Modelul monahului Vitalie

Internetul este un simplu instrument de comunicare, un loc virtual de întâlnire, având farmecul lui, aşa cum era agora pentru Platon şi Aristotel. Nimeni nu i-a acuzat pe filozofii antici că fetişizează piaţa unde conversau, ba unde făceau chiar întreceri retorice. Şi nici Marele Vasile n-a fost străin de ele…
Citesc şi mă uimesc: „Internetul este investit de cei căzuți …ca un mediu privilegiat de trezire a oamenilor şi de angajare a lor într-o atitudine de părelnică mărturisire a Ortodoxiei. Acest lucru reprezintă un siptom al aceleiași boli a dependenței de Internet…”

Poate că eu scriu şi mărturisesc ortodox nu din dependenţă de Internet, ci fiindcă, la fel cum făcea monahul Vitalie care intra seară de seară la bordel, scoţându-şi cartea de psalmi, intru şi eu pe e-words şi vorbesc despre iubirea mea pentru Hristos şi despre bucuria rugăciunii, în speranţa că îi voi molipsi şi pe alţii. Târziu am înţeles că acele jigniri, care vor să coreleze “lumea căzută a Internetului” cu “falsa” ortodoxie nu sunt compuse pentru mine, ci au un scop precis: să reducă la tăcere încă nişte voci care Îl mărturisesc pe Hristos. Poate că nu toţi o fac profesionist, nu au un curriculum adecvat, dar Petru şi Iacov erau pescari, iar Domnul nu i-a refuzat de la propovăduire!
În timpurile noastre, la fel de nocivă ca pierderea timpului pe Internet, curricularea a devenit o patimă, ba chiar o atitudine de judecare a celuilalt. L-ai fi putut ajuta cu o vorbă bună, el ţi s-a adresat ca unui om, nu ca unei instituţii.

Iar tu îi ceri curriculum, ca să mai vorbeşti cu el! Sunt oameni de valoare care cheltuie ceasuri preţioase din timpul lor de creaţie, pentru a-şi « întreţine CV-ul », ca pe o maşină de lux, care trebuie gresată cu cele mai fine uleiuri. Ei au început să creeze piese pentru CV , nu pentru ideea profesională în care cred – şi această activitate este considerată de ei primordială (iată simptomul de fetiş), trebuind să-i scutească de orice altă obligaţie simplă a vieţii, cum ar fi să-şi ducă un copil la medic, sau să-şi ia singuri un şerveţel din dulap, în loc să-şi strige pe geam soţia, care întinde rufele, departe în curte.

Scrie părintele Bogdan Teleanu, în Observator Religios, despre datoria unui preot de a influenţa, (căci are această putere !), folosind criteriul adevărului, nu al verosimilităţii :
„Adevărul este la fel de veşnic şi dintotdeauna ca Însuşi Dumnezeu. Din păcate, astăzi nu se mai discută despre un Adevăr suprem, ci de ceea ce i se pare unui „gnostic” ca fiind adevărat într-un anumit context favorabil părerilor sale. Şi, pentru a certifica cele afirmate, este suficient sa fie observat cu atenţie modul în care opinia prevalează adevărului. Nu mai este important cine are dreptate, ci doar dreptul de a avea o opinie.”

Acest fapt este deranjant pe Internet (pe unele site-uri): faptul că vehiculează opinii, nu adevăruri. Nu cred însă că Ortodoxia, care de 2000 de ani a biruit atâtea ispite, continuându-şi propovăduirea în cele mai penibile medii, să fie pusă în pericol de Internet. Un om al rugăciunii, mohan sau mirean, va alege până la urmă şi va frecventa doar acele site-uri (căci n-are vreme pentru prea multe), unde nu este asmuţit să adopte opinia altora, nici provocat la mânie, căci prima lui grijă este să-şi păstreze pacea. Va găsi lecturi despre necazurile din care alt creştin s-a izbăvit prin credinţă şi-l va iubi mai mult şi-i va fi milă de el. Va afla de minunile pe care Domnul, prin Sfinţii Săi, continuă să le facă şi astăzi, oriunde în lume. Şi se va bucura ! Iar pe cel care îi aduce aceste veşti îl va simţi fratele său.


Elena Frandeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.