Medaliile se dau la finalul cursei

Ce bine ar fi să nu pierdem bucuria și să dobândim cugetul Domnului Hristos! Să ne rugăm pe ascuns, discret, să postim la fel, să facem milostenie la fel. Fără scuze, fără chestii jenante, penibile, ipocrite, tulburătoare sau învrăjbitoare. Să țintim viața veșnică, unirea deplină cu Dumnezeul iubirii. Noi nu înțelegem ca să credem, dimpotrivă – credem ca să înțelegem. Nu ne bizuim pe puterile noastre, ci pe Hristos. Nu suntem fericiți prin noi, ci prin El. Toate le facem spre slava Lui, fără să fim teleghidați, ci doar copleșiți de un ocean de bunătate numit Hristos. Prin izgonirea lui Adam din Rai, omul pierde harul. Observăm mereu împuținarea harului și neputința noastră, dar ne punem nădejdea în Noul Adam, Hristos. Sfințenia Lui ne apare nouă ca iubire, dar este mai mult de atât.

Mesajul învierii nu cuprinde doar psihologia căderii, ci și căile de revenire: pocăința continuă păstrează bucuria în noi. Evlavie și ascultare, pentru a nu cădea în capcana slavei deșarte. Ne bucurăm de Dumnezeu (Psalmu 80, 1) și ocolim răutatea. Așa cum suntem acum, chiar în acest moment, oare am putea trăi o veșnicie cu El? Cred că mai avem de șlefuit mult. Nu trebuie să așteptăm o recompensă imediată: medaliile se dau la finalul cursei. Hristos totul a dat, nimic nu a păstrat.

Sursa: arhim. Andrei Coroian

Discipolii păstrează fiorul învierii permanent în cugetul lor. Ei nu doar anunță venirea iminentă a Împărăției mesianice, ci și contribuie la realizarea ei. Cugetul de ucenic este simplu, sincer, inocent:Împuținează sminteala ta (Înțelepciunea lui Solomon 17, 20), întoarce-te la Domnul și părăsește definitiv păcatele. Să cugetăm la mântuire, să știm că Hristos ne scapă din primejdia de moarte. Știm cugetul patristic: Cine viețuiește după Evanghelie, se va mântui. Cine ia seama la cuvântul evanghelic și nu se leapădă de Cel ce vorbește (Efeseni 12, 25), se va izbăvi de infern.

Cugetul părintelui sfânt Ioan de Kronstadt întregește fotografia acestui articol: Dacă nu ne împărtășim, crește puterea celui rău în noi. Deci, dacă ne străduim, ne pregătim, atragem harul, ne împărtășim și puterea celui rău nu crește în noi. Poate încă nu scade, dar cel puțin nu crește. Cu timpul, va scădea. Când ajungi să îl cunoști pe Dumnezeu, totul – absolut totul – se schimbă în viața ta. Dumnezeu este sursa ta de putere, încarcă-te. Recuperează viața confiscată de lume. Trece lumea, trece pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu nu trece, rămâne în veșnicie (I Ioan 2, 17).

De la Cina Domnului nimic nu lipsește. Tristețea datorată fricii de pedeapsă dispare (Isaia 15, 6). Este un banchet duhovnicesc veșnic, de neînchipuit încă pentru noi. De aceea, predicarea aceste bucurii nu eșuează, pentru că nu este o lucrare strict umană. Preotul este mesagerul acestei bucurii. El înalță Cupa (Potirul) Victoriei (Biruinței), în numele Căpitanului Echipei, Hristos. Dar un atlet se antrenează serios zi de zi, nu își permite zile de repaos, de nemuncă. Și este discipinat, urmează un program, are principii și valori.

MARIUS MATEI

Viata mea in Hristos