Miresele lui Hristos

Dacă faci repetat, zilnic, rugăciunea pr.Arsenie Boca:  Doamne, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre! te vei trezi după o vreme cu o iubire atât de mare, că la lumina ei, Însuşi Mirele îţi va deveni intim şi vizibil.

Miresele lui Hristos… Le recunoşti pe stradă după catifelarea privirii şi neputinţa de a răni vreun suflet. Au graţia, lipsită de orice provocare, a unei porumbiţe cenuşii. Bărbaţii nu întorc capul după ele, deşi făptura lor împrăştie o iubire pe care ar trebui s-o râvnească oricare dintre ei. Iubirea totală, dezinteresat-slujitoare, în care spinii patimilor au fost arşi; deci nu pot distruge destine, ci doar să aducă în ele bucuria dimineţilor lor.

Nu toate devin monahii, nu toate ştiu că El, numai El este Mirele lor. Unele încă îşi caută iubitul, devenind tot mai triste, că nu sunt „fete de succes”, ca multele inimi împietrite din jurul lor. Şi bucuria Lui le bate la uşă în fiecare clipă, cum de n-o văd? De ce-ar fi celelalte fete demne de jindul lor?! Cât de rapid se consumă o iubire în lume, câte răni ajunge să poarte un suflet feciorelnic, ofensat de graba celuilalt, să mai bifeze o victorie… Şi trepidarea aceluia de a-şi termina stagiul de comportament cavaleresc, ca să-şi poată relua bădărănia nepăsării faţă de victima cu umerii la pământ…

Iată o iubită fericită scriind, sau poate doar gândind, îşi spune Îngerul, privindu-i peste umăr:

„Nu mi-am închipuit că o rugăciune puternică se poate transforma în iubire pură. Am simţit în seara asta ceasul exact când te rugai pentru mine. Îi ofereai inima ofrandă Mirelui, iar El îmi spunea cele mai dulci cuvinte ale tale, nu oprea nici unul pentru Sine, ba mai şi punea de la El. Mă îndrăgostesc tot mai mult de Mire şi într-un fel, îţi datorez aceste trepte noi, urcate în Nevăzut. Şi dacă sunt coborâri, m-am întrebat la un moment dat, căci am crezut mai întâi că este o ispită schimbul nostru de rugăciuni, dar câtă vreme iubirea mea rămâne pură (de a ta nici nu mă îndoiesc), nu voi lupta cu această bucurie. Întârzii în faţa icoanei, ca o adolescentă care aşteaptă un telefon. Dar nici nu este aşteptare, căci e destul să-i gândesc Numele, că Pacea mă învăluie cu o dulcoare ameţitoare. Aproape nu mai deosebesc aceste sentimente, pacea şi iubirea…”

Poţi ajunge aici după un tur nefericit prin lume. Nu contează, dacă ai hotărât să rupi cu ea, Mirele încă te aşteaptă, este în colţul de la răsărit al odăii tale. Răspunde-i la iubire şi te va copleşi cu toate darurile Sale.

Elena Frandeş