Martirul și Filozoful Aiudului

Pe 19 februarie (sau 3 martie, depinde de stilul calendarului, vechi sau nou, prefer februarie, să fie vecin cu sfântul Valeriu Gafencu) 1902 se năștea filosoful român Mircea Vulcănescu, sublim profesor de etică. Tatăl său era mare boss la Finanțe. Încă din 1921 este un membru remarcabil al ASCOR-ului de atunci (în epocă, fără O, doar ASCR). Este privilegiat să crească pe lângă Nae Ionescu și Dimitrie Gusti (are ce învăța de la ei). Devine celebru: scrie la Gândirea (alături de Nichifor Crainic) și participă la emisiunea Universitatea Radio. Orator de mare forță în libertate, dar și în carcera de la Aiud (arestat politic, fusese membru în Guvernul Antonescu). Lăsat dezbrăcat în ger, a suferit cumplit. A salvat viața unui coleg de celulă, primejduindu-și-o pe a lui. În octombrie 1952 suferă moarte martirică, în urma tratamentului inuman la care a fost supus. Lasă un testament cald: Să nu ne răzbunați!

Nu se dezice de credința în Dumnezeu, deși este pus în situații-limită. Nu își reneagă Salvatorul, nu apostaziază, nu dezertează. Are curajul primilor creștini, martirizați de păgâni. Scrisul lui prinde valoare, fiind o expresie firească, naturală, spontană, a propriei trăiri religioase. Nu emite teorii, ci se mărturisește pe sine. Ioan Ianolide (vezi volumul Întoarcerea la Hristos) îl numește pe Mircea Vulcănescu omul cu caracter de diamant. Era prezent mereu în biserica din Aiud (înainte ca aceasta să fie transformată în WC de către persecutorii blasfemiatori). Sunt încă multe adevăruri pe care nu suntem pregătiți să le auzim, sunt încă călăi de iertat…

Nicolae Grebenea (preot, autorul Amintiri-lor din întuneric) mărturisește că gardienii îl strigau pe Mircea Vulcănescu (umilindu-l ca pe Hristos), Criminalul (așa cum pe Arsenie Boca îl numeauVrăjitorul). Persecutorii antihiriști nu vroiau să vadă că acel criminal avea o bunătate îngerească. Era acuzat de crima de a nu renunța la credința în Dumnezeu. În achetele extrem de dure și de violente, refuză să-și toarne prietenii, nu negociază cu forțele răului, ci rămâne demn, până la capăt (asemeni lui Valeriu Gafencu, la Târgu Ocna). Doamne, din toată inima ne rugăm, iartă-l pe crudul persecutor Maromet (de la Jilava), că nu știe ce face! Mai avea puțin până la eliberare și era încă tânăr, dar s-a sacrificat, salvându-i pe alții de podeaua cea rece (s-a așezat el jos, iar ceilalți au fost protejați de căldura lui). O moarte de filosof adevărat.

Sfântul Mircea Martirul și Filozoful (asemeni sfântului Iustin, ritor creștin) iubea Acatistul Maicii Domnului, subliniind faptul că Sfânta Fecioară Maria este baia care ne spală conștiința: Bucură-te, baie care speli mintea noastră întinată! Era convins că trebuie spălată mintea întinată (spălarea se face prin pocăință, rugăciune și Sfintele Taine). Mintea trebuie golită de gândurile, cuvintele și imaginile necurate, iar apoi umplută cu imaginea lui Dumnezeu.

Gabriel Bălănescu (autorul cărții Din împărăția morții, Editura Gordian, 1994) este convins că Mircea Vulcănescu este una din cele mai strălucite inteligențe ale României interbelice și mărturisește asasinatele de la Aiud (dintre care, două au fost cele mai monstruoase: Mircea Vulcănescu și George Manu, om cu iubire infinită, numit rector al universității martirilor aiudeni, limba de foc a Sfântului Duh pogorâtă la Aiud).

Martirul Mircea nu este agentul 000, ci Sfântul Deținut K9320, după mărturia Ioanei Diaconescu. Chiar persecutorii recunosc în dosar că deținutul K9320, deși era membru al Guvernului, nu făcea politică. Arestat fără mandat, este condamnat la opt ani de detenție. Știindu-se că are miocardită și pleurezie dublă TBC, este, de fapt, o condamnare la moarte. Doamne, iartă-i pe călăi!

Ioan Halmaghi mărturisea încă din 1977, în exil, la Pittsburg, S.U.A., martiriul profesorului său de etică, Mircea Vulcănescu. Lecțiile lui erau pline de dinamism și originalitate. Orice problemă era încadrată într-o perspectivă largă. Îi învăța pe toți, de fapt, să gândească. Cine crede, are viață veșnică, zice Domnul Iisus. Îi învăța pe toți să creadă. Acum, are viața veșnică. El și toți discipolii lui. Definițiile lui erau clare și cruciale, înflăcărate și argumentate (capta atenția și schimba mentalități). Cita din Freud, dar nu îl uita niciodată nici pe Creangă. Avea darul de a surprinde esențialul.

Îl preocupau teme arzătoare: conceptul de spiritualitate și poziția unui creștin în lumea modernă. Este un geniu al creștinismului, dar mai ales un practicant. A pus în practică morala creștină nu doar de la catedră, ci și în închisoare. Prin suferința colectivă, el vedea un puternic reviriment al regăsirii religioase creștine, o reîntoarcere la formele autentice ale credinței în Dumnezeu și la rugăciunile fierbinți ale mântuirii (nu vedea alt mod de salvare).

Orice jertfă pentru Hristos este o valoare spirituală reală, bogată, cu consecințe incalculabile pentru viitor (consemnează Ioan Halmaghi, ucenicul). La Jilava sau la Aiud, aceeași imagine: mulții copii care s-au unit cu Crucea. Un adevărat izvor (și rezervor) de minuni. Am suferit multe invazii și distrugeri, dar Dumnezeu apără istoria neamurilor care Îl mărturisesc. Biografii de martiri, sfinți mijlocitori pentru noi, exemple de credință, curaj, cinste.

Un ultim sfat: Să nu ne înșelăm, vin vremuri de încercare, în care se vor număra oile de capre…

Marius MATEI