Minunile Părintelui Nil Efrim de la Mânăstirea Mărcuş

Nu ştiu câte minuni a făcut Părintele Nil cât timp a trăit, le ştie numai Bunul Dumnezeu, dar trei din ele le ştiu din sursă directă şi vi le povestesc mai jos.

I. Minunea cu tatăl meu, Matei Schinteie, astăzi în vârstă de 75 ani

Tatăl meu a început să fumeze de la vârsta de 8 ani. Da, aţi citit bine, nu este vorba de o greşeală de tipar. De la 8 anişori a pus ţigara în gură şi asta pentru o perioadă foarte îndelungată… mai exact până pe data de 16 mai, Anul Mântuirii 2000. Dacă facem un calcul simplu a fumat 54 de ani. Şi eu am fost surprins, căci nu am ştiut asta până zilele trecute când l-am sunat pe tatăl meu să-mi dea datele necesare pentru a scrie despre această minune.

Prima dată am crezut că nu aud bine şi am revenit cu întrebarea, ca să scriu lucrurile corect şi bine documentat… Răspunul a fost acelaşi: 54 ani. O viaţă de om putem spune, căci sigur ne putem imagina ce înseamnă 50 de ani, mai ales cei care au depăşit vârsta, dar şi noi cei care ne apropiem de ea…

Când eram copil, pe când aveam eu 8 anişori, tatăl meu mă trimitea să-i cumpar ţigări de la Tutungerie şi mai apoi, din nefericire pentru poporul nostru, de la Alimentara. La tutungerie mergeau numai viciaţii… Până acolo s-a ajuns încât aceste otrăvuri au început să se vândă alături de alimentele atât de necesare vieţii. Asta până într-o zi când de la geamul de la etaj strigă la mine, care mă aflam în strada din faţa casei părinteşti din oraşul Anina: Uite anii aceştia, du-te şi cumpără-mi un pachet de ţigări. – Nu mă duc! am zis eu. Răspunsul meu l-a surprins foarte mult şi în acelaşi timp mă miram şi eu de unde mi-a venit acest imbold. Cum să nu te duci dacă ţi-am zis eu, căci eu sunt tatăl tău. Atunci am zis ceva ce ne-a mirat pe amândoi: Dacă mă mai trimiţi vreo dată după ţigări… dumneata nu mai eşti tatăl meu… rămân numai cu Tatăl cel din ceruri! Aceasta am spus-o în condiţile în care în casa noastră nu se discuta despre Dumnezeu sau despre religie. Parcă văd cum tata a rămas nemişcat câteva zeci de secunde, după care s-a retras de la geam nescoţând nici un cuvânt. Din momentul acela niciodată, dar niciodată, nu mi-a mai cerut să-i cumpăr ţigări şi mai mult decât atât nu a mai fumat în camera noastră sau atunci când noi eram de faţă. Pentru asta l-am respectat foarte mult.

Ani de zile ne-am chinuit toţi ai casei să-l convingem să se lase de fumat, dar nu am reuşit. Şi el, săracul, se lupta cu viciul acesta reuşind pentru câteva zile pe an să nu pună ţigara în gură, după care revenea la „fumatul cel de toate zilele”. Anturajul de la serviciu şi nicotina care dă dependenţă l-au „ajutat” să atingă această tristă şi nefericită performanţă: să fumeze peste jumătate de secol!

Nu ne-a rămas decât nădejdea la Dumnezeu şi la sfinţii lui. Dacă pe mulţi dintre noi ne-au ajutat sfinţii de dincolo, pe tăticul meu l-a ajutat un sfânt în viaţă de aici, de pe pămant, un sfânt care nu ştia că e sfânt, un ieromonah rugător
cu putere multă.

Venind de mai multe ori la băi la Covasna, atât tatăl meu cât şi părintele Nil, inevitabil s-au cunoscut şi bineînţeles s-au plăcut reciproc. Ce era interesant este că tatăl meu mereu îl compătimea pe părintele Nil că ce viaţă aspră duce, aproape ca un ascet, sărăcuţul de el, cât se roagă şi mai ales cât se jetfeşte pentru alţii, neglijându-se pe sine. Pe partea cealaltă, părintele Nil îl plângea pe tăticul meu sărăcuţul cât de harnic este, dar în ce mare primejdie se găseşte dacă va muri… fumător. Şi uite aşa, cei doi s-au împrietenit – spre marea mea bucurie. Aflându-se amândoi la Covasna în staţiune, am profitat de situaţie şi i-am spus părintelui Nil despre problema tatălui meu în legătură cu patima fumatului. Mi-a zis pe un ton calm şi cald că va avea cu dânsul o discuţie pe această tema şi că trebuie să avem nădejde la Domnul. Am organizat întâlnirea şi îmi amintesc – parcă a fost ieri – că l-am dus pe tatăl meu pe coridorul de legătură dintre hotelurile complexului balnear al S.C. Turism Covasna, mai precis între Hotelul Cerbul şi Hotelul Covasna, unde erau băncuţe pe vremea aceea, scaune şi fotolii pentru turiştii care aşteptau să intre la tratament sau la sala de mese. I-am lasat să stea singuri de vorbă… După aproximativ 40 de minute vine tatăl meu cu privirea uşor schimbată. Îl întreb cum a fost şi mi-a zis că bine, au vorbit şi că totul e în regulă. Şi cu fumatul cum rămâne?, l-am întrebat curios. Am să mă las! Răspunsul lui, deşi a fost unul foarte hotărât, mie numi venea să cred că acesta este, poate am înţeles greşit, poate vrea să mă ducă cu zăhărelul… Chiar i-am spus imediat:

– Da, da… ai mai spus dumneata că te laşi de Paşti, de Crăciun, de ziua dumneatale, ba de Revelion, de 23 August, de 1 Mai etc.
– Ai să vezi ! zice el. O să mă las… – Bine, atunci aruncă pachetul de ţigări pe care îl ai în buzunar.
– Nu, nu am să-l arunc, am să-l fumez pe tot şi ai să vezi că o să fie ultimul din viaţa mea.

Mă găndeam că e o nouă păcăleală, că aşa a mai făcut zicând că e ultima ţigară, ultimul pachet…

– Dar Părintele Nil ce ţi-a zis de te-a convins să te laşi de fumat? am întrebat eu.
– Ce să-mi zică: una alta… ştii tu cam ce zice el…

Nu ştiam şi eram tare curios să aflu, dar ca să nu-l presez pe tata prea mult acum, l-am lăsat în pace ca să stea mai mult sub influenţa duhului părintelui Nil. L-am contactat pe Părinte şi i-am mulţumit pentru ajutor, căci la el era ultima mea speranţă. Mi-a zis că o să se lase tata de fumat, dar că pentru asta trebuie să se roage special pentru el şi special pentru patima lui. Aşa a şi făcut, căci după ce tata a fumat acel pachet de ţigari nu a mai pus ţigarea în gură tot restul vieţii lui.

Îmi amintesc acum că părintele ne cerea să scriem pe pomelnic problema pentru care voiam să se roage el, şi dacă aduceam pomelnicul altor persoane ne reamintea mereu să trecem lângă numele de botez şi problema respectivă. De exemplu în dreptul numelui – Matei să trec fumător, la Cutare – întoarcere la credinţă, la Cutărescu – avort, beţivan, hoţ, mincinos etc. Rugăciunile părintelui Nil au fost ascultate de Dumnezeu, lucru pentru care îi mulţumesc, căci la ora asta cred că tata nu mai trăia, pentru că începuse să aibe probleme grave cu sănătatea din cauza fumatului, dar acum încă ne mai bucurăm unii de alţii.

II. Minunea cu finul meu, Mihai Sorin Tuţică, din staţiunea Covasna

Ştiu că printre cititorii acestor rânduri sunt şi fumători. Toţi veţi fi gândit la un moment dat să vă lăsaţi de fumat, dar nu aţi avut o motivaţie puternică care să vă mişte… Sper că citirea acestor rânduri să vă ajute să aveţi determinarea necesară pentru a vă lăsa de fumat prin voinţă proprie şi dacă nu merge, aşa cum nu a mers până acum, să vă căutaţi un duhovnic cu putere multă să vă facă rugăciuni pentru acest viciu, care ajunge o urâtă şi mortală patimă.

Vă scriu acestea în cunoştinţă de cauză pentru că, din păcate, un bunic de-al meu nu a apucat să se bucure de viaţă până la adânci bătrâneţe ci a murit strâns de gât, la propriu, de un cancer tabacic. La 51 ani. Acţionaţi, oameni buni, cât mai repede, până nu este prea târziu!

Mărturia de mai jos a uimit multă lume, dar cel mai uimit a fost finul meu, Mihai… cel în cauză. Acesta a fumat timp de 25 de ani. Mai mult decât atât, nu era de ajuns că se sinucidea lent fumând, dar se apucase chiar să vândă cartuşe de ţigări pentru a face un ban în plus. Văzând în ce stare era, m-am rugat Lui Dumnezeu să mă ajute să pot să-l ajut să se lase de fumat. Salvarea a venit tot prin Părintele nostru Nil Efrim, de la mânăstirea Mărcuş din judeţul Covasna. Acesta se afla în vara anului 2002 la băi, la Covasna şi era cazat la Hotelul Căprioara, din centrul staţiunii. Mihai al nostru era cântăreţ, şef de orchestră la restaurantul acestui hotel renumit în staţiune, iar formaţia cu numele GALAXY era renumită nu numai pe plan local, dar era cunoscută în toată ţara şi în străinătate datorită turiştilor veniţi la tratament din toate colţurile ţării, şi din mai multe părţi ale lumii. Finul Mihai şi soţia lui, fina Nicoleta, erau soliştii formaţiei GALAXY, care cu vocile lor minunate încântau miile de turişti ce se perindau în serii de câte 18 zile, pe tot parcursul anului calendaristic. Într-o zi, întâlnindu-mă cu el, l-am întrebat dacă vrea să se lase de fumat. Mi-a zis că da, dar e foarte greu pentru că a încercat în fel şi chip: cu ceaiuri, cu gumă, cu bomboane etc şi nu a reuşit. I-am zis că e normal ca după 25 de ani de viciu să fie greu să te laşi, dar ce este greu la om e uşor la Dumnezeu. L-am întrebat dacă vrea să se ducă la părintele Nil ca să-i facă o rugăciune pentru lăsarea de fumat şi dacă are încredere în puterea lui Dumnezeu şi în puterea rugăcinilor părintelui Nil? Mi-a răspuns că da… vrea să se lase, crede în puterea lui Dumnezeu şi crede în puterea rugăciunilor Părintelui Nil. Atunci am alergat la hotel, la părinte, şi i-am zis povestea, după care m-a întrebat dacă fratele acesta al nostru vrea să se lase de fumat. I-am zis că da, şi părintele mi-a spus scurt şi apăsat: Adu-l la mine!

L-am dus în camera de hotel unde părintele îl aştepta. După o scurtă introducere eu am ieşit, să rămănă singuri pentru rugăciune. După cincizeci de minute când a ieşit fratele Mihai de la hotel era transfigurat cu totul, şi mi-a povestit următoarele: Nici nu-ţi imaginezi, frate Matei, ce mi s-a întâmplat… După ce ai plecat, m-am aşezat în genunchi şi părintele Nil a început să se roage atât în româneşte cât şi în ruseşte. (Părintele Nil avea mare evlavie la sfinţii ruşi, dar mai ales la Sfânta Xenia de Sankt- Petersburg şi la Sf. Serafim de Sarov) Începuseră să mă doară picioarele de atâta stat în genunchi şi doar ştii că eu de obicei mă rog mult timp în genunchi fără vreo problemă, apoi am început să tremur şi la un moment dat, mai ales spre sfârşitul rugăciunilor am tremurat aşa de tare că am crezut că este cutremur în oraş şi o să se prăbuşească hotelul cu noi. Nu a fost cutremur, ci eu mă cutremuram aşa de tare că am crezut că nu mai rezist şi cad jos. Dar am rezistat cu stoicism. La final mi-a pus crucea pe cap (eram sub patrafir) şi când a terminat părintele Nil rugăciunea… mie mi-a ieşit un abur pe nas şi pe urechi. M-am speriat foarte tare căci nu mă aşteptam la aşa ceva.

Povestea a spus-o vizibil emoţionat, cu o privire a unui om care a văzut o minune peste aşteptările lui. Din ziua aceea nu a mai fumat vreodată…

Epilog

L-am întrebat pe părintele Nil ce a fost cu acel abur şi mi-a spus că fiecare patimă a unui om este întreţinută de un demon, şi el nu a făcut decât să scoată acel demon afară… Interesant este că după câteva zile soţia lui Mihai, care era nefumătoare, ne-a mărturisit că începuse să se uite în alimentară după pachetele de ţigări, începea să-i placă mirosul de fum de ţigară şi chiar se gândea să încerce să fumeze o ţigară – două din acelea fine şi aromate pentru femei, dar şi-a dat seama de pericol şi a rezistat tentaţiei. Întrebâdu-l pe părintele Nil ce înseamnă aceasta, mi-a spus că duhul necurat care a locuit în finul Mihai îşi căuta o nouă „casă” şi a încercat prima dată la soţia fostului fumator, dar rugăcinile părintelui Nil au protejat-o şi pe ea. După câţiva ani de nefumat, fratele Mihai, finul nostru, se simte foarte bine şi este fericit că a scăpat de necaz. Acesta a devenit cântăreţ bisericesc şi acum îl slujeşte pe Bunul Dumnezeu de la strana bisericii de lemn cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Covasna. Şi asta datorită rugăciunilor părintelui Nil.

III. Minuni făcute de părintele Nil pentru un prieten apropiat

Prietenul meu este un bărbat căruia, din motive binecuvântate, pe care le veţi citi mai jos, nu pot să-i redau numele real. Minunile pe care le-a făcut părintele Nil cu acest om sunt atât de importante, că m-am hotărât să le scriu. Pentru a ne fi mai uşor, am să-l numesc fictiv cu prenumele de Mircea.

Omul nostru pe care-l cunosc de când eram eu mic copil era ateu, de când se ştia el. Pe vremea comuniştilor acest lucru era de bine, aşa că o bună parte a vieţii lui a trecut-o şi petrecut-o fără să fie deranjat de asta. Mircea s-a căsătorit şi din legătura aceasta a rezultat un băiat. După câţiva ani, au constatat că nu mai sunt compatibili şi a urmat „firesc”, din păcate, divorţul. Trauma produsă de acest divorţ şi-a pus amprenta şi Mircea al nostru a intrat într-o derută totală. Necredinţa l-a afectat tot mai mult, el nemaiavînd nici un sprijin sau reper în viaţă, şi din cauza aceasta s-a îmbolnăvit. Boala lui i-a atacat bărbăţia aşa că psihic a suferit cel mai mult. Ajunsese violent şi se comporta ca un nebun, cu apucături aproape animalice. Nu mai putea să se recăsătorească, iar de copii nici nu se mai punea problema… până într-o zi, când i-am povestit părintelui Nil despre el şi necazul lui.

Mircea umblase pe la doctori, bioenergeticieni etc, doar-doar se va face bine cu ajutorul lor. Nu credea în Dumnezeu aşa că era exclus să apeleze la preoţii Domnului. Mi-e îmi era milă de el, căci se frământa mult şi vă spun că nu doresc nimănui să treacă printr- o experienţă asemănătoare. I-am spus părintelui Nil că Mircea este ateu şi că din păcate are acest defect, şi el mi-a spus şugubăţ: Lasă, frate Matei, că-l reparăm noi..

Apoi a făcut un lucru foarte curios pentru mine: i-a scris o scrisoare. De ce? Ştia părintele că Mircea nu ar fi venit în veci la Mărcuş la un călugăr, deoarece el desconsidera tot ce ţinea de biserică sau preoţie. Părintele Nil a început imediat rugăciunile numai de el ştiute pentru a-l ajuta pe acest biet suflet care, în disperare de cauză, putea să ajungă la gesturi extreme sau chiar la sinucidere. Ce i-a scris în scrisoare nu ştiu, dar nu a durat mult şi am primit veşti de la rudele lui că Mircea a început să ţină post, nu se mai dă „rotund” că este ateu şi că se simte mai bine, cu un tonus mai bun. Apoi Mircea a cutezat şi a intrat în biserică şi chiar a cerut unui preot să se spovedească. Eu eram atât de bucuros pentru că vedeam live cum se transformă un ateu într-un om credincios. Părintele Nil făcea minunile de la distanţă, pentru că Mircea locuia la sute de kilometri de mânăstirea Mărcuş.

Într-o bună zi aflu că Mircea are o prietenă, cu care vrea să întemeieze o nouă familie. După căsătorie au rezultat doi copii cu nume de sfinţi, unul mai frumos ca altul. Adio impotenţă, necredinţă, disperare, singurătate, deznădejde etc. Mare este Dumnezeu! Apropo de impotenţă… Am întâlnit câţiva atei care suferă de asemenea probleme de sănătate, chiar recent am cunoscut pe cineva, un bărbat, „ateu de meserie” care nu poate să facă copii şi aceasta nu i-a căzut bine deloc, vă daţi seama. O adevărată dramă pentru familia lui. Oare să fie această boală un ac de cojocul acestor oameni mândri? Ştie singur Dumnezeu!

Mircea al nostru este acum la casa lui, înconjurat de scumpa lui soţie şi de glasuri cristaline de copii. I-am mulţumit părintelui Nil că nu a rămas indiferent la suferinţa acestui om care ajunsese să se sălbăticească din cauza lipsei de Dumnezeu şi a sfintei liturghii.

Părintele Nil nu făcea rabat la canoane pentru păcatele făcute. Nu negocia cu penitentul. Nu cobora ştacheta pentru nimeni. El voia să-l ridice pe creştin la nivelul Bisericii, nu să coboare Biserica la nivelul omului. Voia să fie tot creştinul desăvârşit, aşa cum zice domnul Iisus Hristos: Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este (Matei 5, 43-48).

El însuşi lucra la desăvârşirea sa. Deşi era bătrân, se nevoia foarte mult, se canonisea foarte aspru pe sine. La el veneau duhovnici să se spovedească sau să ceară sfaturi duhovniceşti. Într-o zi îmi spune cu lacrimi în ochi: Ce mă fac, frate Matei, că au scris într-o revistă şi pe internet că sunt sfânt. Acum eu ce mă fac? Vine lumea la mine, tot mai multă pe zi ce trece. Eu acuma unde să mă duc?

L-am văzut aproape disperat. Pur şi simplu m-a cuprins o milă şi m-am gândit că i s-a dat şah-mat la bătrâneţe.

Era aşa de smerit că nici de ziua lui nu voia să-l băgăm în seamă. I-am adus un buchet de flori şi ne-a certat aşa de tare că era cât pe ce să ne supărăm. Bine, măi frate Matei, tu nu mă cunoşti? Tocmai tu ? De ce îmi dai importanţa asta pe care eu nu o merit, ce aţi venit să vedeţi? Un bătrân vai de capul lui, rablagit, care pe deasupra mai vorbeşte şi greu…? Văzând că neam întristrat, a schimbat registrul şi apoi a stat de vorbă cu noi ore întregi, râzând şi bucurându-se ca un copil. Părintele Nil era pe linia Părintelui Arsenie Boca, pe care-l cinstea în mod deosebit. Marele nostru duhovnic Arsenie Boca a fost la Mărcuş, unde a proorocit: Văd o poiană cu îngeri. Văd loc de mânăstire.

Părintele Nil iubea enorm copiii, de aceea împreună cu maica stareţă Serafima Comşa au reuşit în câţiva ani să realizeze lucruri foarte importante, printre care şi o Casă Familială în cadrul Asociaţiei de Binefacere „Sfânta Iustina”, în scopul adăpostirii fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate. Aceasta este prima casa familială din România înălţată pe lângă o mânăstire de maici ortodoxe, care şi-a propus să adăpostească copii nou-născuţi.

Părintele Nil a plecat la cele veşnice în data de 25 Noiembrie 2012, de prăznuirea Sf. Mc. Ecaterina. De peste şase luni de zile părintele Nil nu mai este printre noi, dar el rămâne în amintirea noastră ca un om cu viaţă sfântă şi ca un fluviu de informaţie duhovnicească căci nu degeaba purta numele marelui fluviu Nil. Cu rugăciunile Părintelui Nil, Doamne Iisuse Hristoase fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Matei SCHINTEIE