie sufletească. Toate acestea s-au petrecut în plină perioadă comunistă, prin anii ’70.

Ce a urmat după această experiență? S-a întors în Franța?

Lucrurile nu s-au oprit aici. Încurajată de experiența pozitivă avută în Grecia și România, a învățat și limba rusă și limba sârbă, vizitând apoi Rusia și Iugoslavia. Maria Magdalena era o fată inteligentă, avea o înclinație către învățarea limbilor străine. După mai bine de doi ani de zile petrecuți vizitând ca pelerin țările ortodoxe, și-a pus în mod serios problema pasului următor. Acesta nu putea să fie decât Țara Sfântă și Ierusalimul, locurile pline de prezența profeților, a Apostolilor și mai ales locul unde Iisus Hristos Se născuse, trăise, pătimise, murise și înviase.

Și-a întins cortul, spunând că vrea să rămână câteva zile acolo, să se roage

Și dumneavoastră când ați cunoscut-o? Erați încă Monica Fermo pe atunci, înainte de călugărie?

Da, în anul 1991, acolo, în Ierusalim, am cunoscut-o. Am devenit repede prietene, mai ales că fiecare dintre noi cunoștea limba maternă a celeilalte și,
mai ales, fiecare dintre noi trecuse printr-o convertire la maturitate. Eu vorbeam bine limba franceză, iar ea vorbea binișor limba română. Mai mult, amândouă ne-am spovedit o vreme la același duhovnic la Ierusalim, un părinte grec, ieromonahul Aristarhos, actualmente Arhiepiscop în cadrul Patriarhiei de Ierusalim. Este de menționat faptul că Părintele Arhiepiscop Aristarhos vorbește bine limba română, fiind duhovnicul multor călugări și maici de origine română ce se află în Țara Sfântă.

După ce ne-am cunoscut, eu am plecat din Ierusalim către Muntele Sinai să vizitez locurile pe care călcaseră atâția sfinți. Nu știam că și Maria Magdalena plecase în aceeași perioadă tot către Sinai cu un grup de pelerini. Ne-am întâlnit cu mare bucurie în fața Mânăstirii Sfânta Ecaterina. De la mânăstire am plecat împreună spre peștera unde s-a nevoit Sfântul Ioan Scărarul, loc care se află la aproape două ore de mers de Mânăstirea Sfânta Ecaterina, în mijlocul pustiului
sinaitic. Drumul, care șerpuiește printr-un pustiu arid de piatră roșiatică, este cu atât mai greu cu cât în timpul verii căldura este copleșitoare, depășind uneori 45 de grade Celsius. Am ajuns acolo sfârșită fizic, total epuizată. Ni se terminase și apa. Luaserăm cu noi apă, însă nu îndeajuns de multă pentru căldura aceea. Îmi aduc aminte că în apropierea chiliei unde a pustnicit Sfântul Ioan Scărarul era un bolovan mare de câțiva metri înălțime, iar la aproximativ 25-30 de metri mai departe erau și vreo 20 de butuci de viță-de-vie. Cum am ajuns acolo, Maria Magdalena s-a așezat sub acea stâncă mare să se odihnească, să stea un pic la umbră. Eram amândouă foarte obosite. Apoi, după o vreme, și-a întins cortul lângă stânca cea mare, spunând că vrea să rămână câteva zile acolo, să se roage. Eu am rămas șocată când am înțeles că vorbea serios. Chiar voia să rămână acolo! Condițiile de trai din zonă sunt foarte neprielnice. Este numai piatră în Sinai. Piatră, stâncă aridă cât vezi cu ochii, lipsă aproape totală de vegetație și o căldură infernală! Nu există apă în apropiere. Apa se află la o distanță de aproximativ trei kilometri și jumătate, lângă bisericuța Sfântului Ioan Scărarul. După ce s-a odihnit, Maria a început să se intereseze de butașii de viță-de-vie. Voia să știe cui aparțin, al cui e terenul. A început să-i întrebe pe niște beduini. A aflat cine este proprietarul. Era unul dintre beduini. L-a întrebat pe acesta care este prețul pentru bucata aceea de pământ. Arabul i-a spus o sumă și au stabilit prețul de vânzare, Maria Magdalena spunându-i apoi beduinului că se va întoarce cu banii. După câteva zile și-a strâns cortul, a plecat la Paris, iar de acolo în Provence, unde avea casa. Și-a vândut tot ce mai avea prin Franța și s-a întors în Sinai, unde i-a dat beduinului banii și a intrat în posesia acelei bucăți de pământ. Părinții fetei muriseră de ceva vreme, așa că era astfel liberă de orice obligație. Apoi, în următorii trei-patru ani de zile, și-a construit singură, absolut singură, din piatră, o căsuță cu trei încăperi în acea zonă pustie, deșertică din Munții Sinai. Căsuța arată minunat și acum, construită fiind din bolovanii care au culoarea unică a Muntelui Sinai, acea nuanță roșiatică cu irizații vineții.

Făcea cruce peste fiecare piatră pentru a fi apărată de șerpi

Este impresionant ce ne povestiți. Aș vrea să încerc să înțeleg cum a luat decizia de a rămâne acolo, în pustiu, lângă locul unde a pustnicit Sfântul Ioan Scărarul. V-a povestit cum de a ajuns la această decizie?

Ea își dorea de ceva vreme să meargă mai departe, să ia o hotărâre în ceea ce privește viața ei în Biserică. Acolo, lângă chilia Sfântului Ioan Scărarul, a stat și s-a rugat. A avut momente de extaz, de trăire în har. Sunt experiențe care nu pot fi descrise în cuvinte. Cei care au ajuns pe Muntele Sinai și s-au rugat au trăit poate câte ceva din aceste momente unice. A dormit câteva zile acolo, cu capul pe piatră. Sacul de dormit mai îndulcea un pic din tăria pietrei, dar piatra rămâne piatră. Ispitele nu au lipsit… La un moment dat a simțit că se mișcă piatra pe care își odihnea capul. Când s-a uitat sub ea, a găsit un șarpe. Șerpii de pe Sinai sunt veninoși. E plin în zonă de șerpi și de scorpioni. Îmi povestea că făcea cruce peste fiecare piatră pentru a fi apărată de Dumnezeu. Și Dumnezeu a apărat-o. Nu a pățit niciodată nimic. Apoi a luat această hotărâre cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a sfătuit și cu părintele Pavlos, un om minunat, duhovnicul ei și duhovnicul Mânăstirii Sfânta Ecaterina de pe Sinai. A luat și binecuvântarea Părintelui Episcop Damianos, Episcopul Sinaiului și a rămas acolo mai bine de 25 de ani.

Să știți că nu i-a fost ușor! Noi ne-am văzut în anii următori destul de regulat la Ierusalim. Muntele Sinai este relativ aproape de Ierusalim, așa că ea trecea prin cetatea sfântă. Îmi povestea că o mare povară a fost lipsa apei. Noi, cei care ne-am obișnuit să avem apă curentă, nu ne imaginăm ce înseamnă să trebuiască să ți-o cari zilnic de la trei kilometri și jumătate. Maria Magdalena trebuia să parcurgă această distanță dus, până lângă bisericuța Sfântului Ioan Scărarul, unde este o sursă de apă, și alți trei kilometri și jumătate întors. Sunt șapte kilometri în total! Uneori parcurgea acest drum și de câte douătrei ori pe zi. Asta pentru că nu putea căra prea multă apă la un drum, căci terenul este accidentat și plin de bolovani. Căldura este năucitoare din luna aprilie până la sfârșit de septembrie. Căra apa în burdufuri din piele de cămilă, așa cum și profetul Moise sau Sfântul Ilie vor fi cărat la vremea lor. Beduinii i-au făcut cadou acele burdufuri din piele pentru a-și putea aduce apă. Sunt foarte bune pentru transportul și păstrarea ei în condiții deșertice. O păstrează la răcoare.

Singură în pustiul Sinai

Și din momentul în care s-a așezat acolo, Maria Magdalena a locuit tot timpul singură?

Da, a locuit singură. Și-ar fi dorit să locuiască cu încă o maică. Ar fi preferat să fie o maică româncă. Se simțea apropiată sufletește și cultural de noi. Pe de altă parte, știa că majoritatea româncelor sunt foarte harnice. Ar fi dorit să împartă grijile locuirii în pustiu și cu altcineva, cu o soră de suflet. Și-ar fi dorit, cred, să-și dedice și mai mult timp rugăciunii și contemplației. M-a invitat și pe mine să mă alătur, să viețuim împreună acolo, pe Sinai. Nu am putut primi. Pe mine nu mă ajută fizicul pentru o viață atât de dură. Ea avea o constituție foarte robustă. Asta deși, v-am spus, era foarte feminină. Era, dacă vreți, și un paradox. Și-ar fi dorit să locuiască împreună cu cineva, cu o maică, cu profil de intelectual. Ar fi vrut ca maica care ar fi venit să locuiască cu ea să știe bine franceză sau engleză. Dar nu numai. Ar fi dorit ca maica respectivă să posede cunoștințe de istoria Bisericii, de filosofie, teologie. Și-ar fi dorit să poată discuta cu cineva apropiat pe subiecte teologice, să se poată sfătui și era greu de găsit acest profil de om și până la urmă nu l-a găsit. Poate că așa a fost voia lui Dumnezeu, ca ea să trăiască singură asemeni Sfântului Ioan Scărarul sau Mariei Egipteanca. Și nu i-a fost ușor. O femeie să trăiască singură în pustiu… Pe acolo mai treceau din când în când beduini. Unde să te schimbi, unde să te speli, unde să-ți faci necesitățile fiziologice? Par probleme triviale, dar sunt foarte reale în mediul acela.

A avut probleme cu beduinii, cu locuitorii Muntelui Sinai?

Nu, nu a avut nici un fel de problemă cu ei. În câteva luni a învățat de altfel araba la nivel conversațional. S-a putut astfel înțelege destul de bine cu ei. Nu este foarte greu să înveți să vorbești araba, am învățat-o și eu binișor cât am locuit la Ierihon. Mult mai greu este să înveți să scrii. Revenind la beduini, ei sunt oameni foarte simpli, iar oamenii simpli au structura aceea sufletească bună. Majoritatea sunt niște oameni foarte curați și la locul lor.

Și unde s-a călugărit Maria Magdalena? Acolo, în Sinai?

Da. Ea mergea destul de des la Mânăstirea Sfânta Ecaterina pentru a participa la Sfânta Liturghie, pentru a lua sfat și pentru a se spovedi la părintele Pavlos. Acolo a și fost călugărită, dar nu a stat într-o mânăstire, ci s-a întors în pustiu, la chilia ei și venea periodic pentru spovedanie la Sfânta Ecaterina. Cu timpul au apărut însă și probleme. Prezența regulată a ei în interiorul mânăstirii de pe Sinai, care este o mânăstire de călugări, cu viață aspră și cu o prezență limitată a pelerinilor la slujbe a fost o piatră de încercare pentru călugării mai tineri. Fac o paranteză. Știți, este o istorioară foarte grăitoare în Pateric. Se spune că un pustnic văzuse cu câțiva ani în urmă o femeie care culegea grâul pe câmp. Părintele a avut ispite cu gândul, îi rămăsese imaginea femeii și se lupta cu gândul curviei. Între timp femeia a murit, el însă continua să fie frământat de amintiri. Atunci s-a dus și a dezgropat-o, a luat o eșarfă pe care a atins-o de cadavrul care era în descompunere și care mirosea urât și a păstrat eșarfa la el. Când se lupta iarăși cu gândul curviei, lua eșarfa și o mirosea pentru a realiza pe cine dorește el de fapt. În călugărie este foarte grea lupta cu gândurile! În acest context, părintele duhovnic Pavlos a rugat-o pe Maria să nu mai intre în mânăstire. Se întâlneau în afara ei, în zona casei de oaspeți, pentru a sta de vorbă și pentru a o spovedi. Nu putea petrece mult timp în preajma mânăstirii.

Muzeul Sfântului Ioan Scărarul

Maica Maria Magdalena a murit în Sinai?

Da, a murit acum trei ani, în 2015, de cancer, fiind în vârstă de peste 60 de ani. A fost o mare problemă atunci cu înmormântarea. Autoritățile egiptene au vrut inițial să o expatrieze pentru a fi înmormântată în Franța pentru că era cetățean francez. Însă ea își dorise să fie înmormântată pe Sinai, așa că a trebuit să fie parcursă o procedură complicată, care a durat două-trei săptămâni. Între timp trupul ei începuse să se descompună pe căldura aceea… Eu eram în țară, în România, în acea perioadă. Ne-am rugat cu toții aici, la mânăstire, să o ajute Dumnezeu să fie îngropată creștinește. Într-un final, autoritățile egiptene și-au dat acordul să fie înmormântată unde a viețuit, unde s-a nevoit și unde s-a rugat în ultimii ani din viață, pe Muntele Sinai. A fost înmormântată în cimitirul Mânăstirii Faran, o mânăstire de măicuțe de pe Sinai.

În chilia ei este acum un mic muzeu. Când ajunsese spre 60 de ani, maica începuse să se întrebe cui să lase căsuța pe care o construise după ce ea va trece la Domnul. Mi-a spus ca avea sentimentul să nu va trăi foarte mult. Și a avut dreptate. Ar fi vrut să lase căsuța măicuțelor din Țara Sfântă, celor care iubesc pustia, care ar fi dorit să se retragă la o viață de liniște. Ar fi preferat să lase casa unor măicuțe românce sau grecoaice pentru că se simțise foarte apropiată sufletește de români și de greci. Părinții de la Mânăstirea Sfânta Ecaterina nu au fost însă de acord. Ar fi fost o prezență a unor măicuțe mult prea aproape de mânăstire. În acest context, părintele Pavlos i-a sugerat să organizeze un mic muzeu acolo, chiar în căsuță, un muzeu care să fie dedicat Sfântului Ioan Scărarul și Muntelui Sinai. Maica Maria Magdalena a fost de acord și a donat casa ei din pustiu Mânăstirii Sfânta Ecaterina, în posesia căreia se află și acum.

Noi, creștinii de astăzi, am devenit extrem de comozi. De multe ori nu avem curajul să luăm hotărâri serioase întru Hristos, să trecem la fapte. Ne este uneori frică sau rușine să ne asumăm creștinismul, să spunem că mergem la Biserică, să ne facem cruce în văzul lumii. Dacă am avea credință în Hristos, am putea muta și munții. Hristos Însuși ne spune asta. Eu am dat-o tot timpul ca exemplu pe maica Maria Magdalena. Inclusiv în cadrul conferințelor la care am fost invitată să mai vorbesc. Măicuța a fost temerară, fără frică, avea o determinare extraordinară. Este poate cel mai luptător om pe care l-am întâlnit eu. Ca om, trebuie să fii extrem de smerit, să te consideri mai jos decât toată zidirea. Pe de altă parte, trebuie să ai îndrăzneală, să nu te dai la o parte de la planurile pe care le are Dumnezeu cu tine. Astfel de om a fost maica Maria Magdalena. A avut ceva din nebunia aceea sfântă, nebunia întru Hristos. A iubit mult pustia, rugăciunea și Biserica Ortodoxă. Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

Interviu realizat de Ciprian Răglean

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *