LOADING

Type to search

Martori la botez

Ortodoxie si traire

Martori la botez

Share

 id372_250pxbiserica_de_lemn_sf.jpg.jpg

 

 

 

 

Aşa cum părintele duhovnic mărturiseşte pentru noi înaintea Lui Dumnezeu plângând sau bucurându-se dacă osârdia şi dragostea sa pentru fiul duhovnicesc îl ajută pe acesta să se mântuie, tot la fel naşul de botez poartă  responsabilitatea şi “obligaţia” de a face din finul său fiu Lui Dumnezeu. Duhovnicul ne intră în viaţă la o anumită vârstă şi în funcţie de asta munca lui de “catehizare” a sufletului urmează treptele pe care le impune starea de fapt având în prim-plan interesul penitentului şi dorinţa lui de a se desăvârşi, conştientizată sau nu.

Pentru naşul de botez situaţia pare a fi mai simplă. El preia o sarcină dificilă dar cu un start bun deoarece pruncul neavând păcate personale poate fi uşor modelat şi orientat spre o viaţă creştinească bineplăcută Lui Dumnezeu. În majoritatea cazurilor (dacă ne referim la creştinii care au primit deja Taina şi înţeleg să transmită acest dar fiilor) naşul are posibilitatea să-şi exercite influienţa pozitivă asupra omului abia intrat în lume, să-l poarte pe drumul vieţii spirituale şi să-l predea în mâinile Mântuitorului aşa cum El ne doreşte pe toţi: suflete smerite, mulţumindu-I şi slăvindu-L: Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii;umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.

Misiunea duhovnicului este grea însă creştinul are posibilitatea alegerii, poate să-l schimbe dacă şi-l doreşte mai mult sau mai puţin exigent (dar nu după mofturi sau motive greşite, gen “prea mă ispiteşte despre toate!”), să-şi lucreze mântuirea pe măsura credinţei şi posibilităţii sale de înţelegere. “De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere” spune o vorbă din bătrâni.  După o tradiţie bună păstrată până în zilele noastre în multe locuri din ţară naşul de botez este şi al părinţilor. Naşii de cununie ai tinerilor vor boteza copiii acestora şi dacă Domnul îi îngăduie până atunci, îi vor şi cununa. În acest fel se stabileşte o legătură strânsă între fini şi părinţii lor spirituali care va dăinui şi se va perpetua din generaţie în generaţie. Respectul datorat naşilor întrece pe cel pe care îl avem chiar pentru părinţii noştri.  Înţelepciunea populară explică acest fapt prin aceea că “naşii ţi-au ţinut focul la cap” adică lumânarea de botez sau de cununie care simbolizează Duhul Lui Dumnezeu pogorât peste cel pe care Biserica îl primeşte la sânul ei. Dacă părinţilor le mai greşim şi-i supărăm, pe naşi nu trebuie să-i mâhnim nici cu vorba nici cu fapta căci ei deşi ne iartă, suferă pentru noi. Cum nu ne putem schimba ziua naşterii aşa nu-l putem schimba pe naş deoarece înaintea Lui Dumnezeu suntem legaţi prin Taina Sfântului Botez şi numai sfârşitul unuia dintre noi ne mai poate despărţi. Naşul de botez are şansa de a se face iubit de finul său dar pentru asta este nevoie de multă răbdare, râvnă duhovnicească şi înţelepciune ca să biruiască cealaltă faţetă a convieţuirii pe care i-o oferă lumea finului său.

Dacă se întâmplă ca părinţii copilului să fie buni creştini care-şi cresc copilul în spiritul dragostei de Dumnezeu şi a moralei creştine, misiunea naşului este mult uşurată. Slavă Domnului pentru asemenea părinţi! Sunt însă destule cazuri în care naşul copilului îi aduce la păşunea Domnului şi pe părinţii rătăciţi sau depărtaţi de Adevărul Evangheliei.

Ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului când a fost trimis de Dumnezeu să boteze cu botezul pocăinţei n-a fost doar o pregătire a poporului evreu din vremea sa pentru primirea Botezului cu Duhul Sfânt cu care ne botează de atunci Mântuitorul.

Este o lecţie pe care trebuie s-o primim toţi şi s-o aplicăm în viaţa noastră căci nimeni n-ar trebui să se apropie de Sfintele Taine (şi cea a Botezului) fără să-şi fi curăţit mai întâi în baia pocăinţei sufletul său.

Pregătirea pentru botez înseamnă mai mult decât danteluţele prinse pe cristelniţă, toaletele, masa, etc. Tradiţia Bisericii noastre de a boteza pruncii la patruzeci de zile de la naştere (şi din motive binecuvântate,mai devreme sau mai târziu) însumează şi responsabilitatea pe care o preia naşul în numele finului său de a urma calea Domnului, făcându-se martor al acestuia pentru toate câte le va săvârşi în viaţa sa, bune sau rele.

Neatenţia, nepăsarea, lipsa de grijă pentru sufletul celui pe care l-am botezat împreună cu cele pe care le-am agonisit în viaţa personală merg înaintea noastră la dreapta judecată mărturisind pentru noi.

Botezul creştinesc începe odată cu Botezul Domnului dar nu se sfârşeşte la Bobotează. Abia de acum îşi începe Duhul Sfânt lucrarea în lume. Ajutoarele Lui de nădejde sunt sau pot fi părinţii şi naşul copilului. Ferice de ei dacă îşi îndeplinesc cu cinste menirea căci slugi bune şi credincioase vor fi înaintea Domnului.

Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule,moştenirii Tale. Ea a slăbit dar tu ai întărit-o.

Ce faci dacă fiul duhovnicesc nu-i lângă tine ca să-l poţi îndruma şi  umblând prin lume s-a lăsat ispitit întinându-şi haina botezului?

Pentru că lumea este înşelătoare şi ne cuprinde uşor cu tentaculele ei.                        Aşa cum Dumnezeu primeşte cu aceeaşi dragoste pe cel care a lucrat din ceasul întâi şi pe cel care vine la El în al doisprezecelea ceas la fel şi părintele spiritual este dator să-l primească pe fiul său duhovnicesc şi să-i ierte greşelile. Mai uşor le este oamenilor să se despartă pentru lucruri de nimic decât să se adune pentru o cauză nobilă. O vorbă spusă din neatenţie, o impoliteţe ,un gest o privire pot conduce la răcirea relaţiei dintre fin şi naş sau chiar la anularea ei.

Dar cine cunoaşte mai bine smintelile şi ademenirile veacului acesta decât cel care le-a cufundat în apa Iordanului şi Cel care le-a luat asupra Lui răscumpărându-ne prin jertfa de pe Golgota?

Ceea ce noi nu putem îndeplini chiar dacă pentru asta punem suflet, trudă şi bunăvoinţă, împlineşte Hristos datorită mijlocirii Maicii Sale Preacurate, a tuturor Sfinţilor şi Îngerilor la care ne rugăm.

Undeva, un părinte spunea că dacă nu putem vorbi cu copiii noştri despre Dumnezeu, să vorbim cu Dumnezeu despre ei. Cred că acest îndemn izvorât din nevoinţa şi înţelepciunea unei experienţe pastorale dobândite în mijlocul credincioşilor se poate aplica şi în cazul filiaţiei după Duh. Să vorbim cu Dumnezeu despre finii noştri şi cunoscând ceea ce vrea El de la noi şi de la ei, să-L rugăm ca mergerea noastră împreună pe firul vieţii să ne aducă împreună mântuire.

Chiar dacă avem sau nu fini de botez ori cununie să nu uităm că la rândul nostru suntem fiii spirituali ai cuiva. Şi aşa cum ne dorim fini buni să fim şi noi pentru naşii noştri finii pe care şi-i doresc.

Să ne ajute Dumnezeu!

 

Tudora Luca

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *